ICCJ. Decizia nr. 2568/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin rezoluția din 13 decembrie 2010 dată în dosarul nr. 516/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții T.I. și D.S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen. și art. 248 1 C. pen. Pentru a dispune astfel a reținut că petentul I.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva magistraților T.I. și D.S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen. și abuz în serviciu în forma calificată, prevăzută de art. 248/1 C. pen. în considerarea faptului că la soluționarea dosarului nr. 1602/272/2009, prin dosarul nr. 909/272/2010, arătând că nu s-a ținut cont de plângerea în care reclama caracterul fals al unor contracte, solicitate de petent a fi depuse în cauză, de împrejurarea că a solicitat asistență juridică din oficiu, respectiv de îngrădirea dreptului la apărare prin neacordarea posibilității de a studia dosarul. A considerat că soluționarea dosarului său la primul termen de judecată a avut drept consecințe îngrădirea dreptului său la apărare deoarece magistrații nu au desemnat un apărător din oficiu iar pârâtele împotriva cărora a formulat plângere nu au fost prezente sau nu au fost citate. De asemenea, deși inițial cauza a fost repartizată unui judecător, a fost soluționată de alt magistrat decât cel căruia îi fusese repartizată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 828/57/2010 și, prin sentința penală nr. 76 din 14 septembrie 2010, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia raportat la prevederile art. 222 alin. (7) C. proc. pen.
Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, a dispus prin rezoluția din 13 decembrie 2010 în dosarul nr. 516/P/2010 neînceperea urmăririi penale față de T.I. și D.S.A. cu privire la infracțiunile pentru care s-a formulat plângere penală motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni și constatându-se că nu există vreo încălcare a atribuțiilor de serviciu de către persoanele anterior menționate. Parchetul a relevat în motivarea soluției împrejurarea că hotărârile dispuse în cauză sunt supuse căilor de atac iar pronunțarea în legătură cu administrarea unor mijloace legale de probă ori interpretarea lor este atributul exclusiv al organelor de anchetă, ale căror soluții sunt, de asemenea, supuse căilor de atac.
Parchetul a reținut în motivare și împrejurarea pronunțării unei soluții similare față de judecătorul T.I. ca efect al unei plângeri penale formulată de aceeași persoană dar cu privire la mai multe infracțiuni.
împotriva rezoluției anterior menționate petentul a formulat plângere, care a fost soluționată de procurorul general al PCA Alba Iulia în sensul respingerii pentru considerentul că în cauză nu există și nu se pot procura dovezi care să demonstreze că magistrații la care se referă petentul au manifestat rea - credință la derularea procedurilor judiciare, acestea neputându-se pune la dispoziția organelor de urmărire penală nici de către petent.
Procurorul ierarhic superior celui care s-a pronunțat pe plângerea inițială a constatat că rezoluția atacată este legală și temeinică.
Soluția a fost atacată la Curtea de Apel Alba Iulia invocându-se în principiu aceleași împrejurări arătate în plângerea inițială, respectiv împrejurarea că judecătorul trebuia să se abțină deoarece împotriva sa sunt formulate plângeri penale iar procurorul s-ar fi antepronunțat dar a și reprezentat Parchetul în instanță, că Parchetul Curții de Apel Alba Iulia ar fi refuzat efectuarea urmăririi penale în cauza sa.
Pentru primul termen de judecată, petentul a solicitat Curții să i se asigure asistență juridică gratuită, să-i fie comunicat numele avocatului desemnat în acest sens, precum și încheierea motivată cu soluția pronunțată pe această cerere.
Cererea petentului este nelegală și a fost respinsă de Curte deoarece O.U.G. nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu este aplicabilă cazurilor penale iar alte dispoziții legale nu există în materia în care solicită petentul asistență juridică acordată gratuit de către instanță. Cazurile când se acordă ajutor public judiciar sunt expres prevăzute în art. 3 din actul normativ anterior invocat și exclude cauzele penale.
Curtea de Apel Alba Iulia, verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin sentința penală nr. 37/2011 din 15 martie 2011 a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluției nr. 516/P/2010 din 13 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, a reținut că plângerea petentului este nefondată raportat la actele și lucrările efectuate în cauză.
Prin conținutul considerentelor instanța de fond a reținut că magistratura reprezintă "activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor." Constituția precizează în mod explicit în conținutul art. 129 faptul că - împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii., prevedere care se regăsește transpusă și în normele procesuale aplicabile fiecărei materii.
în acest context nemulțumirea justițiabilului este nefondată raportat la existența cadrului juridic necesar realizării drepturilor sale iar din analiza actelor și lucrărilor efectuate în faza urmării penale rezultă că acuzele aduse acestor magistrați sunt vădit nefondate.
S-a mai reținut că Parchetul a depus diligentele necesare analizării și pronunțării unei soluții temeinice. La dosarul de urmărire penală s-au depus soluțiile pronunțate în legătură cu cauza dedusă judecății iar actele procesuale efectuate în cauză înlătură susținerea petentului în sensul că Parchetul Curții de Apel Alba-Iulia ar fi refuzat efectuarea urmăririi penale în cauza sa.
Sub alt aspect, al doilea argument susținut în plângerea înaintată Curții, s-a reținut că nu este sustenabil în considerarea faptului că legiuitorul a prevăzut expres cazurile de incompatibilitate ale magistraților dar și dispozițiile de care partea poate uza în exercitarea drepturilor sale.
împotriva sentinței penale nr. 37 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, a declarat recurs petiționarul I.I., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 139/57/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 3856alineat ultim C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiționar, este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia este definitivă.
înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispozițiile art. 3851C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.
în prezenta cauză prin sentința penală nr. 37 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, potrivit art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului I.I., ca nefondată si a menținut rezoluția din 13 decembrie 2010 dată în dosar nr. 516/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 37 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 2781pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.
Față de considerentele precizate, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.I. împotriva sentinței penale nr. 37 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
In temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte, a obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2569/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2505/2011. Penal → |
|---|
