ICCJ. Decizia nr. 2206/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2206/2011
Dosar nr. 1604/33/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 9 din 26 ianuarie Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins cererea de repunere pe rol şi a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. şi K.A. împotriva rezoluţiei procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, menţinută prin rezoluţia nr. 7/II/2 din 25 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Cluj a reţinut că prin plângerea înregistrată la 3 martie 2008 sub nr. 208/59/2008 la Curtea de Apel Timişoara, petenţii B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. şi K.A. au solicitat desfiinţarea rezoluţiei procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public L.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291 şi art.2 46 C. pen. şi care a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată în dosar nr. 7/11/2/ din 25 ianuarie 2008 şi în consecinţă, restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru aceste infracţiuni.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că, în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public L.M., cu toate că din probele administrate în dosar nr. 298/P/2007 a rezultat că aceasta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia eliberării certificatului de calitate de moştenitor al numitei G.E., după defuncta P.E., născută H., deşi din toate actele de stare civilă depuse la dosarul notarial nr. 212/2003 rezultă că P.E. a fost născută H.
S-a mai arătat că, în condiţiile în care, pe rolul instanţei civile exista un litigiu de revendicare a bunurilor succesorale, notarul trebuia să suspende procedura succesorală până la soluţionarea dosarului nr. 2840/2001 în care urma să se stabilească şi calitatea de moştenitor a numitei G.E., în conformitate cu art. 78 alin. (2) din Legea 36/1995.
Totodată, a fost criticată soluţia procurorului, pentru că s-a bazat neîntemeiat, pe Decizia civilă nr. 2854 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiş, prin care s-a stabilit că numita G.E. este singura moştenitoare a lui P.E., deşi hotărârea respectivă nu era irevocabilă. S-a mai arătat că în legătură cu aceeaşi plângere penală, s-a mai dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, care a fost desfiinţată de procurorul ierarhic superior cu indicaţia de a se administra alte probe, însă după primirea dosarului, nu s-au respectat îndrumările date.
De asemenea, s-a invocat faptul că intimata a depus la dosarul cauzei, precum şi la dosarul disjuns ce viza plângerea penală împotriva lui G.E. ş.a., copii legalizate după dosarul succesoral, care nu sunt conforme cu originalul, numerotarea fiind diferită, aspect care dovedeşte în plus reaua-credinţă a notarului public.
Prin încheierea nr. 819 din 5 mai 2008 pronunţată în dosar nr. 2693/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării plângerii la Curtea de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată sub nr. 902/33/2008.
Prin sentinţa penală nr. 130 din 19 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, al Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. şi K.A. împotriva rezoluţiei procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 25 ianuarie 2008 dată în dosar nr. 7/II/2/ 2008.
S-a reţinut astfel, că prin rezoluţia din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public L.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că, în acelaşi dosar, la data 20 iunie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notară L.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, însă, urmare a plângerii formulate de petenţii B.M. ş.a. împotriva acestei soluţii, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia nr. 657/II/2 din 8 august 2007 a dispus infirmarea în parte a soluţiei, cu privire la dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, redeschiderea şi reluarea cercetărilor, pe motiv că probatoriul este incomplet şi nu s-a clarificat dacă notarul s-a aflat în eroare, iar în acest caz soluţia trebuia să fie fundamentată pe disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen.
După reluarea cercetărilor, s-a stabilit că notarul public L.M. este acuzată pentru fapta de a fi emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 164 din 24 noiembrie 2003 din care rezultă contrar realităţii, că numita G.E. are calitatea de moştenitor faţă de numita P.E., născută H., deşi bunica ei se numea H.L., certificat în baza căruia, susnumita a revendicat şi obţinut de la Primăria Municipiului Timişoara mai multe imobile.
Procurorul a concluzionat că din actele dosarului, nu rezultă decât că notarul public şi-a îndeplinit atribuţiile cu bună-credinţă, în condiţiile în care în dosarul civil nr. 2595/C/2000 s-a pronunţat Decizia nr. 2854/2000, prin care s-a stabilit că G.E. este singura moştenitoare a defunctelor P.E. şi F.M., în calitate de nepoată, respectiv fiică. De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 37 din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului Timiş dată în dosar nr. 5516/2004, s-a dispus obligarea primarului Municipiul Timişoara să restituie reclamantei G.E. mai multe apartamente din Timişoara, în calitate de moştenitor al proprietarului tabular, iar această hotărâre s-a bazat pe Decizia nr. 2854/2000 a Tribunalului Timiş şi doar în secundar, pe certificatul de calitate de moştenitor.
