ICCJ. Decizia nr. 2364/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2364/2011

Dosar nr. 1374/96/2010

Şedinţa publică din 10 iunie 2011

Deliberând asupra prezentului recurs:

Prin sentinţa penală nr. 213 din 4 noiembrie 2010 Tribunalul Harghita a dispus următoarele:

În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.M., la :

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului.

În baza art. 86² C. pen. s-a fixat un termen de încercare de 8 ani.

Pe durata termenului de încercare de 8 ani s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere conform art. 86³ alin. (1) C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita;

b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată ziua reţinerii respectiv data de 02 mai 2010 orele 02,00 până la data de 20 mai 2010 orele 20,50 şi perioada arestării preventive începând cu data de 02 mai 2010 până la data de 07 mai 2010.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a unui cuţit, corp delict, aparţinând inculpatului şi distrugerea acestuia după rămânerea definitivă a sentinţei.

S-a constatat că partea vătămată B.I., nu s-a constituit ca parte civilă în cauză.

A fost aplicate disp.art. 191 C. proc. pen.

S-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita înregistrat la această instanţă sub nr. 1374/96/2010 din data de 07 iunie 2010, inculpatul D.M., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., în stare de libertate

În fapt, s-a reţinut că în după amiaza zilei de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30 inculpatul D.M. se deplasa pe drumul comunal din satul Şoimoşul Mare, com. Săcel, judeţul Harghita, îndreptându-se spre casă având în mână o creangă.

Ajuns în faţa casei în care locuia victima G.Ş. care stătea pe o bancă împreună cu vecinul său D.I., în momentul în care inculpatul D.M., s-a apropiat de cei doi, câinele cel însoţea pe G.Ş. a început să-l latre, motiv pentru care între inculpat şi victima G.Ş. s-au iscat nişte discuţii, în timpul căreia inculpatul a sărit să-l lovească cu creanga, pe partea vătămată. Aceasta a reuşit să-i smulgă din mână creanga după care l-a lovit în cap pe autor de câteva ori împrejurare conformată de martora P.E. (f. 48) care era în faţa porţii aşteptând să-i vină soţul.

Inculpatul a scos imediat un cuţit din cizmă, cu ajutorul căruia a aplicat două sau trei lovituri victimei G.Ş. care s-a prăbuşit pe marginea drumului.

După comiterea faptei inculpatul şi-a continuat drumul întâlnindu-se cu martora P.E. căreia i-a relatat faptul că l-a omorât pe G.Ş.. Tot cu această ocazie inculpatul a afirmat către martor că, cuţitul cu care l-a înţepat pe G.Ş., l-a aruncat lângă cadavru. S-a deplasat apoi la locuinţa martorului K.S. preotul comunei căruia de asemenea i-a relatat despre cele întâmplate.

S-a efectuat necropsia cadavrului numitului G.Ş. în vârstă de 77 ani, ocazie cu care s-a constatat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unui stop cardiac după o plagă împunsă-penetrantă a hemitoracelui stg. cu lezarea cordului. Leziunile constatate la autopsie descrise la capitolul „Semne de violenţă" s-au putut produce prin lovire directă cu un instrument înţepător tăietor, leziunea cardiacă având legătură de cauzalitate directă-i med iată cu moartea.

Partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În faţa instanţei inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că nu a intenţionat să omoare victima, de care a fost speriat, deoarece a fost lovit de acesta cu o bâtă în regiunea capului şi toracică de 3-4 ori, iar, ca urmare, a agresiunii în regiunea capului leşinând, şi fiind căzut victima l-a lovit cu piciorul în regiunea coastelor atunci el revenindu-şi, s-a ridicat în genunchi şi cu un cuţit pe care îl avea la el, l-a împuns în regiunea abdominală pe victimă, o singură dată, ulterior spunându-i-se că de 2 sau 3 ori.

După aceasta s-a dus la martorul S.K. ca să anunţe salvarea, aceasta venind cam într-o jumătate de oră ulterior venind şi poliţia.

Inculpatul a declarat că nu era în relaţii de duşmănie cu victima, în timpul vieţii de la acesta cumpărând lapte, astfel regretă cele întâmplate dar întăreşte faptul că înainte de săvârşirea faptei a fost provocat de victimă, fiind lovit de acesta în regiunea capului.

S-a reţinut că inculpatul a arătat că era vorba despre un câine, însă nu cunoaşte motivul pentru care acesta îl deranja pe victimă şi presupune că ar fi fost vorba de ce duce câinele cu el la stână, unde şi lucra. Cuţitul îl avea în cizmă şi îl ţinea pentru tăierea produselor de la stână, el neobişnuind să poarte cu el cuţit sau orice alt obiect înţepător sau tăietor.

