ICCJ. Decizia nr. 2403/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2403/2011
Dosar nr.3410/40/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 397 din 2 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, - în Dosarul nr. 3410/40/2010, a fost condamnat inculpatul S.M., fiul lui M. şi T., născut în Călăraşi jud. Botoşani, cu acelaşi domiciliu, cetăţean român, ocupaţia - cioban, căsătorit, studii 5 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), b), c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească următoarele sume:
- părţii civile O.I., suma de 9.098,07 RON cu titlul de daune materiale, suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 1.144 RON cu titlu de cheltuieli judiciare;
- S.C.U. "Prof.Dr.N.O." Iaşi, suma de 5.949,33 RON cu titlul de cheltuieli de spitalizare;
- S.C.R. Iaşi, suma de 1.174,274 RON cu titlul de cheltuieli de spitalizare, sumă la care se va adăuga dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea integrală;
- S.A. Botoşani, suma de 1.366 RON reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul părţii vătămate la unităţile medicale.
S-a dispus confiscarea corpului delict evidenţiat la poziţia 32/2010 în Registrul pentru evidenţa corpurilor delicte al Tribunalului Botoşani.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 813/P/2009 din data de 23 martie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost trimis în judecată inculpatul S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în ziua de 13 iunie 2008, în jurul orelor 11,30, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-a lovit pe O.I. în vârstă de 62 de ani cu sapa la nivelul capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral acut deschis şi fractură parietală cominutivă dublată de hematom intracerebral, leziuni care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi care au necesitat pentru vindecare 115 - 120 zile de îngrijiri medicale. Urmare leziunilor suferite, partea vătămată a fost diagnosticată cu hemipareză pe partea dreaptă, cu consecinţa încadrării în gradul III de invaliditate.
Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor L.C.I., I.M. şi A.C., concluziile raportului de constatare medico-legală din 15 august 2008 şi ale raportului de expertiză medico-legală din 2 noiembrie 2009, ambele întocmite de S.M.L. Botoşani, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul S.M., în noaptea de 12/13 iunie 2008 a dormit la stâna administrată de numitul A.C., situată pe raza comunei Călăraşi, jud. Botoşani, stână la care era angajat ca cioban de circa 11 ani. Atât în seara zilei de 12 iunie 2008, cât şi a doua zi dimineaţă, inculpatul a consumat băuturi alcoolice ajungând în stare de ebrietate. În jurul orelor 10,00, inculpatul s-a întors la stână, fiind în stare de ebrietate aşa cum rezultă din declaraţiile colegilor săi.
În timp ce se deplasa spre stână, trecând pe lângă terenul proprietatea părţii vătămate O.I. pe care acesta efectua lucrări agricole, inculpatul i-a adresat părţii vătămate expresii jignitoare legate de modul în care a dobândit terenul. Între părţi au avut loc o serie de replici şi injurii, inculpatul manifestându-şi intenţia de a-l lovi pe partea vătămată. În cele din urmă inculpatul a fost oprit de martorul I.M. care a reuşit să-l calmeze.
După circa o oră, inculpatul a început să adreseze din nou injurii părţii vătămate, context în care aceasta a replicat numindu-l pe inculpat "calic". Auzind această expresie, inculpatul s-a enervat şi a luat sapa cu care lucra la stână şi ajungând la partea vătămată, fără alte discuţii şi fără a o atenţiona a lovit-o brusc, o singură dată, cu porţiunea despicătoare a sapei în zona stângă a capului.
Urmare loviturii, partea vătămată s-a prăbuşit pierzându-şi cunoştinţa, iar la faţa locului au ajuns martorii L.C.I., I.M. şi A.C., administratorul stânei, care a şi transportat pe partea vătămată cu maşina proprietate personală la Dispensarul medical R. De aici, partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa la S.J.M. din Botoşani şi apoi transferată în regim de urgenţă la S.C.U. Iaşi.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, rezultă că partea vătămată a prezentat un traumatism cranio-cerebral acut deschis ce poate data din 13 iunie 2008, leziune ce a putut fi produsă prin lovire cu corp despicător, posibil sapă, şi care a necesitat pentru vindecare 115 - 120 zile de îngrijiri medicale, inclusiv pentru recuperare, leziunea fiind de natură a-i pune părţii vătămate viaţa în primejdie.
