ICCJ. Decizia nr. 3125/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3125/2011
Dosar nr.7356/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 13 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3558/2/2011, s-au admis cererile inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi l.I.D., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi tara.
În temeiul dispoziţiilor art. 145 al. (11) rap. la art. 145 al. (12) C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive a celor trei inculpaţi cu măsura obligării de a nu părăsi ţara până la soluţionarea definitivă a cauzei, stabilindu-se ca pe durata măsurii să se prezinte în faţa instanţei ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme şi să nu ia legătura între ei şi nici cu martorii sau alte persoane din cauză direct sau indirect, cererile de revocare a măsurii arestării preventive fiind respinse ca nefondate.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut în esenţă că nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, fiind depăşită durata rezonabilă a arestării preventive, iar pericolul pentru ordinea publică nu constituie un temei suficient pentru continuarea detenţiei celor trei inculpaţi, care au fost audiaţi în cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând casarea încheierii atacate şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci impun în continuare privarea de libertate a acestora, existând probe care dovedesc săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică există şi la acest moment, avându-se în vedere infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, înşelăciune, asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul produs fiind în cuantum de 20 milioane de euro, existând o strânsă legătură între faptele comise şi profesiile exercitate, avocat şi executor judecătoresc. În cauză, nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestării preventive, inculpaţii manifestând o atitudine nesinceră de la debutul urmăririi penale.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul Parchetului este fondat.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 189/P/2009 din 14 aprilie 2011, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv inculpaţii R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals ambele în formă continuată, asociere pentru săvârşire de infracţiuni, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 291 C. pen., art. 323 C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) - inculpatul R.D.P., infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 323 C. pen., art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 - inculpatul V.B.O. şi pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 323 C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 78/2000 - inculpatul I.I.D.
În fapt, s-a reţinut în esenţă cu privire la inculpatul R.D.P. că a întocmit Dosarul de executare nr. 81/2009 fără titlu executoriu, a încheiat acte procedurale de executare (comunicări, etc.) în fals, a întocmit nereal procesul-verbal al cheltuielilor de executare sub aspectul onorariului propriu, al apărătorului ce acorda asistenţă juridică în dosar şi al costului expertizei. De asemenea, a modificat data procesului-verbal de distribuire din 27 iulie 2009 cu data de 28 iulie 2009, şi a virat de îndată sumele poprite, cu nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut de lege pentru contestaţie, a comunicat acte nereale referitoare la cheltuielile de executare şi noi obligaţii băneşti peste hotărârea instanţei de fond, la instituţii bancare pentru poprirea sumelor din conturile S.C. E. S.A., cu poprirea acestor sume de către bănci, care nu au cunoscut realitatea despre ceea ce datora real S.C. E. S.A. şi a distribuit de îndată sumele poprite. Totodată, a executat S.C. T. S.A. pe baza unui titlu nereal şi a unor cheltuieli de executare supraevaluate sub aspectul onorariului propriu, cu poprirea sumelor, în baza unor acte nereale şi a executat silit S.C. A.R. - A.V.I.G. S.A., fără existenţa titlului executoriu, prin stabilirea unor cheltuieli de executare supraevaluate, cu poprirea sumelor la unităţile bancare în aceleaşi condiţii. De asemenea, inculpatul R.D.P., în calitatea sa de executor judecătoresc a executat silit imobilul din Bucureşti, str. R., cu încălcarea drepturilor de creanţă a părţii vătămate S.C. T.L. S.A şi s-a asociat cu ceilalţi inculpaţi în scopul comiterii de infracţiuni.
