ICCJ. Decizia nr. 2285/2011. Penal

I. Tribunalul Iași, secția penală, prin sentința penală nr. 53 din 27 ianuarie 2011 a condamnat pe inculpatul M.P. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174,art. 175 lit. c) C. pen. asupra soției] cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen. pe durata de 5 ani ca pedeapsă complementară.

Conform art. 71 alin. (2) și (3) C. pen. pe durata executării pedepsei principale i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

In baza art. 350,art. 300 și art. 160 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) i s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 9 august 2010 la zi.

Totodată în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială către stat a unei furci - corp delict.

In conformitate cu dispozițiile art. 15 C. proc. pen. s-a constatat că nu există constatare de parte civilă în cauză.

In baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 lei cheltuieli judiciare statului.

Hotărând astfel instanța a reținut în fapt că la data de 22 iulie 2010 inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice și-a ucis soția pe care a înțepat-o cu o furcă în torace de la mică distantă, iritat de observația acesteia de a înceta violentele fizice asupra unui cal din gospodărie, în următoarea împrejurare:

La data de 22 iulie 2010 organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că în localitatea Focuri, județul Iași, numita M.D. a fost găsită decedată la locuința sa, iar pe corp prezintă urme de violență, în conformitate cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu planșa foto rezultă că în localitatea Focuri, județul Iași, în curtea locuinței sale, a fost identificat cadavrul numitei M.D., care prezenta plăgi înțepate la nivelul jugularei și al maxilarului stâng.

Totodată, s-a observat raptul ca numita M.D. era îmbrăcată cu o bluză de culoare albă, care prezenta mai multe urme de culoare brun-roșcat și a fost identificat inculpatul M.P., care a precizat că el a aruncat cu o furcă cu două coarne din fier înspre victimă, care s-a înfipt în pieptul acesteia, iar ulterior a scos furca și a așezat-o lângă un perete de la grajd. Obiectul tăietor-înțepător a fost identificat și ridicat de la locul indicat de către inculpate, după care a fost depus la camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

In conformitate cu concluziile raportului de constatare medico legală nr. 1344 din 23 iulie 2010 emis de către I.M.L. Iași, rezultă că: moartea numitei M.D. a fost violentă; aceasta s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unei plăgi înțepate penetrante toracice cu plagă cardiacă, pulmonară, hemopericard, hemotorax; topografia și morfologia leziunilor tanato-generatoare pledează pentru producerea lor prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (corn furca); între leziunile de violență și deces există o legătură directă de cauzalitate iar decesul poate data din 22 iulie 2010.

Fiind audiat în cauza, în cursul urmăririi penale, inculpatul M.P. a declarat inițial că. în data de 22 iulie 2010, se afla în curtea locuinței sale și avea în mâini o furcă cu două coarne din fier, cu care intenționa să pregătească hrana pentru un cal. Inculpatul a precizat că nu a lovit animalul cu furca, și a declarat că, deși a chemat-o pe soția sa D.M. pentru a se întoarce în gospodărie de la vecina Ia care se afla în vizită, aceasta nu a venit la momentul respectiv, motiv pentru care, atunci când victima a intrat în curtea locuinței, a aruncat de la o distanță de aproximativ 5-6 metri cu furca înspre aceasta, cu intenția de a o determina să nu intre în imobil. Obiectul s-a oprit în pieptul victimei, iar inculpatul a susținut că a scos furca din piept, iar numita D.M. s-a mai deplasat cea. 7-8 pași și a căzut la pământ In conformitate cu declarația numitei D.P.E. (f 58-59) rezultă că aceasta este fiica inculpatului și a victimei, locuind împreună cu aceștia la momentul săvârșirii faptei.

Din afirmațiile sale rezultă că, în data de 22 iulie 2010, deși inculpatul urmează un tratament medicamentos prin care îi este interzis consumul de băuturi alcoolice, în jurul orei 13,00 a consumat cca. 3 litri de bere, după care a mai cumpărat încă o sticla de bere. în jurul orei 20,30 inculpatul a plecat să aducă un cal și a revenit la imobil în jurul orei 21,00, fiind într-o stare excesivă de nervozitate, gesticulând și înjurând calul. Inculpatul a luat o furcă cu două coarne din fier, cu care a început să lovească animalul.

In conformitate cu precizările numitei D.P.E., la un moment dat a intrat în curtea imobilului mama sa și soția inculpatului M.P., respectiv numita D.M.

Intre inculpatul M.P. și victima D.M. a început o discuție contradictorie, în cadrul căreia victima i-a cerut inculpatului să nu mai lovească animalul, iar inculpatul i-a adresat injurii victimei.

Topografia și morfologia leziunilor, din punct de vedere medico-legal, pledează pentru situația în care inculpatul (direcție oblică de sus în jos și dinspre posterior spre anterior), având furca cu două coarne din fier în mâini, de la o distanță foarte mica față de victima, ușor în lateralul stânga față de aceasta, a executat o acțiune de împungere cu coarnele furcii.

Această acțiune este cea menționată de către inculpat în prima declarație și care se coroborează cu afirmațiile numitei D.P.E., în acest context, vătămările provocate, deși grave, nu i-au fost fatale victimei, dar inculpatul a scos furca din gâtul soției sale și i-a mai aplicat o lovitură, doar cu unul dintre coarnele furcii, în zona latero-cervicală stânga, care a înțepat plămânul si inima victimei, conducând la decesul acesteia.

