ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 292/2011

Dosar nr. 2555/115/2009

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011

Asupra recursului penal de faţă ;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2555/115/2009, Tribunalul Caraş-Severin, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.G., din infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. şi ped. de art. 183 C. pen.

În baza art. 183 C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. - cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. - a condamna! inculpatul D.G. la: - 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, începând cu data de 09 aprilie 2009 şi până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului pentru 60 (şaizeci) de zile, începând cu data de 23 ianuarie 2010.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi a obligat inculpatul D.G. să plătească acesteia suma de 58,21 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A admis în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi a obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 1923,2 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, respingând celelalte pretenţii ale acestei părţi civile.

A respins acţiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată S.D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul D.G. la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin din data de 26 august 2009, înregistrat la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 2555/115 din 26 august 2009, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. reţinându-se că inculpatului D.G., la data de 29 martie 2009, fiind în stare de provocare, a aplicat mai multe lovituri peste corp şi cap victimei R.M., cauzându-i decesul.

S-a reţinut că între tatăl vitreg al inculpatului - martorul L.A. - şi victima R.M. exista o stare conflictuală determinată de faptul că martorul L.A. îi reproşa victimei că o încurajează pe soţia sa în consumul de alcool.

Pe fondul acestei stări conflictuale, în data de 28 martie 2009, tatăl vitreg inculpatului - L.A. - a fost ameninţat cu furca de către victima R.M., fapt despre care inculpatul D.G. a sesizat telefonic organele de poliţie.

Pe fondul aceleiaşi situaţii conflictuale, a doua zi, în data de 29 martie 2009, în jurul prânzului, a avut loc un incident între victimă şi inculpat, inculpatul lovind victima cu palma peste faţă atunci când a auzit cele spuse de aceasta despre tatăl său vitreg.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 18,00, inculpatul D.G. se îndrepta spre locuinţa martorului V.S., intenţionând să meargă la biserică împreună acesta şi că în drumul său a trecut prin faţa casei victimei R.M. care, văzându-l a început să-l insulte şi apoi l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a încercat să-l lovească pe inculpat şi a doua oară cu cârja, moment în care inculpatul a prins cârja cu ambele mâini şi apoi i-a dat drumul. Când inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, pe stradă.

Căzută fiind, victima a încercat din nou să lovească pe inculpat cu cârja, moment în care acesta s-a enervat şi i-a aplicat victimei două lovituri cu piciorul, una în partea inferioară a corpului, în zona pectorală dreaptă şi una în partea dreaptă a capului, în zona postero-parietală.

Martorul I.A. a încercat să ridice victima de jos, însă nu a fost lăsat de inculpat. Apoi a intervenit martorul B.M., care, după ce inculpatul s-a dat de bună voie la o parte, a ridicat victima şi a aşezat-o pe o bancă din apropiere.

S-a mai reţinut că inculpatul a sunat la numărul de urgenţă 112, după consumarea incidentului, la faţa locului, în urma acestui apel telefonic, sosind organele de poliţie, victima a fost ridicată de pe bancă şi a fost ajutată să meargă în curtea casei sale de către fiul său.

În noaptea respectivă, victima a fost transportată cu salvarea la Spitalul Judeţean Reşiţa, de unde a fost transferată la Spitalul Judeţean Timişoara, unde a fost internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009, la data de 6 aprilie 2009 decedând.

S-a mai reţinut că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul a săvârşit acţiunea de a împinge partea vătămată, acţiune ce a avut ca urmare căderea victimei pe spate, pe un plan dur şi producerea unor leziuni traumatice în zona meningo-cerebrală, care în final au provocat decesul victimei, precum şi acţiunea de lovire, inculpatul aplicând victimei, când aceasta se afla în plan orizontal, pe stradă, două lovituri cu piciorul, una în zona capului şi una în zona pectorală, care au produs leziunile constatate în raportul medico-legal la cap. III lit. c), punctele 3 şi 4.

Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, ci nu cu intenţie indirectă, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriul parchetului.

