ICCJ. Decizia nr. 2290/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 9 din 19 ianuarie 2011, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul D.M. pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 15 ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
în baza disp. art. 71 C.pen., a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
în temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 04 aprilie 2010, până la zi.
în conformitate cu art. 998 C .civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei lunar cu titlu de prestație periodică pentru M.S.G., începând cu data de 5 aprilie 2010 până la încetarea stării de nevoie, și la plata sumei de 454 lei, cu dobânda legală aferentă, Serviciului de Ambulanță Vrancea.
De asemenea, a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 807/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.M., pentru fapta constând în aceea că, în zilele de 3 și 4 aprilie 2010, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și pe fondul unui acces de gelozie, a aplicat concubinei sale, M.A.M., lovituri repetate cu pumnii, cureaua de la pantaloni și cu picioarele încălțate cu pantofi, cauzându-i leziuni traumatice care, în final, au condus la decesul acesteia.
La urmărirea penală a fost audiat inculpatul, martorii D.L., M.D., R.I., s-au depus acte medicale privind necropsia victimei, acte privind starea de arest preventiv a inculpatului.
La cercetarea judecătorească s-au audiat inculpatul, partea civilă M.M., martorii R.I., M.D., D.L.; s-au depus acte de stare civilă, referat de evaluare, relații privind tutela copilului avut dintre o relație anterioară a victimei, fetița M.S.G.
S-a reținut că inculpatul a recunoscut acuzațiile aduse, însă a motivat comiterea infracțiunii prin starea de tulburare produsă de comportamentul duplicitar al victimei, gelozia și bănuielile privind imoralitatea acesteia, viața anterioară promiscuă a acesteia.
în final, în raport cu întregul probatoriu administrat, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul D.M. este născut în jud. Vrancea, unde a locuit până în anul 1990. A plecat apoi în mun. București, unde nu a avut o locuință statornică și, de asemenea, niciun loc de muncă stabil. A lucrat la diverși patroni, ca șofer, și se mai ocupa cu activități de comerț cu confecții, pe care le achiziționa de la Complexul EUROPA.
Inculpatul nu a fost niciodată căsătorit legitim, conviețuind în concubinaj cu diverse femei. Astfel, în urmă cu aproximativ 2 ani a cunoscut-o pe numita M.A.M., în vârstă de 18 ani, din județul Galați, locuind împreună cu aceasta în municipiul București.
în ziua de 29 martie 2010, cei doi au sosit în comuna Slobozia Bradului, la locuința mamei inculpatului, numita D.V., cu scopul de a petrece sărbătorile de Paște împreună cu rudele.
Martorele D.L., M.D., R.I., audiate atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească, au relatat că M.A.M. li s-a părut nepotrivită pentru mediul în care trăiau, nu avea îmbrăcămintea și comportamentul așteptat de martore, încălcând buna cuviință și decența așa cum o percepeau martorele. Acestea erau probabil revoltate de faptul că, în locuință, se afla și fosta concubină a inculpatului iar "noua concubină" a acceptat să vină, știind aceasta, încât se poate concluziona că atmosfera din familia inculpatului era încordată, iar martorele - cu siguranță - au influențat negativ pe inculpat. Cum acesta deja era gelos, bănuind-o permanent de infidelitate pe M.A.M., atmosfera din familie, și comportamentul dezinvolt al concubinei, au declanșat din partea inculpatului o agresivitate ieșită din comun. Inculpatul, în declarațiile date, nu a precizat de câte ori a lovit-o pe concubină, și cât timp, și nici nu a enumerat toate obiectele cu care a lovit-o, afirmând că aceasta fusese anterior lovită de tatăl ei. Inițial, inculpatul a declarat că a lovit-o în zilele de 3 și 4 aprilie, că aceasta nu se simțea rău, chiar au mers ulterior la biserică, pentru ca noaptea, concubina sa să spună că se simte rău "o doare burtica" și au chemat ambulanța; și-a amintit că a lovit-o cu cureaua de la pantaloni și, "parcă", a lovit-o și cu piciorul ca să spună numele bărbatului cu care îl înșela.
