ICCJ. Decizia nr. 2505/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 03 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 17573/3/2011 (2017/2011), în baza art. 3002raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei C.M. (arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/U.P din 15 februarie 2011, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 11699/3/2011).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că este de necontestat că în cauză există probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpata este autoarea infracțiunilor deduse judecății (trafic de droguri de mare risc), tot probatoriul administrat convergând în această direcție, inclusiv declarația de recunoaștere dată de inculpată, care a și înțeles să uzeze de dispozițiile art. 320l C. proc. pen.
Totodată, s-a reținut că în mod corelativ este întrunit și temeiul arestării preventive prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de trafic de droguri este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Față de aceste împrejurări, s-a apreciat că luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului acesteia, neoferind suficiente garanții că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel București, secția a I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventiv subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.
înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
în acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
în același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat a fost respins ca nefondat.în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2568/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2526/2011. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
