ICCJ. Decizia nr. 3132/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3132/2011

Dosar nr.10702/101/2010

Şedinţa publică din 20 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 65 din 21 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 10702/101/2010, s-a admis cererea formulată de inculpatul S.D.A., privind judecarea cauzei conform procedurii prev. de art. 3201 C.proc.pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind portul fără drept al cuţitului în loc public, ca efect al modificărilor aduse Legii nr. 61/1991 prin Legea nr. 153/2010, din art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat taxelor o nouă renumerotare şi art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.D.A.

În baza art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Pe o durată de 2 ani s-au interzis drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat textelor o nouă renumerotare cu aplic.art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1.500 RON amendă penală, pentru infracţiunea de port fără drept al cuţitului în loc public.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi pe o durată de 2 ani i s-au interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 02 decembrie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N. şi obligat inculpatul la plata sumei de 125.000 RON despăgubiri civile din care 25.000 RON reprezentând daune materiale şi diferenţa daune morale către acesta.

A fost obligat inculpatul să plătească statului 600 RON cheltuieli judiciare, precum şi părţii civile C.N. suma de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

S-a disjuns judecarea cauzei în ce priveşte pe inculpatul G.I. şi latura civilă faţă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi nr. 820/P/2010, au fost trimişi în judecată inculpatul S.D.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat şi port ilegal al cuţitului, fapte prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpatul G.I., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d), e) şi g) C. pen.

Prin Rezoluţia nr. 55 din data de 02 decembrie 2010, ora 11,30 a fost începută urmărirea penală iar prin Ordonanţa din 02 decembrie 2010, ora 13,30, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de S.D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat şi port ilegal al cuţitului, fapte prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Rezoluţia nr. 56 din 02 decembrie 2010, ora 17,10, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d), e) şi g) C. pen., iar prin Ordonanţa din 02 decembrie 2010, ora 19,10, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi inculpat.

Conform actelor de urmărire penală s-a reţinut că, în data de 12 noiembrie 2010, în jurul orelor 21,00, partea vătămată C.N. însoţit de martorii T.G. şi T.E.L., s-au deplasat la barul situat pe raza comunei Bălăcită, sat Gvardeniţa, judeţul Mehedinţi, unde au consumat băuturi răcoritoare. La bar se aflau inculpaţii în cauză, însoţiţi de martorul F.D. care consumau băuturi alcoolice şi jucau biliard. La un moment dat, inculpatul S.D.A. a lovit din greşeală, cu piciorul un pahar care se afla pe jos, lângă perete, care-i aparţinea numitului T.E.L., pahar care s-a spart. Inculpatul S.D.A. s-a enervat întrucât martorul T.E.L. a pus paharul în acel loc.

Ulterior, când au plecat din bar, partea vătămată C.N. şi martorul T.G. au rămas pe stradă, vis-a-vis de bar, iar martorul T.E.L. a mers înspre toaletă. Imediat din bar au ieşit şi inculpaţii împreună cu martorul F.D. Inculpatul S.D.A. i-a luat ţigara martorului T.E.L. şi i-a dat o palmă. Fără să comenteze ceva, T.E.L. a mers lângă C.N. şi T.G., iar inculpaţii şi F.D. au reintrat în bar.

În momentul în care partea vătămată împreună cu T.G. şi T.E.L. se pregăteau să plece spre casă, din bar au ieşit inculpaţii şi F.D. care s-au deplasat în partea opusă. După aceştia a ieşit din bar şi V.I., administratorul barului care, în timp ce încuia poarta, a observat că în partea stângă, către vale, se deplasau cei doi inculpaţi şi F.D., iar în partea dreaptă, înspre deal, se afla grupul format din partea vătămată C.N. şi martorii T.G. şi T.E.L., care stăteau pe loc, lângă fântână, la o distanţă de aproximativ 30 m de poarta barului.

În timp ce mergea, inculpatul G.I. a început să insulte pe partea vătămată C.N., care auzind că este insultată, s-a întors către G.I. şi au început să se insulte reciproc.

Martorul F.D. a încercat să intervină între aceştia, după care a plecat spre casă.