La cercetarea judecătorească inculpatul nu a făcut declarații detailate însă a depus la dosar memorii în care descria viața imorală pe care ar fi dus-o M.A.M., relațiile - abjecte, în opinia inculpatului, cu diferiți bărbați, chiar din familia sa - și cât de mult a evoluat situația după începerea concubinajului cu inculpatul. Martorele R.I., M.D., audiate în cauză, au declarat că inculpatul a început să o lovească cu palmele pe concubina sa, însă - după ce au mers la culcare - au declarat că nu au auzit ce se întâmplă în camera părților.
Reține instanța de fond că din procesul verbal de cercetare, planșele foto, consemnările medicului legist la locul decesului, raportul de constatare medico-legală, rezultă că M.A.M. a fost lovită repetat, cu mijloace contondente și cu corpuri dure contondente, atât de violent încât au fost afectate dramatic organele interne și a survenit moartea - cauza medicală fiind hemoragia internă acută secundară unei rupturi transfixiante la nivelul rinichiului drept.
Mai constată instanța de fond că nu a rezultat, din nici o probă, că inculpatul se afla, în momentul agresării victimei, în stare de ebrietate sau să existe o altă motivație a comportamentului brutal, excesiv de violent. Nu a rezultat, de asemenea, din nicio probă, că au existat alte persoane care au lovit și ele pe M.A.M., fie anterior, fie în aceleași împrejurări cu inculpatul.
Cert este, în opinia instanței de fond, că inculpatul - cu intenție - a lovit-o pe concubina sa de atât de multe ori cu diferite mijloace sau corpuri dure încât medicii legiști au constatat pe corpul victimei aproximativ 30 de echimoze și zone echimotive de diferite forme și mărimi. Față de violența cu care inculpatul a lovit victima curmându-i acesteia viața, nici o motivație nu poate diminua gravitatea faptei comisă de inculpat.
în opinia aceleiași instanțe de fond, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că victima nu se adaptase suficient cerințelor sau obiceiurilor comunității, diferența de vârstă, suspiciunile inculpatului, moralitatea concubinei, privind fidelitatea sau imaturitatea, nu pot motiva în opinia instanței, aplicarea unei pedepse mai mici față de motivul prevăzut de legiuitor.
în final, pentru fapta săvârșită, care a realizat elementele constitutive ale infracțiunii "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", prev. de art. 183 C. pen., instanța de fond a apreciat - în raport de gravitatea deosebită, împrejurările concrete, vârsta victimei - că este necesară aplicarea pedepsei maxime prevăzute de legiuitor, pedeapsă care să sancționeze atât comportamentul inculpatului cât și să asigure corijarea acestuia.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut următoarele:
Din actele de stare civilă a rezultat că victima avea un copil dintr-o relație de concubinaj anterioară și anume M.S.G. Minora a rămas în grija familiei victimei și, pentru aceasta, s-a constituit parte civilă M.M.. Față de disp. art. 998 C. civ., s-a apreciat că inculpatul trebuie - financiar - să contribuie la întreținerea minorei, în locul mamei decedate, până când minora nu se va mai afla în situația unei persoane care să aibă nevoie de întreținere materială. La stabilirea cuantumului datorat, instanța de fond a avut în vedere faptul că victima nu era încadrată în muncă, și nu realiza un venit lunar stabilit, urmând să apreciere prin raportare la venitul minim ( H.G. nr. 1051/2008).
împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul D.M. criticând-o ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. S-a solicitat, prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante judiciare, reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 78 din 25 martie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat, în parte, sentința și, în rejudecare, a redus cuantumul pedepsei principale de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare.
A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
De asemenea, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive cu începere de la data de 4 aprilie 2010 la zi, respectiv 25 martie 2011.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:
în primul rând, curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt pe baza probelor administrate, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică dată faptei săvârșite.
în al doilea rând, s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului se află la limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru această infracțiune.
în opinia instanței de apel nu poate fi admisă solicitarea inculpatului privind reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c C. pen., deoarece faptul că nu are antecedente penale, și că a transportat-o la spital pe victimă, nu atrag - în mod automat - necesitatea reținerii acestor circumstanțe atenuante.
