ICCJ. Decizia nr. 304/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 304/2011
Dosar nr. 5575/2/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 268 din data de 10 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5575/2010 (număr în format vechi 1653/2010), în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.M. împotriva ordonanţei nr. 480/P/2010 din data de 3 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a menţinut ordonanţa atacată.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin ordonanţa nr. 480/P/2010 din data de 3 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 lit. a) şi lit. b) C. pen., art. 38 şi 42, 45 raportat la art. 25 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul G.O., judecător la Judecătoria Dobreta Turnu Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale faptă prevăzute de art. 288 C. pen. şi uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există; neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc S.S. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc S.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals intelectual, faptă prevăzută de art. 288 C. pen., întrucât faptele nu există; disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în vederea definitivării cercetărilor faţă de numiţii D.M., D.M.M., P.I. M. (fostă P.), A. (fostă P.) M., E.I. şi E.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 288C. pen., art. 291 C. pen.
În motivarea ordonanţei, procurorul a reţinut, că la data de 23 martie 2010 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti memoriul formulat de numita S.M. prin care a solicitat cercetarea avocatului OG şi a celorlalte persoane ce se fac responsabile de falsificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx din 16 octombrie 1979, falsificare care apreciază că ar fi avut loc în perioada 2006 - 2007.
În fapt, persoana vătămată a arătat că în anul 2001 în urma decesului soţului său D.Ş., a moştenit împreună cu fiul său D.A.M. imobilul din Bucureşti, str. Nucului, nr. 23, sector 3. Împreună cu acesta din urmă au împuternicit pe D.C., nepotul persoanei vătămate şi fiul numitului D.A.M., să vândă cui va crede de cuviinţă imobilul moştenit. D.C. a înstrăinat imobilul mamei sale, D.M. şi soţului acesteia D.M.M., contra sumei de 555.500.000 ROL conform contractului autentificat sub nr. yyy din 27mai 2004 primind, conform susţinerilor persoanei vătămate, doar suma de 3.000 euro, restul sumei ce urma a fi plătită ulterior, nefiind achitat.
Noii proprietari, în baza contractului de vânzare-cumpărare sus-menţionat, deplasându-se la locuinţa în cauză au constatat că imobilul este în folosinţa numiţilor E.I. şi E.E. care au precizat că au cumpărat casa de la P.I., P.N. şi P.A. „cu o chitanţă de mână, fără dată, fără an, fără martori şi semnături".
Persoana vătămată a mai precizat că urmare procesului dintre persoanele menţionate mai sus, a fost chemată în garanţie de D.M. şi D.M.M., iar „în urma falsurilor făcute" instanţa a obligat-o să restituie suma stipulată în contractul de vânzare-cumpărare, sumă ce rezulta că ar fi fost încasată de ea.
În baza hotărârii obţinute, D.M. şi D.M.M. s-au adresat executorului judecătoresc S.S. care a procedat la executarea silită a apartamentului în care locuieşte persoana vătămată.
S.M. a considerat că cele expuse mai sus au avut loc ca urmare a falsurilor săvârşite de avocatul OG, executorul judecătoresc S.S., numiţii D.M., D.M.M., P.I., P.N., P.A., E.I., E.E. „precum şi de alte persoane din instituţii ale statului, care au contribuit la vânzarea celor două imobile".
Din actele aflate la dosar au rezultat următoarele:
Conform certificatului de moştenitor nr. z din 15 ianuarie 2002, masa succesorală a defunctului D.Ş. compusă din bunuri mobile şi imobile - cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6 situat în Bucureşti, sector 5 - a revenit numitului D.A.M. în calitate de fiu şi unic moştenitor.
Prin certificatul de moştenitor suplimentar nr. 1 din 5 ianuarie 2004, se completează certificatul nr. z din 15 ianuarie 2002, stipulându-se că în afara bunurilor mobile şi imobile descrise anterior, de pe urma defunctului D.Ş. a mai rămas cota indiviză de 1/2 din imobilul din str. N., sector 3, dobândit în timpul căsătoriei cu numita S. (D.) M., restul cotei indivize de ½ din imobilul aparţinând acesteia.
