ICCJ. Decizia nr. 2532/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2532/2011
Dosar nr. 7699/105/2010
Şedinţa nepublică din 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 3 din 11 ianuarie 2011 Tribunalul Prahova în baza art. 197 alin. (1) şi C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen. infracţiunea de viol, faptă din 6 noiembrie 2010, parte vătămată I.V.M., a condamnat pe inculpatul O.M.I. (fiul lui A. şi A. născut în com. Bălţeşti, jud. Prahova, domiciliat în loc. Ş. sat L., jud. Prahova, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni), la 4 (patru) ani şi 6 şase (luni) închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b), C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), teza a II-a şi b), C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului din care, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2010 la zi.
A luat act că partea vătămată prin reprezentantul său legal nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la 1128 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 6 noiembrie 2010, în jurul orelor 17,00 inculpatul O.M.I. se deplasa către magazinul SC Z.C. SRL din comuna Ş., sat L., iar la aproximativ 50 de metri faţă de magazin l-a observat pe minorul I.V.M. ieşind din magazin având în mână cumpărăturile făcute, motiv pentru care l-a aşteptat pe acesta în dreptul unei uliţe cu intenţia de a-l duce într-un loc lăturalnic şi a întreţine cu acesta raporturi sexuale.
Pentru a-l determina pe minorul parte vătămată să îl urmeze, inculpatul i-a spus că este aşteptat de către unchiul său M. în dreptul unui imobil situat pe acel drum lăturalnic, iar în momentul în care au ajuns în acel punct, inculpatul i-a spus părţii vătămate că doreşte să întreţină cu el raporturi sexuale însă datorită faptului că acesta a început să ţipe, inculpatul l-a luat cu mâna dreaptă de cap şi i-a pus mâna la gură trăgându-l până într-o grădină pentru a nu fi văzuţi.
Având în vedere diferenţa fizică între cei doi, şi pentru a fi mai convingător, inculpatul l-a ameninţat cu bătaia iar ulterior cu moartea pe minorul I.V.M. reuşind astfel să-l ducă într-un perimetru izolat pentru a nu fi văzuţi de alte persoane.
Ameninţările aduse de inculpat victimei au fost de natură a insufla o stare de temere acesteia în condiţiile în care minorul parte vătămată are vârsta de 10 ani, iar inculpatul locuieşte în proximitatea victimei şi ar fi putut avea acces oricând în domiciliul sau la şcoala la care acesta învaţă.
Când au ajuns în grădină, într-un perimetru izolat inculpatul sub ameninţare l-a aşezat lângă el în şezut pe iarbă pe minorul parte vătămată, şi-a deschis fermoarul de la pantaloni, şi-a scos organul genital şi i-a spus părţii vătămate ";să-l frece";, după care i-a spus tot sub ameninţare să-şi dea jos pantalonii şi chiloţii şi să facă sex oral. După ce a făcut sex oral cu minorul parte vătămată, inculpatul i-a cerut acestuia să se întindă pe o parte pe iarbă, s-a aşezat în spatele acestuia şi l-a obligat să facă sex anal.
Întrucât partea vătămată minorul I.M. ţipa spunându-i inculpatului să-l lase în pace, acesta a început să-l ameninţe din nou cu bătaia şi cu moartea, iar după ce a ejaculat, inculpatul s-a şters cu frunze şi cu cămaşa cu care era îmbrăcat, l-a ajutat să se îmbrace pe minorul parte vătămată şi a plecat fiecare la domiciliul său, iar când s-au despărţit în drumul comunal, inculpatul din nou l-a ameninţat pe minorul parte vătămată cu moartea dacă va spune cuiva tot ce s-a întâmplat.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost identificate la locul săvârşirii infracţiunii mai multe boabe de orez ce au curs din punga pe care partea vătămată o cumpărase de la magazin.
Conform raportului de expertiză medico-legală din 8 noiembrie 2010 partea vătămată I.V.M. nu prezintă leziuni pe cap, trunchi şi membre iar la examinarea anală prezintă o ruptură ce poate data din data de 6 noiembrie 2010 acesta putând fi produsă prin intromisiunea unui corp dur în anus şi nu necesită îngrijire medicală.
Faptul că gradul de violenţă utilizat de inculpat a fost strict proporţional cu opoziţia victimei şi folosit numai în perimetrul izolat nefiind identificate leziuni pe cap, trunchi şi membre conduce la concluzia că inculpatul prin ameninţările aduse a deţinut controlul asupra victimei întrucât aşa cum s-a arătat i-a fost insuflată acesteia o stare de temere.
