ICCJ. Decizia nr. 2584/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 133 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Călărași inculpatul C.I.D. a fost condamnat la o pedeapsă a închisorii de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) și art. 74 și art. 76 C. pen. cu referire la art. 3201alin. (1) și (7) C. proc. pen. S-a reținut că la data de 9 septembrie 2010 în jurul orelor 15,30 inculpatul a acostat-o pe minora P.M. cu care, prin violență, a încercat să întrețină raport sexual. Starea de fapt a fost dovedită prin declarația inculpatului, declarația părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă, declarații de martori.
împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul C., primul criticând sentința sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei complementare și greșita reținere a circumstanțelor atenuante, iar inculpatul a solicitat acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante și înlăturarea pedepsei complementare.
Prin decizia penală nr. 82 din17 martie 2011 Curtea de Apel București a respins apelul inculpatului și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași. A desființat parțial sentința penală și rejudecând a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacat.
Pentru a decide astfel Curtea a avut în vedere periculozitatea deosebită a inculpatului, care prin violență, a încercat să întrețină relații sexuale cu o minoră, pe un drum de țară, trauma psihică produsă părții vătămate. De asemenea s-a reținut că infracțiunea a rămas în faza de tentativă datorită intervenției martorilor care au auzit strigătele de ajutor ale victimei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I.D. care a solicitat menținerea sentinței penale pronunțate de instanța de fond.
Analizând recursuj declarat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constata ca este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859pct.14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanței de judecată îi revine, deci, sarcina de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea aplicată să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Recunoașterea faptei, de către inculpat, așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și acceptarea acestuia de a fi judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, nu justifică aplicarea unei pedepse prea blânde având în vedere fapta comisă , gravitatea ei, consecințele produse asupra stării fizice și emoționale a victimei minore precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a fost condamnat prin sentința penală nr. 76 din 1 mai 2005 a Tribunalului Călărași pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare.
Infracțiunea de viol, chiar rămasă în fază de tentativă, este una foarte gravă care afectează relațiile sociale referitoare la viața, sănătatea, integritatea ființei umane, astfel că pedeapsa nu trebuie să fie doar un mijloc de reeducare a inculpatului dar și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii.
Având în vedere persoana inculpatului care nu este la prima confruntare cu legea penală, înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și modalitatea de executare, stabilită de instanța de apel, corespund scopului acesteia.
Față de considerentele ce preced, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2010 la zi.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2578/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 2570/2011. Penal → |
|---|
