ICCJ. Decizia nr. 2065/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședința din data de 29 aprilie 2011. pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală, in dosarul nr. 3898/2/2011 în temeiul art. 139, alin. (1), C. proc. pen., raportat la art. 145/1, alin. (1), C. proc. pen., a fost admisa cererea de înlocuire a măsurii de prevenție, formulată de petentul-inculpat S.I.I. și, în consecință, dispusa înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii efective în libertate a inculpatului.
în temeiul art. 145/1, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1)1 și alin. (1)2, C. proc. pen., inculpatul va respecta, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii și cu toți ceilalți inculpați;
să nu exercite profesia de polițist.
în temeiul art. 145 alin. (2)2, C. proc. pen., a fost atrasa atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S.I.I., de sub puterea M.A.P. nr. 69/U.P. din 9 februarie 2011, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1249/2/2011 [538/2011], dacă nu este arestat în altă cauză.
Astfel, Curtea a reținut că, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 1249/2/2011 [538/2011], s-a dispus, în temeiul art. 143, alin. (1), C. proc. pen., raportat la art. 148, alin. (1), lit. f), C. proc. pen., arestarea preventivă a petentului-inculpat, față de care a fost emis M.A.P. nr. 69/U.P. din 9 februarie 2011, pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7, alin. (1) din Legea nr. 39/2003, și de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254, alin. (1), C. pen., raportat la art. 7, alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., ambele cu aplicarea art. 33, lit. a), C. pen. și art. 7, alin. (3) din Legea nr. 39/2003, reținându-se în sarcina sa că în perioada octombrie 2010-ianuarie 2011, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, constituit din lucrători de poliție de la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, în calitatea sa de șef de tură, a primit o parte și a împărțit la lucrătorii de poliție mita colectată de la traficanții de țigări, pe datele de 4 noiembrie 2010, 8 noiembrie 2010, 9/10 noiembrie 2010, 20 noiembrie 2010, 18 noiembrie 2010, 24 noiembrie 2010, 26 noiembrie 2010, 28 noiembrie 2010, 1 decembrie 2010, 4 decembrie 2010, 10 decembrie 2010, 12 decembrie 2010, 13/14 decembrie 2010 și 19 ianuarie 2011.
Ca atare, Curtea reține împrejurarea că în sarcina petentului-inculpat au fost reținute două infracțiuni grave, ca reglementare, dar, în realitate, nu atât de periculoase, avându-se în vedere condițiile în care au fost săvârșite, și anume prin integrarea inculpatului într-un sistem infracțional preexistent și de tip piramidal, acesta situându-se în apropierea bazei, și nu vârfului, în care rolul său era de a împărți banii colectați de lucrătorii de poliție de frontieră, aflați chiar la baza acestei piramide infracționale, iar sumele, cu titlu de mită, care le reveneau, deși au un caracter repetitiv, erau modice.
Prin urmare, curtea a reținut ca, după aproximativ 3 luni de arest preventiv, timp în care s-a diminuat considerabil ecoul faptelor penale, amplificat și întreținut un timp de mass-media, pentru a crea, în acest mod, o stare falsă de temere în rândul opiniei publice, această activitatea infracțională a inculpatului nu mai poate produce o stare de neliniște gravă și de insecuritate în rândul cetățenilor țării, pentru a-l păstra, în continuare, în starea extremă de arest preventiv, justificat de temerea că va comite alte fapte de natură penală.
De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc că scopul măsurilor preventive constă în a "asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
în sfârșit, Curtea a apreciat că atât activitatea organelor de anchetă, cât și a instanțelor de judecată, va fi mult mai eficientă și se va concentra cu precădere asupra fondului cauzei prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, în speță obligațiile impuse acestuia constituind suficiente garanții ale prezenței în fața organelor judiciare și a asigurării celerități desfășurării procesului penal.
împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 mai 2011 sub numărul 3898/2/2011.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 3856C. proc. pen., înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
în ceea ce privește temeinicia cererii formulată de inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. în ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care determine respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventiva cu o alta măsura preventiva, care asigura in condițiile de fata scopul instituit de lege masurilor preventive, respectiv asigurarea desfășurării procesului penal in bune condiții pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.
A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi înlocuita aceasta măsura cu o alta măsura preventiva în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.
Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări, numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de admitere a unei asemenea cereri, decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente amenințată.
Natura faptelor, gravitatea și efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
în cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată, invocându-se ca temei dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal aspectul că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din datele existente la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul, anterior comiterii faptelor pentru care este cercetat, a avut o comportate bună și și-au exercitat în bune condiții atribuțiile de serviciu.
Jurisprudența CE.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care sunt cercetate,cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C.Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă sunt întrunite condițiile legale, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, conform art. 5 C. proc. pen.
Curtea apreciază astfel că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, având o familie organizată, cu trei copii minori în întreținere și dat fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.
în ceea ce privește oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, înalta Curte are în vedere că în aceeași cauză, inculpați cu o activitate infracțională mai bogată sunt cercetați în stare de libertate și pentru asigurarea egalității de tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă.
Având în vedere aceste considerente, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3898/2/2011 (1620/2011), privind pe inculpatul S.I.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2137/2011. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 2120/2011. Penal → |
|---|
