ICCJ. Decizia nr. 2210/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2210/2011
Dosar nr. 4445/1/2011
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins cererea formulată de inculpatul C.O.T. privind modificarea controlului judiciar stabilit prin Decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj .
În esenţă s-a reţinut că inculpatul M.I., avocat în Baroul Dolj a pretins şi primit, la data de 5 mai 2010 suma de 45.000 Euro din care a păstrat pentru sine suma de 13.000 Euro , în scopul de a interveni prin intermediul inculpaţilor C.O.T., avocat, şi A.L., judecător, pe lângă judecătorul D.M.B., pentru ca acesta să dispună judecarea în libertate a numiţilor S.S., D.C. şi C.M. şi să le aplice o pedeapsă favorabilă, în condiţiile în care aceştia erau judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi se aflau în arest preventiv la Penitenciarul Craiova.
S-a reţinut că inculpatul C.O.T. a primit de la denunţătorul D.G.A., prin intermediul inculpatului M.I. suma de 32.000 Euro, din care a oprit pentru sine suma de 12.000 Euro, iar 20.000 Euro i-a dat inculpatului A.L.T. pentru a interveni pe lângă judecătorul D.M.B. în favoarea celor trei denunţători, cercetaţi în stare de arest.
Inculpatul A.L.T. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile mai sus menţionate, stabilindu-se că la data de 5 mai 2010, a primit de la denunţători, prin intermediul inculpatului C.O.T., suma de 20.000 Euro din care a păstrat pentru sine suma de 5.000 Euro, iar suma de 15.000 Euro a predat-o inculpatului D.M.B. în scopul judecării în stare de libertate şi aplicării unor pedepse favorabile clienţilor avocatului C.M.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ DNA Serviciul Teritorial Craiova nr. 39/P/2010 din 28 iunie 2010 au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii M.I. şi C.O.T. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea 78/2000; A.L.T. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpatul D.M.B. pentru săvârşirea infracţiunii trafic de influenţă prev. de art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 din Legea 78/2000.
Inculpaţii M.I., C.O.T. şi A.L.T. au fost arestaţi preventiv la data de 6 mai 2010, prin încheierea penală nr. 4 din 6 mai 2010, pronunţată în dosar nr. 1401/54/2010 al Curţii de Apel Craiova, reţinându-se ca temeiuri ale arestării preventive dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) din acelaşi cod, stabilindu-se că în cauză există indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost cercetaţi şi că raportat la gravitatea faptelor, calitatea pe care inculpaţii au avut-o la momentul săvârşirii lor şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin Decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul C.O.T., a casat încheierile din 14 ianuarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1957/54/2010 cu privire la greşita respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi cu privire la greşita menţinere a stării de arest a inculpatului C.O.T. şi, în rejudecare, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.O.T., dacă nu este arestat în altă cauză şi a constatat că dispoziţiile cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului C.O.T. din încheierea din 14 ianuarie 2011 din acelaşi dosar, au rămas fără obiect.
În baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii a obligat inculpatul să respecte următoarele:
a) - să nu depăşească limita teritorială a judeţelor necesară deplasării de la domiciliu la instanţa de judecată;
b) - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) - să se prezinte la Poliţia Municipiului Craiova, organul desemnat de instanţă cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta;
d) - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. (3)1 C. proc. pen. instanţa impune inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii:
- să nu se apropie de persoana denunţătorilor, a membrilor familiilor acestora, de persoana coinculpaţilor, a martorilor, experţilor şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu exercite profesia de avocat.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.L.T. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 ianuarie 2011 şi D.M.B. împotriva încheierii de şedinţă din 14 ianuarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 1957/54/2010.
La data de 1 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis cererea inculpatului C.O.T. de modificare a controlului judiciar impus iniţial prin Decizia sus menţionată şi i-a permis acestuia să-şi desfăşoare profesia de avocat.