Şi în faţa instanţei partea vătămată B.I. (f. 17), fiica victimei a susţinut că nu se constituie ca parte civilă în cauză, întrucât nu are niciun fel de pretenţie şi nici nu solicită daune materiale sau morale de la inculpat, solicitând doar condamnarea acestuia pentru fapta săvârşită (f.16).

Martorii K.S. şi S.K. care au fost ameninţaţi şi de inculpat, în declaraţia lor au susţinut că s-au întâlnit cu acesta după agresiune relatându-le că l-a înţepat pe victimă, ei neîntrebând care a fost motivul, dar Ie-a arătat că victima se află la o distanţă de circa 30 - 100 m, când au ajuns în locul respectiv, fiind decedată.

Aceşti martori au susţinut că inculpatul consumase ceva alcool, dar nu avea tulburări de comportament sau echilibru era puţin nervos şi Ie-a spus ce a făcut astfel şi-au dat seama din starea în care era că ar fi consumat alcool, inculpatul spunându-le că a băgat de 3 ori cuţitul în victimă (f.27 şi 29).

S-a reţinut că martorul P.A. a confirmat faptul că în seara zilei de 01 mai 2010, când veneau acasă s-a întâlnit cu inculpatul, acesta spunându-i că l-a omorât pe G.I., cu cuţitul pe care l-a aruncat lângă acesta.

Tot acest martor a susţinut că inculpatul nu prezenta nici o urmă de agresiune însă i-a spus că a fost lovit în cap de către victimă (f.38).

Din declaraţia martorei P.E. sa reţinut că victima G.Ş. se afla pe bancă în faţa casei vecinului D.I., dinspre deal apropiindu-se inculpatul care avea un băţ în mână. Când s-a apropiat de cei doi, victima care avea lângă el un câine, l-a asmuţit către inculpat, iar acesta s-a îndreptat către bancă i-a pus victimei orizontal băţul la gât şi l-a împins spre gard, cerându-i să nu mai întărâte câinele spre el.

Victima s-a ridicat de pe bancă i-a smuls băţul şi l-a lovit pe inculpat în regiunea capului de 4 ori, iar în timp ce îl lovea, numitul D.I. a fugit în curte iar pe martoră nu a mai interesat-o ce se întâmplă întrucât se apropia soţul său - martorul P.A. şi a închis poarta, întorcându-se în casă.

După 20 de minute când a ajuns soţul său acasă, a deschis poarta pentru căruţă şi a văzut-o pe victimă căzută în drum cu urme de agresiune, lângă el nefiind alte persoane. Acesta trăia încă dar nu putea vorbi.

Aşa cum a susţinut şi soţul său martorul P.A., de la acesta ştia şi ea faptul că inculpatul i-a relatat că l-a omorât pe G.Ş., (f.48 - 49 d.u. şi f.28 dosar cauză).

S-a reţinut că cele susţinute de martora P.E., în legătură cu agresiunea victimei asupra inculpatului, prin lovirea acestuia în regiunea capului, anterior agresiunii în sens invers, sunt confirmate şi de avizul medico-legal depus în dosarul de urmărire penală dar şi în dosarul cauzei, eliberat de I.M.L. Tg.Mureş, în care se arată faptul că victima a fost implicată într-o altercaţie (f.26 dosar cauză), cu inculpatul cei doi suferind leziuni (f.40 dosar urmărire penală.)

S-a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, urmând să suporte consecinţele legale însă instanţa a apreciat că se poate reţine ca circumstanţă atenuantă provocarea prev.de art. 73 lit. b) C. pen., fapt care a rezultat atât din declaraţia martorei P.E. cât şi din concluziile medico-legale, respectiv victima G.Ş. i-a provocat inculpatului o puternică tulburare şi emoţie prin asmuţirea câinelui asupra acestuia şi prin loviturile pe care i Ie-a aplicat acesta fiind considerate ca fiind grave, inculpatul nefiind în stare să se abţină de la această ripostă decât prin săvârşirea infracţiunii.

Instanţa a reţinut că fapta victimei de a-l provoca pe inculpat în felul de mai sus nu a fost atât de gravă însă s-a considerat că a avut o apropiată semnificaţie faţă de fapta acestuia care a acţionat cu intenţie indirectă pentru a-şi apăra viaţa, într-o stare de puternică tulburare şi emoţie provocată de atitudinea victimei.