Totodată, din adresa Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale nr. 400 din 22 martie 2007 a rezultat că pe raza localităţilor Timişoara şi Jimbolia nu au existat persoane cu numele de H.L. sau A.
Prin rezoluţia din 25 ianuarie 2008 dată în dosar nr. 7/II/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a respins ca neîntemeiată plângerea petenţilor B.M., S.S., J.R., L.F.M., C.L., O.M., P.I. şi K.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 30 octombrie 2007.
Instanţa învestită cu soluţionarea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen., ca urmare a strămutării, respectiv, Curtea de Apel Cluj, a apreciat că rezoluţia atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, este legală şi temeinică, iar plângerea petenţilor este neîntemeiată.
Prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 164 eliberat la 24 noiembrie 2003 în dosar nr. 212/2003 al Biroului Notarului Public L.M. din Timişoara, s-a stabilit calitatea de moştenitor a numitei G.E., născută F., după defuncta P.E., născută H., decedată la 29 martie 1959, având la bază acte de stare civilă şi declaraţia martorei V.E.
Calitatea de moştenitor a numitei G.E. a făcut obiectul mai multor procese civile având ca obiect acţiune în revendicare sau constatarea nulităţii certificatului de moştenitor.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1163/2004 a Tribunalului Timiş, în temeiul Legii 10/2001 s-a dispus obligarea primarului Municipiului Timişoara la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilelor revendicate de G.E. în calitate de moştenitoare legală a defunctei P.E. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă 320/2005 a Curţii de Apel Timişoara, în cuprinsul căreia s-a reţinut că această calitate a lui G.E. de succesoare legală a numitei P.E., născută H., a mai fost analizată de instanţă în cadrul altor procese şi a fost irevocabil validată. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1373/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Confirmarea calităţii de moştenitoare a lui G.E. s-a produs şi prin hotărârea definitivă, respectiv Decizia nr. 2854 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiş, care potrivit legii de procedură civilă are autoritate de lucru judecat.
S-a apreciat că, anularea în instanţă a certificatului de calitate de moştenitor, invocată de petenţi prin depunerea sentinţei civile 6817/2007 a Judecătoriei Timişoara, nu constituie un argument în favoarea acestora, câtă vreme hotărârea a fost desfiinţată în apel prin Decizia nr. 179/2008 a Tribunalului Timiş, prin care s-a respins acţiunea în constatare a nulităţii certificatului de moştenitor, în mod definitiv. De altfel, anularea acestui act a vizat doar încălcarea unor reguli de procedură şi nu vicii de fond, nefiind combătută calitatea lui G.E. de moştenitor.
S-a mai reţinut că, la data dezbaterii succesorale exista o hotărâre judecătorească definitivă cu autoritate de lucru judecat, Decizia civilă nr. 2854/2000 a Tribunalului Timiş, care stabilea că G.E. este moştenitoarea legală a lui P.E., iar ulterior, s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă, care statuează asupra aceloraşi chestiuni juridice, reţinând că G.E. este îndreptăţită să revendice imobilele, ce au aparţinut proprietarei tabulare.
În acest context, s-a concluzionat de către judecătorul plângerii că, nu se poate considera că notarul a inserat în actul emis fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu stabilite prin Legea notarilor publici nr. 36/1995, care în art. 77 prevăd că, calitatea de moştenitor şi numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă şi cu martori.
Cu privire la inadvertenţele relative la identitatea antecesoarei lui G.E., desprinse din unele acte de stare civilă, s-a apreciat că acestea au fost înlăturate de notar în baza altor acte, care vizau de asemenea starea civilă, coroborate cu declaraţia martorei V.E.
Relativ la posibilitatea ca notarul să fi solicitat demararea unei proceduri pentru rectificarea actelor de stare civilă, s-a arătat că, aceste demersuri nu ar fi avut nici o finalitate, în condiţiile în care, din cercetările efectuate la Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, a rezultat că completarea registrelor s-a făcut doar începând cu anul 1924, iar pe raza Municipiului Timişoara sau a localităţii Jimbolia, nu au fost identificate persoane cu nume de H.L. sau A.
