ICCJ. Decizia nr. 2328/2011. Penal
| Comentarii |
|
A. Prin încheierea de ședință din 30 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosar, în baza art. 300/1 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 160/b C. proc. pen. s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul S.A.C. și s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de acesta; s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive, precum și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate de către inculpat.
Instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a constatat că, în raport cu art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituția României, măsura arestării unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordini publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Raportat la aceste condiții, arestarea preventivă a inculpatului S.A.C. se circumscrie dispozițiilor art. 143, adică există indicii și probe că acesta a săvârșit o faptă prevăzute de legea penală, fundamentată pe declarațiile denunțătoarelor, pe declarațiile inculpatului, procesul - verbal de constatare a flagrantului din data de 2 mai 2011 și anexa la procesul - verbal, planșe fotografică declarațiile martorilor, sentința penală nr. 5/P.I./2011 a Curții de Apel Oradea, notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
Instanța fondului a reținut că subzistă și în prezent condițiile reglementate de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prevede pedepse ale închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor comise, urmările acestora și rezonanța socială negativă produsă în comunitate raportat și la persoana inculpatului care, în virtutea profesiei pe care o îndeplinea - cea de avocat - avea obligația de a asigura respectarea legii și de a preveni comiterea infracțiunilor, tocmai printr-o asigurare a asistenței juridice corespunzătoare și în limitele conferite de dispozițiile legale.
Pe de altă parte, măsura arestării a fost luată față de inculpat în urmă cu 30 de zile, perioadă în care nu poate fi apreciat că pericolul social a fost diminuat, iar finalizarea urmăririi penale constituie doar o fază a procesului și nu implică automat revocarea măsurii arestării preventive.
Ca atare, prima instanță, procedând în baza art. 300/1 alin. (3) C. proc. pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului și întrucât nu a intervenit nici o schimbare care ar putea să justifice revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a acestuia, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, măsură pe care a menținut-o.
B. împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.A.C., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, întrucât temeiurile avute inițial în vedere nu mai subzistă, iar până la soluționarea definitivă a cauzei beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.
Inculpatul S.A.C. a fost arestat preventiv la data de 03 mai 2011 în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar prin rechizitoriul parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație șl Justiție - Direcția Națională Anticorupție - serviciul teritorial Cluj din data de 23 mai 2011, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în esență în aceea că, în perioada februarie - aprilie 2011, a pretins de la denunțătoarele M.D.C. și D.E. suma totală de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca prin influența de care se prevala că se bucură asupra magistraților de la î.C.C.J., să obțină soților denunțătoarelor pronunțarea unei soluții favorabile în dosarul penal, în care aceștia sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de crimă organizată.
îNALTA CURTE constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Cluj, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor, de împrejurările în care au fost comise, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanță a apreciat că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din CEDO - Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.
în consecință, pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2349/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2324/2011. Penal → |
|---|