Părţile nu erau în duşmănie, se cunoşteau de mult timp, iar inculpatul este cunoscut ca o persoană fără comportamente negative, cu o fire liniştită şi nonconflictuală, având perspective de reintegrare în societate, aceste trăsături de caracter fiind concluzionate în referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita (f.36-37).

Ca urmare, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată care atrage pe cale de consecinţă răspunderea penală a acestuia şi necesitatea aplicării unei pedepse raportată la pericolul social concret al faptei dar şi persoana inculpatului acesta neavând antecedente penale.

S-a considerat că atitudinea inculpatului, după săvârşirea faptei, lipsa antecedentelor penale ar justifica concluzia că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi pentru executarea pedepsei în stare de libertate fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 86¹ C. pen. privind executarea pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi partea vătămată B.I. care au solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă majorată, înlăturându-se circumstanţa atenuantă a provocării.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de apel invocate instanţa de control judiciar a admis apelurile promovate pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este parţial conformă cu realitatea celor întâmplate. Astfel, în ziua de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M., se deplasa pe drumul comunal din satul Şoimuşu Mare, com. Săcel, jud. Harghita, aflat fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având în mână o creangă, iar în cizmă, un cuţit.

Când a ajuns în faţa casei unde locuia victima G.Ş. a văzut că victima stătea pe bancă împreună cu vecinul său D.I. Victima a aţâţat câinele spre inculpat, câine care l-a lătrat pe acesta fără însă să îl muşte. Atunci inculpatul a pus băţul pe care îl avea în mână la gâtul victimei, pe care a împins-o spre gard. Victima G.Ş. s-a ridicat de pe bancă şi i-a smuls din mână inculpatului băţul (care era de fapt o creangă mai subţire, astfel cum rezultă şi din fotografiile aflate dosar) şi l-a lovit pe inculpat cu acel băţ, în zona capului, spunându-i să nu mai aibă treabă cu el.

Inculpatul a scos un cuţit, din cizmă şi, i-a aplicat două sau trei lovituri victimei, străpungându-i inima fapt care a dus la decesul acesteia. După aceasta inculpatul a părăsit locul faptei şi a anunţat persoanele pe care Ie-a întâlnit în drumul său că l-a omorât pe G.Ş. Trebuie amintit că victima avea 77 de ani, iar inculpatul avea la data comiterii faptei 62 de ani.

Fără îndoială, încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este cea dată de prima instanţă, adică de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar fără aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen.

Se consideră că nu se poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă, prev. de art. 73 Iit. b) C. pen., deoarece nu putem considera că inculpatul a săvârşit fapta aflat fiind sub imperiul unei puternice tulburări provocată de asmuţirea câinelui de către victimă şi prin loviturile pe care victima i Ie-a aplicat.

În primul rând, câinele asmuţit asupra sa nu i-a creat niciun fel de vătămare, iar dovadă a faptului că acel câine nu l-a speriat pe inculpat este şi faptul că acesta s-a îndreptat spre victimă pe care a ameninţat-o cu un băţ şi a împins-o, fără ca acel câine să-l mai ameninţe în vreun fel.

În al doilea rând, inculpatul a fost cel care primul a ameninţat şi a împins victima după care a urmat reacţia victimei care, simţindu-se lezată de gesturile inculpatului, l-a lovit pe acesta din urmă cu acel băţ, după ce în prealabil îi luase băţul, aplicându-i vreo patru lovituri.

Inculpatul a scos din cizmă un cuţit cu care a aplicat victimei două-trei lovituri în zona inimii, lovituri care au dus la decesul victimei. Inculpatul nu a încercat să se refugieze din calea loviturilor aplicate de victimă. Nu se poate reţine că inculpatul ar fi leşinat în urma loviturilor aplicate de victimă, deoarece nu ar mai fi reacţionat atât de brutal, folosindu-se de un cuţit.

De asemenea, nu se poate reţine nici faptul că victima s-ar fi folosit de o bâtă pentru a-l lovi pe inculpat, întrucât nu s-a găsit la faţa locului un astfel de obiect. Dimpotrivă, victima a fost găsită decedată, ţinând în mână acel băţ, constând într-o creangă subţire.

Se concluzionează că reacţia victimei la atitudinea ameninţătoare a inculpatului, nu a putut să constituie o ameninţare atât de gravă pentru viaţa inculpatului, căruia să-i fi provocat o atât de puternică tulburare, încât, inculpatul nu putea să reacţioneze, în alt mod, decât cel în care a acţionat, suprimând viaţa victimei.

