ICCJ. Decizia nr. 315/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 315/2011
Dosar nr. 7082/1/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra plângerii de faţă,
Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin rezoluţia din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul A.E., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La 03 februarie 2010, a fost înregistrată plângerea penală formulată de S.A. Inoteşti sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, împotriva procurorului A.E. care a soluţionat dosarul nr. 695/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.
In conţinutul plângerii, autorul acesteia susţine că soluţia adoptată în Dosarul nr. 695/ P/ 2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil este falsă.
Prin ordonanţa nr. 695/P/2002, din 14 noiembrie 2007, procurorul A.E. a dispus clasarea cauzei privind plângerea S.A. Inoteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 208-209 lit. g) şi i) C. pen., având în vedere că termenul de prescripţie a răspunderii penale, care nu a fost întrerupt, s-a împlinit, fără ca autorii faptei să fie identificaţi.
Societatea sesizase faptul că, în noaptea de 15/16 septembrie 2007, persoane necunoscute au pătruns în sediu, de unde au sustras mai multe bunuri.
Prin rezoluţia nr. 305/11/2/2007, din 22 noiembrie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mirii s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A. Inoteşti împotriva ordonanţe! de clasare, reţinându-se că organele de cercetare penală au efectuat mai multe activităţi în vederea identificării autorilor faptei, fără a rezulta descoperirea lor pe durata termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Prin sentinţa penală nr. 3 din 07 ianuarie 2008, Judecătoria Mizil, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A. Inoteşti împotriva ordonanţei şi a rezoluţiei arătate mai sus, apreciind că în mod legal şi temeinic a dispus clasarea cauzei.
Competenţa de soluţionare a plângerii penale formulate de S.A. Inoteşti aparţine Secţiei de urmărire penală şi Criminalistică Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât în prezent procurorul A.E. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Din examinarea acestei plângeri, rezultă că fapta de abuz în serviciu sesizată nu există, întrucât în mod temeinic şi legal s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea S.A. Inoteşti cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Unica modalitate de apreciere a legalităţii şi temeiniciei unei astfel soluţii este prevăzută de art. 278 şi următoarele C. proc. pen. Atât timp cât în urma împlinirii acestei prevederi s-a apreciat, ca în cazul de faţă, că soluţia este legală şi temeinică, această apreciere nu mai poate fi înlăturată în niciun fel.
In această situaţie, o faptă de abuz în serviciu, comisă în adoptarea unei soluţii temeinice şi legale, nu poate exista.
In plus, fapta magistratului de a adopta o soluţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu poate constitui o infracţiune, singura cale care trebuie urmată de persoana nemulţumită de conţinutul soluţiei fiind, aşa cum s-a mai arătat, cea reglementată de art. 278 şi următoarele C. proc. pen.
Împotriva rezoluţiei din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010, a formulat plângere petenta S.A. Inoteşti, prin reprezentant D.M., cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 7082 /1/2010.
În plângerea sa, petiţionara a reiterat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată în rezoluţia procurorului criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
Examinând rezoluţia atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, iar plângerea petiţionarei este nefondată.
Din actele premergătoare în cauza ce au format obiectul dosarului penal nr. 378/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, rezultă că nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. pretins săvârşite de către magistratul procuror A.E. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, deoarece fapta nu există.
Împrejurarea că magistratul procuror a pronunţat o soluţie defavorabilă petiţionarei nu poate determina întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pe care aceasta o apreciază că ar fi săvârşit-o procurorul.
Judecând plângerea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a verificat plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petentă, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi concluziile stabilite de organele de urmărire penală.
Îndeplinirea, de către intimata magistrat procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, în cadrul atribuţiilor de serviciu, a actelor procedurale, în prezenţa unor elemente de natură a nu-i pune la îndoială buna-credinţă, nu constituie temei pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen.
Soluţia adoptată de către procuror, în virtutea dispoziţiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., respectiv de neîncepere a urmăririi penale în cauza având ca obiect plângerea numitei S.A. Inoteşti privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către magistratul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, deoarece fapta nu există s-a făcut cu respectarea acestor dispoziţii, petenta înţelegând să valorifice criticile şi nemulţumirile faţă de această soluţie, prin exercitarea unui control judiciar efectuat de instanţa competentă.
Înalta Curte constată că nu au fost încălcate texte de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti, prin reprezentant D.M., împotriva rezoluţiei din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010 şi va menţine rezoluţia atacată.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti, prin reprezentant D.M., împotriva rezoluţiei din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 322/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
