ICCJ. Decizia nr. 2404/2011. Penal. Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea 84/1998). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2404/2011
Dosar nr.17714/3/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 521 din 24 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 17714/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B.E. din infracţiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. a), b) şi g) din Legea nr. 11/1991 şi art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. a), b) şi g) din Legea nr. 11/1991.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.E. cu reşedinţa în B., în calitate de administrator la SC P.G.S.V.T. SRL - pentru infracţiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. a), b) şi g) din Legea nr. 11/1991.
A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă T.P./L. Co. L.p.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 24 martie 2003 partea vătămată, T.P.L. CO L.P. SUA a formulat plângere penală împotriva administratorului SC P.G.S.V.T. Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere a mărcilor înregistrate P.S. şi P.J., prev. de art. 83 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constând în aceea că la data de 5 februarie 2003, organele vamale din cadrul Biroului Vamal Control şi Vămuire Târguri şi Expoziţii Bucureşti au reţinut ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, produse de îmbrăcăminte inscripţionate cu denumirea P.G.S. şi P.G.J., provenind din Turcia şi importate de SC P.G.S.V.T. SRL Constanţa.
În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care s-a reţinut cauza spre judecare, instanţa a constatat că prin Încheierea de şedinţă din data de 4 iulie 2008 s-a reţinut cauza spre judecare sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. a), b) şi g) din Legea nr. 11/1991 şi art. 297 alin. (1) C. pen., deşi partea vătămată, prin plângerea formulată atât la organul de urmărire, cât şi în faţa instanţei, nu a cerut condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, iar pe de altă parte acest text legal reprezintă norma generală faţă de dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, care reprezintă norma specială şi având în vedere faptul că normele speciale derogă de la cele generale şi au prioritate de aplicare, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. a), b) şi g) din Legea nr. 11/1991 şi art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. a), b) şi g) din Legea nr. 11/1991.
Având în vedere întreg materialul probator administrat, instanţa a reţinut că marca P.G. este înregistrată conform aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, act internaţional la care România este parte. Prin înregistrarea internaţională, marca P.G. este recunoscută ca atare în peste 22 de ţări, fiind marcă comunitară din 1997, când a fost înregistrată la Oficiul de Armonizare în Piaţa Comună (OHIM) - Alinte, Spania.
În condiţiile în care conform acordurilor internaţionale la care România este parte, legea internaţională este aplicabilă şi pe teritoriul ţării noastre, iar Legea nr. 84/1998 recunoaşte Protocolul şi Aranjamentul de la Madrid, este evident că marca P.G. este acreditată şi apărată conform legii române.
Înregistrarea locală a mărcii P.R.L. nu-i conferă acesteia drepturi suplimentare, cu atât mai mult cu cât nu deţine magazine specializate pe teritoriul României, aşa cum este cazul mărcii P.G., care este comercializată şi promovată în spaţii comerciale proprii.
Acest fapt exclude orice încercare de inserare a consumatorilor care ştiu încă de la intrarea în magazin că aici se desfac numai produse P.G., şi nu produse P.R.L.
Pe de altă parte partea vătămată nu a înregistrat marca P. de sine stătătoare, ci marca P. cu element figurativ, fiind evident că partea responsabilă civilmente a realizat acest lucru însăşi pentru a o delimita de celelalte mărci care conţin cuvântul P., în acest fel recunoscând implicit existenţa şi a altor mărci ce conţin cuvântul p.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.E., instanţa a constatat că acesta nu a săvârşit personal niciun act de contrafacere sau imitare a unei mărci şi nu a avut reprezentarea mentală că vânzarea prin spaţii comerciale proprii - magazin P.G. - a articolelor ce intră sub protecţia mărcii internaţionale P.G., ar reprezenta acte materiale ale infracţiunii de contrafacere.