În acel moment, inculpatul S.D.A. a lovit partea vătămată cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, în partea laterală a piciorului stâng, deasupra de genunchi, după care a plecat de lângă acesta, lăsând-o singură.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate şi a martorilor T.E.L. şi T.G., din rană a început să ţâşnească sângele. Partea vătămată a început să ţipe şi să strige că a fost tăiat, moment în care martorii T.E. şi T.G. au mers lângă partea vătămată pentru a-i acorda ajutor. Martorul T.E.L. a mers la poarta barului şi i-a cerut martorului V.I. să-i dea ceva pentru a-l lega la picior pe partea vătămată, spunându-i că a fost tăiat de către inculpatul S.D.A. Fără a deschide poarta, martorul V.I. i-a dat acestuia un prosop, şi cu acel prosop T.E.L. a legat-o la picior pe partea vătămată .

La cererea părţii vătămate, T.G. a sunat la serviciul 112 pentru a chema ambulanţa.

În timp ce solicita ajutor la telefon, inculpatul S.D.A., care se afla la distanţă de aceştia, a strigat către T.G. că-l taie şi pe el şi s-a îndreptat, având cuţitul în mână, înspre T.G. care se afla lângă partea vătămată. De frică, martorul T.G. a fugit, ajungându-l din urmă pe F.P.D., căruia i-a spus că inculpatul S.D.A. I-a tăiat pe C.N. Martorul F.P.D. şi-a continuat drumul, iar martorul T.E.L. a intrat în curtea numitului V.I., după care au închis poarta.

Fiind audiat, martorul T.E.L. a declarat că în timp ce se afla în curtea barului, nu a văzut ce se întâmplă întrucât era un gard şi întuneric, dar a auzit în continuare zgomote ca şi cum cineva lovea cu piciorul în altcineva. Acesta a mai precizat că se auzeau voci şi şi-a dat seama că S.D.A. s-a întors şi că împreună cu G.I. îl loveau în continuare cu picioarele pe C.N.

Partea vătămată a arătat că în timp ce era lovit cu picioarele de către inculpaţii S.D.A. şi G.I., lângă aceştia a venit tatăl inculpatului S.D.A., numitul S.C., care i-a luat cuţitul tatălui său. Deşi, chiar şi inculpatul S.D.A. a afirmat că, cuţitul a fost luat de tatăl său atunci când a venit la faţa locului, fiind audiat S.I. nu a recunoscut că a luat cuţitul.

Ulterior, martorul V.I. a fost sunat de către fratele lui C.N., respectiv de C.T., care auzise că fratele său a fost tăiat şi I-a rugat să-l transporte la spital cu autoturismul.

În momentul în care martorul T.E.L. şi V.I. au ieşit cu autoturismul din curte pentru a-l transporta pe C.N. la spital, au observat că partea vătămată se afla culcat pe spate, pe pământ, iar lângă acesta se afla atât S.D.A. care plângea cât şi G.I.

Partea vătămată a fost urcată în autoturismul condus de către V.I. şi s-au îndreptat către spital. În autoturism s-a urcat de asemenea, pe locul din faţă T.E.L., iar pe locul din spate lângă C.N. s-a urcat inculpatul S.D.A.

În localitatea Dobra, întâlnindu-se cu ambulanţa, V.I. a oprit autoturismul şi partea vătămată C.N. a fost preluată de echipajul de pe ambulanţă şi transportată la spitalul din Drobeta-Turnu Severin.

Ulterior, C.N. a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia chirurgie vasculară, unde i-a fost amputat piciorul membru inferior stâng.

S-a mai arătat că, din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L. Timişoara a rezultat că C.N. a prezentat leziuni de violenţă care puteau data din data de 12 noiembrie 2010, plaga înţepată tăiată de la nivelul coapsei stângi faţă laterală, 1/3 distală, putea fi rezultatul lovirii directe cu un obiect înţepător tăietor, pentru care a necesitat 40 de zile îngrijiri medicale, că lovitura a fost aplicată pe faţa externă a coapsei stângi şi s-a soldat cu lezarea arterei femurale superficiale, iar leziunile de violenţă s-au soldat cu punerea în primejdie a vieţii şi infirmitate fizică permanentă. De asemenea, tot în raportul de constatare medico-legală, s-a constatat la examenul medico-legal din 19 noiembrie 2010, efectuat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia chirurgie vasculară, starea pacientului, respectiv amputaţia membrului inferior stâng.

De asemenea, s-a mai arătat că, deşi inculpaţii au susţinut că i-au acordat victimei îngrijiri, în sensul că inculpatul S.D.A. l-a legat la picior cu o bluză ce aparţinea inculpatului G.I., acest fapt este infirmat de către declaraţiile martorilor T.E.L. şi T.G., care au arătat că partea vătămată a fost legată la picior de către T.E.L. Acest fapt este infirmat şi de martorul V.I., care a declarat că T.E.L. a venit la poarta sa şi i-a cerut un prosop pentru a-i lega rana părţii vătămate şi că, ulterior, în momentul în care l-au urcat în ambulanţă pe partea vătămată, au observat că acesta era legat la picior cu acel prosop.

Sub raportul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul S.D.A. a acţionat cu intenţie indirectă de a ucide, având în vedere că s-a folosit de un cuţit, corp apt de a ucide, zona vizată şi intensitatea loviturii. Mai mult, după ce i-a aplicat victimei lovitura cu cuţitul, acesta a încercat să îndepărteze prietenii victimei, respectiv pe T.G. şi T.E.L., pentru a-i împiedica pe aceştia să acorde ajutor victimei.

S-a făcut referire la declaraţiile date de martorii cauzei: T.G. şi T.E.L., care au evidenţiat atitudinea agresivă a inculpatului, ce au confirmat că inculpatul după ce a lovit cu cuţitul partea vătămată, nu i-a lăsat pe aceştia să-i acorde ajutor părţii vătămate, precizând că inculpatul S.D.A. a proferat ameninţări similare şi la adresa martorului T.G. S-a mai precizat că aceşti martori au declarat că, inculpatul, având cuţitul în mână inculpatul spunea că-l taie şi pe el, în momentul în care l-a văzut că încearcă să ia legătura telefonic pentru a anunţa ambulanţa.

De asemenea şi la declaraţia martorului V.I., care a susţinut că T.E.L. a venit la poarta sa, solicitând să-l lase să intre întrucât inculpatul S.D.A. îl taie şi pe el.

S-a mai reţinut că, inculpatul G.I., profitând de imposibilitatea victimei C.N. de a se apăra, i-a sustras acestuia telefonul mobil, marca LG, care, potrivit declaraţiei victimei, se afla în buzunarul hainei sale. Că inculpatul G.I. a comis această faptă, s-a mai reţinut şi din aceea că în momentul în care partea vătămată a fost luată de la faţa locului cu autoturismul numitului V.I., în vederea transportării la spital, la locul faptei a rămas doar acest inculpat, aspect ce s-a coroborat şi cu declaraţia victimei, care a declarat că telefonul mobil s-a aflat în haina pe care o purta în momentul în care a fost lovit, haină ce i-a fost smulsă de pe el de către inculpaţi şi care a rămas la faţa locului în momentul în care a fost transportat la spital, cât şi cu faptul că, după ce organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, de faţă fiind C.I., T.G. şi alţii, s-a auzit sunând un telefon mobil în haina inculpatului G.I. Recunoscând soneria telefonului ca aparţinând telefonului victimei, la solicitarea organelor de poliţie inculpatul G.I. a prezentat telefonul şi atât tatăl părţii vătămate cât şi T.G. au recunoscut telefonul victimei.

La dosar se găseşte procesul-verbal din data de 12 noiembrie 2010, prin care G.I. a predat organelor de poliţie telefonul mobil marca LG aparţinând părţii vătămate şi s-a făcut referire şi la declaraţia inculpatului G.I., prin care acesta a declarat că în timp ce S.D.A. îi lega rana victimei, a auzit un telefon sunând lângă victimă şi neştiind al cui este, l-a luat şi l-a băgat în buzunar. De asemenea, acesta a declarat că el nu a văzut ca victima să aibă vreo giacă pe el şi nici nu a observat vreo haină la faţa locului.