A doua lovitură a fost de intensitate mare, cornul furcii pătrunzând în organele interne ale victimei, ceea ce demonstrează că a fost executată din apropierea acesteia. Producerea unor leziuni precum hemopericard si hemotorax formează convingerea că decesul victimei a survenit imediat, nefîind posibil, din punct de vedere medico-legal, ca aceasta să mai rămână în picioare încă 10 minute, astfel cum a declarat inculpatul în fața instanței.

Totodată, având în vedere direcțiile similare de pătrundere ale celor trei plăgi înțepate (direcție oblică de sus în jos și dinspre posterior spre anterior) rezultă că loviturile au fost aplicate succesiv.

Mai mult, intenția directă a inculpatului M.P. de a ucide victima, pe fondul stării de nervozitate generată de consumul de băuturi alcoolice, deși îi era interzis acest aspect, este susținută, pe lângă obiectul folosit, zonele vizate, numărul și intensitatea loviturilor, de atitudinea acestuia de după săvârșirea faptei.

Astfel, după ce a fost împunsă în două rânduri cu furca, numita M.D. a mai făcut câțiva pași, după care a căzut la pământ. Numita D.P.E. a început să strige după ajutor, percepând fapta în sensul că tatăl ei o omoară pe mama sa.

Inculpatul a avut o atitudine de indiferentă față de victimă, în timp ce se afla în curte, aceasta fiind ajutată doar de către fiica ei D.P.E. și de către vecini.

Deși inculpatul a declarat că nu își mai aduce aminte ceea ce s-a întâmplat, afirmațiile lui imediat după săvârșirea faptei și raportul de expertiză psihiatrică nr. 1349 din 3 august 2010, întocmit de către I.M.L. Iași demonstrează situația că acesta a avut reprezentarea faptei săvârșite.

în drept, fapta inculpatului M.P. care, în data de 22 iulie 2010, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, a executat acțiuni de lovire, prin împungere, de la mică distanță, cu partea tăietoare-înțepătoare a unei furci, asupra soției sale M.D., care i-au produs acesteia mai multe plăgi, rezultând decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzute de art. 174,art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei. Relevante pentru această ipoteză sunt următoarele aspecte: instrumentul folosit de inculpat (o furcă), apt de a produce decesul; intensitatea și numărul loviturilor.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului și a modului de executare instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea ireversibilă produsă, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că a adoptat o poziție procesuală corectă, a recunoscut comiterea faptei și a manifestat, în fața instanței, regret pentru cele întâmplate

Conform dispozițiilor art. 3201alin. (7), astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, în cazul recunoașterii vinovăției instanța a pronunțat condamnarea inculpatului, care beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

II. Apelul în termen declarat de inculpat împotriva sentinței amintite cu solicitarea de a i se reduce pedeapsa aplicată în considerarea datelor ce caracterizează persoana acestuia (este lipsit de antecedente penale, prezintă afecțiuni medicale psihiatrice) a fost respinsă ca nefondat în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. de către Curtea de Apel Iași, secția penală, prin decizia penală nr. 50 din 15 martie 2011, fiind menținută ca legală și temeinică sentința atacată.

Conform art. 3002,art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului fiindu-i computată din pedeapsă perioada executată în modalitatea anterior arătată în continuare de la 27 ianuarie 2011 la zi.

III. Recursul inculpatului împotriva deciziei amintite reiterând critica de netemeinicie din apel privind reducerea pedepsei aplicate corespunzător cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Este stabilit în cauză - inclusiv în recunoașterea acestuia ce a impus aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen. - că în data de 22 iulie 2010 în timp ce se afla în curtea locuinței acestuia, aflat sub influența băuturilor alcoolice inculpatul iritat fiind de observația soției că își lovea nejustificat calul din gospodărie, a executat acțiuni de lovire prin împungere de la mică distanță cu partea tăietoare-înțepătoare a unei furci asupra victimei cauzându-i plăgi înțepate penetrante-toracice leziuni de violență ce au produs decesul imediat al acesteia - faptă ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174,art. 175 lit. c) C. pen., pedepsită de legiuitor cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului și a modului de executare instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, urmarea ireversibilă produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este lipsit de antecedente penale, a recunoscut necondiționat acțiunea de omucidere împotriva soției acestuia și a regretat cele întâmplate.

Conform dispozițiilor art. 3201alin. (7), astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, dată fiind recunoașterea necondiționată a vinovăției de către inculpat în chiar debutul procesului penal, prealabil desfășurării cercetării judecătorești instanța a pronunțat condamnarea acestuia la pedeapsa principală de numai 10 ani închisoare stabilită prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege prin aplicarea prevederilor legale amintite.

In consecință,pedeapsa principală amintită precum și celelalte pedepse complementare și accesorie aplicate inculpatului se află în concordanță cu dispozițiile art. 72,art. 64,art. 71 și art. 52 C. pen., iar modificarea acestora nu se justifică.

Ca atare, în baza art. 38515 pct. lit. b) s-a respins ca nefondat recursul inculpatului, menținându-se ca legală și temeinică decizia atacată.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 09 august 2010 la 07 iunie 2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2285/2011. Penal