ICCJ. Decizia nr. 1971/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 156/PI din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost admisă în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.V.G.
în baza art. 160/8a alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
A fost obligat inculpatul la 200lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a apreciat că în raport cu disp. art. 1604alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 1602alin. (1) C. proc. pen., inculpatul are vocația de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în ceea ce privește maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui de către organul de urmărire penală, însă cererea apare ca neîntemeiată având în vedere natura, gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care au fost ele comise.
Astfel, Curtea de Apel reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii temeinice că inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina acestuia de către procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și, respectiv art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Instanța constată că în speța de față sunt întrunite astfel condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor menționate mai sus care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura, gravitatea infracțiunilor de care este acuzat.
Analizând acuzațiile aduse inculpatului, instanța constată că acestea sunt grave, cu un impact social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranță și ar conduce la o scădere a încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societății pentru eradicarea climatului infracțional, în caz contrar ar fi încurajate și alte persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeași natură.
Instanța apreciază că gravitatea infracțiunilor și pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care a acționat grupul infracțional organizat, din care se pare că a făcut parte inculpatul, existând indicii temeinice în acest sens, care și-au folosit cunoștințele profesionale și funcția avută (șef de grupă) pentru a asigura grupului infracțional organizat un mod de operare cât mai eficient, pe de o parte vitregind bugetul consolidat al statului de resurse financiare, afectând buna desfășurare a activității comercianților onești pe segmentul comerțului de țigări.
Instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o ineficientizarea cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire penală, la o descreștere a celerității urmăririi penale care este în defavoarea actului de justiție, existând și riscul influențării în mod negativ a desfășurării urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu a fost finalizată, astfel că cererea formulată de către inculpat apare ca nefondată.
Este adevărat că regula în procesul penal este cercetarea și judecarea persoanelor în stare de libertate, excepția fiind cercetarea și judecarea în stare de arest preventiv, însă în prezenta speță, raportat la toate particularitățile cauzei, instanța apreciază că este prioritar interesul general de apărare al ordinii publice față de interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, păstrarea inculpatului într-o detenție provizorie, această situație nefiind în contradicție cu principiul prezumției de nevinovăție.
în ceea ce privește situația personală a inculpatului, s-a dovedit că acesta este integrat în societate, fiind căsătorit, având un copil minor, student ultimul an, însă aceste elemente nu sunt de natură să conducă la punerea în libertate a inculpatului, în prezentul moment procesual fiind necesară menținerea inculpatului într-o deținere provizorie pentru buna desfășurare a procesului penal.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 C. proc. pen., întrucât urmărirea penală s-a terminat, inculpatul a semnat procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. A arătat că a recunoscut faptele, are șapte acte material, cu o valoare de 10,15 sau 20 Euro, în comparație cu alți inculpate care au peste 25 acte material și sunt în libertate, precum și că doar 7 din cei 40 inculpați mai sunt în stare de arest. A susținut că extinderea urmăririi penale a fost făcută și pe baza declarațiilor inculpatului și că nu există niciun element din cele prevăzute de art. 5/1 din C.E.D.O. privitoare la pericolul de fugă sau de săvârșirea a altor infracțiuni, întrucât este suspendat din funcție.
în ce privește persoana inculpatului, a invocate faptul că are un copil minor de 2 ani, soția este în concediu matern, are salariul diminuat, își întreține părinții, se poate integra în societate și a avut o poziție procesuală corectă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este fondat.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură facultativă, ceea ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului sau inculpatului,ci doar o vocație pe care acesta o are la punerea în libertate, subsumată unor condiții și garanții.
Din reglementarea instituției liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune mai întâi verificarea unor condiții de admisibilitate a cererii, iar ulterior aprecierea instanței investită cu soluționarea ei cu privire la oportunitatea cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.
Pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condițiile prev. de art. 160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii.
în acest context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
în urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Din această perspectivă, Curtea constată că inculpatul M.V.G. este cercetat în stare de arest din data de 9 februarie 2011 pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșită în condițiile aderării la un grup infracțional organizat, constând în aceea că, alături de alte persoane, în calitate de lucrător de poliție în cadrul Sectorului de poliție trecere a frontierei Naidăș, jud. Caras Severin, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a primit suma de aproximativ 685 de Euro și 300 lei pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu privitoare la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, precum și prevenirea și combaterea faptelor specifice criminalității transfrontaliere.
Dincolo de gravitatea de necontestat a faptelor ce îi sunt imputate inculpatului (acesta fiind acuzat de comiterea a 7 acte de corupție), ținând seama de stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală fiind finalizată, iar materialul de urmărire penală prezentat), prin raportare și la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia, având în vedere și poziția procesuală sinceră și cooperantă adoptată de inculpat pe parcursul cercetărilor, Curtea apreciază că la această dată liberarea provizorie sub condiție a inculpatului este oportună, punerea sa în libertate nefiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal.
în consecință, conform art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul a fost admis, încheierea casată și, rejudecând cauza, Curtea a admis cererea și a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare, dacă nu este arestat în altă cauză.
A pus în vedere inculpatului ca pe durata liberării provizorii sub control judiciar să respecte obligațiile e"prev. de art. 1602alin. (3) și alin. (3)1 C. proc. pen., atrăgându-i atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a oricăreia dintre obligațiile susmenționate, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2002/2011. Penal → |
|---|