Astfel, din starea de fapt expusă pe larg, probată cu declaraţiile martorilor oculari, ale martorilor de la reconstituire, ale inculpatului şi cu plângerea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 959/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a rezultat că inculpatul a fost provocat de victimă, care l-a lovit pe inculpat cu cârja şi, după prima lovitură, a încercat să-l lovească din nou, moment în care inculpatul a reacţionat, fapt ce a avut ca urmare dezechilibrarea şi căderea victimei. Din aceleaşi probe a rezultat că, aflându-se la pământ, victima a încercat din nou să-l lovească pe inculpat cu cârja, fapt ce a determinat reacţia inculpatului de a-l lovi cu piciorul în două rânduri.

Instanţa a reţinut, în aceste condiţii, că inculpatul D.G. a acţionat, fiind într-o stare de provocare determinată de comportamentul victimei, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.

S-a mai reţinut că, din declaraţiile martorilor a rezultat că, după ce a fost aşezată pe bancă de martorul B.M. şi după sosirea la faţa locului a organelor de poliţie, victima s-a deplasat, ajutată de fiul său, până în curtea casei. Din foile de observaţie clinică existente la dosarul cauzei a rezultat că victima a fost transportată la spital aproximativ după 8 ore de la producerea incidentului şi a fost internată în spital timp de aproximativ o săptămână, decesul survenind abia la 6 aprilie 2009.

Ori, în speţă, importantă este şi poziţia psihică a făptuitorului, care, în caz, în condiţiile în care victima s-a ridicat după incident şi abia la 8 ore după aceea a fost transportată la spital, nu a prevăzut, în momentul săvârşirii acţiunilor şi la momentul imediat următor acestora că acţiunile sale vor produce moartea victimei.

Astfel, s-a reţinut că, deşi inculpatul a acţionat cu intenţie când a împins şi lovit victima, rezultatul mai grav, moartea victimei, s-a produs din culpă, iar fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 183 C. pen., şi nu ale infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a reţinut, pe lângă starea de provocare aşa cum este reglementată de art. 73 lit. b) C. pen. şi că inculpatului îi sunt aplicabile circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., datorită lipsei antecedentelor penale, a comportamentului bun înainte de săvârşirea faptei rezultat din probele cu martori şi înscrisuri administrate în circumstanţiere (martorii V.S., A.I., I.M. şi B.M. şi caracterizările de la filele 19 şi 21 dosar) şi a atitudinii sincere manifestate pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că, în cauză s-au constituit părţi civile: partea vătămată S.D. - cu suma de 2000 lei reprezentând daune materiale - şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, cu sume reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei.

În ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea vătămată S.D. - fiul vitreg al victimei - tribunalul a reţinut că partea civilă nu a depus nici un fel de probe cu înscrisuri sau cu martori prin care să facă dovada, în condiţiile art. 1169 C. civ., daunelor materiale solicitate, astfel încât s-a constatat că acţiunea formulată este neîntemeiată.

Referitor la acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, s-a constatat că aceasta este întemeiată, fiind dovedită prin decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei.

Acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara este întemeiată numai în parte.

Astfel, această parte vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.923,2 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, prin constituirea de parte civilă solicitând totodată actualizarea acestor pretenţii civile.

Acţiunea civilă este întemeiată în ce priveşte cheltuielile de spitalizare solicitate, cheltuieli dovedite cu decontul depus la dosar.

În ce priveşte actualizarea acestor cheltuieli, tribunalul a reţinut că partea civilă nu a specificat în acţiune în ce constă această actualizare (cu rata inflaţiei, dobânda legală).

Dat fiind principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, tribunalul nu s-a putut substitui voinţei părţii civile şi nu poate dispune din oficiu, o formă de actualizare a pretenţiilor solicitate, atâta timp cât această formă nu a fost cerută explicit de către partea îndreptăţită.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi inculpatul D.G.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a criticat sentinţa penală pentru netemeinicie constând în greşita schimbare a încadrării juridice întrucât probele administrate în cauză conduc la încadrarea juridică în infracţiunea de omor calificat şi nu în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Inculpatul D.G. a criticat sentinţa penală apelată tot pentru netemeinicie, constând în greşita condamnare a sa.

Prin Decizia penală nr. 62/ A din 26 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2555/115/2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin împotriva sentinţei penale nr. 3/2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2555/115/2009.

A desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând cauza:

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.G. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte de la 3 ani închisoare la:

- 5(cinci) ani închisoare.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelată.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 381 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus în continuare din pedeapsă durata arestării din data de 21 ianuarie 2010.

A obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat şi s-a dispus plata din fondurile M.J. a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiş.

Pentru a pronunţa această decizie penală, instanţa de apel a reţinut că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond nu a ţinut seama de pericolul social al faptei şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, cuantumul acesteia fiind blând.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul D.G.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a criticat Decizia reculată pentru nelegalitate, constând în greşita individualizare a pedepsei, deoarece, reţinând în seama inculpatului aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., avea obligaţia să coroboreze pedeapsa sub minimul special de 5 ani; procurorul a criticat Decizia reculată şi pentru netemeinicie, corecta încadrare juridică a faptei rezidă în dispoziţiile art. 174, 175 C. pen. şi în dispoziţiile art. 183 C. pen.

Inculpatul a criticat sentinţa penală pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit cuantumul pedepsei închisorii a fost majorat de la 3 ani la 5 ani.

Prin Decizia penală nr. 2732 din 21 iulie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2555/115/2009 au fost admise ambele recursuri, Decizia penală reculată a fost casată iar cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Timişoara pentru rejudecarea apelului.

Din considerentele penale pronunţate de instanţa de recurs rezultă că instanţa de apel a pronunţat o decizie penală nelegală, întrucât există neconcordanţă între considerente şi dispozitiv.

Această neconcordanţă rezidă în aceea că, deşi în considerente se precizează că va fi înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în dispozitiv, această precizare lipseşte, ceea ce face ca Decizia penală apelată să fie nelegală.

În apel, după casare cu trimitere pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2555.1/155/200.

Prin Decizia penală nr. 125/ A din 13 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin împotriva sentinţei penale nr. 3/2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2555/115/2009.

S-a desfiinţat în latura penală sentinţa penală apelată şi în rejudecare, în temeiul prevederilor art. 183 C. pen., menţinând schimbarea încadrării juridice dispusă de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte cu aplicarea prevederilor art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. - fiul lui I. şi V., la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, cu interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. (exceptând dreptul de a alege), pe durata art. 74 C. pen.

În temeiul prevederilor art. 350 C. proc. pen. raportat la prev. art. 160b C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar în temeiul prev. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicată acestuia, arestul preventiv, de la data pronunţării sentinţei penale apelată la zi.

S-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelată. Totodată s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, rezultă temeinicia apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin cu privire la individualizarea pedepsei, nu şi cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei, respectiv netemeinicia apelului declarat de inculpat.

Astfel, în declaraţia de la fila nr. 79 verso, dosar de urmărire penală, martorul B.M. precizează: „Am ieşit afară şi am văzut că D.G. îl lovea cu picioarele peste corp pe R.M. aflat pe jos pe drum".

În declaraţia de la fila nr. 71 dosar urmărire penală, martorul I.A.F. precizează: „Am văzut că R.M. era căzut jos pe stradă şi pe D.G. lovindu-l cu pumnii şi picioarele, în mod repetat, peste corp şi cap", declaraţie care contrazice susţinerile inculpatului potrivit cărora a aplicat victimei câte o singură lovitură cu piciorul în regiunea toracelui şi în regiunea capului.

În declaraţia de la fila nr. 76 dosar urmărire penală martorul A.D. precizează: „am văzut pe R.M., iar pe D.G. lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste cap şi corp, dând în el ca într-un sac de cartofi".

S-a reţinut că aceste declaraţii dovedesc lovirea repetată a victimei de către inculpat, cu piciorul, în regiunea capului şi pe corp.

La filele nr. 18-21 dosar urmărire penală se află raportul medico-legal de necropsie din 07 aprilie 2009 întocmit de I.M.L. Timişoara care concluzionează că:„Moartea numitului R.M. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale şi delacerării cerebrale survenită în evoluţia unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile de violenţă constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu, şi, sau de corpuri/planuri dure."

Coroborarea acestor concluzii cu planşele foto, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului, conduc la concluzia că în mod corect prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, inculpatul acţionând cu intenţia de a ucide victima, rezultatul letal fiind urmarea praeterintenţiei.

