ICCJ. Decizia nr. 2719/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2719/2011

Dosar nr. 5522/1/2011

Şedinţa publică din 13 iulie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 iunie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în temeiul art. 160⁸ alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160² alin. (1) C. proc. pen. a admis în principiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.V. şi B.I.A.

În baza art. 160/8a alin. (2) C. proc. pen. a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.V. şi B.I.A. şi a dispus punerea în libertate provizorie a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 10 din 13 ianuarie 2010, respectiv nr. 3 din 13 ianuarie 2010 emise de Tribunalul Alba, secţia penală, în dosarul nr. 257/107/2010, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

În temeiul art. 160/2 alin. (3) C. proc. pen. a impus fiecărui inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii.

a) să nu depăşească teritoriul ţării; b) să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; c) să se prezinte la organul de poliţie din cadrul I.P.J. Hunedoara, desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

A desemnat Poliţia municipiului Orăştie cu supravegherea respectării obligaţiilor impuse inculpatului B.I.A. şi respectiv Poliţia municipiului Deva cu supravegherea respectării obligaţiilor impuse inculpatului D.V.

A atras atenţia fiecărui inculpat asupra dispoziţiilor art. 160/10 C. proc. pen. referitoare la revocarea liberării provizorii sub control judiciar, precum şi asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, va institui faţă de aceştia măsura arestării preventive.

A constatat că în cauză nu există date că inculpaţii ar mai săvârşi fapte de natură penală, iar acuzaţiile aduse inculpaţilor nu vizează comiterea unor fapte cu violenţă. A mai avut în vedere stadiul actual al procedurilor, faptul că majoritatea inculpaţilor din cauză au fost deja audiaţi în apel, precum şi aspectele de ordin personal ale inculpaţilor (lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatului B.I.A., antecedente care nu atrag starea de recidivă, în cazul inculpatului D.V.), care sunt în măsură să consolideze garanţiile pe care autoritatea judiciară trebuie să le aibă în vedere în momentul admiterii unei atare cereri, în vederea realizării unui control judiciar ferm şi eficient a considerat că, în cauză, lăsarea în libertate a inculpaţilor poate fi supusă unor garanţii reale şi care să asigure prezenţa lor la proces, precum şi limitarea posibilităţilor de a influenţa derularea procedurilor.

Împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia a formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. Alba Iulia şi solicitat admiterea recursului având in vedere ca inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea a trei infracţiuni respectiv, aderare la un grup infracţional, trafic de persoane si proxenetism, fiind condamnaţi de instanţa de fond la pedepse de câte 6 ani închisoare. A susţinut ca la data de 7 iunie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut starea de arest a acestora, iar la data de 28 iunie 2011, fără sa fi intervenit vreo schimbare a temeiurilor, a admis cererile formulate de cei doi inculpaţi şi a dispus punerea in libertate a acestora. Singurul aspect ce a intervenit in acest interval de timp a fost faptul ca cei doi inculpaţi au dat declaraţii prin care au spus ca nu recunosc săvârşirea faptelor deduse judecăţii, ceea ce nu e suficient pentru admiterea cererilor acestora si pentru a se aprecia cu privire la oportunitatea punerii lor in liberate.

A susţinut ca se impune admiterea recursului si respingerea cererilor inculpaţilor de liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât şi din oficiu, conform art. 385⁹ C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. Alba Iulia este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 42 din 2 martie 2011 Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului B.I.A., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) rap. la art. 2 lit. a) teza 2 şi b, pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen., 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art.41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) şi 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art.13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data de 02 martie 2011.

A condamnat şi pe inculpatul D.(fost L.)V., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 2 lit. a) teza 2 şi b), pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen., 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale) şi 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.

Înalta Curte apreciază că în mod greşit Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar ale inculpaţilor D.V. şi B.I.A. având în vedere că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 160² alin. (1) si (2) C. proc. pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă şi reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare de către instanţă. De asemenea, instanţa de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive şi să aibă în vedere toate circumstanţele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.

Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri –chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.

Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160² C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.

Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.

Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".

Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii D.V. şi C.I.A., legea prevede pedepse cu închisoarea sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererile inculpaţilor sunt admisibile.

Condiţia negativă vizează comportamentul inculpaţilor şi perspectiva acestor comportamente după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160² C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.

Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia a depăşit o limită rezonabilă.

Raportându-ne la datele speţei, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpaţii D.V. şi B.I.A. vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpaţi şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiilor penale formulate împotriva acestora şi cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

S-a reţinut în esenţă că inculpaţii D.V. şi B.I.A., împreună cu ceilalţi coinculpaţii au constituit un grup infracţional nestructurat specializat în comiterea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, în oraşul Geoagiu şi municipiul Orăştie o perioadă îndelungată de timp; în perioada 2008-2010 au săvârşit acte de îndemn la prostituţie, înlesnirea practicării prostituţiei, tragerea de foloase de pe urma acestor activităţi ilicite, recrutare pentru prostituţie a unor părţi vătămate.

Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpaţilor D.V. şi B.I.A., respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunii, de lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, a infracţiunilor ce au fost reţinute în sarcina acestora de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism în formă continuată şi trafic de minori.

Garanţiile de ordin personal (lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatului B.I.A. şi antecedente care nu atrag starea de recidivă, în cazul inculpatului D.V., aprecierea că nu există date că inculpaţii ar mai săvârşi fapte de natură penală, şi faptul că acuzaţiile aduse inculpaţilor nu vizează comiterea unor fapte cu violenţă) cât şi cele prevăzute de art. 160² alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor D.V. şi B.I.A., având în vedere complexitatea cauzei şi gradul de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

Totodată, Înalta Curte constată că se impune menţinerea arestării preventive a inculpaţilor D.V. şi B.I.A., având în vedere dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., aceşti fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impune menţinerea detenţiei provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind constituirea unui grup infracţional nestructurat, proxenetism în formă continuată, trafic de minori, poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor ori din modul în care aceştia au acţionat .

În consecinţă, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Alba Iulia împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1445/97/2010, privind pe inculpaţii B.I.A. şi D.V.

Va casa, în parte, încheierea atacată şi rejudecând, va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii B.I.A. şi D.V.

Va menţine starea de arest a inculpaţilor B.I.A. şi D.V. şi celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Alba Iulia împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1445/97/2010, privind pe inculpaţii B.I.A. şi D.V.

Casează, în parte, încheierea atacată şi rejudecând, respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii B.I.A. şi D.V.

Menţine starea de arest a inculpaţilor B.I.A. şi D.V.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.V, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2715/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2723/2011. Penal. Menţinere măsură de... →

ICCJ. Decizia nr. 2719/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2719/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs