ICCJ. Decizia nr. 2774/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2774/2011
Dosar nr. 5776/1/2011
Şedinţa publică din 27 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a menţinut starea de arest preventiva inculpaţilor S.A. şi R.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţin şi în continuare.
S-a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi prin sentinţa penală nr. 158 din 21 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 5 ani închisoare - inculpatul S.A. şi la 12 ani închisoare - inculpata R.C.
S-a mai reţinut că în apelurile declarate de inculpaţi nu s-au administrat probe noi care să contrazică situaţia de fapt reţinută prin sentinţa de condamnare, astfel încât, deşi aceştia beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii care fac rezonabilă presupunerea că au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi.
S-a reţinut că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata R.C., solicitând judecarea în stare de libertate întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai menţin şi nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul inculpatei nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că inculpata R.C. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., fiind condamnată prin sentinţa penală nr. 158 din 21 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. proc. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatei că la data de 9 iunie 2010 a comercializat cantitatea de 0,11 gr. heroină în schimbul sumei de 30 lei, a fost depistată deţinând cantitatea de 1,40 gr, heroină destinată consumului propriu şi a pus la dispoziţie locuinţa sa inv. B.I. pentru consum ilicit de droguri.
Împotriva inculpatei a fost luată măsura arestării preventive la data de 10 iunie 2010 în temeiul art. 143 alin. (1), art. 148 lit. f), art. 149/1 şi art. 151 C. proc. pen.
Temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, având în vedere că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru faptele comise de inculpată este mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică constă în gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârşite şi impactul unor astfel de fapte asupra siguranţei colective, atingerea gravă adusă valorilor şi relaţiilor sociale privind ordinea publică.
În plus, împotriva inculpatei a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, care, chiar nedefinitivă, conduce la presupunerea rezonabilă că aceasta este autoarea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată.
Apreciind că faţă de gravitatea deosebită a infracţiunilor, temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu s-au schimbat şi impun în continuare menţinerea acesteia măsuri, înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi cu respectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale Constituţiei României referitoare la libertatea individuală.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane se dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârşit o infracţiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, recursul inculpatei este nefondat, iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata R.C. împotriva încheierii din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 37410/3/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 27 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2777/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