Aşadar, sub aspectul încadrării juridice, s-a reţinut că apelul procurorului nu este fondat, el fiind fondat cu privire la greşita individualizare a pedepsei, respectiv a cuantumului acesteia.

S-a mai reţinut că împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii dovedesc greşita stabilire a cuantumului pedepsei de către prima instanţă, astfel că, pentru a asigura rolul educativ al pedepsei şi avându-se în vedere rezultatul produs - moartea victimei, în temeiul prev. art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul procurorului a fost admis.

Împotriva Deciziei penale nr. 125/ A din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara - invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 172 C. proc. pen., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

S-a învederat că din declaraţiile martorilor şi din actele medico-legale efectuate în cauză rezultă că inculpatul a prevăzut şi acceptat posibilitatea morţii victimei, acesta lovind repetat, în zone vitale (cap), fiind previzibil rezultatul legat produs.

La filele 38-42 din dosarul de urmărire penală este ataşată autopsia efectuată, din examinarea acesteia reieşind gravitatea loviturii aplicate în cap victimei.

S-a solicitat reexaminarea cauzei sub aspectul prejudiciului cauzat şi la acoperirea căruia a fost obligat inculpatul deoarece, deşi instanţele au reţinut scuza provocării, l-au obligat pe inculpat la plata prejudiciului integral.

Recursul este fondat.

Analizând hotărârea reculată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de parchet dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen. constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 172 C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 202/2010, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt, reţinută de ambele instanţe este în parte conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza şi coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul după cum urmează:

Între tatăl vitreg al inculpatului, numitul L.A. şi victima R.M. de 73 ani, au existat mai multe neînţelegeri şi conflicte anterioare generate de faptul că victima, îi dădea pe bani, băuturi alcoolice soţiei sale.

La data de 28 martie 2009, tatăl vitreg al inculpatului a fost ameninţat, cu furca, de către victimă, iar la data de 29 martie 2009, pe fondul unei astfel de neînţelegeri, inculpatul a sesizat telefonic organele de poliţie din localitate. În aceeaşi zi, în jurul orelor 1800, inculpatul a plecat de la locuinţa sa către numitul V.S. pentru a merge împreună la biserică. Ajuns în faţa casei victimei, aceasta l-a insultat şi l-a lovit pe inculpat cu o cârjă peste spate. Deoarece victima R.M. a încercat să îl lovească pe inculpat şi a doua oară, acesta a prins cârjele cu ambele mâini şi în momentul în care a dat drumul la cârje, victima a căzut pe spate, pe stradă. Profitând de faptul că victima era la pământ, inculpatul a lovit-o cu pumnii şi picioarele peste corp şi peste cap de mai multe ori.

În acel moment, a intervenit martorul B.M. care l-a îndepărtat pe inculpat de victimă, a ridicat victima de la sol şi a aşezat-o pe o bancă în apropiere. Momentul conflictului şi al agresiunii victimei a fost văzut de martorii I.A.F. şi A.D. Victima a fost transportată la spital şi internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009 la această din urmă dată, decedând.

Această stare de fapt, rezultă din : sesizarea organelor de poliţie făcută de către numitul S.D. declaraţiile inculpatului date pe parcursul procesului penal (filele 45-48 dosar urmărire penală; fila 29, fila 57, fila 13 dosar instanţă), procesul-verbal de reconstituire şi planşe foto (filele 49-50; 52-70), procesul-verbal de constatare la faţa locului (filele 14-15), raportul medico-legal şi documente medicale (filele 18-35) toate coroborate cu declaraţiile martorilor I.A., I.A.F. (fila 71), A.I. (fila 84), A.D. (filele 76-85), I.M. (fila 81), B.M. (filele 79-80).

Din raportul medico-legal din 7 aprilie 2009 avizat de I.M.L. Timişoara rezultă că moartea victimei R.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale şi dilacerării cerebrale survenită în evoluţia unui traumatism cranio-cerebral.

Tot din raportul medico-legal menţionat, rezultă că leziunile de violenţă constatate la autopsie, în zona antebraţului stâng, la nivelul degetelor, zona pectorală şi parietal posterioară s-au putut produce prin lovire cu şi/sau de corpuri/planuri dure.