În consecinţă, chiar dacă marca P.G. cu numele S. şi J. nu ar fi decât o încercare de imitare a altor mărci existente, este evident că nu se poate reţine în cauză o rezoluţie infracţională, întrucât infracţiunea de contrafacere, în toate modalităţile ei, se săvârşeşte cu intenţie directă, fiind exclusă intenţia indirectă sau culpă.
În acest sens a fost avut în vedere şi faptul că partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL, România este mandatată de către societatea-mamă din Turcia să comercializeze numai produsele ce i se trimit şi nimic altceva, iar respectarea drepturilor de proprietate intelectuală ale firmelor ce produc şi desfac mărci ce conţin cuvântul P. reprezintă o problemă de drept comercial şi nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, în cauză nefiind vorba despre o contrafacere ordinară a unei mărci de prestigiu, ci între două mărci care conţin acelaşi cuvânt P.
Astfel, în cadrul O.S.I.M. sunt înregistrate 11 mărci destinate produselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte care conţin cuvântul P. şi dintre acestea un nr. de 5 aparţin părţii vătămate, unul părţii responsabile civilmente, iar restul aparţinând altor firme.
În ceea ce priveşte folosirea cuvintelor J., S., este evident că, majoritatea firmelor consacrate folosesc gamele J., S., C., delimitându-şi astfel produsele prin cuvinte sau elemente figurative, pentru a nu fi confundate în ceea ce priveşte calitatea, designul sau renumele.
În situaţia în care cele două cuvinte S. şi J. ar fi fost specifice mărcii P.R.L., plângerea acesteia ar fi fost întemeiată. În schimb, aceasta îşi individualizează produsele din gamele J. şi S. prin folosirea expresiei R.L. Prin urmare, este îndreptăţită folosirea acestor game şi de către marca P.G., fără a exista posibilitatea unei confuzii cu alte mărci.
Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că, sub aspect penal, faptele inculpatului B.E. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor analizate, iar pe latură civilă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nefăcându-se dovada existenţei faptei cauzatoare de prejudiciu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, partea civilă T.P./L. Co. L.p., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor scrise de apel, partea civilă a solicitat desfiinţarea hotărârii şi condamnarea inculpatului pentru fapte de contrafacere a mărcii P. şi concurenţă neloială, arătând, în esenţă, că argumentele ce stau la baza soluţiei de achitare nu cuprind o analiză efectivă a încălcării mărcii sale, ci tind doar la justificarea faptelor inculpatului, iar premisa că infracţiunea de contrafacere se săvârşeşte doar cu intenţie directă este eronată, în realitate fapta săvârşindu-se şi cu intenţie indirectă.
Detaliind criticile sale în apel, partea civilă a arătat că protecţia de care marca P.G. se bucură în România ca urmare a înregistrării sale în Turcia nu justifică în niciun fel folosirea unor semne identice mărcilor părţii civile, respectiv a unui semn identic cu marca figurativă "jucătorul de polo” nr. 52606/2002, precum şi a unor semne similare până la identitate cu mărcile verbale P. şi P.S. Sub acest aspect, în mod eronat prima instanţă a reţinut că T.P./L. Co. L.p. este titularul doar al unei mărci figurative, destinată a o delimita de celelalte mărci ce conţin cuvântul P., în realitate apelanta-parte civilă, fiind titularul atât al mărcii figurative "jucătorul de polo”, cât şi al mărcii verbale P., din 18 decembrie 2002, al cărei certificat se regăseşte la dosar.
În privinţa atitudinii subiective a inculpatului B.E. la săvârşirea faptelor, apelanta-parte civilă a subliniat că reaua-credinţă a acestuia este evidenţiată de încercarea de a înregistra la O.S.I.M. semnele P.G.S. şi P.G.J. (aplicate pe produsele de îmbrăcăminte reţinute de autorităţile vamale) imediat după formularea plângerii penale în prezenta cauză, iar nu anterior, încercând astfel să dea o aparenţă de legalitate unor fapte de contrafacere. Totodată, a susţinut că faptele de comercializare au continuat şi ulterior formulării plângerii, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 41 C. pen. privind forma continuată a infracţiunii.