Prin procura specială autentificată sub nr. w din 12 mai 2004, D.A.M. şi S.M. au împuternicit pe fiul, respectiv, nepotul lor, D.C. ca în numele lor să înstrăineze, prin vânzare sau schimb, cui va crede de cuviinţă şi la preţul cel mai avantajos imobilul din str. N., sector 3.
În baza mandatului primit, D.C. a înstrăinat, în numele mandanţilor, imobilul în cauză, numiţilor D.M., mama sa şi soţului acestuia, D.M.M., preţul vânzării de 555.500.00 ROL fiind achitat în întregime la data întocmirii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. w din 27 mai 2004.
Încercând să intre în imobil, noii proprietari au constatat că este locuit de numiţii E.I. şi E.E., casa fiind cumpărată de aceştia de la P.I., P.N. şi P.M. în baza unui act de mână intitulat, „chitanţă", încheiat în anul 1985. Cei din urmă au moştenit locuinţa respectiva de la autoarea lor, numita P.M., conform certificatului de moştenitor nr. yyy din 24 iulie 1985, imobilul fiind cumpărat de aceasta de la D.Ş. în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul xxx din 16 octombrie 1979 şi transcris la notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti.
În aceste condiţii, la data de 1 iunie 2005, D.M. şi D.M.M. au chemat în judecată pe pârâţii E.I., E.E., P.I., M. (fostă P.) N. şi A. (fostă P.) M. solicitând instanţei să constate nulitatea absolută, atât a contractului de vânzare - cumpărare nr. x, cât şi a înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanţă", încheiat între pârâţii E. pe de o parte şi pârâţii P. şi P. pe de altă parte, să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. N., iar în cazul respingerii capetelor principale ale cererii, să admită cererea de chemare în garanţie a numiţilor D.A.M. şi S.M. şi să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 555.500.000 ROL, reprezentând preţul imobilului, precum şi a taxelor de timbru, a onorariului cuvenit avocatului, expertului, a altor cheltuieli şi onorarii datoare notarului, precum şi a taxei de timbru plătite pentru autentificarea contractului.
E.I. şi E.E. au solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între D.C., şi numiţii D.M. şi D.M.M., pentru cauză ilicită şi imorală, iar prin cerere reconvenţională, pornind de la înscrisul sub semnătură privată - să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din Bucureşti, str. Nucului, nr. 23, sector 3. Totodată, au solicitat să se constate că vânzarea imobilului în cauză de către D.Ş. fără ştirea soţiei sale, S.M., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x, ar putea atrage cel mult o nulitate relativă şi ar putea fi invocată doar de soţul al cărui consimţământ a fost viciat, respectiv chemata în garanţie S.M.
P.I. la rândul său, a solicitat să se constate că autoarea pârâţilor, P.M. a fost de bună-credinţă la data cumpărării imobilului, având în vedere declaraţia notarială a soţilor D.Ş. şi O., autentificată sub nr. x din 9 august 1979 şi conţinutul actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x în care se menţionează că bunul înstrăinat este dobândit înaintea căsătoriei.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti sub numărul 5608/301/2005 (4493/2005).
Prin sentinţa civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006, rămasă definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Sectorului 3 a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanţii pârâţi D.M. şi D.M.M. şi a admis cererea de chemare în garanţie formulată - împotriva chemaţilor în garanţie D.A.M. şi S.M. care au fost obligaţi la plata către reclamanţii pârâţi a sumei de 555.500.000 ROL reprezentând preţul primit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2826 şi a cheltuielilor de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi E.I. şi E.E. în contradictoriu cu: pârâţii reclamanţi D.M. şi D.M.M.,pârâţii P.I., M. (fostă P.) N., A. (fostă P.) M. şi chemaţii în garanţie D.A.M. şi S.M. şi s-a constatat intervenită între pârâţi şi pârâţii reclamanţi vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Bucureşti, str. N., sector 3.
În cadrul cercetării judecătoreşti efectuate în Dosarul numărul 5608/301/2005 (4493/2005) Judecătoria Sectorului 3, a dispus efectuarea unei expertize grafologice de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti pentru a se stabili dacă semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 16 octombrie 1979 aparţine defunctului D.Ş. În acest scop, s-au solicitat şi obţinut de la Arhiva Notarială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti unicele exemplare originale ale contractului de vânzare-cumpărare menţionat anterior şi a scriptelor de comparaţie, declaraţia autentificată sub nr. x din 9 august 1979 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, dată de D.Ş. şi D.O. şi actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 24 iulie 1974 de Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti.
Concluziile expertizei grafologice au fost în sensul că semnătura de pe contract aparţine cu certitudine lui D.Ş.
În baza titlului executoriu, respectiv, sentinţa civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 5608/301/2005, D.M. şi D.M.M. s-au adresat Biroului Executorului Judecătoresc S.S., cererea formând Dosarul de executare nr. 10/2007.
În dosar a fost emisă somaţie de plată, solicitându-se debitorului S.M. să plătească suma de 62.657,26 RON, reprezentând creanţă actualizată, precum şi suma de 8.137,87 RON cu titlu de cheltuieli de executare.
Faţă de refuzul debitorului de a achita suma datorată, creditorii au solicitat executorului scoaterea la licitaţie prin intermediul executării silite a imobilului situat în Bucureşti, B-dul C.B., sector 4. Scoaterea la vânzare a imobilului a fost adusă la cunoştinţă publică prin întocmirea publicaţiei de vânzare conform dispoziţiilor art. 504 alin. (3) C. proc. civ.
La termenul din 10 aprilie 2007 nu a fost prezent nici un licitator, iar la termenul din 17 mai 2007, imobilul a fost adjudecat de numitul P.V., conform procesului verbal de licitaţie întocmit la acea dată.
La data de 18 mai 2007, creditorii s-au adresat executorului judecătoresc exprimându-şi dezacordul cu privire la cererea de plată eşalonată a preţului imobilul formulată de numitul P.V., solicitând ca plata să aibă loc integral în termen de 30 de zile.
În ziua de 1 iunie 2007, numita S.M. a depus la Biroul Executorului Judecătoresc recipisa de consemnare nr. x din 1 iunie 2007 în valoare de 74.770,87 lei, reprezentând suma datorată şi cheltuieli. De asemenea, susnumita s-a adresat instanţei, solicitând încetarea executării silite şi desfiinţarea tuturor măsurilor şi actelor de executare silită, având în vedere că sumele datorate au fost consemnate în integralitatea lor la dispoziţia executorului judecătoresc. În acest sens, executorul judecătoresc a încheiat procesul verbal din 1 iunie 2007 în care consemnează că, întrucât debitul şi cheltuielile de executare au fost achitate în întregime după termenul de licitaţie din 17 mai 2007, încetarea executării silite şi eliberarea sumei rezultate din executare, urmează a fi dispuse de instanţă. În aceste condiţii, S.M. s-a adresat Judecătoriei Sectorului 4 cu cerere de încetare a executării silite, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5693/4/2007 şi care a fost admisă, dispunându-se eliberarea sumei de 74.770,87 RON.
Cu privire la acuzaţiile aduse de persoana vătămată avocatului G.O. (actualmente magistrat judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin) s-a constatat că acesta a fost angajat apărător al numiţilor D.M. şi D.M.M., reclamanţii pârâţi din Dosarul nr. 4493/2005 (5608/301/2005) al Judecătoriei Sectorului 3, reprezentând interesele acestora în cauza respectivă.
Conform raportului de expertiză grafologică întocmit ca urmare a dispoziţiilor instanţei, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 16 octombrie 1979 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti a fost semnat de defunctul D.Ş., şi a fost obţinut de instanţa de judecată din Arhiva Notarială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la fel ca şi actele folosite ca şi scripte de comparaţie.