Din declaraţiile inculpatului date pe parcursul procesului penal, declaraţii amplu detaliate rezultă că acesta a acţionat în maniera descrisă în rechizitoriu, recunoscând săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa.

Instanţa de fond - Tribunalul Caraş-Severin - conturează o stare de fapt, în parte diferită, de cea reţinută în actul de sesizare al instanţei, în sensul că după ce reia identic conflictele anterioare existente între tatăl vitreg al inculpatului şi victimă, apoi între victimă şi inculpat (care condusese la existenţa unor stări conflictuale) reţine că „la data de 29 martie 2009, în jurul orei 18,00 inculpatul se îndrepta spre locuinţa martorului V.S. pentru a merge împreună cu acesta la biserică, a trecut prin faţa casei victimei R.M., care văzându-l a început să-l insulte şi apoi l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a încercat să-l lovească pe inculpat şi a doua oară cu cârja, moment în care inculpatul a prins cârja cu ambele mâini şi apoi i-a dat drumul. Când inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, pe stradă. Căzută fiind, victima a încercat din nou să-l lovească pe inculpat cu cârja, moment în care acesta s-a enervat şi i-a aplicat victimei două lovituri cu piciorul, una în zona pectorală dreaptă şi una în partea dreaptă a capului, în zona postero-parietală".

Aceeaşi stare de fapt a fost reţinută şi de instanţa de apel.

Astfel, se constată că în expozitivul rechizitoriului se reţine că inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnii şi cu picioarele de mai multe ori, peste cap şi corp iar instanţele de fond şi apel reţin că inculpatul a lovit victima de două ori cu piciorul, o dată, în zona pectorală şi o dată în zona capului, mai exact la ceafă. În contextul întregului material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţele au înlăturat declaraţiile martorilor I.A.F. şi A.D., date în faza de urmărire penală, referitoare la loviturile multiple care au fost aplicate de către inculpat cu pumnii în cap şi pe tot corpul victimei dar şi declaraţiile inculpatului date în acelaşi sens întrucât acestea nu sunt în contradicţie cu declaraţiile date în faza de judecată. Dimpotrivă, din conţinutul coroborat al tuturor declaraţiilor date de inculpat pe parcursul procesului penal rezultă neîndoios că acesta, în stare de furie, a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele peste corp şi cu pumnii în zona capului.

Relevantă în acest sens, este descrierea modului în care inculpatul i-a aplicat loviturile victimei „Atunci l-am lovit cu picioarele peste corp şi cu pumnii în zona capului de mai multe ori" (declaraţia inculpatului dată la 9 aprilie 2009 fila 46 verso dosar urmărire penală). Relevanţă, în contextul probator are şi faptul că, la data de 10 aprilie 2009, inculpatul, într-o altă declaraţie dată la urmărirea penală (fila 45) descrie exact în aceeaşi modalitate episodul violent exercitat asupra victimei. Instanţa constată că, inculpatul D.G. a declarat neadevărat, în faza cercetării judecătoreşti, atunci când a încercat să individualizeze şi să localizeze loviturile aplicate victimei tocmai pentru a crea discordanţe între conţinutul concluziilor expertizei medico-legale referitoare la leziunile externe constatate pe corpul victimei şi conţinutul declaraţiilor martorilor prezenţi la reconstituire. Mai mult, în procesul-verbal de reconstituire a faptei din 4 iunie 2009 (fila 49 dosar urmărire penală) este consemnată susţinerea din declaraţia inculpatului D.G. care prezintă o altă variantă decât cea anterior exprimată la urmărirea penală, aceea că a lovit-o pe victimă cu piciorul în partea inferioară a corpului „victima s-a întins pe spate" după care a continuat să o lovească cu piciorul încă o dată fără a preciza însă zona în care a lovit-o a doua oară.

Inculpatul face „precizări exacte", referitoare la numărul loviturilor aplicate victimei şi la zona violentată, în faza de cercetare judecătorească, aspecte care sunt contrazise de declaraţiile martorilor A.D. şi B.M.

