ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 179 din 1 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 7623/1/2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 776/P/2010. A fost obligată petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a reținut că:
Prin adresa nr. 7793/3607/VIII/1.2010 din 14 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire penală și criminalistică a fost înaintată spre competentă soluționare plângerea formulată la data de 31 august 2010 de petenta F.G. împotriva rezoluției nr. 6835/3185/II/2/2010 a procurorului șef al organului judiciar sus-menționat cu precizarea prin rezoluția atacată amintită a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea în baza art. 278 C. proc. pen. formulată în calitate de persoană vătămată de aceiași petentă împotriva rezoluției procurorului de caz din 15 iulie 2010 dată în dosar nr. 776/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care a fost dispusă soluția neînceperii urmăririi penale pentru inexistența pretinselor fapte ilicite sesizate de petentă în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de intimata-judecător S.F., R.R. de la Curtea de Apel Timișoara, C.A. de la Tribunalul Timiș, B.M., C.I., S.F. de la Judecătoria Lugoj, H.V., B.N.T. și D.K. executori judecătorești în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești arondată curții de apel, S.I. administrator al SC S.C. SRL Lugoj, I.C.M. avocat în cadrul Baroului Timiș și G.I. șef OCPI Lugoj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea penală amintită a fost înregistrată pe rolul instanței supreme ca procedură contencioasă penală prevăzută de art. 2781C. proc. pen. ce a format obiectul dosarului nr. 7623/1/2010, având acordate termene de judecată în condițiile art. 2781alin. (3), (6) C. pen. la 16 noiembrie 2010 și ulterior 1 februarie 2010 când a și fost luat în dezbatere spre soluționare în lipsa titularului pe baza memoriului scris depus la 15 noiembrie 2010 prin care a fost solicitată trimiterea cauzei "la o nouă cercetare la Parchet" în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
înalta Curte verificând rezoluția atacată în raport cu solicitarea petentei pe baza actelor premergătoare aflate în dosar nr. 776/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, constată următoarele:
Prin Ordonanța nr. 227/P/2010 din 29 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus declinarea competenței de soluționarea cauzei privind pe judecătorii S.F., R.R., de la Curtea de Apel Timișoara, C.A., de la Tribunalul Timiș, B.M., C.I., S.F., de la Judecătoria Lugoj, H.V., B.N.T. și D.K., executori judecătorești în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești arondată curții de apel, S.I., administrator al SC S.C. SRL Lugoj, I.C.M., avocat în cadrul Baroului Timiș și G.I., șef al OCPI Lugoj în favoarea structurii de anchetă a parchetului instanței supreme, motivat de incidența dispozițiilor art. 29, alin. (1), pct. 1, lit. f) C. proc. pen.
Persoana vătămată a reclamat comiterea de către făptuitorii nominalizați supra a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
în motivarea sesizării, s-au evocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie a unor hotărâri judecătorești civile irevocabile emise de instanțele timișene în mai multe litigii purtate de aceasta în contradictoriu cu creditorul S.I. și adjudecatarul I.C., având ca obiect executare silită imobiliară, subsecvent contractării unui împrumut în anul 1996.
F.G. s-a mai adresat organelor judiciare cu sesizări similare, reclamând comiterea acelorași fapte de către aceleași persoane care, la un moment dat, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, au avut un aport în soluționarea pricinii respective, începând cu judecata în fond, în căile procesuale de atac, în faza executării silite, ori, ulterior, în cauzele penale declanșate împotriva judecătorilor, executorilor judecătorești, experților judiciari, notarilor și/sau avocaților oponenților săi, fiind înregistrate dosarele nr. 171/P/2007, 28/P/2007, 449/P/2007, 262/P/2004 243/P/2005, 222/P/2004 și 175/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în care s-au emis soluții de neurmărire penale față de magistrații, avocații și executorii judecătorești reclamați de persoana vătămată în mod repetat.
în emiterea soluțiilor, procurorii au constatat incidența impedimentelor procesuale statuate de prevederile art. 10, pct. 1, lit. a) și g) C. proc. pen., evaluând în mod just faptele, efectuând cercetări și verificări, constatând incidența impedimentelor arătate.
