ICCJ. Decizia nr. 2723/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2723/2011
Dosar nr. 5814/1/2011
Şedinţa publică din 15 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului S.A., apreciind că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, fiind adus în ţară în baza unui mandat european de arestare, precum şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că subzistă şi în prezent motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, tulburarea ce ar fi resimţită de comunitate, în cazul lăsării acestuia in libertate, fiind generată de sentimentul că organele judiciare nu manifestă suficientă fermitate în vederea prevenirii şi reprimării faptelor de acest gen.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul S.A. şi a solicitat judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa şi nu s-a sustras de la cercetarea judecătorească.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.A. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 155 din 3 martie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea 39/2003 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 15 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a degradării militare.
În baza dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul sa executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 17 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul S.A. în conformitate cu dispoziţiile legale, instanţa - Curtea de Apel Bucureşti - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu s-au modificat, astfel, a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpatului.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.A. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul s-a sustras de la urmărire sau de la judecată sau a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. a) C. proc. pen. care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată, din analiza probatoriului, că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală fiind adus în ţară în baza unui mandat european de arestare.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului art. 2alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului S.A. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât şi din circumstanţele personale ale inculpatului ori din modul în care acesta a acţionat.
În cauza de faţă, stabilirea pericolului social al faptei şi persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficienţă existenţa unor probe ce justifică bănuiala puternică şi legitimă că inculpatul S.A. a comis infracţiunile, pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv la o pedeapsă de 17 ani închisoare – are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol, rezonanţa faptelor.
De asemenea, vor fi avute în vedere şi circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpat şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiilor penale formulate împotriva acestuia şi cu scopul urmărit.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul S.A., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva încheierii din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 48804.01/3/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2719/2011. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2745/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