În instanţă, a fost ascultat inculpatul S.D.A., reţinându-se că acesta, prin susţinerile făcute, a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi a cerut să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea altor probe. De asemenea, a declarat că este de acord să despăgubească partea civilă cu sumele de bani solicitate în această calitate, considerente în raport de care a fost admisă cererea formulată de inculpat, privind judecarea cauzei în condiţiile prev. de art. 3201 C. proc. pen.

În aceste condiţii, având în vedere recunoaşterea faptelor de inculpat şi în faţa instanţei, coroborată cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a constatat că se confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului în legătură cu săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei şi anume faptul că acesta a comis faptele, în circumstanţele reţinute de rechizitoriu, din moment ce a înţeles să solicite procedura simplificată de judecată, prev. de disp. art. 3201 C. proc. pen., renunţând la administrarea de probe în apărare sau în dovedirea altor împrejurări referitoare la comiterea faptelor.

Instanţa de fond a apreciat că elocvente pentru încadrarea juridică a faptelor comise de acest inculpat sunt declaraţiile victimei, ce se coroborează cu depoziţiile martorilor oculari: T.G. şi T.E.L., care au evidenţiat atitudinea agresivă a inculpatului, confirmând că inculpatul după ce a lovit cu cuţitul partea vătămată, nu i-a lăsat pe aceştia să acorde ajutor părţii vătămate, martori ce au mai susţinut că inculpatul S.D.A. a proferat ameninţări similare şi la adresa martorului T.G. Se mai reţine că aceşti martori au declarat că inculpatul, având cuţitul în mână a ameninţat că îl taie şi pe martorul T., cum şi că în momentul în care îi adresa aceste ameninţări inculpatul avea cuţitul în mână, nepermiţând astfel martorilor să sune după ambulanţă.

De asemenea şi declaraţia martorului V.I., care a susţinut că martorul T.E.L. a venit la poarta sa, solicitându-i să-l lase să intre în curte prilej cu care i-a spus că îi cere acest lucru întrucât inculpatul S.D.A. l-a ameninţat că-l taie.

Aceste împrejurări în care inculpatul S.D.A. a comis faptele, au conturat cu claritate faptul că acesta, din moment ce s-a înarmat cu un cuţit, armă aptă să producă consecinţa cea mai gravă a unei loviri, aceea de a ucide, că nu a lăsat martorii să acorde ajutor victimei atunci când aceasta era căzută la pământ şi într-o stare critică, inculpatul înarmat fiind cu cuţitul, nu a permis martorilor să cheme salvarea la faţa locului, lovind victima şi în aceste împrejurări cu picioarele, este cert că el a prevăzut rezultatul letal, care chiar dacă nu a urmărit producerea lui, prin insistenţele cu care a acţionat se concluzionează că a acceptat eventualitatea producerii lui, deznodământ ce nu s-a produs din motive independente de voinţa inculpatului.

Având în vedere consecinţele produse victimei, care fiind lovită de inculpat în zona coapsei stângi a piciorului, secţionându-i artera femurală, leziuni de violenţă care au pus în primejdie viaţa victimei şi i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin amputaţia membrului inferior stâng, s-a constatat de instanţa de fond că această faptă întruneşte elementele constitutive ale tentativei de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi nu de vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.), astfel cum a solicitat apărarea prin cererea de schimbare a încadrării juridice.

Faţă de aceste considerente, apărările formulate de inculpat în ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei în infr. prev. de art. 182 C. pen., au fost înlăturate ca nefondate.

De asemenea, având în vedere modificările aduse Legii nr. 61/1991 prin Legea nr. 153/2010, publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010 prin care s-a dat taxelor o nouă renumerotare, fără a se aduce modificări conţinutului textelor de lege şi limitelor de pedeapsă, reţinând că nu a produs consecinţe juridice sub aspectul calificării faptei şi nici al limitelor de pedeapsă, instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului de port fără drept a cuţitului într-un loc public din art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010 publicată în M. Of. nr. 496/19.07.2010, reţinând că această schimbare nu îl prejudiciază cu nimic.