Petiționara față de demersul său, respectiv, împiedicarea desfășurării executării silite în dosarul nr. 38/22/2010 al Judecătoriei Lugoj (fila 3, partea I, al sesizării din data de 2 iunie 2010), se impune concluzia că toate aspectele reclamate organului de urmărire penală își găsesc rezolvarea numai în cadrul procesual stabilit de părți, potrivit principiilor disponibilității contradictorialității și executorialității actului jurisdicțional emis de tribunal, care guvernează materia litigiilor civile.
Pe de altă parte, organul de urmărire penală nu are prerogativa cenzurării hotărârilor judecătorești, iar activitatea de înfăptuire a justiției, exercitată de judecători în limitele dispozițiilor legale incidente, nu poate fi circumscrisă în nici un mod ilicitului penal.
De altfel, este de principiu că soluțiile pronunțate de magistrați pot fi desființate doar prin căile de atac, persoanele nemulțumite putându-se adresa instanțelor de judecată.
Or, după cum s-a arătat, argumente identice au fost valorificate la instanța de judecată, atât în fond, cât și în faza procesuală a recursului, care le-a respins cu consecința păstrării ca temeinică și legală a soluțiilor de neurmărire penală (e.g. dosarele nr. 813/59/2008,1572/59/2007, 1068/59/ 2009 al înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pe de altă parte, începerea urmăririi penale, care marchează declanșarea procesului penal și trasează cadrul legal în care se acționează în vederea realizării activităților procesuale, poate avea loc doar atunci când există date și indicii concrete și solide privind săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce în mod evident nu este cazul în prezenta.
Prin urmare, neexistând fapta, lipsește infracțiunea, iar fundamentarea obiectivă a activității de tragere la răspundere penală a magistraților reclamați devine imposibilă.
Așadar, o eventuală angajare a răspunderii penale a magistraților nu va putea determina modificarea soluțiilor defavorabile emise de instanțele de judecată, în sensul anulării unor acte confirmate ca valabile de tribunalul civil, așa cum se implică în sesizări.
Altfel spus, aspectele sesizate nu pot constitui temei pentru inițierea unui raport juridic penal de conflict față de judecătorii S.F., R.R., de la Curtea de Apel Timișoara, C.A., de la Tribunalul Timiș, B.M., C.I., S.F., de la Judecătoria Lugoj.
în egală măsură explicațiile ce preced își găsesc eficiență și în raport de activitatea presupus ilicită desfășurată de H.V., B.N.T. și D.K., executori judecătorești în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești arondată curții de apel, S.I., administrator al SC S.C. SRL Lugoj, I.C.M., avocat în cadrul Baroului Timiș și G.I., șef al OCPI Lugoj.
Așadar, din evaluarea întregului material probator, s-a constatat lipsa oricărui indiciu privind neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos a vreunui act de către persoanele reclamate, în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu, care să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petiționarei, în sensul arătat de norma de incriminare.
în consecință, s-a constatat că rezoluția nr. 776/P/2010 din 15 iulie 2010 prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența pretinselor fapte sesizate de petentă - menținută ulterior prin rezoluția nr. 6835/3185/II/2/2010 din 5 august 2010 - este legală și temeinică iar reformarea sa nu se justifică, plângerea actuală în fața judecătorului instanței supreme în baza art. 2781C. proc. pen. urmând a fi respinsă ca nefondată potrivit art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
împotriva sentinței penale nr. 179 din 1 februarie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7623/1/2010, a formulat contestație în anulare contestatoarea F.G., aceasta neprecizând care sunt considerentele pe care își întemeiază contestația în anulare, neinvocând, nici măcar formal, vreunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.
Totodată, în contestația în anulare formulată, contestatoarea și-a exprimat nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei respectiv, solicitând "anularea art. 192 C. proc. pen., în valoare de 200 lei cheltuieli", obligație la care a fost suspusă contestatoarea prin sentința atacată cu prezenta contestație în anulare, neinvocând nicidecum motive care ar trebui invocate în calea extraordinară de atac a unei contestații în anulare.
înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susținerea contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că motivele invocate de contestatoare, nu fac parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac așa cum prevăd cazurile de contestație enumerate expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen. și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva sentinței penale nr. 179 din 1 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7623/1/2010.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2058/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2018/2011. Penal → |
|---|