După cum rezultă din declaraţiile martorilor, tulburarea inculpatului era indusă de faptul că acesta se afla în momentul săvârşirii faptei, sub influenţa alcoolului, fapt care, se pare că, l-a făcut să reacţioneze, în sensul celor arătate mai sus.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei instanţa de apel a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei şi nu are antecedente penale, dar şi de rezultatul ireversibil al faptei săvârşite. Se consideră că o pedeapsă orientată spre minimul special este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului care, astfel poate să conştientizeze consecinţele faptei sale.

Ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. instanţa de control judiciar a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi al părţii vătămate B.I. împotriva sentinţei penale nr. 213 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita.

S-a dispus desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi înlăturând dispoziţiile art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 7 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

De asemenea s-a înlăturat, din hotărârea sus-menţionată, aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, art. 86² C. pen., art. 86⁴ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.

S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.

Împotriva Deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş pronunţată în sensul celor anterior menţionate, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat.

Inculpatul D.M. apreciază că apelurile declarate au fost nefondate şi consideră că prima instanţă a apreciat în mod corect depoziţiile vizând individualizarea sancţiunii. Faţă de starea de fapt reţinută consideră că în mod corect s-a reţinut starea de provocare.

Instanţa de recurs rezervându-se în examinare doar la modificarea soluţiei din sentinţă, întrucât inculpatul nu a folosit apelul, potrivit art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen., motivele de recurs invocate cu abordarea şi a cazurilor de casare ce pot fi tratate din oficiu, art. 385⁶ C. proc. pen., reţine următoarele:

Starea de fapt reţinută de instanţa de apel este confirmată pe deplin cu realitatea celor întâmplate.

Astfel, în ziua de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M., se deplasa pe drumul comunal din satul Şoimuşu Mare, com. Săcel, jud. Harghita, aflat fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având în mână o creangă, iar în cizmă, un cuţit. Când a ajuns în faţa casei unde locuia victima G.Ş. a văzut că victima stătea pe bancă împreună cu vecinul său D.I. Victima a aţâţat câinele spre inculpat, câine care l-a lătrat pe acesta fără însă să îl muşte. Atunci inculpatul a pus băţul pe care îl avea în mână la gâtul victimei, pe care a împins-o spre gard. Victima G.Ş. s-a ridicat de pe bancă şi i-a smuls din mână inculpatului băţul (care era de fapt o creangă mai subţire, astfel cum rezultă şi din fotografiile aflate dosar) şi l-a lovit pe inculpat cu acel băţ, în zona capului, spunându-i să nu mai aibă treabă cu el.

Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este cea dată de prima instanţă, adică de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar fără aplicarea art. 73 lit. b) şi 76 lit. a) C. pen.

Nu se poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 Iit. b) C. pen., deoarece nu putem considera că inculpatul a săvârşit fapta aflat fiind sub imperiul unei puternice tulburări provocată de asmuţirea câinelui de către victimă şi prin loviturile pe care victima i Ie-a aplicat.

Reacţia victimei la atitudinea ameninţătoare a inculpatului nu a putut să constituie o ameninţare atât de gravă pentru viaţa inculpatului, căruia să-i fi provocat o atât de puternică tulburare, încât, inculpatul nu putea să reacţioneze, în alt mod, decât cel în care a acţionat, suprimând viaţa victimei.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de apel a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei şi nu are antecedente penale, dar şi de rezultatul ireversibil al faptei săvârşite.

Altfel spus, elementele favorabile în caracterizarea inculpatului au fost luate în considerare, tocmai din acest motiv s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului care, astfel poate să conştientizeze consecinţele faptei sale.

Ca atare, cu deplină justificare instanţa de prim control judiciar a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi al părţii vătămate B.I. împotriva sentinţei penale nr. 213 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita. S-a dispus desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi înlăturând dispoziţiile art. 73 lit. b) şi 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 7 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 Iit. a), b) C. pen.

În acest context, recursul de faţă grefat pe disp. art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. nu are suportul necesar în susţinere, fiind de respins ca nefondat, hotărârea atacată a fost pronunţată în condiţii de deplină legalitate şi temeinicie, cazuri de casare constatabile din oficiu nu s-au evidenţiat.

Inculpatul fiind în culpă procesuală va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea vătămată, justificate expres prin chitanţă vizând onorariu avocaţial în recurs.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi 4.000 lei, cu acelaşi titlu, către partea vătămată B.I.

Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 236/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2376/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2364/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2364/2011. Penal