ICCJ. Decizia nr. 2135/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 04 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 32186/3/2010, a fost menținută starea de arest, printre alții, și pentru inculpatul M.L.
Prin aceeași încheiere, au fost încuviințate cererile apărării cu privire la probele solicitate și a fost fixat ca termen pentru judecarea apelurilor la data de 25 mai 2011.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 53 din 26 ianuarie 2011 pronunțata de Tribunalul București, secția a II a penală, în dosarul nr. 32186/3/2010 a fost condamnat inculpatul S.M., în temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. rap la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen.; în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen.; conform art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 cinci ani închisoare si 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen. cu aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost condamnat inculpatul M.L. zis L. sau A. în temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. rap la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen.; în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen. - conform art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 cinci ani închisoare si 3 trei ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen. cu aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.E. la pedeapsa de 2 doi ani închisoare si 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen., cu aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
Totodată, prin sentință s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
In fapt, s-a reținut, cu privire la inculpații S.M. și M.L. că au înlesnit introducerea in țară a cantității de 1901,4 grame cannabis si în data de 12 mai 2010 au vândut-o investigatorului cu nume de cod "T.V." contra sumei de 9800 Euro. Cu privire la inculpatul N.E. s-a reținut ca in data de 12 mai 20101 a deținut fără drept cantitatea de 1901,4 grame cannabis, pe care Ie-a dat inculpatului M.L. in incinta complexului Mall Piaza.
împotriva sentinței au declarat apel Ministerul Public și cei trei inculpați.
Curtea de apel, prin încheierea recurată, a constatat că inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 13 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II a penală, fiind îndeplinite cerințele art. 143 și fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele și lucrările dosarului, curtea de apel, ca instanță de prim control judiciar, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților S.M. și M.L. se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Astfel, probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.
De asemenea, s-a apreciat că este incident și cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților fiind închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, precum și cantitatea mare de droguri.
Față de toate aceste aspecte, în final s-a apreciat că, cel puțin la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de acești inculpați a unor măsuri alternative la privarea de libertate. Perioada arestării preventive, de circa 1 an, nu a depășit o durată rezonabilă, raportat la complexitatea cauzei și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002cu referire la art. 1605alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei sentințe de condamnare, curtea de apel a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și a menținut starea de arest preventiv a acestora. Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat, în final, că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen. privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive.
împotriva acestei încheieri a curții de apel, inculpatul M.L. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b și art. 160/h C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.
Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanța de apel - motivat - a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului M.L. deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către Ministerul Public și de inculpați, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
în raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul M.L. a fost trimis în judecată, și condamnat în primă instanță, dar mai ales a împrejurărilor concrete descrise în sentința instanței de fond (pag. 2-6 a sentinței), corect instanța de apel a reținut că se impune continuarea privării de libertate (argumente în fapt și în drept amplu prezentate la pag. 2-4 din încheierea recurată). Se constată, de asemenea, că instanța de prim control judiciar a motivat convingător îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru menținerea stării de arest (art. 143,art. 148 C. proc. pen.).
înalta Curte își însușește integral argumentele de fapt și de drept amplu prezentate în pag. 2-4 ale încheierii atacate, apreciind că nu se impune reluarea acestora, și nici suplimentarea lor.
Argumentele apărării pentru punerea în libertate a inculpatului {lipsa antecedentelor penale și studiile superioare) nu sunt suficiente pentru a justifica revocarea arestării, după intervenirea unei soluții de condamnare la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
De altfel, înalta Curte constată că toate aceste argumente ale apărării au fost deja avute în vedere de prima instanță la individualizarea pedepselor, în favoarea inculpatului fiind reținute circumstanțe atenuante [art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. - motivarea fiind regăsită la pag.6 a sentinței atacate: lipsa antecedentelor penale, studiile superioare, recunoașterea parțială a faptelor si repetarea acestora), împrejurări care au determinat reducerea semnificativă a acestora sub minimul special al textului incriminator al fiecărei fapte.
Cu referire la durata măsurii preventive, înalta Curte apreciază că se impune delimitarea duratei arestării prealabil trimiterii în judecată (arestare provizorie în înțelesul jurisprudenței CEDO) care are ca temei un mandat de arestare preventivă emis de un judecător în cursul urmăririi penale, de durata arestării postcondamnatorii, privarea de libertate având ca temei sentința primei instanțe de judecată prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare. Aceste delimitări se impun a fi observate prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt prevăzute, distinct, temeiuri ale privării de libertate a persoanei.
Potrivit art. 5 "Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale :
a. dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;
Or, în prezent, așa cum s-a menționat, a intervenit o hotărâre condamnatorie a inculpatului M.L. la pedeapsa închisorii de 5 ani, hotărâre pronunțată de către "un tribunal competent" care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Față de cele reținute, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2140/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2137/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
