ICCJ. Decizia nr. 1996/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 67 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești s-a dispus:
în baza disp. art. 90 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată, a luat act că persoana solicitată P.S., a consimțit să fie predat autorităților judiciare din Austria.
A constatat că persoana solicitată nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.
A dispus executarea MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE emis de Parchetul Leoben/Staatsanwaltschaft Leoben aprobată de Tribunalul de Land Leoben în dosarul cu nr. 7 St 7/07 m și 16 HR 60/10 h, reținându-se că persoana solicitată a săvârșit infracțiunile de furt prevăzute de dispozițiile art. 127,art. 128,art. 129,art. 130 și art. 135 din Codul Penal al Austriei.
în baza dispozițiilor art. 12 din Decizia - cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul European de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), văzând și dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, în temeiul disp. art. 145 C. proc. pen. a instituit măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 29 de zile, pentru persoana solicitată P.S. Măsura se aplică începând cu data de 29 aprilie 2011 și până la data de 27 mai 2011, inclusiv.
în temeiul art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea persoana solicitată a fost obligată să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemată, precum și la ora și data stabilită de către organele de poliție, în vederea predării;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
A constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 26 aprilie 2011 pentru 24 de ore și a fost pusă în libertate în baza încheierii nr. 65/F din 27 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Potrivit disp. art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, prezenta sentință s-a comunicat autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Administrațiilor și Internelor, în termen de 24 de ore.
în acest sens s-a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin adresa nr. 1980/II/5/2011 a sesizat această instanță cu semnalarea internațională formulată de Biroul SIRENE din Austria privind persoana solicitată P.S., în vederea luării măsurii arestării și predării autorităților din Austria. Se menționează totodată că s-a emis și Mandatul European de Arestare.
Din conținutul semnalării internaționale rezultă că P.S. în luna mai/iunie 2007 a săvârșit pe teritoriul Austriei un număr de 15 infracțiuni de furt calificat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în baza ordonanței din 26 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 1980/II/5/2011 a dispus reținerea pe timp de 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2011, ora 12,30 a persoanei solicitate.
Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 65/F din 27 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. 547/46/2011 a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru persoana solicitată, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la 1 mai 2011, inclusiv. în baza disp. art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., instanța a impus persoanei solicitate obligațiile prevăzute de acest text de lege. S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea ordonanței de reținere cu numărul de mai sus emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a prezentat instanței mandatul European de arestare și traducerea acestuia în limba română.
Din conținutul acestui document, curtea reține următoarele:
Parchetul Leoben / Staatsanwaltschaft Leoben în urma aprobării Tribunalului de Land Leoben a emis în dosarul nr. 7 St 7/07m mandatul European de arestare privind persoana solicitată P.S., domiciliul în Pitești, Județul Argeș, România.
P.S. este suspectat de a fi săvârșit parțial, împreună cu N.G. la datele și la locurile menționate în mandat un număr de 15 fapte materiale de furt, prin efracție a unor bunuri mobile în valoare de peste 3000 de Euro, care însă nu depășește suma de 50.000 Euro.
Codul penal austriac încadrează aceste fapte în dispozițiile articolelor prevăzute de art.12;art. 15;art. 127;art. 128;art. 129;art. 130 și art. 135. Curtea a adus la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului European de arestare, precum și drepturile care îi revin potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 302/2004, republicată. De asemenea, P.S. a fost informat despre posibilitatea de a consimți la predare și consecințele consimțământului astfel exprimat, cu deosebire caracterul irevocabil al acestuia. Totodată, i s-a adus la cunoștință conținutul regulii specialității.
în declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată persoana solicitată a declarat că nu are obiecțiuni în privința datelor de identitate menționate și înțelege să-și exprime consimțământul la predare către autoritățile judiciare austriece.
A precizat că nu renunță la regula specialității, dorind să beneficieze de efectele acestei reguli.
Și-a exprimat dorința de a ajunge cât mai repede posibil în fața autorităților judiciare din Austria pentru a clarifica situația în care se află, deoarece susține că în perioada mai-iunie 2007 nu se afla pe teritoriul acestei țări, ci, în România. Pentru a confirma această susținere a depus la dosar acte din care rezultă că în perioada respectivă era încadrat în muncă la o unitate economică în România și totodată a fost internat la o unitate spitalicească.
Luând act de consimțământul persoanei solicitate la predare, în conformitate cu disp. art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 s-a întocmit un proces-verbal semnat de către președintele completului de judecată, de grefier, apărător și persoana solicitată, în care se menționează consimțământul persoanei solicitate la predare și faptul că aceasta nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.