Astfel, la individualizarea pedepselor s-a ţinut cont de prev. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de împrejurările în care inculpatul a comis cele două infracţiuni, ce reflectă pericolul social concret al acestora şi urmările produse, ce au fost mai sus indicate, dar şi datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului. În acest sens, instanţa a avut în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, a acceptat să achite despăgubirile civile în cuantumul solicitat de partea civilă.

Raportat la aceste circumstanţe şi având în vedere şi disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. instanţa a considerat că aplicarea unei pedepse privative de 5 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., la stabilirea acestui cuantum şi a modalităţii de executare, s-au luat în calcul suferinţele produse de inculpat victimei ca urmare a comiterii acestei infracţiuni, soldate cu amputarea piciorului stâng şi a unei pedepse de 1.500 RON amendă penală, pentru infracţiunea de port fără drept al cuţitului în loc public, vor fi în măsură să satisfacă cerinţele prev. de art. 52 C. pen.

Pe latură civilă, având în vedere acordul inculpatului de a despăgubi partea civilă cu sumele solicitate, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 125.000 RON despăgubiri civile din care 25.000 RON reprezentând daune materiale şi diferenţa pentru daune morale către acesta.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel inculpatul S.D.A. şi partea civilă C.N.

Prin motivele de apel, partea civilă C.N. a solicitat să fie obligat inculpatul să-i plătească prestaţia periodică de 2.000 RON lunar, având în vedere că i s-a amputat piciorul, precum şi acordul inculpatului de a achita părţii vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă; a arătat că are o pensie de numai 240 RON.

Prin motivele de apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., cu reducerea pedepsei sub minimul special; a arătat că amputarea membrului inferior stâng se datorează culpei medicale, deoarece s-a întârziat 72 de ore cu intervenţia medicală; inculpatul a vizitat partea vătămată în spital. Pe latură civilă, a solicitat respingerea cererii de despăgubiri a părţii civile.

În apel a fost audiat inculpatul, care a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că menţine declaraţia dată în faţa instanţei de fond.

Prin Decizia penală nr. 122 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D.A., împotriva Sentinţei penale nr. 65 din 21 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 10702/101/2010.

A fost admis apelul declarat de partea civilă C.N., împotriva aceleiaşi sentinţe penale, desfiinţată în parte sentinţa, pe latură civilă, şi rejudecând, a fost obligat inculpatul către partea civilă C.N. şi la plata sumei de 12.000 RON prestaţie globală (de la data faptei, 12 noiembrie 2010, până la zi) precum şi la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data pronunţării prezentei decizii şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligaţiei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă în continuare, de la 21 februarie 2011 la zi, şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 RON reprezintă onorariu apărător oficiu (25% din suma totală).

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă şi concordantă cu probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de asemenea, justă.

S-a reţinut astfel că, la instanţa de fond, inculpatul S.D.A. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor aşa cum sunt descrise în rechizitoriu şi solicită aplicarea art. 3201 C. proc. pen., nesolicitând administrarea de probe.

Curtea de Apel a mai constatat că starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite prin rechizitoriu şi, în consecinţă, şi prin sentinţă, ca urmare a declaraţiei de recunoaştere a inculpatului, sunt corecte, fiind dovedite cu următoarele mijloace de probă: actele medico-legale, declaraţiile martorilor T.G., T.E.L., F.P.D., V.I., S.I., declaraţiile părţii vătămate, toate coroborându-se cu declaraţiile inculpatului în care recunoaşte comiterea faptelor.

Ca stare de fapt, s-a reţinut, din probele administrate, în esenţă, că în seara zilei de 12 noiembrie 2010, după ce a plecat de la barul din comuna Bălăcită, sat Gvardeniţa, judeţul Mehedinţi, după o discuţie contradictorie, inculpatul S.D.A. a lovit partea vătămată C.N. cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, în partea laterală a piciorului stâng, deasupra de genunchi, după care a plecat de lângă acesta, lăsând-o singură.

La cererea părţii vătămate, martorul T.G. a sunat la serviciul 112 pentru a chema ambulanţa. în timp ce solicita ajutor la telefon, inculpatul S.D.A., care se afla la distanţă de aceştia, a strigat către T.G. că-l taie şi pe el şi s-a îndreptat, având cuţitul în mână, înspre T.G. care se afla lângă partea vătămată. Ulterior, C.N. a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia chirurgie vasculară, unde i-a fost amputat piciorul membru inferior stâng.