În aceste condiţii, s-a concluzionat în mod indubitabil în sensul autenticităţii contractului de vânzare-cumpărare menţionat mai sus, despre care persoana vătămată a susţinut că ar fi fost falsificat de G.O. în calitate de avocat, în anii 2006 - 2007, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale, faptă prevăzute de art.288 C. pen. şi uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
În privinţa executorului judecătoresc S.S., s-a constatat că acesta şi-a respectat atribuţiile de serviciu, procedura executării silite fiind îndeplinită în limitele cadrului legal, nefiind identificate aspecte de natură penală, motiv pentru care s-a dispus şi faţă de acesta neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În ce priveşte acuzaţiile persoanei vătămate din care rezultă că executorul ar fi comis „falsuri" s-a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a reieşit existenţa vreunui act material specific infracţiunilor de fals; activitatea executorului a avut la bază sentinţa civilă definitivă şi executorie pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, şi s-a desfăşurat conform legii. Pentru acest motiv s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de executorul judecătoresc S.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de fals intelectual, faptă prevăzută de art.288 C. pen., întrucât faptele nu există. Persoana vătămată (aşa cum reiese din însăşi plângerea penală formulată) nu a înţeles dispoziţiile instanţei de judecată prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al numiţilor E.I. şi E.E. asupra imobilului din str. N., apreciind în mod eronat că imobilul îi aparţine, motiv pentru care a considerat că executorul judecătoresc a făcut un abuz, în sensul că a urmărit în cadrul procedurii executării silite apartamentul proprietatea sa din sectorul 4 şi nu a pus-o în posesia imobilului din str. N., după ce a plătit preţul contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 27 mai 2004.
Plângerea formulată de petenta S.M., în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 885/II/2/2010 din data de 1 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând plângerea, procurorul general a concluzionat că petenta nu a expus motive de critică a soluţiei, nu a invocat alte mijloace de probă în afara celor care au fost deja administrate, ci doar a susţinut, nemotivat, că nu a ştiut de vânzarea către familia D.M. şi M.M. a imobilului de către mandatarul D.C. Or, vânzarea s-a efectuat prin contract autentificat sub nr. x, iar D.C. a primit pentru efectuarea vânzării procura specială autentificată sub nr. 1056/2004.
Verificând rezoluţia atacată de petentă în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că plângerea formulată de aceasta este nefondată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, în plângerea formulată, petenta a susţinut că în fapt, este proprietara imobilului situat în str. N. din Bucureşti, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x din 24 iulie 1974. În anul 2001, în urma decesului soţului său D.Ş. a moştenit împreună cu fiul său D.A.M. imobilul situat la adresa susmenţionată şi tot împreună cu fiul său a împuternicit pe D.C., nepotul si respectiv fiul fiului său D.A.M., sa vândă cui va crede de cuviinţă imobilul moştenit. Nepotul său, D.C. a vândut imobilul mamei sale, D.M. şi soţului acesteia, D.M.M. contra sumei de 555.500.000 ROL, conform contractului autentificat sub nr. x din 27 mai 2004.
Noii proprietari, au constatat ca locuinţa era ocupată de numiţii E.I. şi E.E. care au susţinut că au cumpărat casa de la P.I., P.N. şi P.A. cu o chitanţa de mână, fără dată, fără an, fără martori şi semnături.
În urma procesului ce a urmat, petenta a fost chemată în garanţie de fosta noră D.M. şi de soţul acesteia, D.M.M. care cumpăraseră imobilul de la nepotul său, pe care l-au minţit, făcându-i promisiuni şi stipulând un preţ fictiv în contractul de vânzare, preţ pe care în realitate, acesta nu l-a încasat.
A mai menţionat petenta că toate actele de proprietate în original le-a dat nepotului său D.C. când a încheiat procura specială, iar acesta le-a înmânat mamei sale, D.M.. În aceste condiţii, avocatul G.O. a intrat in posesia actelor originale, având, astfel posibilitatea să efectueze acte de contrafacere prin imitare şi reproducerea frauduloasă a semnăturii de pe contractul nr. XXX. Mai mult, fiind în posesia actelor în original, avocatul G.O. nu numai că le-a falsificat, dar având relaţii, a reuşit să strecoare în arhivă acele înscrisuri false care la momentul potrivit şi-au produs efectele dorite de el.