Cu privire la inculpatul V.B.O., s-a reţinut că a participat la procesul comercial dintre S.C. E. S.A. şi S.C T. S.A. a obţinut pretenţiile în nume propriu, urmare cesiunii făcută cu nerespectarea legii (cumpărare de bun litigios prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute) şi a executat silit S.C. E. S.A., S.C. T. S.A. şi S.C A.R. - A.V.I.G. S.A, prin încălcarea legii referitoare la executarea silită, stabilind onorarii supradimensionate în executare şi a expertizelor, fără existenta titlului executoriu, întocmirea actelor necesare executării. De asemenea, s-a asociat cu ceilalţi inculpaţi în vederea comiterii de infracţiuni, a ascuns sursele impozabile, onorariile încasate din activitatea referitoare la asistenţa juridică în cazul S.C. A.R. - A.V.I.G. S.A şi S.C. E. S.A.
Referitor la inculpatul I.I.D., s-a reţinut că a dobândit prin cesiune, creanţa litigioasă dintre S.C. E. S.A. şi S.C. T. S.A., înstrăinată de inculpatul avocat V.B.O., a cerut, susţinut şi îndeplinit executarea silită a S.C E. S.A. fără respectarea condiţiilor legale prevăzute de C. proc. civ. referitore la executarea silită; a dobândit integral sumele distribuite de executor, cu facturarea nereală a costurilor executării sub aspectul onorariului de avocat, a onorariului de expertiză, a executat silit, tot urmarea unei cesiuni de creanţă, S.C. A.R. - A.V.I.G. S.A., în aceeaşi modalitate ca şi S.C. E. S.A. şi a efectuat operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de avocat, în sensul îndeplinirii funcţiei de administrator la societatea unde era asociat unic şi a dobândit creanţe litigioase oprite de lege de a fi cumpărate de către avocat, toate acestea fiind realizate prin asociere cu alte persoane în scopul comiterii de infracţiuni.
Potrivit dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu, în situaţia în care inculpatul este arestat, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen. când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive, verificarea acestei măsuri fiind făcută nu mai târziu de 60 de zile.
Analizând materialul probator administrat, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă că până la acest moment procesual nu au încetat şi nici nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., ci subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a celor trei inculpaţi. Împrejurarea relevată de instanţa de fond în sensul că o dată audiaţi inculpaţii s-a produs o schimbare a temeiurilor arestării preventive nu poate a fi reţinută de instanţa de control judiciar, un astfel de motiv neconstituind temei pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, în sensul dispoziţiilor art. 1451 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Există în cauză probe şi indicii temeinice, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 681 C. proc. pen., de natură a convinge că este posibil ca inculpaţii R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., să fi săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, iar în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţie, legalitatea privării de libertate este condiţionată de existenţa unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârşit o infracţiune de către inculpat, iar noţiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curtea Europeană (Jecius c. Lituaniei) în sensul existenţei unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârşit infracţiunea respectivă. Aceste date nu trebuie să aibă aceeaşi forţă ca cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare.
Or, în cauză, probele strânse până în acest moment procesual, constând în înscrisuri, declaraţii martori, oferă suficiente indicii că inculpaţii au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, cum de altfel şi prima instanţă a reţinut.
Referitor la cea de-a doua condiţie impusă de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă în continuare pentru fiecare dintre inculpaţi întrucât, unele dintre infracţiunile presupus săvârşite au pedeapsa prevăzută de lege închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Legiuitorul nu defineşte pericolul concret pentru ordinea publică şi în pofida lipsei unei jurisprudenţe naţionale constante în materie, instanţele au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente necesare examinării existenţei „pericolului pentru ordinea publică" între care reacţia publică declanşată ca urmare a faptelor comise, starea de nesiguranţă susceptibilă a fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului, inclusiv natura şi gravitatea faptelor presupus săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Raportând cele expuse la cauza dedusă judecăţii, se constată ca inculpaţii R.D.P., V.B.O. şi I.I.D. au fost arestaţi preventiv şi trimişi în judecată pentru infracţiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ceea ce rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele respective, din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor şi de rezonanţa socială negativă a infracţiunilor de acest gen şi care generează o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul societăţii, dar şi din urmările produse constând în producerea unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro.