Apelanta-parte civilă a mai arătat că a cataloga litigiul ca fiind unul de natură comercială, astfel cum l-a apreciat instanţa de fond, echivalează cu ignorarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, infracţiune a cărei existenţă implică întrunirea a patru condiţii esenţiale, toate îndeplinite în cauză: a) dovada existenţei drepturilor părţii vătămate asupra mărcilor în condiţiile legii, respectiv prin certificatele de înregistrare a mărcilor; b) existenţa faptelor de folosire a unui semn identic sau similar cu mărcile înregistrate; c) folosirea incriminată să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului asupra mărcilor; d) să nu existe o autorizare dată inculpatului de titularul mărcilor pentru folosirea însemnelor identice cu marca protejată.
Apreciind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere, apelanta-parte civilă a susţinut şi întrunirea tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpatului cauzând titularului mărcilor un prejudiciu material (constând în pierderea suferită în urma activităţilor desfăşurate de inculpat, pierdere concretizată în veniturile pe care partea civilă le-ar fi obţinut dacă produsele ar fi fost originale), dar şi un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă imaginii mărcilor P. şi companiei titulare pe segmentul de piaţă relevantă.
În cuprinsul dezbaterilor, apelanta-parte civilă a precizat că înţelege să îşi limiteze criticile în apel doar la infracţiunea de contrafacere, motivele sale urmând a fi subsumate acestei infracţiuni, iar nu şi celei de concurenţă neloială.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, ca un prim aspect, că activitatea inculpatului la data de 5 februarie 2003 trebuie examinată prin raportare exclusivă la conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 din Legea nr. 84/1998 şi nu al celei de concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991, având în vedere conţinutul concret al plângerii formulate de partea civilă la data de 24 martie 2003.
Sub acest aspect s-a menţinut soluţia primei instanţe de achitare, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere.
Sub aspectul, însă, al faptei din data de 19 decembrie 2003 imputate inculpatului şi constând în punerea în circulaţie prin comercializarea, fără drept, a unor obiecte de îmbrăcăminte purtând o marcă similară unei mărci înregistrate pentru produse similare, de natură a produce în percepţia publicului un risc de confuzie şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că soluţia de achitare dispusă în cauză este greşită.
S-a avut în vedere că societatea administrată de inculpat nu deţinea acordul titularului mărcilor în litigiu pentru a le folosi, iar fapta acestuia se circumscrie, sub aspect obiectiv, infracţiunii prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea 84/1998. S-au reţinut şi cele două procuri prin care inculpatul era împuternicit să supravegheze şi să finalizeze afacerile şi interesele societăţii, care-i confereau acestuia drepturile şi obligaţiile specifice unui administrator de fapt.
Sub aspect subiectiv, s-a apreciat că inculpatul cunoştea drepturile de proprietate intelectuală deţinute de partea civilă asupra celor patru mărci individuale, putând astfel să prevadă urmările faptei.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 24/A din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul părţii civile T.P./L. Co. L.P. şi s-a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, în baza art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1.500 RON amendă penală.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL la plata sumei de 1.763 euro despăgubiri materiale şi 10.000 euro daune morale către partea civilă.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul B.E. şi partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL.
Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 18 C. proc. pen., criticând soluţia de condamnare şi solicitând menţinerea achitării dispuse prin hotărârea primei instanţe, precum şi înlăturarea obligării la despăgubiri materiale şi morale către partea civilă.
Partea responsabilă civilmente nu a formulat motive scrise de recurs şi, deşi legal citată, nici nu s-a prezentat pentru susţinerea orală a recursului.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Înalta Curte are în vedere doar soluţia dispusă cu referire la infracţiunea pentru care în apel s-a dispus condamnarea inculpatului, celelalte dispoziţii rămânând definitive în cauză prin nerecurare.
Prima critică formulată de inculpat vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se menţinerea soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru fapta din 19 decembrie 2003 imputată inculpatului.