La data de 18 mai 2011 inculpatul a formulat o nouă cerere de modificare a controlului judiciar în sensul de a se dispune ridicarea obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială şi să fie circumscrisă doar la nivelul ţării şi nu judeţelor care fac legătura între localitatea de domiciliu şi instanţa de judecată şi a obligaţiei de a nu se apropia de persoana coinculpaţilor şi a martorilor şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect şi în subsidiar să se înlocuiască obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţelor necesară de la domiciliu la instanţa de judecată cu obligaţia de a nu depăşi ţara.
Prin încheierea din 20 mai 2011 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul C.O.T. privind modificarea controlului judiciar stabilit prin Decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Inculpatul C.O.T. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate mai sus şi a solicitat admiterea recursului arătând ca nu îşi poate desfăşura profesia de avocat, ca are o familie si nu are niciun interes sa influenţeze martorii.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.O.T. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 1601 C. proc. pen. ,,în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune,,.
De asemenea, dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului în faza de urmărire penală şi instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Tot astfel, în cazul liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, instanţei îi revine sarcina de a verifica, din oficiu, sau la cerere, dacă limitele controlului judiciar instituit, marcate prin obligaţiile impuse în sarcina inculpatului prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., sunt apte să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 1603 C. proc. pen. „ Controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de acesta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.„
În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanţei asupra modificării sau ridicării controlului judiciar instituit în cadrul liberării provizorii sub control judiciar, Înalta Curte consideră că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte natura şi pericolul social al faptei, infracţiunea de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se va dovedi că există şi a fost săvârşită cu vinovăţie, este gravă, afectând imaginea şi credibilitatea avocaţilor, dar şi a sistemului judiciar prin inducerea ideii obţinerii unor soluţii favorabile ca urmare a traficării de influenţă, dar natura şi gravitatea faptei reţinute nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al modificării controlului judiciar instituit asupra sa.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că admiterea cererii de modificare a controlului judiciar ar contraveni scopului acestei măsuri alternative, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În acest sens, în mod constant, jurisprudenţa CEDO a statuat că la individualizarea măsurilor preventive, (liberarea provizorie fiind considerată o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive), se va respecta principiul proporţionalităţii măsurii preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, respectiv cu cel al necesităţii unei astfel de masuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.
În concret, recurentului inculpat i s-a permis să exercite profesia de avocat după liberarea provizorie sub control judiciar, în limitele impuse dar această activitate se poate realiza în localitatea de domiciliu şi a celorlalte localităţi din judeţ, astfel că Înalta Curte apreciază că nu se justifică modificarea controlului judiciar astfel cum a fost instituit prin Decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi modificat prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Prin înscrisurile aflate la dosar şi prin susţinerile sale, recurentul inculpat nu a dovedit că în prezent se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumate prin contractele de asistenţă juridică.
Cu privire la solicitarea acestuia de a nu se apropia de persoana coinculpaţilor şi a martorilor şi de a nu comunica cu aceştia, Înalta Curte constată, de asemenea, că raportat la circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, la persoana inculpatului, pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare şi faţă de scopul urmărit, astfel cum este prevăzut de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cererea inculpatului nu este întemeiată în acest moment procesual şi nu se impune modificarea controlului judiciar astfel cum a fost solicitat de inculpat.
Din această perspectivă, Înalta Curte, în consonanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat că la luarea unei măsuri preventive, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister contra Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968), consideră că în aprecierea temeiniciei unei cereri de modificare a controlului judiciar prevalente sunt datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului, cererea de modificare a controlului judiciar instituit în cadrul liberării provizorii sub control judiciar dispusă prin Decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 20011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi ulterior modificat prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat prin acordarea posibilităţii inculpatului de a depăşi limita teritorială fixată şi prin acordarea posibilităţii acestuia de a se apropia de coinculpaţi şi de martori, de a comunica cu aceştia.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul C.O.T., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.O.T. împotriva încheierii din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 1957/54/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2209/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2211/2011. Penal → |
|---|
