ICCJ. Decizia nr. 2709/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2709/2011
Dosar nr.5151/1/2011
Şedinţa publică din 13 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa penală nr. 47/P din 08 iunie 2011, în baza dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 88 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, a dispus respingerea cererii de executare a mandatului European de arestare emis la 01 iunie 2010 de Parchetul General al Republicii Italia de pe lângă Secţia Detaşată de Curtea de Apel Sassari în baza ordinului de execuţie pentru detenţie nr. 32/2010 SIEP din 19 aprilie 2010 emis în baza hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunţată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosarul nr. 5711/2006, parţial modificată prin sentinţa nr. 180 din 03 aprilie 2009 a Curţii de Apel din Cagliari – Secţia Detaşată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casaţie de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, privind pe persoana solicitată L.P.G.
S-a mai dispus respingerea cererii de predare a persoanei solicitate în vederea executării pedepsei aplicată în baza hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunţată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosarul nr. 3711/2006, parţial modificată prin sentinţa nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cagliari – Secţia Detaşată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casaţie de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010.
În baza dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 119 din aceeaşi lege şi art. 116 alin. (1) din aceeaşi lege -, s-a recunoscut pe cale incidentă hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunţată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosar nr. 3711/2006, parţial modificată prin sentinţa nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cagliari – Secţia Detaşată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casaţie de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea de 7 ani şi 4 luni şi o amendă de 26.000 Euro pentru săvârşirea unei infracţiuni – prevăzută de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin. (1) şi (1) bis din Decretul Prezidenţial nr. 309/1990, respectiv trafic ilicit de substanţe stupefiante, faptă incriminată de legea penală română prin art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanţa a dispus schimbarea pedepsei cu închisoare de 7 ani şi 4 luni şi amenda de 26.000 Euro la care a fost condamnată persoana solicitată, în pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare, corespunzătoare dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 execuţie ce se realizează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală român.
S-a mai dispus deducerea din pedeapsă a reţinerii şi arestării persoanei solicitate, de la 31 martie 2011 la zi.
În baza dispoziţiilor art. 88 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării, dispoziţie executorie.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
La 01 iunie 2010, s-a emis mandatul European de arestare de către Parchetul General al Republicii Italia, în baza ordinului de execuţie pentru detenţie privind pe persoana solicitată L.P.G., pentru executarea pedepsei aplicată în baza hotărârilor deja menţionate.
La audiere, persoana solicitată a refuzat să fie predată şi prevalându-se de dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a cerut ca pedeapsa să fie executată în România, el fiind cetăţean român.
Instanţa a coroborat textul special indicat cu drepturile persoanei de a i se respecta viaţa de familie, persoana având părinţii în ţară, există legături de afinitate cu aceştia, are locuinţă în România şi prezintă posibilităţi sporite de reinserţie socială după executarea pedepsei.
Ca o consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 119 şi art. 116 alin. (1) din aceeaşi lege, s-a procedat la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare.
Dar, constatând că legea penală română nu sancţionează fapta de trafic ilicit de droguri de mare risc (în cauză, acesta era cocaina) şi cu pedeapsa amenzii, instanţa, motivându-şi soluţia pe dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, a schimbat pedeapsa aplicată de statul italian, în pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare corespunzător dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică în sensul greşitei respingeri a cererii de executare a mandatului European de arestare şi de predare a persoanei solicitate, având în vedere că faptele ce i se impută, respectiv de cumpărare şi livrare de cocaină sunt foarte grave potrivit legislaţiei italiene, aceasta ca modalitate eficientă de realizare a cooperării judiciare transfrontaliere în materie penală.
În altă ordine de idei, recursul parchetului critică sentinţa şi sub aspectul nelegalei recunoaşteri, respectiv a schimbării pedepsei aplicată, numai în ce priveşte pedeapsa închisorii, instanţa română neavând dreptul să modifice, din procedura recunoaşterii chiar şi pe cale incidentală a pedepselor aplicate de statul italian, Titlul VII , cap. 2, secţiunea a II-a din Legea nr. 302/2004 cuprinzând dispoziţiile speciale referitoare la recunoaşterea şi executarea reciproc a sancţiunilor pecuniare.
Totodată, recursul parchetului vizează şi nelegala neaplicare a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor de pierdere permanentă a capacităţii de deţinere sau de a fi numit într-o funcţie publică precum şi de interdicţie legală pe durata executării pedepsei, corespondentă în Codul penal român fiind pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Recursul declarat de parchet este fondat numai pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Din examinarea lucrărilor cauzei, se reţine că Biroul SIRENE a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, semnalarea privind mandatul European de arestare emis la 22 februarie 2011 de către autorităţile judiciare italiene, dosar nr. 180 RG 1/2009 – RGnr. La 31 martie 2011, persoana solicitată L.P.G. s-a prezentat personal pentru clarificarea situaţiei sale.