În cursul judecării cauzei civile, s-a stabilit prin expertiza grafologică ca semnătură de pe contractul nr. x a fost executată de numitul D.Ş.. A apreciat că expertiza nu a fost efectuată corect, deoarece compararea titlurilor s-a făcut după înscrisurile false. Astfel, a susţinut că există înscrisuri la dosar care fac dovada că executorul judecătoresc S.S. cu bună-credinţă a folosit şi încredinţat altei persoane înscrisuri falsificate, că a întocmit înscrisuri care conţin date false, fapte ce se circumscriu infracţiunilor de abuz in serviciu contra intereselor personale, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual.
Petenta a concluzionat că în mod greşit i s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva soluţiei prin care s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de G.O. pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen. imputate acestuia şi, respectiv, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.S. cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) A cerut trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de persoanele reclamate în plângerea adresată parchetului.
În raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că Ordonanţa nr. 480/P/2010 din 3 mai 2010 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică.
Începerea urmăririi penale este un moment procesual cu semnificaţie deosebită, legat de existenţa unor date că s-a săvârşit o infracţiune. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă însă acel minim de date, în sensul dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., care să ducă la presupunerea că persoanele faţă de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârşit faptele reclamate de petentă.
În speţă, petenta a solicitat cercetarea atât a avocatului OG pentru falsificarea contractului de vânzare – cumpărare nr. x din 16 octombrie 1979, cât şi a executorului judecătoresc care a procedat la executarea silită a apartamentului în care aceasta locuieşte, în baza unei sentinţe civile rămasă definitivă şi executorie.
Expertiza grafologică efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistică nr. 362 din 20 septembrie 2006 (fila 59 dosar) a concluzionat că semnătura de la poziţia „vânzător" de pe actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. x din 16 octombrie1979 de către Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 Bucureşti a fost executată de D.Ş., soţul petentei.
Constatările expertizei au avut în vedere exemplarele originale ale contractului de vânzare cumpărare nr. x din 16 octombrie 1979 existente în arhiva notarială a Judecătoriei Sectorului 3, şi ca scripte de comparaţie, declaraţia autentificată sub nr. z din 9 august 1979 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti dată de D.Ş. şi D.O., actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9226 din 24 iulie 1074 la Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti, contractul pentru construcţia de locuinţe proprietate personală nr. x din 11 septembrie 1970 şi contractul de împrumut nr. x încheiat la 13 noiembrie 1970.
Prin urmare, este în afara oricărui dubiu că D.Ş. a înstrăinat imobilul din str. N. cu acte autentice de vânzare cumpărare la data de 16 octombrie 1979.
Imobilul a fost dobândit de D.Ş. prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. x din 24 iulie 1974, în nume propriu. La data încheierii contractului, D.Ş. era divorţat de petentă conform sentinţei civile nr. x din 3 aprilie 1974, chiar dacă aceasta a rămas definitivă la 31 august 1974, iar între părţi nu s-a realizat partajul bunurilor.
Între petentă şi intimaţii faţă de care s-a dispus disjungerea cercetărilor au existat mai multe litigii de natură civilă, diferendul fiind generat de dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză, imobil pe care petenta pretinde că l-a dobândit prin certificatul de moştenitor suplimentar nr. 1 din 5 ianuarie 2004 în urma decesului lui D.Ş. din data de 28 decembrie 2001, litigiu soluţionat definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 prin care petenta a fost obligată la plata preţului vânzării către dobânditorii iniţiali ai imobilului (fila 68 dosar instanţă fond).
Toate aceste aspecte nu confirmă în mod rezonabil o implicare a intimatului G.O., în calitatea sa de apărător al intimaţilor D.M. şi D.M.M. (prima fiind mama nepotului petentei care a cumpărat alături de soţ imobilul în litigiu şi care a fost mandatat în acest sens de către petentă şi de numitul D.A.M.) în comiterea unor acţiuni de contrafacere a contractului de vânzare – cumpărare contestat de petentă, ori vreo contribuţie a acestuia la atestarea unor fapte ori împrejurări necorespunzătoare adevărului de natură a genera o soluţie de începere a urmăririi penale.