În cursul urmăririi penale, la cererea părţii vătămate, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la nivelul S.M.L. Botoşani având ca obiectiv suplimentar, stabilirea faptului dacă părţii vătămate i s-a diminuat capacitatea de muncă. În urma reexaminării părţii vătămate s-a concluzionat că, urmare a traumatismului cranio-cerebral suferit, aceasta prezintă infirmitate şi are capacitatea de muncă diminuată, fiind încadrată în gradul III de invaliditate.
Fapta comisă de inculpatul S.M. în împrejurările sus-menţionate, a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Intenţia inculpatului de a ucide (elementul care diferenţiază infracţiunea de tentativă de omor de cea de vătămare corporală gravă) s-a reţinut că este evidenţiată de obiectul folosit (o sapă, mai exact, lama acesteia), zona corpului vizată de inculpat (capul părţii vătămate), intensitatea loviturii (demonstrată de urmările produse şi agresivitatea inculpatului) şi conduita inculpatului anterioară şi concomitentă conflictului (în acest sens relevante fiind aspectele declarate de martorul L. în sensul că inculpatul a afirmat către partea vătămată "te omor cu mâna mea").
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul concret de pericol social al infracţiunii (pus în evidenţă de împrejurările, modalitatea comiterii, urmările produse şi urmarea mult mai gravă care se putea produce), precum şi persoana inculpatului care este în vârstă de 58 de ani, nu are antecedente penale, a încercat să despăgubească partea vătămată prin oferirea unei sume de bani şi a avut o conduită procesuală sinceră şi corectă. Aceste din urmă împrejurări au fost reţinute în favoarea inculpatului ca şi circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.
În consecinţă, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constatat că s-au constituit părţi civile, partea vătămată O.I., S.C.U. "Prof.dr.N.O." Iaşi şi S.A. Botoşani.
Partea vătămată O.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 RON reprezentând daune materiale (costul tratamentului, al alimentaţiei speciale, sumele de bani împrumutate şi plata zilelor de muncă efectuate de alte persoane în gospodăria sa) şi cu suma de 30.000 RON, daune morale. Totodată, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului şi la plata unei prestaţii băneşti lunare având în vedere că a fost încadrat în gradul III de handicap şi nu beneficiază de pensie de invaliditate.
Analizând pretenţiile părţii vătămate în raport cu probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că acestea sunt în parte întemeiate.
Astfel, în ce priveşte daunele materiale s-a reţinut că partea vătămată a dovedit contractarea unui credit de 4.000 RON, efectuarea unor cheltuieli pentru tratament în sumă de 1098,07 RON (conform chitanţelor depuse la dosar) şi plata sumei de 4200 RON pentru prestarea de către o altă persoană a unor munci în gospodăria sa pe durata îngrijirilor medicale acordate pentru vindecare. Referitor la acest din urmă aspect, s-a reţinut că deşi partea vătămată a arătat că a plătit mai multe persoane pentru prestarea unor munci în gospodărie, prejudiciul nu poate fi reprezentat decât de sumele plătite pentru a înlocui munca pe care chiar partea vătămată (o singură persoană) o presta în gospodărie. Au fost avute în vedere în acest sens declaraţiile martorilor din care reies costul unei zile de muncă (35 RON) şi numărul zilelor de îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată.
Având în vedere suferinţa fizică intensă cauzată părţii vătămate, durata şi frecvenţa tratamentelor pe care aceasta le-a urmat, precum şi invaliditatea cu care a rămas, instanţa de fond a considerat pe deplin justificată cererea de acordare a daunelor morale în cuantumul solicitat.