Martora A.D. susţine că: „La data de 23 martie 2009 eram la domiciliu şi în jurul orei 18,30 am auzit ţipete în faţa casei pe uliţă. Am ieşit la geam şi l-am văzut pe uliţă pe D.G. care îl înjura pe vecinul R.M. Am ieşit afară în stradă şi am văzut pe R.M. trântit la pământ, iar pe D.G. lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste cap şi corp, dând în el, ca într-un sac de cartofi. Am strigat la D.G. să nu-l mai lovească şi am încercat să-l ajut pe R.M. să se ridice, însă nu m-a lăsat D.G., care continua să-l lovească. Între timp a ieşit afară şi vecina I.A., insistând amândouă ca D.G. să nu-l mai lovească pe R.M. A venit şi un vecin B.M. care s-a dus şi l-a ridicat pe R.M. de jos şi l-a pus pe o bană din apropiere; fiind pe bancă, R.M. a mai fost lovit de D.G. cu un picior în zona coastelor" (fila 7 dosar urmărire penală).

În faza de urmărire penală, martora I.A.F. a relatat: „Am văzut pe R.M. era căzut pe jos în stradă şi pe D.G. lovindu-l cu pumnii şi picioarele în mod repetat peste corp şi cap. R.M. nu a ripostat şi nici nu s-a apărat, l-am rugat pe D.G. să nu-l mai lovească, însă acesta nu m-a ascultat şi a continuat să-l lovească în acelaşi mod. „Am încercat să-l ridic pe R.M., însă D.G. nu m-a lăsat şi m-a împins. Văzând că nu am nici o şansă de a-l opri pe D.G. ca să-l mai lovească, am mers în casă şi l-am sunat pe tatăl meu I.A., căruia i-am relatat ce se întâmplă".

„Am ieşit din nou afară în stradă şi am observat că ieşise şi vecina D.A., care se afla lângă R.M. R.M. se afla tot pe jos, iar D.G. continua să-l lovească. Împreună cu vecina, i-am spus acestuia să-l lase în pace şi să nu-l mai lovească, însă nu ne-a ascultat. În acel loc a venit şi tatăl meu de la biserică şi a încercat să-l ridice pe R.M. de jos, însă nu a reuşit deoarece s-a opus D.G. Acesta a încercat să-l lovească pe tatăl meu, iar eu am intervenit între cei doi, pentru ca tatăl meu să nu fie lovit.

A venit apoi şi vecinul M.B. care l-a ridicat pe R.M. şi l-a pus pe banca din apropiere. Am observat că R.M. are sânge pe gât" (filele 71-72 dosar urmărire penală).

Între aceste declaraţii şi cele date de cei doi martori în faţa instanţei de fond nu există nici o contradicţie. Singura diferenţă e că declaraţiile de la instanţă sunt mai succinte, iar cele de la urmărirea penală mai detaliate.

Aceste declaraţii se coroborează cu cea a martorului B.M., care relatează că 1-a văzut personal pe inculpat lovind cu picioarele ceva, abia când s-a apropiat şi-a dat seama că lovea un om; a perceput că inculpatul a lovit cu putere (fila 35-dosar al instanţei de fond).

Chiar inculpatul, în toate cele trei declaraţii date în faza de urmărire penală, susţine că l-a lovit pe victimă de mai multe ori cu picioarele peste corp şi cu pumnii în zona capului. Abia în faţa instanţei de fond îşi schimbă poziţia, susţinând că l-a lovit de două ori cu picioarele peste şold. (filele 57-58-dosar al Tribunalului Caraş-Severin), declaraţie menţinută în faţa instanţei de apel.

Faptul că au fost aplicate mai mult de două lovituri rezultă cu claritate din raportul medico-legal de necropsie aflat la filele 18-21 dosar urmărire penală. Chiar dacă în concluziile raportului se constată drept cauza morţii doar un traumatism cranio-cerebral, la pct. 2 lit. c) din raport sunt constatate numeroase leziuni traumatice externe ale cadavrului, în diferite zone ale corpului, leziuni ce sunt evidente şi în planşa foto conţinând aspecte de la necropsie.(filele 37-38 dosar u.p.).

