ICCJ. Decizia nr. 2434/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2434/2011
Dosar nr. 7288/2/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 293/F din 30 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 7288/2/2010 (2217/2010) s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii M.Ş. şi M.N. împotriva Rezoluţiei din data de 26 iulie 2010, pronunţată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1822/P/2010 şi s-a menţinut Rezoluţia din 26 iulie 2010 emisă în Dosarul nr. 1822/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ordonanţa din 20 august 2008 a aceluiaşi Parchet.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut în esenţă că percheziţia domiciliară efectuată a avut la bază autorizaţia emisă de judecător pentru imobilul situat în oraşul Chitila, judeţul Ilfov, la adresa numitei L.R., fiind emisă Autorizaţia de percheziţie nr. 68 din 3 august 2007 ora 1330, cu valabilitate pentru o perioadă de 7 zile de la data emiterii, că la data de 9 august 2007 s-a efectuat percheziţia domiciliară în intervalul orar 1400 - 1530, în prezenţa martorului asistent P.D.S. S-a mai reţinut că organul de cercetare penală a respectat limitele autorizaţiei emise anterior în vederea efectuării percheziţiei domiciliare, aspectele particulare ale imobilelor de la nr. 5 şi 7 fiind explicate de organul de urmărire penală.
Curtea reţine din declaraţia numitului M.V., că în timpul percheziţiei s-a prezentat apărătorul persoane percheziţionate, prezentând delegaţia şi fiindu-i arătată autorizaţia de către lucrătorii de poliţie.
S-a reţinut, de asemenea, că înregistrarea video a percheziţiei domiciliare efectuate de către organul judiciar, atestă folosirea unui limbaj agresiv de către lucrătorii de poliţie prezenţi la faţa locului, atât faţă de adulţii găsiţi în imobil, cât şi faţă de minori însă aceste elemente nu au putut fi valorificate sub aspectul infracţiunilor sesizate, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijenţă în serviciu sau purtare abuzivă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petenţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică motivat de faptul că, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă date şi indicii privind săvârşirea infracţiunilor reclamate.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând, desfiinţarea rezoluţiei de netrimitere în judecată a intimaţilor şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii D.M., N.M. şi P.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 249 şi art. 250 alin. (1) - (3) C. pen.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petenţi, dar şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.
Procedând în considerarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte, constată şi reţine următoarele:
Prin Rezoluţia din 26 februarie 2010, în Dosarul nr. 1822/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerii de poliţie P.P., D.M. şi N.M., sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijenţă în serviciu şi purtare abuzivă, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247, art. 249 şi art. 250 C. pen.
În considerentele rezoluţiei s-a arătat că, prin plângerea formulată la data de 18 septembrie 2007, petenţii M.Ş. şi M.N. au solicitat tragerea la răspundere penală a comisarilor şefi de poliţie P.P. şi D.M. şi a subcomisarului de poliţie N.M. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijenţă în serviciu şi purtare abuzivă prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 şi art. 250 C. pen.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că, la data de 9 august 2007, în jurul orei 1400, cei trei ofiţeri de poliţie au pătruns fără drept în locuinţa situată în oraşul Chitila, judeţul Ilfov, ocazie cu care comisarul şef P.P. a exercitat acte de violenţă fizică asupra numitului M.Ş. şi că i-au ameninţat şi le-au adresat cuvinte şi expresii jignitoare.
S-a reţinut că din materialul probator administrat în cauză nu a reieşit că cei trei ofiţeri de poliţie au pătruns fără drept în locuinţa persoanelor vătămate situată în oraşul Chitila, judeţul Ilfov şi nici că pe parcursul efectuării percheziţiei au fost exercitate acte de violenţă ori ameninţare asupra persoanelor prezente în imobilul percheziţionat, percheziţia desfăşurându-se conform prevederilor legale.
Împotriva rezoluţiei sus-menţionate, în termen legal, au formulat plângere petenţii M.Ş. şi M.N. prin care au solicitat infirmarea soluţiei şi continuarea cercetărilor pentru aceleaşi considerente învederate în plângerea iniţială fără a propune probe noi de natură să schimbe soluţia din cauză.
Prin Rezoluţia din 26 iulie 2010, emisă în Dosarul nr. 1451/II/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenţii M.Ş. şi M.N., împotriva Rezoluţiei emisă la data de 26 februarie 2010 în Dosarul nr. 1822/P/2007 reţinând că din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat că intimaţii au pătruns fără drept în locuinţa persoanelor vătămate situată în oraşul Chitila, judeţul Ilfov iar pe parcursul efectuării percheziţiei nu au fost exercitate acte de violenţă ori ameninţare asupra persoanelor prezente în imobilul percheziţionat, percheziţia desfăşurându-se conform prevederilor legale.
Din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză, rezultă că la data de 5 iulie 2007, numitul M.V. a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că în perioada lunilor iunie - iulie 2007 a fost indus în eroare de o persoană de sex feminin cunoscută sub numele de „V.” care i-a pretins mai multe sume de bani şi diferite bunuri pentru servicii de vrăjitorie.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea sub nr. 3866/P/2007.