Cererea părţii vătămate de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice, întrucât nu s-a constatat o diminuare a capacităţii de muncă a acesteia şi nu s-a dovedit efectuarea pe viitor a unor cheltuieli certe şi determinate, cauzate de fapta inculpatului, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În consecinţă, constatând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. şi ale art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul S.M. a fost obligat la plata sumelor de: 9098,07 RON despăgubiri materiale şi 30.000 RON daune morale către partea civilă O.I.; 5949,33 cheltuieli de spitalizare către S.C.U. "N.O." Iaşi; 1174,274 RON cheltuieli de spitalizare plus dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea integrală a sumei către S.C.R. Iaşi şi 1366 RON cheltuieli ocazionate de transportul părţii vătămate la unităţile medicale de către S.A. Botoşani.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea vătămată O.I.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul S.M. care prin apărător a arătat că pedeapsa aplicată, raportat la împrejurările în care a comis fapta, este prea mare. Inculpatul a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere toate circumstanţele care pledează în favoarea sa, faptul că nu are antecedente penale, că a recunoscut şi regretat fapta comisă, că a încercat de nenumărate ori să se împace cu partea vătămată oferindu-i bani, ultima dată, suma de 10.000 RON pe care acesta din urmă a refuzat-o. A mai susţinut inculpatul că are în întreţinere trei copii minori ai fiicei sale care este divorţată şi plecată din ţară şi că aceşti minori depind exclusiv de veniturile pe care el le realizează. În consecinţă, în ce priveşte latura penală a cauzei, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea art. 81 C. pen., respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul a solicitat obligarea sa la plata despăgubirilor în cuantumul în care partea vătămată le-a dovedit, precizând totodată că suma maximă pe care o poate datora acesteia, nu poate fi mai mare de 10.000 RON.
Prin Decizia penală nr. 7 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, şi în rejudecare, a înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Prin Decizia penală susmenţionată, a fost condamnat inculpatul S.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, instanţa de apel a redus cuantumul daunelor morale acordate părţii vătămate O.I., de la suma de 30.000 RON la suma de 15.000 RON.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate au fost menţinute celelalte dispoziţii ale acesteia.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că inculpatul apelant a comis fapta dedusă judecăţii în împrejurările arătate în sentinţă, vinovăţia acestuia fiind în mod corect stabilită.
Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, coroborat cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, rezultă că în ziua de 13 iunie 2008, în jurul orei 11,30, pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată O.I. în vârstă de 62 de ani care se afla pe terenul său, inculpatul a lovit-o cu sapa la nivelul capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral acut deschis şi fractură parietală cominutivă dublată de hematom intracerebral, leziuni care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 115 - 120 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată fiind diagnosticată în prezent cu hemipareză pe partea dreaptă şi încadrat în gradul III de invaliditate.
În ceea ce priveşte însă încadrarea juridică a faptei dedusă judecăţii, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinută agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., deoarece din probele administrate în cauză rezultă că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită pe terenul proprietatea părţii vătămate, loc care nu este "public" în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 152 C. pen.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul apelant S.M., din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
În raport cu noua încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat şi constatând că acesta este în vârstă de 58 de ani, nu are antecedente penale, a încercat să o despăgubească pe partea vătămată prin oferirea unei sume de bani şi a adoptat o conduită procesuală corectă, instanţa de apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului prin reducerea cuantumului acesteia.
Având în vedere circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), C. pen. reţinute de prima instanţă, în favoarea inculpatului, văzând şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., Curtea a apreciat că pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, stabilite în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sunt în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat, faţă de gravitatea faptei comise şi de urmările produse, că o condamnare a inculpatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu ar fi de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., cuantumul pedepsei principale de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate fiind necesar, dar totodată şi suficient pentru a contribui la reeducarea inculpatului.
În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit referitor la daunele materiale solicitate de partea vătămată, că aceasta a dovedit contractarea unui credit de 4000 RON, efectuarea unor cheltuieli pentru tratament în sumă de 1098,07 RON şi plata sumei de 4200 RON pentru prestarea de către o altă persoană a unor munci în gospodăria sa pe durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. Referitor la aceste din urmă cheltuieli, deşi partea vătămată a arătat că a plătit mai multe persoane pentru prestarea muncilor în gospodărie s-a reţinut ca fiind corectă concluzia instanţei de fond în sensul că prejudiciul nu poate fi reprezentat decât de sumele plătite pentru a înlocui munca pe care chiar partea vătămată o presta în gospodărie şi care a fost calculat în raport de declaraţiile martorilor din care reiese costul unei zile de muncă - 35 RON - şi numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că în mod corect tribunalul a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., ale art. 998 C. civ. şi ale art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi a obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale către partea civilă a cheltuielilor de spitalizare şi a cheltuielilor de transport către unităţile spitaliceşti constituite părţi civile în cauză.