Mijloacele de probă precizate mai sus sunt infirmate doar de declaraţiile date de inculpat în faţa instanţelor şi declaraţiile celor doi martori asistenţi ce au fost de faţă la reconstituire, însă martorii asistenţi nu cunosc despre împrejurările comiterii faptei, în procesul penal, inculpatul are o poziţie eminamente subiectivă, însuşi instinctul de conservare dictându-i să denatureze realitate în scopul de a scăpa de pedeapsă sau a i se aplica o pedeapsă mai blândă (mai ales în situaţia în care legea incriminează fapta comisă cu o pedeapsă foarte mare - închisoare de la 15-25 ani).

În contextul dat şi în condiţiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declaraţiile date de inculpat pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Aceste declaraţii se coroborează în cauză cu declaraţiile a doi martori asistenţi ce au fost de faţă la efectuarea reconstituirii, act procedural ce constă într-o redare a faptei realizată pe baza celor relatate de inculpat, aşadar, tot cu susţinerile inculpatului.

Concluzia instanţei de fond, preluată de cea de apel, că hematomul subdural, hemoragia meningee şi contuziile şi dilacerarea cerebrală care, în final, au condus la moartea victimei, s-au produs datorită căderii acesteia cu capul pe un plan dur şi nu datorită unor lovituri aplicate ulterior, nu poate fi reţinută ca veridică.

Având în vedere că incidentul s-a produs în faţa casei victimei, pe pământ, aşa cum se vede clar în planşa foto privind reconstituirea (filele 51-70 dosar u.p.), leziunile constatate prin raportul medico-legal şi evidenţiate foarte clar în fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei, în special în fotografiile 8, 10, 11 şi 15 ( file 38-38-dosar u.p.) nu puteau fi produse prin simpla cădere ce ar implica lovirea cu capul de pământ. Este evident că victima a fost lovită cu putere cu piciorul şi astfel i s-a produs acea leziune, fără a fi necesare alte consideraţii de ordin medical pe această temă.

De altfel, declaraţia inculpatului dată în faza de cercetare judecătorească evidenţiază clar acest aspect (f. 57 instanţă).

Având în vedere că inculpatul i-a aplicat victimei cu putere cu picioarele multiple lovituri în zone vitale, precum şi vârsta şi starea de sănătate a victimei (avea 73 de ani şi se deplasa cu ajutorul unei cârje), este evident că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi chiar dacă nu a urmărit-o a acceptat-o, în cauză existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte.

Pentru considerentele mai sus expuse, se reţine că încadrarea juridică corectă dată faptei comise de inculpat, în contextul stării de fapt mai sus reţinută, este aceea de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., agravanta fiind dată de locul public unde s-a comis fapta, în stradă, în faţa casei victimei.

Referitor la scuza provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., ce a fost reţinută în favoarea inculpatului atât de către procuror prin rechizitoriu, cât şi de către instanţa de fond şi cea de apel, existenţa ei a fost dovedită cu certitudine.

Din probele administrate rezultă că între tatăl vitreg al inculpatului au avut loc anterior mai multe conflicte, fapt ce a dus la o relaţie încordată între cele două familii.

Pe acest fond, în data de 29 martie 2009, victima l-a înjurat pe inculpat, l-a lovit cu o cârjă peste spate, încercând apoi să-l lovească încă o dată.

Toate aceste împrejurări au fost de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare; că acea tulburare a fost efectiv provocată, rezultă atât din declaraţia inculpatului: „având în vedere faptul că R.M. m-a lovit peste spate eu mi-am pierdut controlul toată această ură a mea îndreptată asupra lui R.M. a fost datorită faptului că acesta m-a înjurat şi a îndrăznit să dea în mine cu cârja", precum şi din declaraţiile martorilor I.A.F. care relatează că inculpatul era într-o stare de nervozitate evidentă, A.D. care susţine că inculpatul era deosebit de nervos şi B.M. care susţine că inculpatul era într-o evidentă stare de nervozitate.

În aceste condiţii, în cauză sunt întrunite circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi art. 73 lit. b) C. pen., precum şi cea prev. de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât, chiar dacă în faza de cercetare judecătorească inculpatul a dat o altă variantă modalităţii de săvârşire a faptei, acesta a recunoscut şi regretat fapta.