La 04 aprilie 2011, acelaşi birou din cadrul Interpol a transmis copia mandatului European de arestare, acesta privind pedeapsa aplicată prin hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008la Tribunalul din Sassari, parţial modificată prin sentinţa nr. 180 din 03 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cagliari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010, persoana solicitată fiind condamnată la 7 ani şi 4 luni închisoare, amendă de 26.000 Euro, precum şi pedepsele de pierdere permanentă a capacităţii de deţinere sau de a fi numit într-o funcţie publică, precum şi de interdicţie legală pe durata executării pedepsei.
Audiat în condiţiile prevăzute de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, L.P.G. a refuzat predarea sa către autorităţile judiciare italiene emitente ale mandatului European de arestare şi a cerut ca executarea pedepsei aplicate să aibă loc în România.
În aceste condiţii, instanţa competentă material, în baza dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 88 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, constatând că persoana solicitată este cetăţean român şi a declarat personal că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, ţinându-se seama şi de motivele invocate, respectiv existenţa familiei de origine în ţară, prevalându-se de facultatea oferită de a putea refuza executarea mandatului European de arestare, temeinic, a respins cererea de executare şi de predare.
Dar, observând că în cauză este incident exclusiv cazul prevăzut de alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, procedând la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare astfel cum prevăd dispoziţiile art. 88 alin. (3), art. 119 şi art. 116 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa a recunoscut hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008, irevocabilă la 09 aprilie 2010, privind însă numai pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare şi 26.000 Euro.
Invocând însă dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanţa a schimbat pedeapsa cu închisoare şi amendă, în pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare, corespunzătoare dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, soluţie nelegală.
Astfel, între România şi Republica Italiană, există acord asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat prin Legea nr. 83/2006, actul prevăzând în art. 6 alin. (1) că cele două state vor aplica pentru realizarea transferării procedura prevăzută în art. 9 paragraf 1 lit. a) din Convenţie, astfel fiind exclusă posibilitatea schimbării condamnării.
Potrivit dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004 în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
În cauză se constată că instanţa a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicată persoanei solicitate condamnată, de către Republica Italiană, astfel că nici natura juridică şi nici durata pedepsei nu puteau fi afectate, ci preluate necondiţionat. Codul penal şi Codul de Procedură Penală italiene prevăd că pedeapsa pecuniară se execută distinct şi integral.
De altfel, în sprijinul soluţiei că amenda nu poate fi adaptată legislaţiei penale române care sancţionează faptele infracţionale corespondente, sunt şi dispoziţiile art. 18741 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi. Or, schimbând pedeapsa aplicată de statul italian, instanţa, deşi a recunoscut sentinţa de condamnare astfel cum era irevocabilă, a înlăturat practic executarea amenzii, în condiţiile în care utilizând ca argument de drept art. 146 din Legea nr. 302/2004, textul se referă la conversiunea condamnării.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile Titlului V şi ale Titlului VI din Legea nr. 302/2004 referitoare la recunoaşterea hotărârilor penale străine, instanţa de judecată sesizată se pronunţă atât cu privire la pedeapsa privativă de libertate cât şi cu privire la pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară aplicate prin hotărârea penală străină de condamnare.
În cauză, întrucât prin sentinţa penală a cărei recunoaştere s-a dispus, lui L.P.G. i s-au aplicat şi pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară cu corespondent în Codul penal român, având în vedere şi dispoziţiile art. 115 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 53 C. pen., instanţa trebuia să recunoască hotărârea în totalitate, cu referire şi la pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară.
Pentru considerentele ce preced, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 47 P din 08 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind persoana solicitată L.P.G..
Casează sentinţa atacată cu privire la dispoziţia de schimbare a pedepsei cu închisoare de 7 ani şi 4 luni şi amendă de 26.000 Euro la care a fost condamnată persoana solicitată L.P.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin. (1) şi (1) bis din Decretul Prezidenţial nr. 309/1990 în pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare, corespunzătoare dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, dispoziţie pe care o înlătură, precum şi cu privire la omisiunea recunoaşterii pedepselor accesorii şi complementare a interzicerii unor drepturi.
Menţine dispoziţia de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunţată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosar nr. 3711/2006, parţial modificată prin sentinţa nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cagliari – Secţia Detaşată – Sassari irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casaţie de către Curte Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, privind persoana solicitată L.P.G. prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare de 7 ani şi 4 luni şi o amendă de 26.000 Euro pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin. (1) şi (1) bis din Decretul Prezidenţial nr. 309/1990, pedeapsă ce se va executa sub ambele aspecte, pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii.
Completează dispoziţia de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare prin aplicarea pedepsei interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie şi, respectiv, aplicarea pe o durată de 2 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Deduce din pedeapsă, reţinerea şi arestarea persoanei solicitate, de la 31 martie 2011 la 13 iulie 2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în sumă de 80 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2705/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2713/2011. Penal → |
|---|