În ce priveşte suma de 30000 RON acordată părţii vătămate cu titlu de daune morale, s-a apreciat că este prea mare fiind de natură a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia, ceea ce este inadmisibil.
Condamnarea inculpatului, alături de obligarea acestuia la plata sumei de 15000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată O.I. s-a apreciat că reprezintă o reparare integrală a prejudiciului moral încercat de aceasta, motiv pentru care s-a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 30000 RON la suma de 15000 RON.
Împotriva deciziei au declarat recursuri partea civilă O.I. şi inculpatul S.M.
Partea civilă, prin motivele de recurs formulate în scris, a criticat Decizia sub aspectul greşitei reţineri în sarcina inculpatului a infracţiunii de tentativă la omor simplu, în condiţiile în care fapta s-a comis în loc public, pe terenul agricol proprietatea sa situat în apropierea unei stâne, loc accesibil publicului şi în prezenţa mai multor persoane, ceea ce impunea menţinerea de către instanţa de apel a încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., astfel cum a dispus instanţa de fond.
A mai susţinut partea civilă că în mod nejustificat instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. în condiţiile în care acesta nu a întreprins nici un demers pentru a acoperi prejudiciul ce i-a fost cauzat, afirmând doar că îl poate despăgubi cu suma de 10000 RON, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, partea civilă a arătat că aceasta a fost soluţionată corect de către instanţa de fond, suma de 30000 RON daune morale la plata căreia a fost obligat inculpatul reprezentând o justă compensaţie bănească a suferinţei produse ca urmare a săvârşirii infracţiunii, sumă al cărei cuantum se impunea a fi menţinut de către instanţa de prim control judiciar.
În consecinţă, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 172 C. proc. pen., partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.
Inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi în raport de această nouă încadrare juridică, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În subsidiar, inculpatul a susţinut că pedeapsa la care a fost condamnat de instanţa de apel este prea aspră raportat la vârsta sa şi la împrejurările în care fapta a fost săvârşită solicitând reducerea cuantumului acesteia prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa. În drept, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate de partea civilă şi de inculpat care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
În ce priveşte prima critică adusă deciziei de către partea civilă, în sensul nereţinerii în încadrarea juridică a faptei a circumstanţei agravante prevăzute în art. 175 lit. i) C. pen. care incriminează omorul săvârşit în public, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit art. 152 C. pen., fapta se consideră săvârşită "în public" atunci când a fost comisă: într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană; în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane; în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.
Din probele administrate în cauză rezultă că infracţiunea reţinută în sarcina recurentului inculpat a fost săvârşită pe terenul agricol proprietatea recurentului parte civilă, iar martorii L.C.I., I.M. şi A.C. au sosit la locul faptei ulterior lovirii părţii civile de către inculpat.
Prin urmare, neexistând nici una dintre împrejurările prevăzute de art. 152 C. pen. care defineşte noţiunea de "faptă săvârşită în public", în mod corect instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei, prin înlăturarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen. reţinută greşit în sarcina inculpatului prin actul de trimitere în judecată şi menţinută de instanţa de fond.
Referitor la cea de-a doua critică adusă deciziei de către partea civilă şi care vizează greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. cu consecinţa prevăzută în art. 76 alin. (2) C. pen., - reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege -, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei deduse judecăţii, lipsa antecedentelor penale, vârsta - 58 de ani -, atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii constând în stăruinţa depusă pentru despăgubirea recurentului parte civilă cu o sumă de bani, poziţia sinceră adoptată în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, regretul manifestat faţă de fapta comisă şi de urmările acesteia, sunt împrejurări care se circumscriu noţiunii de circumstanţe atenuante judiciare în sensul art. 74 C. pen. şi care în opinia Înaltei Curţi, în mod corect au fost reţinute de către instanţe în favoarea inculpatului.