Prin Rezoluţia din 24 iulie 2007, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au dispus începerea urmăririi penale faţă de numita L.R., zisă „V.” sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Prin Încheierea nr. 44 din 3 august 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5114/94/2007, Judecătoria Buftea a autorizat efectuarea unei percheziţii domiciliare la imobilul situat în oraşul Chitila, judeţul Ilfov, pe o perioadă de 7 zile, fiind emisă Autorizaţia de percheziţie nr. 68 din 3 august 2007.
Potrivit celor stabilite de organele de urmărire penală, la data de 9 august 2007, partea vătămată M.V. urma să se deplaseze la locuinţa învinuitei L.R. şi să-i remită acesteia o sumă de bani, bancnotele fiind anterior înseriate. În aceste condiţii, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, între care şi ofiţerii intimaţi D.M. şi N.M., sub coordonarea locţiitorului şefului inspectoratului judeţean, comisar şef intimat P.P., au procedat la efectuarea percheziţiei la locuinţa învinuite L.R. Percheziţia a fost efectuată între orele 1400 şi 1530. S-a pătruns în imobilul indicat în autorizaţie şi s-a adus la cunoştinţă celor identificaţi la faţa locului obiectul prezenţei organelor de poliţie prin prezentarea unui exemplar al autorizaţiei.
În imobil se aflau învinuita L.R. şi partea vătămată M.V., asupra învinuitei găsindu-se bancnotele înseriate. Totodată, la faţa locului se afla şi numita M.N. Percheziţia s-a realizat în prezenţa unui martor-asistent.
La finalizarea activităţilor specifice, a fost întocmit un proces-verbal de percheziţie pe care învinuita a refuzat să-l semneze.
Aşadar, percheziţia domiciliară efectuată a avut la bază autorizaţia emisă de judecător pentru imobilul situat în oraşul Chitila, jud. Ilfov, la adresa numitei L.R., pentru o perioadă de 7 zile de la data emiterii, aceasta fiind efectuată în intervalul orar 1400 - 1530 în prezenţa martorului asistent P.D.S. Organul de cercetare penală a respectat limitele autorizaţiei emise în vederea efectuării percheziţiei domiciliare, aspectele particulare ale imobilelor de la nr. 5 şi 7 fiind explicate de organul de urmărire penală.
În ce priveşte certificatul medico-legal prezentat de către numitul M.Ş., acesta stabileşte faptul că a suferit leziuni traumatice la antebraţul stâng (fractură radius), care necesită 45 de zile îngrijiri medicale, nu şi modul de producere. Din vizualizarea înregistrărilor video efectuate cu ocazia percheziţiei - proces-verbal şi planşele foto întocmite după CD, rezultă că acesta, în momentul percheziţiei, avea antebraţul şi mâna stângă imobilizate cu un bandaj medicinal, posibil aplicat anterior într-o unitate medicală, aspect ce contrazice susţinerile petentului potrivit cărora pe parcursul percheziţiei, numitul M.Ş., a fost agresat de intimaţi.
În declaraţiile date cu ocazia cercetărilor, intimaţii au precizat că percheziţia din data de 9 august 2007 s-a efectuat cu respectarea prevederilor C. proc. pen., nefiind exercitate acte de violenţă fizică sau verbală asupra persoanei percheziţionate şi a altor persoane găsite la faţa locului.
În ceea ce priveşte agresarea numitului M.Ş., intimatul P.P. a declarat că pretinsa vătămare corporală nu a avut loc şi că persoana vătămată avea una din mâini în pansament gipsat. Aceste susţineri se coroborează cu declaraţiile martorilor P.D.S. şi M.V., care au relatat că au asistat la efectuarea percheziţiei domiciliare, iar pe timpul prezenţei lor, organele de poliţie nu au lovit, ameninţat şi insultat nici o persoană, precum şi cu procesul-verbal de examinare a înregistrării de imagini din timpul efectuării percheziţiei domiciliare care nu relevă indicii în sensul celor reclamate de petenţi.
În acest context, corect a reţinut instanţa de fond faptul că adulţii sau minorii prezenţi la percheziţie nu au fost agresaţi fizic, dar că nu se poate nega existenţa unei agresiuni verbale la adresa acestora şi producerea unui efect traumatizant faţă de minori.
Aceste elemente nu au putut fi valorificate sub aspectul infracţiunilor sesizate, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijenţă în serviciu sau purtare abuzivă.
Expresiile folosite faţă de persoanele aflate în imobilul percheziţionat, nu pot fi considerate expresii jignitoare pentru a putea fi reţinută infracţiunea de purtare abuzivă.
Totodată, nu se poate reţine că actul îndeplinit de organul de cercetare penală, a cauzat o vătămare a intereselor legale, personale, ale petenţilor M.Ş. şi M.N. şi nici că s-a creat pentru petenţi o situaţie de inferioritate pe unul dintre temeiurile enumerate de art. 247 C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de neglijenţă în serviciu, aceasta nu poate fi reţinută având în vedere atât forma de vinovăţie, cât şi calitatea subiectul pasiv necesare conform normei de incriminare.
Pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenţii M.Ş. şi M.N. împotriva Sentinţei penale nr. 293/F din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii M.Ş. şi M.N. împotriva Sentinţei penale nr. 293/F din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2455/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2292/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