Critica nu este fondată, condamnarea inculpatului fiind corect dispusă de instanţa de apel, în baza interpretării judicioase a materialului probator administrat.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare întocmit la data de 19 decembrie 2003, cu ocazia verificării legalităţii operaţiunilor comerciale desfăşurate la punctul de lucru al SC P.G.S.V.T. SRL, organele de poliţie au constatat că în magazinul P.G. aparţinând societăţii menţionate erau expuse spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte (bluze, hanorace, pantaloni, jachete) şi alte produse textile (mănuşi, şepci) purtând denumirile sau însemnele "P.J.”, "P.G.J.”, "P.”, "P.G.S.” şi "P.S.”.
Produsele în cauză au fost descrise în detaliu în anexa la procesul-verbal, înscrisuri întocmite în prezenţa şi semnate de doi angajaţi ai magazinului, şi au fost efectuate şi fotografii judiciare de detaliu a unora dintre aceste produse.
Din examinarea acestor mijloace de probă rezultă că, pe exteriorul unora dintre aceste produse, este inscripţionată vizibil denumirea P., fie singură (cum este cazul pantalonilor jeans, şepcilor, mănuşilor evidenţiate în fotografiile de la filele 133, 136, 139 - 142 vol. 3 d.u.p.), fie însoţită de elementul figurativ "jucătorul de polo” (cum este cazul cămăşilor aflate la filele 134 - 135 vol. 3 d.u.p.). Totodată, unele dintre produse aveau inscripţionate vizibil denumirile P.S. sau P.J., etichetele interioare ale acestor produse purtând fie aceste denumiri, fie P.G.S. sau P.G.J.
Martora C.V., angajată în calitate de contabil la societatea - parte responsabilă civilmente, a întocmit o situaţie a acestor produse, evidenţiind cantităţile recepţionate şi vândute, preţurile de vânzare şi stocurile rămase, situaţie a cărei realitate a fost confirmată şi de către inculpatul B.E. prin declaraţia dată la 14 ianuarie 2004 în prezenţa apărătorului ales.
Or, din examinarea actelor cauzei rezultă că, la data de 19 decembrie 2003, partea civilă T.P./L. Co. L.p era titulara următoarelor mărci pentru clasa de produse 25 (obiecte de îmbrăcăminte):
1) - denumirea P.J. CO RL R.L. - marcă individuală combinată (care beneficiază de protecţie pe o perioadă de 10 ani, de la data de 6 martie 2002);
2) - denumirea P. - marcă individuală verbală (care beneficiază de protecţie pe o perioadă de 10 ani, de la data de 18 decembrie 2002);
3) - denumirea P. însoţită de un jucător de polo ca element figurativ - marcă individuală combinată (care beneficiază de protecţie pe o perioadă de 10 ani, de la data de 11 iunie 2002);
4) - denumirea P.S. - marcă individuală (care beneficiază de protecţie pe o perioadă de 10 ani, de la data de 21 iunie 1995), aspecte ce rezultă din înscrisurile înaintate în faza de urmărire penală de către O.S.I.M.
Aşadar, susţinerea instanţei de fond în sensul că partea civilă nu avea înregistrată marca P. de sine stătătoare, ci doar marca P. cu element figurativ este vădit contrară probelor aflate la dosar, în realitate apelanta-parte civilă fiind titulara atât a mărcii verbale constând în denumirea P., cât şi a mărcii combinate ce include "jucătorul de polo” ca element figurativ distinctiv.
În acest context, comercializarea în magazinul P.G. a unor produse de îmbrăcăminte - cămăşi, bluze, pantaloni, şepci sau mănuşi - ce purtau fie denumirea P. singură, fie această denumire însoţită de un semn reprezentând un jucător de polo constituie în mod incontestabil o punere în circulaţie a unor produse conţinând semne identice unor mărci înregistrate pentru produse identice, de natură a produce în percepţia publicului un risc de confuzie şi care prejudiciază pe titularul mărcilor înregistrate.