Din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L. Timişoara a rezultat că C.N. a prezentat leziuni de violenţă care puteau data din data de 12 noiembrie 2010, plaga înţepată tăiată de la nivelul coapsei stângi faţă laterală, 1/3 distală, putea fi rezultatul lovirii directe cu un obiect înţepător tăietor, pentru care a necesitat 40 de zile îngrijiri medicale, că lovitura a fost aplicată pe faţa externă a coapsei stângi şi s-a soldat cu lezarea arterei femurale superficiale, iar leziunile de violenţă s-au soldat cu punerea în primejdie a vieţii şi infirmitate fizică permanentă. De asemenea, tot în raportul de constatare medico-legală, s-a constatat la examenul medico-legal din 19 noiembrie 2010, efectuat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia chirurgie vasculară, starea pacientului, respectiv amputaţia membrului inferior stâng.

În opinia instanţei de apel, faptele inculpatului, astfel cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., precum şi ale infr. prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată prin Legea nr. 153/2010.

În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de inculpat prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., întrucât nu a avut intenţia de a ucide partea vătămată, instanţa de prim control judiciar a apreciat că este neîntemeiat.

Astfel, având în vedere obiectul vulnerant folosit - un cuţit, obiect apt de a ucide, zona vitală vizată (femurul, cu artera femurală), urmarea produsă şi intensitatea loviturii (care a produs leziuni ce au determinat amputarea piciorului părţii vătămate şi acordarea unui număr mare de îngrijiri medicale), s-a apreciat că inculpatul S.D.A. a acţionat cu intenţia de a ucide. S-a apreciat justă şi observaţia instanţei de fond că, după ce i-a aplicat victimei lovitura cu cuţitul, acesta a încercat să-i îndepărteze pe prietenii acesteia, respectiv pe T.G. şi T.E.L., pentru a-i împiedica pe aceştia să acorde ajutor părţii vătămate.

În ceea ce priveşte motivul de apel prin care s-a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că şi acesta este neîntemeiat.

Instanţa de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor, cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social al acestora, violenţa manifestată de inculpat, urmarea produsă - amputarea piciorului părţii vătămate, persoana şi conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră.

Astfel, opinează instanţa de apel că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a recunoscut comiterea faptelor nu poate fi reţinută, doar ea singură, atât ca circumstanţă atenuantă, cât şi ca temei al aplicării art. 3201 C. proc. pen., întrucât ar însemna să se dea o dublă eficienţă juridică aceleiaşi stări de fapt, ceea ce nu este de admis.

Este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă Curtea de Apel a apreciat că aceasta, fiind o stare de normalitate, nu este în măsură, numai prin ea însăşi, să conducă la reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., prin raportare la modalitatea concretă de comitere a faptelor şi la violenţa deosebită manifestată de inculpat.

S-a mai arătat că apărarea formulată de inculpat, în cadrul motivelor de apel, în sensul că amputarea se datorează culpei medicale deoarece s-a întârziat 72 de ore cu intervenţia medicală, este neîntemeiată, neexistând nicio dovadă în sensul arătat; mai mult decât atât, la instanţa de fond inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală, inculpatul menţinând această declaraţie şi la instanţa de apel.

Pe latură civilă, s-a constatat că, la instanţa de fond, inculpatul a fost de acord să plătească părţii vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă, astfel încât, având în vedere principiul disponibilităţii, corect a obligat instanţa de fond pe inculpat la plata daunelor materiale şi morale către partea civilă, în cuantumul solicitat de aceasta.

În ceea ce priveşte motivele de apel formulate de partea civilă C.N., prin care a solicitat să fie obligat inculpatul să-i plătească prestaţia periodică de 2.000 RON lunar, având în vedere acordul inculpatului de a achita părţii vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă, s-a apreciat că sunt întemeiate.