De la inculpat a fost ridicată cămaşa cu care a fost îmbrăcat în momentul săvârşirii infracţiunii fiind puse în evidenţă în zona inferioară a părţii dreapta faţă a cămăşii fluorescenţă de culoare galbenă sub incidenţa radiaţiilor ultraviolete, fluorescenţă specifică urmelor de spermă.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a inculpatului minor O.M.I. acesta fiind internat în Secţia de Psihiatrie a Penitenciarului Spital Jilava Bucureşti, comisia de examinare apreciind că la data comiterii faptei acesta avea capacitatea psihică de a înţelege şi de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele faptelor sale - discernământul păstrat.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de conducere în teren şi de cercetare la faţa locului, planşa foto, raport de expertiză medico-legală privind pe partea vătămată, declaraţiile părţii vătămate, declaraţia martorului R.I., toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, solicitând a fi judecat în raport de disp. art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul O.M.I.
Parchetul a criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate întrucât instanţa de fond a omis să soluţioneze latura civilă a cauzei în raport de disp. art. 17 C. proc. pen.
Inculpatul O.M.I. a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de circumstanţele personale pozitive.
Prin Decizia penală nr. 40 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva Sentinţei penale nr. 3 din 11 ianuarie 2011 a Tribunalului Prahova.
A casat în parte, în latură civilă, sentinţa apelată şi a dispus obligarea inculpatului O.M.I. la 5.000 RON cu titlu de daune morale, către partea vătămată I.V.M., domiciliat în comuna Ş., sat L., jud. Prahova.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul O.M.I. împotriva aceleiaşi hotărâri.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a computat detenţia preventivă a acestuia de la 7 noiembrie 2010 la zi.
A obligat apelantul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că doar apelul Parchetului este fondat în condiţiile în care instanţa de fond a omis să soluţioneze latura civilă a cauzei deşi era obligată în acest sens în raport de disp. art. 17 C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea civilă se priveşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Cum la data comiterii faptei, partea vătămată avea 10 ani fiind o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa de fond trebuia să se conformeze disp. art. 17 C. proc. pen. şi să rezolve corect latura civilă a cauzei.
În acest sens instanţa de apel a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată I.V.M.
Cu privire la apelul inculpatului, instanţa de apel a reţinut că este nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată nefiind posibilă aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.M.I. solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus urmând a se face aplicarea art. 81 sau art. 861 C. pen., având în vedere circumstanţele personale pozitive ce îl caracterizează.
Inculpatul invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Astfel rezultă din probele administrate în cauză că în seara zilei de 6 noiembrie 2010 inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., parte vătămată fiind minorul I.V.M. în vârstă de 10 ani.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
În procesul de individualizare a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 15 şi 25 ani redusă însă la jumătate având în vedere că inculpatul era minor la data comiterii infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei respectiv inculpatul profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, aceasta având vârsta de 10 ani, l-a agresat sexual.
De asemenea faţă de împrejurarea că inculpatul a solicitat a fi judecat în raport de disp. art. 3201 C. proc. pen. limitele pedepsei au fost reduse cu o treime conform alin. (7), rezultând în final o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Lipsa antecedentelor penale ca şi atitudinea sinceră a inculpatului au fost avute în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre limita minimă, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu mai poate opera o nouă reindividualizare a pedepsei.
Este adevărat că inculpatul era minor la data comiterii faptei, stare ce există şi în prezent, însă a aplica o pedeapsă într-un cuantum şi mai mic decât cel stabilit de instanţa de fond ar echivala cu ineficienţa actului de justiţie în condiţiile în care victima este un minor de 10 ani care a fost agresat sexual, faptă ce poate influenţa în mod negativ dezvoltarea psihică ulterioară a victimei, astfel încât apreciază Înalta Curte că se impune aplicarea unei sancţiuni penale corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al faptei comise.
Nici poziţia sinceră a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale nu pot determina reindividualizarea pedepsei cât timp această atitudine a inculpatului reprezintă doar o asumare a consecinţelor faptei sale şi nu poate determina, în mod singular, aplicarea unui regim sancţionator mai blând.
Şi modalitatea de executare a pedepsei a fost corect stabilită, scopul educativ şi coercitiv al pedepsei reglementat de disp. art. 52 C. pen. putând fi atins doar prin privare de libertate.
Gravitatea faptei ca şi modalitatea de comitere a acesteia sunt împrejurări ce impun concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, corespunzând exigenţelor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsă prevenţia de la 7 noiembrie 2010 la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 7 noiembrie 2010 la 24 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2536/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2455/2011. Penal → |
|---|
