ICCJ. Decizia nr. 2207/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2207/2011
Dosar nr. 4042/1/2011
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 9 mai 2011 inculpatul C.V. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, susţinând că, pe baza probelor de la urmărirea penală, conform prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi în condiţiile în care a recunoscut fapta şi nu mai are probe de propus în cursul cercetării judecătoreşti nu se poate susţine că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului. A mai susţinut că pericolul său concret pentru ordinea publică s-a diminuat considerabil, urmare recunoaşterii faptelor şi colaborării cu organele de anchetă, şi că starea sa de boală este gravă şi nu poate fi tratată corespunzător în penitenciar, iar potrivit prevederilor art. 6 din CEDO trebuie să beneficieze de acelaşi tratament ca şi ceilalţi inculpaţi care sunt liberi.
Prin încheierea din 10 mai 201, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. 356/36/2011 s-a dispus în temeiul prevederilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.V., ca neîntemeiată şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanţa a constatat că în condiţiile în care activitatea pretins infracţională a inculpatului C.V. se află în conexitate indisolubilă cu a celorlalţi inculpaţi, a apreciat că la momentul prezent, când cercetarea judecătorească nu a început, nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, tocmai pentru a nu se influenţa declaraţiile celorlalte părţi implicate în cauză, cu consecinţa denaturării probelor şi implicit a zădărnicirii aflării adevărului.
A mai constatat Curtea de Apel Constanţa că în condiţiile în care inculpatul C.V. este persoana care a oferit direct denunţătoarei T.B. serviciile de traficare a influenţei şi a pretins şi primit sumele menite să cumpere influenţa promisă acesteia, fiind cercetat şi pentru alte fapte asemănătoare, pentru care s-au disjuns cercetările, este cu atât mai necesară evitarea oricărei posibilităţi de influenţare a celorlalte părţi de către acesta.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a formulat recurs, în termen legal şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, arătând ca exista acte medicale care dovedesc faptul ca inculpatul este grav bolnav, suferind de hepatita, cancer si trebuie sa urmeze un tratament special de care nu poate beneficia de 90 de zile.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât şi din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 20 din 1 martie 2011 Tribunalul Constanţa, secţia penală, în baza art. 149/1 C. proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f) si c) C. proc. pen. a admis propunerea formulată de DNA Serviciul Teritorial Constanţa şi a dispus arestarea inculpatului C.V. pe o perioadă de 30 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr. 19 din 1 martie 2011 de către Tribunalul Constanţa, secţia penală.
S-a reţinut în fapt că inculpatul a pretins şi primit de la denunţătoarea T.B. sume de bani pentru a-şi trafica influenţa asupra unor terţe persoane cu influenţă în cadrul A.N.R.P., având ca scop obţinerea sumelor de bani cuvenite denunţătoarei în baza Legii nr. 9/1998.
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracţiunilor săvârşite din culpa, precum si al infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist ori exista date care justifica temerea ca va săvârşi o altă infracţiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Înalta Curte constată că este îndeplinită această condiţie, iar cererea de liberare sub control judiciar formulată de recurentul inculpat C.V. este întemeiată apreciind că în cauză scopul măsurii preventive poate fi atins şi fără menţinerea acestuia în stare de arest preventiv.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri –chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, controlul judiciar poate fi instituit inculpatului C.V., fiind suficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., neimaimpunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Limita maximă de pedeapsă aplicabilă pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. este sub limita de 18 ani închisoare, condiţie prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel Înalta Curte constată îndeplinită prima condiţie privind admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V.
Potrivit prevederilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date care impun împiedicarea inculpatului să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Raportându-ne la datele speţei, Înalta Curte, reţine că inculpatul a solicitat ca judecata să se facă conform procedurii dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., şi apreciază astfel că în acest moment procesual nu există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, atâta timp cât acesta a recunoscut săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte pericolul de influenţare a celorlalţi coinculpaţi D.S., A.N. şi D.A. şi a martorilor, Înalta Curte arată că această eventuală posibilitate poate fi preîntâmpinată prin controlul judiciar impus prin dispoziţiile art. 160/8a alin. (3) C. proc. pen. coroborate cu art. 160/2 alin. (3) şi alin. (3)1 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată absenţa unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală, ori că va încerca influenţarea cursului procesului penal. De asemenea se constată şi inexistenţa pericolului de repetare a infracţiunii şi riscul de obstrucţionare a cercetării judecătoreşti, având în vedere atitudine sinceră şi cooperantă faţă de organele judiciare şi solicitarea acestuia de a se judeca conform procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că detenţia provizorie poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă care în acest moment procesual este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii, în raport de interesul privat al inculpatului, iar din susţinerile acestuia rezultă că acesta are grave probleme medicale, ce urmează a fi tratate în afara reţelei penitenciarelor.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.V. şi în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., va admite cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul C.V., urmând a i se impune respectarea dispoziţiilor legale.
În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 356/36/2011.
Casează încheierea atacată şi, în rejudecare:
În temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V. şi dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19 din 01 martie 2011 emis de Tribunalul Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. 3655/118/2011, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 1602 alin. (3) şi alin. (3)1 C. proc. pen., stabileşte, pe timpul liberării provizorii, ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să se prezinte în faţa instanţei, respectiv Curtea de Apel Constanţa;
b) să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
c)să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa, fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii cauzei şi cu inculpaţii D.S., A.N. şi D.A.
În temeiul art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, se va lua măsura arestării preventive.
Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări, conform art. 1602 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2206/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2208/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
