ICCJ. Decizia nr. 2120/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 20 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 667/59/2011 s-a dispus, în baza art. 3001alin. (2) raportat la art. 160 C. proc. pen. revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților B.B. și C.S.S. și punerea de îndată în libertate a acestora.
în baza art. 1451C. proc. pen. s-a dispus luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara, stabilind ca inculpații să respecte obligațiile prevăzute de art. 1451alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1)1 și alin. (1)2 din același cod.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în temeiul art. 136 alin. (1) și (8) C. proc. pen. că în raport cu gravitatea acuzațiilor, cu natura infracțiunilor și cu circumstanțele favorabile fiecărui inculpat și cu împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată, măsura arestării preventive nu se mai impune a fi menținută.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara care a susținut că încheierea de revocare a măsurii arestării preventive și de punere în libertate a inculpaților este nelegală și netemeinică și că în raport de faptele pentru care au fost trimiși în judecată și cu gradul de pericol pentru ordinea publică se impune menținerea în continuare, a stării de arest.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și menținerea ca legală și temeinică a măsurii arestării preventive.
Recursul declarat nu este întemeiat.
în conformitate cu dispozițiile art. 3001alin. (1) și (2) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii arestării preventive se ține seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de vârsta și antecedentele persoanei vizate de acea măsură.
în sfârșit, prin art. 5 alin. (5) din Convenția europeană a drepturilor omului s-a statuat că persoana arestată are dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, iar punerea în libertate poate fi subordonată prin garanții certe care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpații B.B.C. și C.S.S. au fost trimiși în judecată, în stare de arest, alături de alte persoane cercetate în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de abuz în serviciu prevăzută de art. 132din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. în cazul primului inculpat și de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și de aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în cazul celui de al doilea inculpat.
în fapt, s-a reținut că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, inculpații B.B.C., lucrător vamal la PTF Naideș și C.S.S., polițist de frontieră la același punct de frontieră, împreună cu alți funcționari din cadrul Biroului Vamal Naideș și cu lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului Poliției de Frontieră Caras Severin - Punctul de trecere a frontierei Naideș au constituit un grup infracțional organizat și care, contra unor sume de bani sau al altor avantaje materiale au permis introducerea în țară a unor cantități de țigări de contrabandă. Sumele de bani rezultate în urma activității infracționale erau împărțite între lucrătorii de poliție și lucrătorii vamali.
S-a mai reținut că inculpatul B.B.C., în data de 27 ianuarie 2011, în jurul orei 0,03 în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu ca lucrător vamal, a efectuat un control necorespunzător asupra autovehiculului nr. în care se aflau C.G., A.M. și S.A. și cu toate că a observat existența unei mari cantități de țigări în autoturism a permis acestor persoane introducerea în țară a 1744 pachete de țigări "Fast", provenind din Serbia, cauzând un prejudiciu de 16090,92 lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA și determinând un avantaj patrimonial de 2555,76 lei respectivelor persoane.
Din analiza actelor dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. rezultă indicii temeinice care ar putea justifica presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi putut săvârși infracțiunile deduse judecății, pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare.
Relativ la existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, această condiție cumulativă nu este îndeplinită.
Arestarea inculpaților s-a dispus la 9 februarie 2011 și această măsură a fost legal prelungită, iar primul termen de judecată a fost fixat la 23 iunie 2011.
în cauză au fost trimiși în judecată 60 de inculpați, dosarul de urmărire penală cuprinde în cele 37 de volume un probatoriu complex, iar faza de cercetare judecătorească se presupune a avea o durată mai mare.
Din examinarea amplului material al dosarului nu se constată existența vreunui pericol ca cei doi inculpați să fugă, să obstaculeze bunul mers al justiției ori să comită o nouă infracțiune gravă, pentru a se justifica menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpații intimați nu au antecedente penale, au avut anterior o conduită general bună în familie și comunitate, iar revenirea lor la starea de libertate nu ar perturba în mod real ordinea publică.
Se mai constată că măsura alternativă luată de prima instanță, aceea a obligării inculpaților de a nu părăsi țara cu stabilirea unor obligații potrivit art. 1451alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1)1 _i alin. (1)2 C. proc. pen. este de natură a asigura, conform art. 5 alin. (3) din Convenția europeană a drepturilor omului că aceștia se vor prezenta la cercetarea judecătorească în vederea audierii.
Mai este de menționat că ceilalți inculpați din cauză au fost puși în libertate, iar diferența de tratament juridic față de cei doi inculpați rămași în stare de arest nu se justifică.
Fată de considerentele arătate, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică și că motivele de recurs invocate de procuror nu pot fi primite, Curtea în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.
S-a stabilit ca onorariul parțial în sumă de câte 25 lei, cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2065/2011. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2121/2011. Penal → |
|---|
