ICCJ. Decizia nr. 283/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 283/2011
Dosar nr. 8290/1/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra plângerii de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 octombrie 2010 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 8290/1/2010, petentul M.C.V. a formulat o plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 15158/3593-II/2/2010 din 24 septembrie 2010.
Prin această rezoluţie a fost respinsă, ca neîntemeiată plângerea formulată de M.C.V. împotriva soluţiei din dosarul nr. 449/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca urmare a dispoziţiei instanţei, a fost ataşat dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 449/P/2010 în care s-a dat rezoluţia din 28 aprilie 2010.
Prin această rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privinţa judecătorului T.C.B., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a procurorului nenumit, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune această soluţie, parchetul a reţinut că prin plângerea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 12 martie 2010, persoana vătămată M.C.V., a solicitat cercetarea judecătorului T.C.B. şi a „procurorului de şedinţă”, pe motiv că, în dosarul penal cu nr. 1170/2/2009, la termenul de judecată din 25 februarie 2010, i-au respins „cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare la termen” şi prin aceasta au dovedit „complicitate cu şeful Mafiei din Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu-Ilfov, prim procurorul N.T....”.
Pentru că cererea de amânare i-a fost respinsă, solicită cercetarea sub aspectul infracţiunilor „prev. şi ped. de art. 246 T.C.B., art. 2491 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 257 C. pen.”.
Plângerea a fost trimisă spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrată iniţial sub nr. 5420/1577/VIII/1/2010 (12 aprilie 2010) şi apoi sub nr. 449/P/2010 (28 aprilie 2010).
La data de 11 decembrie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 11700/P/2009 (2886/2009) având ca obiect plângerea formulată de M.C.V. împotriva rezoluţiei cu nr. 1815/II-2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul penal cu nr. 1054/P/2008 a acelui parchet cu privire la primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, judeţul Ilfov, N.T.
Prin sentinţa penală cu nr. 53 din 25 februarie 2010, plângerea a fost respinsă ca nefondată, iar petentul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Nu există indicii în legătură cu existenţa vreunei fapte penale care să justifice continuarea actelor premergătoare.
Încadrările juridice invocate de persoana vătămată nu au vreo legătură cu starea de fapt prezentată în plângere şi nu întrunesc condiţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. întrucât, în loc să descrie fapta penală, să indice făptuitorul şi a mijloacele de probă, se preocupă doar de încadrări juridice penale ce au ca singură bază nemulţumirea că la termenul din 25 februarie 2010 instanţa i-a respins cererea de amânare a judecării cauzei.
Încadrarea juridică a faptelor penale este atributul exclusiv al organelor judiciare şi se bazează pe indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana, faţă de care se efectuează acte premergătoare a săvârşit fapta penală, aşa cum prevede art. 681 C. proc. pen.
Din acest motiv, neexistând justificarea în fapte pentru analizarea diferitelor articole din Legea penală, invocate de persoana vătămată în mod arbitrar şi nefiind aici locul pentru dezbaterea lor teoretică, doctrinară - fără vreo relevanţă în cauză - nu vor fi luate în consideraţie decât în măsura în care, corespund cu încadrarea juridică oficială sub care au fost efectuate actele premergătoare, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Sub acest aspect se reţine că la soluţionarea cauzei, judecătorul a avut ca bază legea şi propria convingere asupra concludentei probelor administrate, iar actul deliberării nu poate face obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că a fost urmarea comiterii vreunei fapte penale, motiv pentru care va fi dispusă neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
La rândul său, procurorul de şedinţă - nenominalizat - a formulat concluzii având ca bază, de asemenea, legea şi propria convingere asupra relevanţei probelor administrate şi nu pot face obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că au fost urmarea comiterii vreunei infracţiuni, fapt pentru care va fi dispusă neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, Legea prevede căi de atac, iar printre acestea nu se regăseşte plângerea penală împotriva magistratului judecător sau procuror şi în cazul de faţă, reprezintă mai degrabă demonstraţia abuzului în dreptul la petiţie.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat o plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1037 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 15 iunie 2010 s-a trimis cauza privind pe petentul M.C.V. la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia din 24 septembrie 2010 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 449/P/2010, din 28 aprilie 2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluţia pronunţată la 28 aprilie 2010 în dosarul nr. 449/P/2010 este temeinică şi legală.
Petentul M.C.V. a formulat o plângere împotriva judecătorului T.C.B. pentru modul cum a soluţionat plângerea îndreptată împotriva procurorului N.T. şi împotriva procurorului de şedinţă pentru modul în care a pus concluzii în această cauză.
Petentul nu a indicat în ce constau faptele judecătorului T.C.B. sau ale procurorului de şedinţă, apreciind doar că aceştia fac parte din mafia condusă de procurorul N.T.
Înalta Curte constată că petentul este nemulţumit de soluţia pronunţată în cauza privindu-l pe intimatul N.T., soluţie pronunţată de judecătorul T.C.B., însă o asemenea nemulţumire nu poate face obiectul unei cauze penale, atâta vreme cât nu au fost comise fapte penale în legătură cu soluţionarea cauzei. Cenzurarea soluţiei se poate face doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, exprimarea opiniei judecătorului în cauza dedusă judecăţii, precum şi a procurorului prin intermediul concluziilor prezentate în şedinţa publică, neputând face obiectul infracţiunii de abuz în serviciu.
De aceea Înalta Curte, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea ca nefondată, menţinând rezoluţia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei din 28 aprilie 2010 dată în dosarul nr. 449/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 274/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
