ICCJ. Decizia nr. 2405/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2405/2011
Dosar nr.22/88/2011
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 3/CE din 8 februarie 2011, a Tribunalului Tulcea, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.I. pentru condamnatul M.M.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 65/III/6/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost înaintată cererea de revizuire formulată de M.I., pentru condamnatul M.M., împotriva Sentinţei penale nr. 53 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Tulcea.
Prin aceeaşi adresă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a arătat că M.I. solicită revizuirea sentinţei penale prin care a fost condamnat nepotul său, numitul M.M., învederând faptul că acesta nu se face vinovat de comiterea faptei, autorul faptei fiind o altă persoană.
La dosarul cauzei a fost ataşat Dosarul nr. 2018/88/2008 al Tribunalului Tulcea, Dosar nr. 2018/88/2008 al Curţii de Apel Constanţa şi Dosarul nr. 2018/88/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cererea, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 53/2009, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul M.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., pedeapsă menţinută de instanţa de apel care prin Decizia penală nr. 9/2009 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, dar majorată la 5 ani închisoare de instanţa de recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Decizia penală nr. 2570 din 06 iulie 2009.
Din interpretarea prevederilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care pot fi înlăturate erorile judiciare datorate necunoaşterii - de către instanţa care a pronunţat hotărârea judecătorească definitivă a unor anumite împrejurări.
Prin urmare, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi admisă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, printre care nu se regăsesc şi motivele invocate de M.I.
Totodată, M.I. a mai formulat în numele nepotului său M.M. o cerere de revizuire a pedepsei în anul 2010 (Dosar nr. 1971/88/2010 al Tribunalului Tulcea), cerere în care există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 403 alin. (31) C. proc. pen., conduc la soluţia respingerii cererii ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul M.I.
În dezvoltarea motivelor de apel, revizuentul M.I. a arătat că cererea de revizuire formulată în cauză este admisibilă şi s-a solicitat audierea martorilor menţionaţi în cererea de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 4/MP din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de revizuentul M.I.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 53/2009, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul M.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., pedeapsă menţinută de instanţa de apel care prin Decizia penală nr. 9/2009 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, dar majorată la 5 ani închisoare de instanţa de recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Decizia penală nr. 2570 din 06 iulie 2009.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire numitul M.I. (unchiul condamnatului M.M.), acesta putând exercita această cale extraordinară de atac, potrivit art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fiind rudă apropiată a condamnatului, în sensul art. 149 C. proc. pen.
Prin prezenta cerere de revizuire, M.I. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) pct. a C. proc. pen. şi a solicitat audierea martorilor M.I., S.I., B.T., I.L. şi S.V. care nu au fost audiaţi în procesul penal.
Curtea a constatat că revizuentul M.I. a mai formulat în numele nepotului său M.M. o cerere de revizuire în anul 2010 (Dosar nr. 1971/88/2010 al Tribunalului Tulcea), cerere în care există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.
Prin Sentinţa penală nr. 301 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în Dosar nr. 1971/88/2010, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de M.I. în favoarea condamnatului M.M., apreciind că martorii a căror audiere s-a solicitat nu au asistat la săvârşirea faptei de către condamnatul M.M., vinovăţia acestuia fiind stabilită prin probatoriul administrat în cauză, inclusiv prin declaraţiile martorilor oculari; această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.
Curtea a constatat că revizuentul M.I. a solicitat audierea aceloraşi martori menţionaţi mai sus, invocând acelaşi caz de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) pct. a C. proc. pen.
Potrivit art. 403 alin. (31) C. proc. pen. "cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări".
În consecinţă, Curtea a constatat că între prezenta cerere de revizuire şi cea care a fost soluţionată în mod definitiv prin Sentinţa penală nr. 301 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în Dosar nr. 1971/88/2010, există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări, astfel că în mod temeinic instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de M.I. care face obiectul prezentului dosar.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
Curtea a reţinut că în căile ordinare de atac împotriva Sentinţei penale nr. 53/2009 a Tribunalului Tulcea, condamnatul M.M. a solicitat, de fiecare dată, reindividualizarea pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, în niciuna dintre aceste căi de atac, condamnatul nu şi-a susţinut nevinovăţia şi nu a solicitat achitarea sa; de asemenea, din nici o probă administrată în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, nu rezultă că martorii M.I., S.I., B.T., I.L. indicaţi de revizuent ar fi fost prezenţi la locul incidentului, martorii oculari audiaţi în cursul procesului penal arătând că M.M. a fost cel care l-a lovit pe minorul N.G.G. cu piciorul în zona feţei, determinând căderea acestuia cu capul de o suprafaţă dură şi provocându-i decesul; condamnatul însuşi şi-a recunoscut vinovăţia, descriind amănunţit împrejurările comiterii faptei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul, solicitând admiterea cererii de revizuire, întrucât autorul infracţiunii pentru care a fost condamnat M.M. este S.C., iar instanţele nu au ţinut seama de declaraţiile martorilor L.C. şi S.I.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că acesta este nefondat.
Cererea de revizuire formulată de numitul M.I. este inadmisibilă, întrucât acesta a mai formulat o astfel de cerere în care a invocat aceleaşi motive, apărări cu acelaşi temei legal, cerere respinsă prin Sentinţa penală nr. 301 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin neapelare.
Or, potrivit art. 4033 C. proc. pen., cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.
Pe de altă parte, prin cererea sa, revizuentul nu arată care sunt faptele sau împrejurările noi ce nu au fost cunoscute de instanţe, în condiţiile în care condamnatul M.M. şi-a recunoscut fapta, a descris în amănunt modalitatea în care a comis-o, iar în căile de atac a solicitat doar redozarea pedepsei.
Prin motivele invocate în recurs, revizuentul solicită practic o reanalizare a probelor deja administrate, susţinând că altă persoană este autorul faptei, ceea ce exclude aplicarea disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 4 MP din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2404/2011. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 2408/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