La data formulării cererii de eliberare a certificatului de calitate de moştenitor, exista în curs de soluţionare dosarul civil nr. 2595/C/2000 al Tribunalului Timiş, aflat în recurs la Curtea de Apel, acesta având ca obiect revendicare, dar dispoziţiile legale în materie – art. 78 lit. c) din Legea nr. 36/1995 nu stabilesc obligativitatea, ci doar posibilitatea notarului de a suspenda procedura succesorală, cu atât mai mult cu cât instanţa nu a fost investită direct cu constatarea calităţii de moştenitor a numitei G.E., care s-a dispus doar pe cale incidentală.
S-a concluzionat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia din infracţiunile pentru care s-a formulat plângere penală, nu numai că nu au fost încălcate atribuţiile de serviciu de către notarul public, dar nu s-a realizat nici urmarea socialmente periculoasă şi anume vătămarea intereselor legale ale unor persoane, întrucât petenţii sunt doar chiriaşi ai imobilelor revendicate de moştenitoarea G.E., iar situaţia juridică a acestor imobile a fost deja stabilită prin hotărâre irevocabilă. De asemenea, judecătorul a arătat că nu se impune restituirea cauzei la procuror şi administrarea altor probe, întrucât soluţiile pronunţate au avut la bază toate actele existente, audierea notarei a avut loc din nou după infirmarea primei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, toate probele conducând în mod cert la soluţia pronunţată la data de 30 octombrie 2007.
Împotriva sentinţei penale, prin care Curtea de Apel Cluj a soluţionat plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen., au formulat recurs petenţii B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. şi K.A., recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 1136 din 27 martie 2009, pronunţată în dosar nr. 902/733/ 2008 al Î.C.C.J., prin care s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecare.
Instanţa supremă a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi, respectiv, de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluţii, ca şi respingerea de către prima instanţă a plângerii formulate de către petenţi - apar a fi consecinţa văditei încălcări a principiilor de bază care guvernează procesul penal, referitoare la scopul acestuia, la aflarea adevărului şi rolul activ, astfel cum sunt înscrise în art. 1, art. 3, art. 4 C. proc. pen.
S-a considerat de către instanţa de recurs că soluţia pronunţată apare a fi rezultatul unei aprecieri incomplete şi greşite a materialului probator din dosar în ansamblul său, precum şi al unei insuficiente exercitări a rolului activ, pentru clarificarea adevărului liniei de ascendenţă pe linie maternă a pretinsei moştenitoare G.E., ceea ce a determinat comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecinţă considerarea ca valabil a certificatului de moştenitor emis fără temeiuri, care să justifice că această persoană avea în ascendenţa sa familia H.
Fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Cu ocazia rejudecării plângerii, a arătat instanţa supremă, se impune ca instanţa de trimitere să administreze efectiv probe în vederea verificării adevăratei ascendenţe materne a numitei G.E., respectiv a urmaşilor reali ai persoanei născute cu numele H.E., precum şi să verifice realitatea copiilor actului de renunţare la succesiune din partea fabricantului P.F., să se stabilească pe bază de acte de stare civilă complete şi cu legală examinare a eventualelor inadvertenţe între acestea, pentru ca bunurile ce au format masa succesorală a numitei P.E., să nu poată reveni decât urmaşului ei fireşti.
Prin încheierea penală nr. 75 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, în temeiul art.2 78/ 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a admis plângerea petenţilor B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. Şi K.A. împotriva rezoluţiei procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a fost desfiinţată rezoluţia atacată şi s-a dispus reţinerea cauzei spre judecare, constatându-se totodată că judecătorul care a pronunţat această soluţie, a devenit incompatibil a judeca pe fond cauza, în lumina dispoziţiilor deciziei nr. 15/2006 a Î.C.C.J., dată în recursul în interesul legii.