Aşadar, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se va reţine, pe lângă starea de provocare aşa cum este reglementată de art. 73 lit. b) C. pen. şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., datorită lipsei antecedentelor penale, a comportamentului bun înainte de săvârşirea faptei rezultat din probele cu martori şi înscrisuri administrate în circumstanţiere (martorii V.S., A.I., I.M. şi B.M. şi caracterizările de la filele 19 şi 21 dosar) şi a atitudinii parţial sincere manifestate pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii.

Totodată, se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, în temeiul art. 71 C. pen., se reţine că se impune, pe durata executării pedepsei principale, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, hotărâre ce a fost publicată în M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005, Curtea a decis că a existat o încălcare a art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în dreptul român interzicerea unor drepturi operează în mod automat şi absolut cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru orice persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control exercitat de instanţele judecătoreşti şi fără a se lua în considerare tipul infracţiunii.

De asemenea, în hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a arătat că, la fel ca şi în dreptul român şi în dreptul britanic există o dispoziţie prin care drepturile (de exemplu dreptul la vot) persoanei condamnate sunt interzise ope legis, ca pedeapsă accesorie, fără ca interzicerea acestora să fie cenzurată de instanţele judecătoreşti, existând astfel o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În spiritul celor două hotărâri menţionate anterior, se reţine că drepturile oricărei persoane, fie ea şi condamnată, pot fi interzise numai motivat, prin exercitarea unui control de către instanţa judecătorească.

Având în vedere, faptul că inculpatul din speţa de faţă a săvârşit infracţiunea de omor calificat, se impune interzicerea doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai exact a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, întrucât legea română condiţionează ocuparea acestor funcţii de inexistenţa unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, neimpunându-se însă şi interzicerea dreptului de a alege, exercitarea dreptului la vot nefiind exclusă de lege în cazul existenţei unei condamnări.

Totodată, se reţine că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. c)-e), o asemenea măsură fiind de altfel fără obiect, întrucât inculpatul nu s-a folosit de o profesie, funcţie sau activitate pentru săvârşirea infracţiunii şi întrucât, acelaşi inculpat nu are copii minori şi nici nu are calitatea de tutore sau curator.

Referitor la latura civilă a cauzei, se reţine că, în cauză s-au constituit părţi civile: partea vătămată S.D. - cu suma de 2000 lei reprezentând daune materiale - şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, cu sume reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei.

În ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea vătămată. S.D. - fiul vitreg al victimei - se reţine că partea civilă nu a făcut dovada cu înscrisuri sau cu martori, în condiţiile art. 1169 C. civ., a daunelor materiale solicitate, astfel încât corect s-a reţinut că acţiunea formulată este neîntemeiată.

Referitor la acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, se constată că aceasta este întemeiată, fiind dovedită prin decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei.

Acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara este întemeiată numai în parte.

Acţiunea civilă este întemeiată în ce priveşte cheltuielile de spitalizare solicitate, cheltuieli dovedite cu decontul depus la dosar.

În ce priveşte actualizarea acestor cheltuieli se reţine că partea civilă nu a specificat în acţiune în ce constă această actualizare (cu rata inflaţiei, dobânda legală).

Dat fiind principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, instanţa nu se poate substitui voinţei părţii civile şi nu poate dispune din oficiu, o formă de actualizare pretenţiilor solicitate, atâta timp cât această formă nu a fost cerută explicit de către partea îndreptăţită.

Ţinând seama de faptul că, în cauză, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., urmează a reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul D.G. către Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara de la 1.923,2 lei la 861 lei şi la 29 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Totodată, urmează a reduce cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond de la 3.000 lei la 1.500 lei.

Văzând dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2)-(4) C. proc. pen. urmează a menţine starea de arest a inculpatului D.G. în condiţiile art. 350 C. proc. pen., iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a deduce din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data încarcerării - 9 aprilie 2009 - până la data pronunţării prezentei hotărâri - 28 ianuarie 2011.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 125/ A din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în totalitate Decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin şi, în rejudecare:

Înlătură dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi condamnă pe inculpatul D.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul D.G., către Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara la 861 lei şi la 29 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Reduce cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond la 1.500 lei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) - (4) C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 aprilie 2009 la 28 ianuarie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, pentru avocat S.A., se va plăti din fondul M.J.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 211/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 304/2011. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Penal