S-a apreciat că în cauză, corect a reţinut procurorul de caz, că există impedimentul legal prevăzute de art. 10 lit. a)) C. proc. pen., de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, situaţie în care soluţia de neîncepere a urmăririi penale apare ca legală şi temeinică.
În ce-l priveşte pe cointimatul executor judecătoresc, s-a reţinut că din actele dosarului, nu rezultă că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în cadrul procedurii executării silite, aceasta fiind efectuată exclusiv, în limitele legii.
Astfel, în cauză a existat un titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti care a făcut obiectul Dosarului de executare 10/2007, iar în cadrul procedurii de punere în executare a sentinţei nu s-au identificat aspecte care să presupună o analiză din perspectiva legii penale.
În consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta S.M. împotriva ordonanţei nr. 480/P/2010 din data de 03 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a menţinut ordonanţa atacată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petenta, care prin „întâmpinarea" depusă la dosar a reiterat motivele invocate în plângerea adresată instanţei de fond, solicitând să fie sprijinită pentru a intra în posesia imobilului situat în str. Nucului nr. 23, sector 3 Bucureşti, care îi aparţine şi pe care nu l-a vândut niciodată şi să fie pedepsiţi, atât avocatul G.O., cât şi executorul judecătoresc S.S. pentru infracţiunile reclamate, respectiv, cele prevăzute de art. 291, art. 246 şi art. 288 C. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele premergătoare efectuate în cursul urmăririi penale nu rezultă în mod rezonabil o implicare a intimatului G.O. în calitatea sa de apărător la data comiterii infracţiunilor reclamate de recurentă, - judecător în prezent, sau a numiţilor D.M. şi D.M.M. (prima fiind mama nepotului recurentei – petente, care a cumpărat alături de soţ, imobilul în litigiu şi care a fost, în acest sens, mandatat de către petentă şi D.A.M.) în săvârşirea vreunei acţiuni de contrafacere a contractului de vânzare cumpărare, contestat de recurentă, ori vreo contribuţie a acestora la atestarea unor fapte ori împrejurări necorespunzătoare adevărului de natură a genera o soluţie de începere a urmăririi penale.
Din raportul de expertiză grafologică nr. 362 din 20 septembrie 2006, întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice rezultă că semnătura de la poziţia „vânzător" de pe contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 16 octombrie 1979 de către Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 Bucureşti a fost executată de către soţul recurentei petente, numitul D.Ş. (fila 59 dosar urmărire penală).
Prin urmare, este cert că, imobilul situat în str. N., sector 3 Bucureşti a fost înstrăinat de către D.Ş. cu acte autentice de vânzare cumpărare, la data de 16 octombrie 1979.
De altfel, imobilul sus-menţionat cu privire la care recurenta a avut mai multe litigii de natură civilă cu intimaţii faţă de care procurorul a dispus disjungerea cercetărilor şi sesizarea parchetului competent, litigii generate de dreptul de proprietate asupra imobilului, a fost dobândit de către D.Ş. prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. x din 24 iulie 1974, în nume propriu.
La data încheierii contractului D.Ş. era divorţat de recurentă, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1252 din 3 aprilie 1974, iar între părţi nu s-a realizat partajul bunurilor.
În ce-o priveşte pe intimata S.S., Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că aceasta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în cadrul procedurii de executare silită, procedură pe care a desfăşurat-o în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ.
Astfel, în cauză a existat un titlu executoriu, respectiv, sentinţa civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, care a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 10/2007, iar în cadrul procedurii de punere în executare a acestei hotărâri judecătoreşti nu s-au identificat elemente de natură să ducă la concluzia săvârşirii de către intimată a vreunei fapte penale.
În consecinţă, reţinând că sentinţa prin care instanţa de fond a menţinut soluţia de netrimitere în judecată adoptată de procuror este legală şi temeinică, recursul declarat de petenta S.M. se va respinge, ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.M. împotriva sentinţei penale nr. 268 din 10 septembrie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 319/2011. Penal → |
|---|
