ICCJ. Decizia nr. 2349/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 286 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 149 din Legea nr. 302/2004, modificată a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 371 din 10 mai 2005 a Tribunalului din Monza, reformată prin sentința Curții de Apel Milano nr. 163 din 21 aprilie 2006, irevocabilă la 06 iunie 2006, a sentinței penale nr. 9752 din 14 iulie 2005 a Tribunalului din Milano, confirmate prin sentința Curții de Apel din Milano nr. 703 din 21 februarie 2006, irevocabilă la 08 aprilie 2006, a sentinței penale a Tribunalului din Brescia din data de 19 decembrie 2005, irevocabilă la 04 aprilie 2006, precum și a actului procedural de modificare a pedepselor concurente nr. 602 din 27 noiembrie 2006 al Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel Milano și punerii în executare a acestora, privind persoana condamnată transferabilă P.R.C., alias V.M., alias V.A. - în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare într-un penitenciar din România.
în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 1453/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, modificată, în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 371 din 10 mai 2005 a Tribunalului din Monza - Reformată prin sentința Curții de Apel Milano nr. 1637 din 21 aprilie 2006, irevocabilă la 06 iunie 2006, a sentinței penale nr. 9752 din 14 iulie 2005 a Tribunalului din Milano confirmată prin sentința Curții de Apel Milano nr. 703 din 21 februarie 2006, irevocabilă la 08 aprilie 2006, a sentinței penale a Tribunalului din Brescia din 19 decembrie 2005, revocabilă la 04 aprilie 2006, precum și a actului procedural de unificare a pedepsei concurente nr. 602 din 27 noiembrie 2006 al Procuraturii Generale de pe lângă Curtea de Apel Milano privind pe condamnatul P.R.C., alias V.M., alias V.A., prin procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei.
Prin rezoluția din 05 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în urma examinării cererii formulate de autoritățile judiciare din Republica Italiană vizând transferarea persoanei condamnare P.R.C., în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanța italiană, a constatat că cererea formulată a fost însoțită de documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptate de Strasbourg în 1983.
Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse copia certificatului pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația cuprinzând consimțământul de transfer al persoanei condamnare.
Având în vedere că în cauză rezultau anumite inadvertențe cu privire la numele și data nașterii persoanei condamnate transferabile prin raportare la datele rezultate din evidențele M.A.I. - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și cele ce reieșeau din documentația transmisă de autoritățile judiciare ale statului de condamnare, Curtea a solicitat relații suplimentare în acest sens.
Examinând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și documentele prevăzute în sensul transferării persoanei condamnare, rezultatele verificărilor efectuate de M.A.I.- Direcția Generală de Pașapoarte și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin adresa nr. 69097/2009 Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - Direcția Drept Internațional și Tratate, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Italiană prin care se solicită transferarea persoanei condamnate P.R.C. alias V.M., alias V.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.
Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv fotocopii de pe sentințele de condamnare definitivă, de pe dispozițiile legale aplicabile, stadiul executării pedepsei, declarația conținând consimțământul la transfer al persoanei condamnate și un referat privind situația socială și familială a cetățeanului român.
Din verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că numitul P.R.C. alias V.M., alias V.A. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983 și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin sentința Tribunalului din Monza nr. 371/2005 din 10 mai 2005, reformată prin sentința Curții de Apel din Milano nr. 1637 din 21 aprilie 2006, irevocabilă la 06 iunie 2006, P.R.C. alias V.M., alias V.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de tâlhărie prev. de art. 628 din Codul penal italian.
Prin sentința Tribunalului din Milano nr. 9752/2004 din 14 iulie 2005, confirmată prin sentința Curții de Apel din Milano nr. 703 din 21 februarie 2006 devenită irevocabilă la data de 08 aprilie 2006, P.R.C. alias V.M., alias V.A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 628 din Codul penal italian.
Ulterior, prin sentința Tribunalului din Brescia din data de 19 decembrie 2005 devenită irevocabilă la data de 04 aprilie 2006, P.R.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals prev. de art. 477 și art. 482 din Codul penal italian.