în ceea ce privește solicitarea parchetului de a se dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, curtea reține următoarele aspecte:â
în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decizia - cadru a Consiliului Europei din 13 iunie 2002 (2002/584/JAI), instanța de judecată competentă de a executa mandatul European de arestare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Aceleași dispoziții prevăd că punerea provizorie în libertate a persoanei solicitate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiția ca instanța de judecată să ia măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate. Prin urmare, dispozițiile mai sus menționate cuprinse într-un instrument juridic obligatoriu al Uniunii Europene instituie o marjă de apreciere pentru instanțele judecătorești naționale de executare a mandatului European de arestare în ceea ce privește aplicarea măsurii arestării sau a unei alte măsuri prevăzute de dreptul intern, scopul fiind acela de a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului European de arestare.
în raport cu circumstanțele concrete ale acestei cauze, curtea constată că P.S. a avut o atitudine cooperantă cu autoritățile judiciare române. De asemenea, a făcut dovada că este încadrat în muncă și are o situație familială stabilă. Nu este cunoscut cu antecedente penale. în raport cu aceste elemente de circumstanțiere personală, curtea apreciază că măsura arestării solicitată de către parchet în vederea executării mandatului European de arestare preventivă este excesivă depășind ceea ce este necesar într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv executarea mandatului European de arestare preventivă. Aplicarea unei astfel de măsuri față de persoana solicitată, în condițiile concrete rezultate din actele și probele administrate în cauză, ar reprezenta o restrângere nejustificată, excesivă a libertății individuale și, totodată o încălcare a acestui drept fundamental garantat de dispozițiile art. 21 din Constituția României, dar și de instrumentele juridice internaționale, inclusiv de către Carta Europeană a Drepturilor Omului, intrată în vigoare la data de 1 decembrie 2009.
Așa fiind, în funcție de aceste considerente s-a pronunțat mai sus menționata hotărâre judecătorească.
împotriva acesteia s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.
S-au invocat următoarele:
Prin sentința mai sus-menționată s-a dispus executarea mandatului European de arestare emis pe numele persoanei solicitate, P.S., s-a constatat că acesta a consimțit la predare către autoritățile judiciare austriece și s-a dispus obligarea sa de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în baza art. 145 C. proc. pen., pentru 29 de zile.
Se apreciază că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:
Deși dispozițiile art. 90, alin. (11) și alin. (13) din Legea nr. 302/2004 arată fără echivoc faptul că prin hotărârea prin care se dispune predarea persoanei solicitate se dispune și arestarea sa preventivă, în mod nelegal instanța de fond a dispus măsura obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 29 zile, în conformitate cu prevederile art. 145 C. proc. pen.
Interpretarea primei instanțe, în sensul că se poate aplica, prin hotărârea de admitere a cererii de executare a unui mandat European de arestare, pronunțată în temeiul art. 90 din lege și de predare către statul emitent al mandatului, a persoanei solicitate măsura prevăzută de art. 145 C. proc. pen. este o adăugire la lege, pe de-o parte deoarece dispozițiile alin. (11) și (13) ale art. 90, la care am făcut referire mai sus sunt clare și imperative și pe de altă parte din interpretarea sistematică a art. 94, alin. (1), care prevede ca un criteriu ce trebuie avut în vedere la pronunțarea hotărârii și necesitatea executării mandatului European de arestare, precum și a art. 96, alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că predarea persoanei care face obiectul mandatului European de arestare se face ... cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție rezultă, astfel indubitabil faptul că predarea persoanei solicitate nu se poate realiza decât cu aceasta în stare de arest preventiv. Dispozițiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, pe care instanța și-a întemeiat soluția de luare a măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen. nu se aplică în situația pronunțării asupra executării mandatului European de arestare și asupra predării, adică la finalul procedurii prev. de art. 90 din Legea nr. 302/2004, ci atunci când, în vederea luării unei hotărâri cu privire la predare instanța amână cauza și acordă un termen, în situațiile prev de alin. (5) și (7) ale art. 90 din lege, iar ulterior, după lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei privind executarea mandatului European de arestare, instanța, dacă dispune executarea mandatului, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, conform alin. (11) al art. 90 din Legea nr. 302/2004.
O a doua critică se referă la constarea instanței că persoana solicitată a consimțit la predare. Această împrejurare nu poate produce consecințele legale, reținute de instanța de fond, în sensul că hotărârea pronunțată este definitivă [art. 941alin. (2)] , întrucât persoana solicitată nu a fost, în fapt, de acord cu predarea sa, care presupune arestarea sa preventivă, ci a arătat în ședință publică faptul că va merge ea însăși la autoritățile austriece pentru lămurirea cauzei respective sub toate aspectele, nefiind de acord să fie predat și, evident arestat, în acord cu dispozițiile legale. în această situație prima instanță trebuia să constate că nu s-a exprimat un consimțământ neechivoc la predare și că, nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului, prevăzute de art. 88 din lege și neinvocându-se obiecții cu privire la identitatea persoanei solicitate se impune executarea mandatului European de arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea sa preventivă, pentru considerentele de legalitate arătate mai sus.
