ICCJ. Decizia nr. 2346/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 69 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.G. împotriva rezoluțiilor nr. 501/P/2009 din 27 octombrie 2010 și nr. 1563/11/2/2010 din 29 noiembrie 2010 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 501/P/2009, fiind menținute ca legale și temeinice aceste soluții.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin Rezoluția nr. 501/P/2009 din 27 octombrie 2010 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.M.G. și C.A., magistrați procurori, S.V., comisar șef de poliție și C.I., comisar de poliție, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 266 alin. (2) C. pen. și art. 268 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există [art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 266 alin. (2) C. pen.], respectiv, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii (art. 268 C. pen. - latură subiectivă, pentru magistrații procurori F.M.G. și C.A.), astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, următoarele:
Prin Ordonanța nr. 96/P/2009 din 08 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror și ofițerii de poliție de mai sus pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare față de aceștia, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 266 alin. (2) C. pen.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că L.G. a formulat mai multe plângeri penale pe care Ie-a adresat D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, D.N.A. - Structura Centrală, Consiliului Superior al Magistraturii și Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Buzău, dosarele fiind conexate sub nr. 96/P/2009.
î cuprinsul plângerilor se reclama că începând cu anul 2000 magistratul procuror F.M.G., precum și ofițerii de poliție judiciară S.V. și C.I., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu referire la identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor unor infracțiuni de furt calificat, au insistat pe lângă el și i-au făcut diferite promisiuni (menținerea în arestul I.P.J. Buzău, intervenția pe lângă magistrații judecători, pentru a-i determina să pronunțe condamnări reduse), astfel încât l-au convins să recunoască comiterea unor fapte aflate în evidența lucrărilor cu caracter penal cu autori necunoscuți.
Se susținea că magistratul procuror și ofițerii de poliție judiciară au primit diferite sume de bani, atât de la acesta cât și de la alte persoane.
Pe baza actelor premergătoare efectuate s-a concluzionat că nu rezultă indicii care să conducă la presupunerea rezonabilă că persoanele cercetate au săvârșit faptele de corupție sesizate.
Plângerea formulată de petentul L.G. conform art. 75-278 C. proc. pen. a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1563/11/2/2010 din 29 noiembrie 2010.
împotriva actelor procurorului acesta, în termen legal, a formulat plângere în temeiul art. 2781C. proc. pen.
Verificând plângerea formulată de petentul L.G., în raport de motivele invocate, pe baza actelor de urmărire penală din dosarul nr. 501/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Instanța a luat act de susținerea formulată de petentul L.G., în sensul că nu a formulat plângere penală împotriva intimatei C.A., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, analizând rezoluția dispusă în dosarul nr. 501/P/2009 numai din perspectiva faptelor reclamate ca fiind comise de ceilalți intimați, respectiv F.M.G., magistrat procuror și S.V., C.I., comisari de poliție.
Așa cum s-a reținut de către procuror intimații F.M.G., S.V. și C.I. au fost acuzați de persoana vătămată L.G. că începând cu anul 2000 aceștia i-au făcut diverse promisiuni, cum ar fi menținerea în arestul I.P.J. Buzău și intervenția pe lângă magistrații judecători pentru aplicarea unor pedepse mai blânde, în scopul recunoașterii unor fapte comise de alte persoane și aflate în evidența lucrărilor cu caracter penal cu autori necunoscuți, precizând, de asemenea, că atât magistratul procuror cât și ofițerii de poliție judiciară au primit sume de bani atât de la acesta cât și de la alte persoane.
Pentru săvârșirea unor pretinse fapte de corupție prin rezoluția nr. 96/P/2009 din 8 aprilie 2010 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.M.G., S.V. și C.I., primii cercetați pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență iar cel de al doilea pentru luare de mită și complicitate la dare de mită.
Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cauză ce a format obiectul dosarului nr. 501/P/2009.
Referitor la magistratul procuror F.M.G. a rezultat din actele premergătoare că aceasta a întocmit Rechizitoriul nr. 778/P/1999 din 10 octombrie 2000, prin care a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.G. pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt (șapte fapte), cauză soluționată prin sentința penală nr. 431 din 15 octombrie 2011 a Judecătoriei Pătârlagele, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, la pronunțarea hotărârii fiind avute în vedere probatoriile administrate în timpul urmăririi penale, inclusiv declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, acesta menținându-și poziția adoptată și pe parcursul cercetării judecătorești.
Prin urmare, cât timp petentul și-a menținut declarațiile de recunoaștere și în faza de cercetare judecătorească, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, este nefondată critica acestuia vizând neaudierea de către procuror a persoanelor prezente la anchetarea sa, o asemenea probă nefiind utilă cauzei.
Totodată, împrejurarea că în perioada 5-11 iulie 2009 petentul s-ar fi aflat pe teritoriul Republicii Ungare, potrivit înscrisului depus și în aceeași perioadă a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni de furt, dispunându-se condamnarea sa, nu poate constitui, în lipsa altor probe, indicii temeinice în a considera că intimații ar fi vinovați de comiterea infracțiunii prev. de art. 246,art. 266 și art. 268 C. pen., având în vedere că inculpatul însuși a recunoscut comiterea faptei iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că la momentul cercetării acestuia, intimații ar fi cunoscut situația învederată prin prezenta plângere, știut fiind că infracțiunile imputate intimaților se comit numai cu intenție, fie chiar și indirectă dar niciodată din culpă.
De asemenea, așa cum s-a reținut de procuror, petentul a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat iar pedeapsa de șapte ani închisoare reprezintă rezultanta tuturor sancțiunilor aplicate, așa încât, chiar și în situația în care se dovedește cu certitudine că acesta nu este autorul infracțiunii de furt calificat deoarece la data avută în vedere în actul de acuzare se afla pe teritoriul unui stat străin și nu era posibilă prezența sa la locul comiterii faptei, aceasta nu poate conduce, în mod automat, la concluzia vinovăției intimaților, fiind necesar a se face dovada presiunilor exercitate de aceștia cu ocazia audierii inculpatului ori exercitării de mijloace dolozive pentru surprinderea consimțământului acestuia.
Ca urmare, susținerea petentului că rezoluțiile adoptate de procuror sunt date pe baza unui material probator incomplet nu poate fi primită, având în vedere că actele premergătoare efectuate în cauză nu oferă minime indicii în legătură cu săvârșirea de către intimații a infracțiunilor imputate, cu atât mai mult cu cât aceeași soluție de neîncepere a urmăririi penale a fost adoptată pentru reclamația vizând faptele de corupție.
în plus, așa cum a reținut și procurorul, referitor la infracțiunile prev. de art. 246 și art. 266 C. pen. s-a împlinit termenul de prescripție specială prev. de art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. care a început să curgă la data emiterii rechizitoriului, 13 octombrie 2000, așa încât acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea, în baza art. 2781alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul L.G. ca fiind nefondată, menținând, pe cale de consecință, rezoluțiile adoptate în dosarul nr. 501/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul.
Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art. 2871alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (7) și (8) din același cod, judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
în cauză, hotărârea recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 28 martie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
în raport de considerentele expuse, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2377/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2349/2011. Penal → |
|---|