Împrejurarea că produsele în discuţie se comercializau în magazinul P.G. alături de produse proprii, purtând marca P.G., nu este de natură a înlătura acest risc de confuzie, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond. Aceasta deoarece, pentru existenţa infracţiunii de contrafacere în varianta analizată, nu este necesar ca o asemenea confuzie să se fi produs, fiind suficient ca ea să fie doar posibilă. Totodată, riscul de confuzie se apreciază prin raportare la consumatorul mediu cu un nivel rezonabil de atenţie, evaluându-se mai mult după asemănări (după impresia de ansamblu pe care o face asupra publicului) şi mai puţin după deosebiri (care implică de regulă aspecte de detaliu).
Or, raportat la standardul consumatorului mediu, comercializarea unor produse purtând semnele verbale sau figurative P. în magazinul P.G. nu este de natură a înlătura acest risc de confuzie, cu atât mai mult cu cât existenţa semnelor în litigiu doar pe unele dintre produsele expuse creează, în rândul consumatorilor, impresia comercializării, în acelaşi magazin, a două categorii de produse - produse purtând marca proprie P.G. şi produse purtând marca P.
Curtea are în vedere aceleaşi considerente şi în ceea ce priveşte produsele expuse spre vânzare, pe care erau inscripţionate denumirile P.S., P.J. sau P.G.J., similaritatea dintre aceste denumiri şi mărcile individuale al căror titular este partea civilă, similaritate evidenţiată de folosirea unor denumiri identice în ansamblul mărcii, fiind de asemenea de natură a produce un risc de confuzie în rândul consumatorilor. Evaluarea riscului de confuzie prin raportare separată la componentele distincte ale semnelor folosite - respectiv doar la denumirea P. sau doar la cuvântul J. ori S. - este eronată deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, în evaluarea unui astfel de risc se are în vedere întregul mărcii, impresia de ansamblu creată în percepţia publicului, iar nu elemente de detaliu.
Totodată, faptul că produsele ce purtau denumirile menţionate aveau ataşate, totodată, etichete de preţ purtând denumirea P.G. este lipsită de relevanţă, Curtea având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la modul de evaluare a riscului de confuzie, şi a căror reluare este inutilă.
Or, în condiţiile în care societatea administrată de inculpatul B.E. nu deţinea acordul titularului mărcilor în litigiu pentru a le folosi, fapta acestuia se circumscrie, sub aspect obiectiv, infracţiunii prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998. Sub acest aspect, Curtea are în vedere că cele două procuri prin care B.E. era împuternicit, la data de 20 iulie 2001 şi 10 august 2001, de către administratorul SC P.G.S.V.T. SRL (numitul M.L.O.) „să supravegheze şi să finalizeze afacerile şi interesele” îi confereau acestuia drepturile şi obligaţiile specifice unui administrator de fapt şi, implicit, calitatea de subiect activ al infracţiunii.
În privinţa atitudinii subiective a inculpatului la comiterea faptei, Curtea reţine că în contextul litigiului ivit ca urmare a faptei din data de 5 februarie 2003, inculpatul cunoştea cu certitudine drepturile de proprietate intelectuală deţinute de partea civilă asupra celor patru mărci individuale, putând astfel să prevadă că punerea în circulaţie a unor produse purtând semne identice sau similare mărcilor înregistrate este de natură să aducă atingere acestor drepturi.
Spre deosebire de activitatea din luna februarie 2003, prin expunerea spre vânzare la data de 19 decembrie 2003 a unor produse purtând denumirile P., P.J. etc., inculpatul nu doar că a prevăzut, dar a şi acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, atitudinea sa subiectivă caracterizându-se, aşadar, prin intenţie indirectă.