Sentințele sus-menționate au fost cuprinse în actul procedural de unificare a pedepselor concurente nr. 602/2006 din 27 noiembrie 2006 al Procuraturii Generale de pe lângă Curtea de Apel din Milano, pedeapsa totală de executat fiind de 9 ani și 6 luni închisoare. Această pedeapsă a fost grațiată parțial în baza Legii nr. 291/2006 cu 3 ani închisoare, pedeapsa rămasă de executat fiind de 6 ani și 6 luni închisoare, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983 și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile italiene, a rezultat că numitul P.R.C. a început executarea pedepsei la data de 14 iunie 2004, durata condamnării împlinindu-se la data de 31 iulie 2010.
în fapt, s-a reținut că la data de 13 mai 2004, P.R.C. împreună cu alte persoane, fiind mascați, au intrat în locuința numitului D.D.A. pe care, prin violență, l-au deposedat de bani și obiecte prețioase.
La data de 27 mai 2004, în timp ce se afla în Milano, împreună cu o altă persoană, P.R.C., prin violentă și amenințări, l-au deposedat pe numitul T.G. de un autoturism marca Mercedes.
Examinând materialul cauzei, s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, faptele reținute în sarcina numitului P.R.C. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv a două infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 C. pen. și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
Deși inițial nu și-a dat consimțământul, prin declarația din data de 14 iulie 2009, numitul P.R.C. și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Curtea constată că din situația executării pedepsei, ce a fost comunicată de autoritățile italiene, condamnatul P.R.C. a început executarea la 14 iunie 2004, urmând ca durata condamnării, respectiv 6 ani și 6 luni închisoare - pedeapsă rămasă în urma grațierii parțiale a pedepsei de 9 ani și 6 luni închisoare, conform Legii nr. 291/2006 - să se împlinească la data de 31 iulie 2010 (în urma admiterii a 45 zile de eliberare anticipată pentru perioada cuprinsă în 15 iunie 2007 și până la 15 decembrie 2007, astfel cum rezultă din comunicarea Procuraturii Generale a Republicii Italiene, Biroul Executări Penale).
în atare condiții, Curtea urmează a respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, constatând că persoana transferabilă a executat pedeapsa rezultată în baza actului procedural de unificare a pedepselor concurente, astfel încât nu mai există temei în vederea transferării sale în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar, ca rezultat al recunoașterii hotărârii de condamnare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana condamnată, criticând tardivitatea cu care cererea de transfer a fost soluționată, împrejurarea că judecata a avut loc în realitate în ședință publică, iar soluționarea cauzei a avut loc în lipsa unor relații solicitate chiar de către instanță Ministerului Justiției.
La data de 9 aprilie 2011 Penitenciarul Alghero (Italia) unde recurentul a fost citat a comunicat că acesta a fost eliberat la data de 24 ianuarie 2011(fil.50 ds.recurs).
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 128 rap. la art. 132 din Legea nr. 302/2004, un resortisant al statului roman condamnat definitive în străinătate poate fi transferat în România în vederea executării pedepsei.
De asemenea, potrivit art. 129 lit. c) din aceeași lege, una dintre condițiile generale ale transferului persoanelor condamnate este ca la data primirii cererii de transferare, condamnatul să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.
Din aceste dispoziții legale rezultă că o condiție sine qua non pentru procedura transferului persoanelor condamnate este aceea a existenței unei pedepse în curs de executare, condiție ce trebuie să subziste nu doar la data soluționării cauzei în fond, ci și la momentul soluționării căii de atac.
Or, în speță, Curtea constată că pe parcursul soluționării recursului declarat în cauză, persoana transferabilă a fost eliberată, astfel încât în prezent sesizarea Parchetului privind recunoașterea sentințelor de condamnare și punerea în executare a acestora este rămasă fără obiect.
în aceste condiții, recursul este nefondat și a fost respins conform art. 385/15 pct. 1lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2328/2011. Penal → |
|---|
