ICCJ. Decizia nr. 2211/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2211/2011
Dosar nr. 4459/1/2011
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 mai 2011 Curtea de Apel Craiova a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.I., constatând că deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. alin. (1) şi (2) C. proc. pen. privarea de libertate a inculpatului este necesară, iar scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar. În acest sens a reţinut că faţă de circumstanţele cauzei, gravitatea concretă a infracţiunilor, pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă, reliefată de modalitatea de comitere dar şi de circumstanţele ce caracterizează persoana inculpatului – contribuţia sa la comiterea infracţiunilor de genul celor care formează obiectul cauzei, şi pentru care există în continuare indicii temeinice şi probe care confirmă presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, este una deosebit de importantă întrucât, fără date informatice de genul celor conţinute pe stickul înmânat celuilalt inculpat, instrumentele electronice de plată n-ar putea fi falsificate, lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că nu s-a sustras cercetărilor până la momentul arestării nu sunt de natură să conducă la concluzia că, prin lăsarea sa în libertate, chiar subsumată obligaţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) şi alin. (3)1 C. proc. pen., interesul public al prezervării ordinii de drept nu ar fi grav afectat, membrii societăţii fiind îndreptăţiţi să considere că organele judiciare nu acţionează cu suficientă fermitate pentru a asigura condiţiile necesare justei soluţionări a cauzelor de acest gen dar şi pentru a evita riscul reiterării unor astfel de comportamente infracţionale.
Împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, a declarat recurs inculpatul R.I. şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, arătând ca se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar având in vedere si dispoziţiile art. 6 pct. 1 din CEDO, cu privire la garanţiile drepturilor persoanelor si prezumţia de nevinovăţie, susţinând ca menţinerea sa in stare de arest ar putea afecta drepturile sale. A mai arătat ca probatoriul se fundamentează in principal pe declaraţiile poliţiştilor care au participat la prinderea inculpatului in flagrant.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul R.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Inculpatul R.I. a fost arestat în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. constatându-se că se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 42 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 161/2003, art. 26 raportat la art. 24 pct. 2, art. 27 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002.
Prin sentinţa nr. 491 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj inculpatul R.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, reţinându-se în fapt că, la data de 19 aprilie 2010, a înmânat inculpatului G. un stick de memorie pe care se aflau un fişier tip document cu extensia "txt" denumit "grec" având 50 de înşiruiri de cifre care par a fi date ale unor carduri bancare având asociate serii de câte patru cifre asemănătoare codurilor de acces PIN. Totodată, a fost descoperit un folder denumit "wipe-2.3.0" conţinând fişiere si părţi componente specifice aplicaţiei cu acelaşi nume dedicată ştergerii totale a datelor conţinute de un mediu de stocare a datelor ori de un sistem informatic. Una dintre seriile de card descoperite pe stick (492181******6816) aparţine unui card bancar emis de către Lloyds TSB Bank din Londra, Marea Britanie şi cu acesta s-au efectuat în data de 19 aprilie 2010 între orele 11.00 şi 13.00 retrageri de numerar de la un bancomat din Iaşi iar de pe cardul cu seria 492181******4718, emis de aceeaşi bancă, inculpatul Ghiţă a efectuat retrageri de numerar de la ATM-ul BCR din str. Tufănele nr. 2 din Craiova.
Înalta Curte apreciază că prin încheierea pronunţată, în mod corect Curtea de Apel Craiova a constatat că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă şi reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare de către instanţă. De asemenea, instanţa de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive şi ţină seama de toate circumstanţele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat dovedindu-se a fi neîntemeiate.
În concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
În virtutea acestei competenţe, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
În plus, se constată că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În raport de consideraţiile jurisprudenţiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanţa a apreciat corect în circumstanţele cauzei că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului R.I. nu este întemeiată.
În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor de complicitate la acces fără drept la un sistem informatic, complicitate la falsificarea instrumentelor de plată electronică, complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, constând în aceea că, în după-amiaza de 19 aprilie 2010, în baza unei înţelegeri pe care a avut-o cu inculpatul G.F.I., care a primit un număr de 50 carduri contrafăcute, după ce acesta a efectuat mai multe retrageri frauduloase de la mai multe bancomate din zona centrală a municipiului Craiova, a primit de la acesta numerarul extragerilor frauduloase, împreună cu o altă persoană de sex feminin. Înainte ca lucrătorii BCCO Craiova să procedeze la imobilizarea sa, acesta a reuşit să-i dea inculpatului G.F.I., un stik pe care acesta l-a introdus în buzunarul pantalonilor.
În acest context factual, deşi temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un element cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situaţia în care sunt întrunite evident ambele condiţii cerute de acest temei de arestare, cererea inculpatului R.I. nu este oportună, întrucât niciuna din garanţiile personale invocate de inculpat nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Prin urmare, aspectele de ordin personal invocate de inculpatul R.I. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că nu va periclita buna desfăşurare a procesului penal şi faptul că celălalt coinculpat este liber, chiar dacă sunt reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilităţii îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influenţa ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual şi neconstituind garanţii suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
În aceste condiţii este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a inculpatului ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea cercetării judecătoreşti.
În consecinţă, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 8100/63/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 8100/63/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2210/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2212/2011. Penal → |
|---|