Art. 5 parag. 3 din Convenţie impune instanţelor naţionale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea menţinerii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislaţia naţională, în acest sens pronunţându-se Curtea Europeană în cauzele Tarău (nr. 3.584/02 din 24 februarie 2009), Mihuţă (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010), Jiga (nr. 14352/04 din 16 martie 2010) şi Calmanovici toate împotriva României, motivându-se că instanţele interne au refuzat să analizeze argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal şi la situaţia sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpaţilor şi nu au oferit nicio explicaţie pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ asupra societăţii sau cum ar fi împiedicat ancheta.
Prin prisma art. 5 parag. 3 din Convenţie, analizând individual situaţia fiecăruia dintre inculpaţii arestaţi, R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., se constată că fiecare în parte este necunoscut cu antecedente penale, cu studii superioare şi familie organizată, iar anterior arestării inc. V.B.O. şi I.I.D. exercitau profesia de avocat, iar inculpatul R.D.P., pe cea de executor judecătoresc, ceea ce reprezintă circumstanţe personale favorabile şi ar putea constitui argumente pentru cercetarea lor în libertate.
Însă, la acest moment procesual o măsură alternativă arestării preventive cum este aceea a măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispusă de prima instanţă, nu se justifică în raport de natura infracţiunilor presupus a fi comise, de caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurată, de gradul de pericol social al faptelor, dar şi de urmările produse constând în producerea unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro, inculpaţii folosindu-se de calităţile avute, avocat şi executor judecătoresc în săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi.
Circumstanţele personale favorabile inculpaţilor nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică şi care să justifice cercetarea lor în libertate în absenţa criteriilor mai sus enunţate, criterii care impun în acest caz menţinerea în detenţie a inculpaţilor. De altfel, Curtea Europeană a admis faptul că gravitatea acuzaţiilor şi sancţiunea pe care o riscă persoana deţinută justifică arestarea preventivă a unei persoane, după cum admite că anumite infracţiuni, prin gravitatea şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puţin pentru o perioadă de timp.
În cauză, inculpaţii R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., primul executor judecătoresc, iar următorii doi avocaţi se presupune că s-au asociat pentru a săvârşi infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prin falsuri în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals cu consecinţa producerii unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro, statului şi persoanelor private, folosindu-se de calităţile avute, ceea ce constituie fapte ce generează o reacţia publică la săvârşirea lor, dând naştere unui pericol pentru ordinea publică în măsură să justifice arestarea preventivă la acest moment procesual, cercetarea judecătorească fiind la început.
Cât priveşte durata rezonabilă a arestării preventive, în cauză nu a fost depăşită, prin raportare la criteriile utilizate de Curtea Europeană pentru a determina caracterul rezonabil al acestui termen: durata efectivă a detenţiei, cuantumul pedepsei în caz de condamnare, conduita inculpatului, complexitatea cauzei, etc.
Inculpaţii sunt arestaţi preventiv din data de 2 martie 2011, dispunându-se trimiterea lor în judecată la 14 aprilie2011, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile mai grave pentru care sunt judecaţi este cuprinsă între 10 şi 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, instanţa de fond procedând la ascultarea inculpaţilor până în prezent, astfel că prin raportare la criteriile enunţate durata arestării preventive a inculpaţilor continuă să fie una rezonabilă.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia publicului, creează o stare de nelinişte capabilă să justifice menţinerea duratei arestării preventive, în acord cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţie.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi I.I.D. din considerente arătate, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Încheierii din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va casa încheierea atacată şi rejudecând, va menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi I.I.D., în temeiul dispoziţiilor art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Încheierii din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3558/2/2011 (1501/2011), privind pe inculpaţii R.D.P., V.B.O. şi I.I.D.
Casează încheierea atacată şi rejudecând, menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor R.D.P., V.B.O. şi I.I.D.
Onorariile parţiale pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor R.D.P. şi V.B.O., în sumă de câte 50 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3108/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3132/2011. Penal → |
|---|