Cu toate acestea, instanța de apel a ținut cont de faptul că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, că a fost sincer și că a colaborat cu organele judiciare și, în considerarea acestor împrejurări favorabile, a apreciat că se impune reducerea pedepsei aplicate acestuia de la 15 ani închisoare - ce constituie maximul prevăzut de lege pentru această infracțiune, la 9 ani închisoare.
în opinia instanței de apel, pe de o parte, pedeapsa de 9 ani închisoare se situează între minimul și maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reflectă împrejurările în care a fost săvârșită fapta, pericolul social al acesteia, precum și persoana inculpatului, care se află la primul impact cu legea penală, a săvârșit fapta dintr-un impuls provocat de gelozie și de starea de beție în care se afla, toate în considerarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Pe de altă parte, pedeapsa aplicată întrunește și condițiile prevăzute de art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei, considerând că o pedeapsă de 9 ani închisoare reflectă și caracterul punitiv și cel educativ al acesteia.
în final, instanța de apel a menționat că nu poate fi primită cererea inculpatului privind aplicarea prevederilor art. 3201C. proc. pen., întrucât beneficiile acestui articol au fost introduse în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010 și care, în alin. (1) prevede că inculpatul poate declara că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare a instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar până la începerea cercetării judecătorești.
Or, constată instanța de apel, în cauza de față, cercetarea judecătorească a început înaintea intrării în vigoare a acestei legi, respectiv la data de 16 iunie 2010 când s-a dat citire actului de sesizare a instanței, ulterior procedându-se la administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei la instanța de fond, astfel că nu este îndeplinită nici cealaltă condiție cerută de lege privind neefectuarea actelor de cercetare judecătorească, pe lângă acela al situării înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
împotriva deciziei MINISTERUL PUBLIC și inculpatul D.M. au declarat prezentele recursuri.
Atât motivele de recurs ale Ministerului Public, cât și cele ale inculpatului, au vizat exclusiv cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct. 14 C. proc. pen.
în timp ce Ministerul Public a apreciat că dispoziția de reducere a pedepsei de către instanța de apel este netemeinică (solicitându-se menținerea sentinței), inculpatul a susținut că se impune o nouă reducere a pedepsei, chiar sub cea de 9 ani închisoare (fiind invocate, din nou, sinceritatea și lipsa antecedentelor penale).
înalta Curte, pentru motivele ce se vor arăta, apreciază că recursul inculpatului este nefondat, fiind însă fondat cel al Ministerului Public.
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărâri/e sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la "gradul de pericol social al faptei săvârșite" este unul prioritar celui referitor la "persoana infractorului" ambele instanțe apreciind corect că fapta săvârșită de inculpat - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social.
De asemenea, înalta Curte, în acord cu instanțele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 sau art. 74 C. pen., împrejurări care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
în acord cu opinia instanței de fond, înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, datele personale ale inculpatului și pretinsele împrejurări ale săvârșirii faptei (vârsta, pretinsa stare de beție, pretinsa gelozie ori viață imorală a victimei, lipsa antecedentelor penale, pretinsa sinceritate în fața organelor judiciare, alertarea serviciului de urgență), devin împrejurări lipsite de orice relevanță juridică prin compararea cu fapta inculpatului - lovirea repetată, cu extremă violență, pe parcursul a 2 zile, a unei tinere femei în vârstă de numai 18 ani, față de care se pretindea existența unui atașament sufletesc.
Un astfel de comportament al inculpatului sugerează, mai degrabă, nu atât o "atenționare" în scopul "îndreptării conduitei morale" a victimei, ci intenția acestuia de "pedepsire" a victimei (concubinei), prin acceptarea unui rezultat letal, evident previzibil în raport cu vârsta și experiența de viață al inculpatului. Or, așa cum a menționat cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public, fapta inculpatului - în condițiile și împrejurările descrise anterior - sugerează un element volitiv orientat, aspect care a justificat legal instanței de fond imperativul aplicării pedepsei maxime prevăzută de textul incriminator al faptei.
Față de cele reținute, înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) și, respectiv, pct. l lit. b) C. proc. pen. - a admis recursul Ministerului Public și a respins ca nefondat recursul inculpatului, în sensul celor arătate, prin casarea deciziei și menținerea sentinței penale pronunțată de instanța de fond.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2293/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2268/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