Judecătorul care a rejudecat plângerea a apreciat că - în raport de îndrumările obligatorii ale Î.C.C.J., coroborat cu modalitatea de instrumentare efectivă a unor astfel de plângeri, înscrisă în disp. art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen. - singura soluţie procesuală care să permită un cadru legal de dezbatere a unor astfel de probleme juridice, este aceea de învestire efectivă a instanţei de judecată, în conformitate cu normele legale, în care actul de sesizare al instanţei îl constituie plângerea persoanelor ce au iniţiat întregul dosar penal, aşadar o soluţie ce se circumscrie disp. art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
S-a arătat, de asemenea, că „existenţa şi suficienţa" probelor, la care se referă soluţia prev. de art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. este cel mai bine asigurată în cadrul urmăririi penale, însă instanţa de casare a specificat că soluţia atacată, apare a fi rezultatul unei aprecieri greşite a „materialului probator din dosar în ansamblul său", cu directive de administrare şi de alte probe, ceea ce presupune şi administrarea lor într-un cadru legal şi deci, impune reţinerea cauzei spre judecare.
Încheierea prin care s-a admis plângerea petenţilor şi s-a reţinut cauza spre judecare, a fost atacată cu recurs de către intimata L.M., recurs ce a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 4126 din 9 decembrie 2009 pronunţată în dosar nr. 9345/1 /2009 al Î.C.C.J.
Prin sentinţa penală nr. 10 din 27 ianuarie 2010 pronunţată în dosar nr. 1427-/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetarea procesului penal pornit - la plângerea persoanelor vătămate B.M., L.F.M., C.L., ,O.M., P.I. şi K.A. - împotriva inculpatei L.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că este incident în cauză, un impediment la exercitarea acţiunii penale, respectiv, lipsa unei condiţii prevăzute de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale - neînceperea urmăririi penale - în faza procesuală respectivă, instanţa considerând că nu poate pronunţa decât o soluţie de încetare a procesului penal, cu precizarea că acţiunea penală poate fi eventual, pusă în mişcare ulterior, în condiţii legale, instanţa neavând ea însăşi, atributul de a începe urmărirea penală şi, pe cale de consecinţă, de a remedia modalitatea de punere în mişcare a acţiunii penale (acţiunea penală fiind pusă în mişcare prin încheierea judecătorului, care a admis plângerea împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată şi a dispus reţinerea cauzei spre judecare, încheiere a cărei legalitate a fost apreciată ca discutabilă - şi prin prisma deciziei nr. 48/2007 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, în sensul imposibilităţii judecării cauzei pe fond în procedura plângerii reglementate de art.278/1 C. proc. pen., în cazul când urmărirea penală nu este începută - dar pe care judecătorul plângerii nu o putea cenzura).
Prin hotărâre s-a mai arătat de către judecătorul plângerii că, problema prescripţiei răspunderii penale (ridicată de către intimată.) nu putea fi dezbătută la acel moment deoarece, deşi în aparenţă, se putea considera că încetarea procesului penal pe acest temei ar trebui să primeze, fiind o soluţie mai favorabilă inculpatei, anterior constatându-se neînceperea urmăririi penale, urmărire care nu putea fi începută de instanţă, nici problema prescripţiei nu putea fi dezbătută decât într-un cadru procesual corespunzător, ea putând constitui în condiţiile date, eventual, temei al neînceperii urmăririi penale, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă sunt îndeplinite condiţiile legale ale prescripţiei.
Împotriva sentinţei penale nr. 10 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi petenţii B.M., L.F.M., C.L., O.M. şi A.K., recursuri ce au fost admise prin Decizia nr. 1887 din 12 mai 2010 a Î.C.C.J. dată în dosar nr. 1427-/33/2009.
Prin Decizia, mai sus arătată, s-a casat încheierea nr. 75 din 03 noiembrie 2009 ( prin care s-a admis plângerea petenţilor şi s-a reţinut cauza spre judecare de către Curtea de Apel Cluj), precum şi sentinţa recurată (prin care s-a dispus încetarea procesului penal) şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţă.
Instanţa de recurs a constatat că încheierea nr. 75 din 03 noiembrie 2009 (prin care s-a admis plângerea petenţilor şi s-a reţinut cauza spre judecare de către Curtea de Apel Cluj) a încălcat dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 48/2007 ale Î.C.C.J., dată în recursul în interesul legii şi, cum o astfel de încheiere nu are cale separată de atac, a fost desfiinţată odată cu sentinţa dată pe fondul plângerii.