În ce priveşte cea de-a treia critică adusă deciziei de către partea civilă şi care vizează modul de soluţionare a laturii civile, este adevărat că potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, în temeiul art. 999 C. civ., omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
Este cert că în raport de urmarea produsă prin fapta inculpatului, respectiv vătămarea gravă a integrităţii corporale a părţii civile care a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis şi fractură parietală cominutivă dublată de hematom intracerebral, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat pentru vindecare 115 - 120 zile îngrijiri medicale, recurenta parte civilă fiind diagnosticată în prezent cu hemipareză pe partea dreaptă şi încadrată în gradul III de invaliditate, aceasta a încercat alături de paguba materială şi un prejudiciu moral, dar aşa cum a stabilit instanţa de apel, acesta nu poate fi cuantificat în bani.
Suma de 30000 RON acordată de instanţa de fond recurentului parte civilă cu titlu de daune morale apare ca exagerată, fiind de natură a duce la o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia, ceea ce este în contradicţie cu dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.
În acord cu cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că obligarea inculpatului la plata sumei de 15000 RON cu titlu de daune morale către recurenta parte civilă este de natură a asigura o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului moral încercat de aceasta.
În ce priveşte prima critică adusă hotărârilor de către inculpat, în sensul că încadrarea juridică corectă a faptei pentru săvârşirea căreia a fost trimis în judecată este în dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen. care incriminează infracţiunea de vătămare corporală gravă, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 13 iunie 2008, în jurul orelor 11,30, pe fondul unui conflict spontan, recurentul inculpat a lovit pe partea civilă care se afla pe terenul agricol proprietatea sa, cu porţiunea despicătoare a sapei pe care o avea asupra sa, în zona stângă a capului.
Raportul de expertiză medico-legală din 2 noiembrie 2009 întocmit de S.M.L. Botoşani, a concluzionat că recurentul parte civilă O.I. a prezentat un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză epicraniană, fractură parietală cominutivă, hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, hematom intracerebral, leziuni ce au necesitat 115 - 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa victimei. La data examinării medico-legale, recurenta parte civilă a prezentat diagnosticul "hemipareză dreapta spastică moderată, predominant brahială sechelară unui hematom intracerebral postraumatic operat în 2008"; urmare a traumatismului cranio-cerebral, partea civilă prezintă infirmitate, are capacitatea de muncă diminuată şi a fost încadrată în gradul III de invaliditate.
Având în vedere obiectul folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii (o sapă, mai exact partea despicătoare a acesteia), apt a produce moartea, zona corpului vizată (capul, zonă vitală), intensitatea loviturii aplicate (demonstrată de urmarea produsă), agresivitatea inculpatului, conduita acestuia anterioară şi concomitentă conflictului (relevate în acest sens fiind cele declarate de martorul L.C.I., care arată că inculpatul a afirmat către partea civilă "te omor cu mâna mea"), Înalta Curte constată că recurentul inculpat a prevăzut că prin fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viaţa părţii civile s-ar putea produce şi moartea acesteia, a urmărit sau cel puţin a acceptat acest rezultat, care însă nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa, în concluzie a acţionat cu intenţia de a ucide, specifică infracţiunii de tentativă de omor astfel cum este definită în art. 19 C. pen.
Referitor la cea de-a doua critică adusă deciziei şi care vizează individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că circumstanţele care caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat şi anume, lipsa antecedentelor penale, conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii, vârsta - 58 de ani - stăruinţa depusă pentru a despăgubi pe partea civilă prin oferirea unei sume de bani neacceptată însă de către aceasta, au fost valorificate de instanţa de apel care l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare (infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani) în limitele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
Reducerea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea prevederilor art. 81 sau ale art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aşa cum a cerut inculpatul, ar echivala cu nesocotirea criteriilor generale de individualizare a pedepsei astfel cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a cerinţelor art. 52 C. pen. referitoare la scopul preventiv şi educativ al pedepsei. Numai datele ce caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat nu pot constitui un motiv suficient pentru reducerea cuantumului pedepsei, întrucât la individualizarea sancţiunii trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci şi cele ce o agravează, inclusiv gradul de pericol social concret al faptei, care în speţa dedusă judecăţii este unul ridicat, evidenţiat de urmarea produsă prin comiterea acesteia.
În consecinţă, reţinând că nu sunt întemeiate criticile aduse hotărârilor pronunţate în cauză de către partea civilă şi inculpat şi neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a acestora, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă O.I. şi de inculpatul S.M.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 450 RON cu acelaşi titlu, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă O.I. şi de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 7 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2402/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2404/2011. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