S-a reţinut astfel că, din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 22 noiembrie 2010 al I.M.L. Timişoara, a rezultat că leziunile de violenţă s-au soldat cu punerea în primejdie a vieţii şi infirmitate fizică permanentă, având în vedere amputaţia membrului inferior stâng. Astfel, în opinia instanţei de apel, se justifică acordarea prestaţiei periodice părţii civile, având în vedere că prin fapta inculpatului s-a cauzat acesteia o infirmitate fizică permanentă. Mai mult decât atât, la dosarul instanţei de fond se află cererea prin care partea vătămată s-a constituit parte civilă, cu suma de 25.000 RON daune materiale, 100.000 RON daune morale şi prestaţie periodică în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data producerii infirmităţii.

În declaraţia dată la termenul din 21 februarie 2011 inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească partea vătămată cu suma cu care s-a constituit parte civilă, instanţa de fond obligând inculpatul numai la plata daunelor materiale şi morale şi omiţând să-l oblige şi la plata prestaţiei periodice.

Pentru aceste considerente, a fost admis apelul declarat de partea civilă C.N., desfiinţată în parte sentinţa, pe latură civilă, şi obligat inculpatul către partea civilă C.N. şi la plata sumei de 12.000 RON prestaţie globală (de la data faptei, 12 noiembrie 2010, până la zi) precum şi la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 2.000 RON lunar, de la data pronunţării prezentei decizii şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligaţiei.

Împotriva deciziei inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel şi, totodată, că acestea au fost susţinute - ca apărări ori cereri - cu ocazia dezbaterilor la instanţa de fond.

Aşa cum s-a menţionat anterior, ambele instanţe, cu ample argumente - de natură probatorie şi juridică - au înlăturat criticile apărării cu privire la încadrarea juridică a faptei, dar şi cu privire la individualizarea pedepsei prin nereţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante.

În aceste condiţii, reţinând şi că argumentele juridice şi cele probatorii ale apărării inculpatului sunt identice cu cele deja expuse la cele două instanţe, Înalta Curte îşi însuşeşte integral motivările în fapt şi în drept ale sentinţei şi deciziei atacate, apreciind că nu se impune suplimentarea argumentării acestora, fiind însă necesare unele menţiuni:

Omorul se săvârşeşte cu intenţie de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. În doctrină mai folosesc noţiunile de „doi special", definit ca voinţă de a suprima viaţa persoanei, sau „intenţie precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. ]. Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (dotus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri care au cauzat leziuni osoase grave şi ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

Revenind la critica inculpatului cu privire la încadrarea juridică a faptei, se reţine că esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen), este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Este adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie" (intenţie depăşită).

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, există tentativă de omor, şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanţe care au arătat, în motivarea hotărârilor atacate, că fapta s-a produs pe fondul unui conflict între inculpat şi victimă, prin folosirea unui obiect apt de a produce leziuni cu potenţial letal (cuţit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică relativ importantă, lovitură puternică, de mare intensitate, care aavut consecinţe grave conform actelor medicale şi medico-legale (leziunile de violenţă s-au soldat cu punerea în primejdie a vieţii şi infirmitate fizică permanentă - amputaţia membrului inferior stâng), la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârşirea faptei.

Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită - astfel cum au fost relevate de probele administrate, şi anterior menţionate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţie de omor, ci cu intenţia generală de vătămare.

Nu este întemeiată nici critica cu privire la individualizarea pedepsei, prin aceea că nu au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:

- „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale;

- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăseşte în prezenta cauză;

- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor.

De altfel, aşa cum s-a arătat, recunoaşterea faptelor de către inculpat a atras regimul sancţionator atenuant prevăzut de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen, nefiind justificată critica nereţinerii aceleiaşi împrejurări şi ca circumstanţă atenuantă.

Instanţa de fond a aplicat pedepse orientate către minimul special al textelor de incriminare a faptelor săvârşite, având în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dar şi criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare fiind de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi, totodată, răspunzând principiului proporţionalităţii între gradul concret de pericol social al infracţiunii şi datele personale ale acuzatului.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.A. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2010 la 20 septembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2011.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 3125/2011. Penal. înlocuirea măsurii...  ICCJ. Decizia nr. 3133/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3132/2011. Penal