Cât priveşte sentinţa dată pe fondul plângerii, Î.C.C.J. a arătat că soluţia pronunţată prin această hotărâre a fost impusă de dispoziţiile încheierii susmenţionate şi s-a întemeiat pe imposibilitatea exercitării acţiunii penale în lipsa începerii urmăririi penale.
Drept urmare, instanţa de control judiciar, casând cele două hotărâri (încheierea şi sentinţa) a dispus rejudecarea plângerii, cu îndrumarea de a se examina cu prioritate problema prescripţiei răspunderii penale şi, numai în măsura în care se va constata că nu operează prescripţia, se va da curs îndrumărilor precedentei decizii de casare (Decizia nr. 1136 din 27 martie 2009, pronunţată în dosar nr. 902/33/2008 al Î.C.C.J.), evident, în măsura în care acestea nu contravin ultimei decizii de casare a Î.C.C.J.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. nou 1604/33/2010/Rj şi, procedând aşadar, la judecarea plângerii petenţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen., s-a constatat următoarele:
Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petenţii B.M. şi L.F.M. Curtea de Apel Cluj a constatat că s-a formulat această cerere, după ce la data de 19 ianuarie 2011 au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei şi s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 26 ianuarie 2011, cu motivarea că sunt întrunite în cauză condiţiile prev. de art. 344 C. proc. pen., întrucât se impune lămurirea anumitor împrejurări.
Cererile de amânare a judecării cauzei, în mod nejustificat au fost respinse, întrucât s-au trimis la dosar dovezi în sprijinul acestora.
Instanţa de fond a constatat că motivele invocate de petenţi nu se circumscriu, în niciun caz, dispoziţiilor art. 344 C. proc. pen., aşa încât, nu se impune repunerea cauzei pe rol, în procesul deliberării, instanţa neidentificând vreo împrejurare, care ar trebui lămurită şi, singura modalitate în care s-ar putea face acest lucru, să fie aceea de repunere a cauzei pe rol.
Instanţa a apreciat că interesele bunei administrări a justiţiei impun judecarea cauzei şi în absenţa apărătorilor aleşi, care nu au dovedit că au făcut demersuri să-şi asigure substituirea.
În privinţa „probelor" pe care petenţii intenţionau să le solicite a fi administrate sau a problemelor pe care doreau să le pună în discuţie, instanţa a constatat că, nici sub acest aspect nu au fost prejudiciate.
Cu privire la problema prescripţiei răspunderii penale, asupra căreia instanţa de control judiciar a statuat că va fi examinată prioritar în procedura rejudecării plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea pedepsită cu pedeapsa închisorii cea mai mare (fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)) este de 5 ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi, se socoteşte de la data săvârşirii infracţiunii, conform art. 122 alin. (2) C. pen.
În cauză, faptele reclamate şi pentru care s-a formulat plângere se susţine că s-au comis la data de 24 noiembrie 2003, dată la care notarul public L.M. a emis certificatul de moştenitor nr. 164/2003.
Faţă de data la care se presupune că s-au comis faptele, s-a constatat că termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit la data de 24 noiembrie 2008 şi nu a existat în cauză nicio întrerupere a cursului prescripţiei, care să facă operabile dispoz. art. 123 alin. (1), (2) C. proc. pen., întrucât nu s-au îndeplinit acte care, potrivit legii, să fi trebuit a fi comunicate învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, pentru că, aceasta ar fi implicat, ar fi presupus în mod evident, obligatoriu, începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale, măsuri procesuale care nu au fost dispuse faţă de intimata L.M.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a dispus respingerea plângerii petenţilor ca nefondată, prin decizie definitivă.
La data de 4 februarie 2011, nemulţumiţi de această hotărâre, petiţionarii B.M.V., L.F.M., C.L., O.M. şi K.A. au formulat recurs împotriva sentinţei menţionate cererea acestora fiind aflată la fila 2 din dosar.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursurilor, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt inadmisibile.
Astfel, Curtea de Apel Cluj faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/ 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 278/1 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Astfel, fată de cele menţionate anterior, urmează a fi respinse, ca inadmisibile, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursurile declarate de petiţionarii B.M.V., L.F.M., C.L., O.M. şi A.K., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiţionarii B.M. Viorel, L.F.M., C.L., O.M. şi K.A. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2207/2011. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
