ICCJ. Decizia nr. 2058/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 297 din 11 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, reținute în sarcina inculpatului S.F.S., în ceea ce privește deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, din infracțiunea prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. a) C. pen., și a fost condamnat inculpatul S.F.S., zis "G." la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă post-condamnatorie.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
în temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 750 din 23 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și contopește restul neexecutat de 699 zile cu prezenta pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare.
Face aplic, art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 [trei] ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
în temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 750 din 23 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și contopit restul neexecutat de 699 zile cu prezenta pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 [trei] ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 15 (cincisprezece) ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului (M.A.P. nr. 283/U.P. din 10 decembrie 2009, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 48810/3/2009). în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 09 decembrie 2009 la zi.
în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata D.G. la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă post-condamnatorie.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. Face aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
în temeiul art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 13 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova, secția penală, și contopește restul neexecutat de 1249 zile cu prezenta pedeapsă, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 15 (cincisprezece) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 09 decembrie 2009 la zi.
S-a reținut în sarcina inculpatului S.F.S. faptul că , împreună cu inculpatul M.O., zis " Ș., a organizat realizarea transportului unei cantități importante de heroină, din Turcia în România, drogurile în cauză urmând a sosi prin intermediul unui autocar, iar la data de 09 decembrie 2009 inculpatul a preluat împreună cu inculpata D.G., zisă " G.", cantitatea de 2024,2 grame substanță, conținând heroină și cafeina.
în sarcina inculpatei D.G. s-a reținut faptul că, împreună cu inculpatul S.F.S., zis "G.", a procurat, a deținut și a vândut heroină mai multor persoane, în cursul anului 2009, circumstanțe în care, la data de 09 decembrie 2009, inculpata mai sus precizată a preluat împreună cu inculpatul S.F.S., cantitatea de 2024,2 grame substanță, conținând heroină și cafeina.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații S.F.S. și D.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția II penală, sub nr. 26421/3/2010.
Prin încheierea de ședință din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 26421/3/2010 (1757/2011) a fost menținută starea de arest preventiv a apelanților inculpați S.F.S., zis "G." și D.G.
Examinând ansamblul actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, Curtea a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpații S.F.S. și D.G. este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ dispozițiile art. 149 alin. (1) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., raportate la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Totodată, s-a constat că există probe din care rezultă presupunerea că inculpații S.F.S. și D.G. au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, iar pedepsele prevăzută de lege pentru faptele săvârșite sunt mai mare de 4 ani închisoare și că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și circumstanțele reale ale faptelor.
împotriva acestei încheieri de ședință au declarat, în termen legal, recurs inculpații S.F.S. și D.G. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 mai 2011, sub numărul 4090/1/2011.
La termenul fixat pentru soluționarea recursului, apărătorul ales recurenților inculpați, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurenților inculpați, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpate, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 3856C. proc. pen. înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpaților s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 și art. 148 si art. 149 alin. (1) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 si art.4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Cu referire la cauza, înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unor infracțiuni grave, precum și de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, existând totodată temerea că dacă acesta ar fi puși în libertate s-ar sustrage judecății și executării pedepsei.
De altfel, în cauză măsura arestării preventive a recurenților inculpați este justificată și de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
în aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a fiecăruia dintre recurenți inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO (Letellier c Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței.
înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca inculpații să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Având în vedere probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost comise infracțiunile, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpaților, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.
Fată de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurenții inculpați prin apărător, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a respins ca nefondate recursurile cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2056/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