Dacă s-ar considera că interpretarea primei instanțe e corectă atunci s-ar ajunge la situația în care o hotărâre nelegală pe fond, cum este cea în speță să nu mai poată fi îndreptată, din lipsa căii de atac prevăzute de lege și să pericliteze executarea mandatelor Europene de arestare, ajutând și la sustragerea persoanelor solicitate de la cercetări sau executarea pedepselor.
Instanța de recurs, într-o primă etapă, va trata problema admisibilității/inadmisibilității exercitării unei astfel de căi de atac.
Apreciem nefondate susținerile procurorului axate pe ideea că "prima instanță trebuia să constate că nu s-a exprimat un consimțământ neechivoc la predare", argumentele fiind aduse atât în sprijinul admisibilității unei căi de atac împotriva hotărârii cât și în cel de fond al arestării - "nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului, prevăzute de art. 88 din lege și neinvocându-se obiecții cu privire la identitatea persoanei solicitate se impune executarea mandatului European de arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea sa preventivă". Sau, susținerea admisibilității unei căi de atac pe simplul argument că o hotărâre judecătorească în atare condiții, apreciate nelegale, ar rămâne în picioare. Instanța de recurs reține că un astfel de aspect pălește în fața unei politici penale în acest sens - al inadmisibilității instituite legal - , dacă este cazul. Cert este că persoana solicitată a arătat expres că consimte voluntar la predarea sa către Statul austriac și nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, poziție consemnată în proces verbal ce a fost atașat la dosarul instanței Curții de Apel Pitești.
Apreciem, referitor la admisibilitatea acestui recurs, că interpretarea dispozițiilor art. 941alin. (2) configurează teza că recursul este admisibil.
Legiuitorul a specificat că hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) este definitivă în situația în care persoana solicitată consimte la predare, plecând de la premisa că prin această hotărâre se dispune și arestarea persoanei solicitate, motiv pentru care cele două noțiuni, consimțământul și arestarea sunt preluate ca un calup lingvistic. în condițiile în care instanța dispune executarea mandatului de arestare fără a dispune și arestarea persoanei solicitate, hotărârea este supusă căii de atac a recursului.
Concret:
Alin. (5) art. 90 - "în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un proces verbal"
Alin. (6) - "în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 94, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate".
Sau, într-o coroborare cu alin. (11) - "în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea. în acest caz, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului European, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".
Ori aceste texte fac trimitere la art. 94, cu caracter general, în sensul că "în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului European de arestare prin sentință", pentru ca art. 941alin. (2) să fie tot general, pentru situația în care instanța dispune executarea mandatului de arestare fără a dispune și arestarea persoanei solicitate, respectiv "hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare".
Abordarea de o asemenea natură a textului legal incident în speță, vizând procedura românească a arestării în vederea predării unei persoane solicitate către autorități judiciare ce țin de state ale Uniunii Europene, rezolvă și problema de substanță, de fond, a cauzei, respectiv necesitatea pronunțării concomitente a unei hotărâri prin care se ia act că persoana solicitată P.S., a consimțit să fie predat autorităților judiciare din Austria, se dispune executarea MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE emis de Parchetul Leoben / Staatsanwaltschaft Leoben aprobată de Tribunalul de Land Leoben în dosarul cu nr. 7 St 7/07 m și 16 HR 60/10 h, și în același timp se dispune și arestarea persoanei tocmai în vederea predării.
Apreciem aplecarea de care a dat dovadă judecătorul instanței de fond în legătură cu "dreptul aplicabil măsurii arestării pentru persoana solicitată", supus analizei prin prisma unor norme juridice Europene, însă este de decelat și asupra măsurii incidenței acestora (de analizat și situația premisă din art. 12 la Decizia - cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul European de arestare și procedurile de predare între statele membre), - atât în ceea ce privește cadrul unei proceduri finale și nu intermediare vizând executarea unui mandat European de arestare; cât și conotația eficacității acestei proceduri finale abordată într-o altă manieră de interpretare decât cea propusă prin normele juridice interne.
Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată, în situația în care instanța dispune executarea mandatului European de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Se pare că acest act normativ exclude marja de apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune arestarea acesteia o dată cu încuviințarea executării mandatului European.
în raport cu aceste considerente, în baza disp. art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată, instanța de recurs, în urma casării hotărârii, recursul fiind de privit ca fondat, pentru argumentele aduse, în rejudecare va dispune executarea mandatului European de arestare emis de autoritățile judiciare austriece în forma arestării persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, începând cu data încarcerării pentru predarea sa către autoritățile austriece.
Evident că, dat fiind acest nou context, se va înlătura măsura prevăzută de art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen.
în funcție de aceleași argumente de mai sus, întrucât peste anumite etape procesuale instanța fondului a pășit cu deplină legalitate, restul dispozițiilor din sentință vor fi de menținut.
Se va emite un mandat de arestare în vederea predării corespunzător prezentei hotărâri.
în baza disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2016/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1975/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