Împrejurarea că, în luna februarie 2003, SC P.G.S.V.T. SRL solicitase înregistrarea mărcilor P.G.S. şi P.G.J. nu mai prezintă relevanţă asupra atitudinii subiective a inculpatului în luna decembrie 2003, în condiţiile în care, la data de 6 august 2003, O.S.I.M. emisese avizul de refuz provizoriu la înregistrarea mărcii P.G.S., ulterior ambele mărci fiind respinse de la înregistrare.
Pe de altă parte, este de necontestat faptul că societatea administrată de inculpatul B.E. avea dreptul să comercializeze produse marca P.G. din liniile J. sau S., dar numai în condiţiile în care semnele sau denumirile inscripţionate pe aceste produse nu aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor mărcilor înregistrate anterior.
Or, denumirile P.G.S. şi P.G.J. nu doar că sunt de natură a crea un risc de confuzie cu mărcile al căror titular este partea civilă, dar ele nu corespund nici măcar mărcilor pe care societatea - parte responsabilă civilmente ar fi fost îndrituită să le utilizeze subsecvent înregistrării lor internaţionale pe numele titularului "P.G.S.V.T.” SA din Turcia.
În acest sens, Curta constată că încă din data de 30 iunie 2003 societatea menţionată obţinuse înregistrarea internaţională a mărcilor individuale P.G.J. şi P.G.S., aşa cum rezultă din adresa O.S.I.M. din data de 14 octombrie 2005.
Produsele comercializate în magazinul P.G. din Bucureşti nu purtau însă aceste denumiri, ci semnele P., P.G.S., P.G.J. şi P. cu element figurativ, împrejurare ce evidenţiază că atitudinea subiectivă a inculpatului s-a caracterizat prin intenţie cel puţin indirectă, fiind întrunite şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (legea în vigoare la data săvârşirii faptei fiind mai favorabilă inculpatului în raport de modificările aduse ulterior prin O.U.G nr. 190/2005, Legea nr. 66/2010).
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând înlăturarea obligării la despăgubiri materiale şi morale, întrucât nu există legătură de cauzalitate între fapta sa şi prejudiciu.
Critica, de asemenea, nu este fondată, sub aspectul faptei din data de 19 decembrie 2003, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 998 şi urm. C. civ.
Este neîndoielnic că punerea în circulaţie a unor produse ce purtau semne similare sau identice mărcilor înregistrate al căror titular era partea civilă a cauzat acesteia din urmă un prejudiciu material, constând în pierderea câştigului de care partea civilă ar fi beneficiat dacă vânzarea s-ar fi realizat cu acordul său. În evaluarea prejudiciului material, raportarea la valoarea de vânzare a produselor identificate în magazinul P.G. la data de 19 decembrie 2003 (valoare confirmată de înscrisurile aflate la dosar), reprezintă un criteriu obiectiv, iar cuantificarea acestui prejudiciu la limita a 50% din valoarea de vânzare are un caracter rezonabil.
Sub aspectul prejudiciului moral, în absenţa unor criterii obiective de evaluare, Curtea a avut în vedere ansamblul împrejurărilor cauzei şi, în raport de condiţiile concrete în care s-a realizat punerea în circulaţie a unui număr semnificativ de produse contrafăcute, apreciază că fapta a adus atingere imaginii şi prestigiului societăţii - parte civilă, impunându-se acordarea unei sume de bani în vederea unei juste şi echitabile reparaţii a acestui prejudiciu.
În acest sens, s-au avut în vedere şi exigenţele OUG nr. 100/2005 care, reglementând asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, statuează cu caracter de principiu că repararea daunelor trebuie să fie efectivă şi proporţională cu drepturile încălcate, context în care Curtea a apreciat că suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale satisface aceste exigenţe.
În ceea ce priveşte recursul părţii responsabile civilmente, acesta nu a fost motivat, iar Înalta Curte, în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu a reţinut niciun motiv care să conducă la admiterea acestuia.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, ambele recursuri, cu obligarea recurenţilor la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul translatorului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.E. şi de partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta-parte responsabilă civilmente la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2405/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
