ICCJ. Decizia nr. 3102/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3102/2011
Dosar nr.7357/1/2011
Şedinţa publică din 17 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin Încheierea din 13 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1163/117/2010, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului H.M.A., ocazie cu care, acesta a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Constatând că în cauză condiţia impusă de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la „existenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică", nu mai subzistă, instanţa a admis cererea formulată de inculpatul H.M.A., şi, în baza art. 1451 C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, impunându-i acestuia obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 145 alin. (34) C. proc. pen. şi s-a dispus punerea sa de îndată în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
În termen legal, împotriva încheierii menţionate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Cluj pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea, în parte, a încheierii atacate, în ce priveşte admiterea cererii formulate de către inculpatul H.M.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, rejudecarea cauzei în aceste limite, şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În susţinerea celor solicitate s-a arătat că inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de mare risc, măsura arestării preventive a acestuia dispunându-se la data de 22 octombrie 2010, în timpul urmăririi penale, dată de la care a fost prelungită şi menţinută succesiv, inclusiv prin hotărârea de condamnare.
S-a mai susţinut că, instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că s-au schimbat temeiurile ce au determinat iniţial luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, întrucât temeiul arestării îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar acesta nu a dispărut.
În acest sens, s-a precizat că infracţiunile presupus a fi săvârşite de către inculpat denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind condamnat de către instanţa de fond, subzistând astfel temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri.
S-a mai arătat că instanţa trebuia să ţină seama şi de amploarea pe care a luat-o pe plan naţional traficul de droguri, precum şi de impactul asupra societăţii, în condiţiile în care traficanţii oferă droguri persoanelor cu o vârstă fragedă şi îşi formează piaţă de desfacere după ce aceste persoane minore devin dependente de consumul de droguri.
Nu în ultimul rând, s-a mai susţinut că termenul rezonabil al arestării preventive nu este depăşit în cauză, iar menţinerea stării de arest a inculpatului este justificată şi din perspectiva art. 5 parag. 1 lit a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. „d" a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 138 din 30 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1163/117/2011, Tribunalul Cluj, reţinând în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d( C. pen., a dispus condamnarea inculpatului H.M.A. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, pe care a sporit-o la 3 ani şi 2 luni închisoare.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 13 septembrie 2011, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului H.M.A. a constatat că, în cauză condiţia impusă de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la „existenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică", nu mai subzistă, nemaifiind de actualitate, trecând aproape 1 an de la momentul luării măsurii arestării preventive.
Analizând dispoziţiile legale anterior menţionate, respectiv dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sintagma folosită de legiuitor referitor la existenţa în concret a pericolului pe care îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică presupune existenţa unor riscuri de natură a periclita funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Or, văzând circumstanţele reale ale cauzei şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Jiga contra României) se constată că aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpatului prin luarea unei măsuri mai puţin restrictive nu are caracterul perturbării procesului penal şi nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, la alegerea acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi localitatea) s-au avut în vedere şi datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, era student la momentul comiterii faptelor, a colaborat cu organele de anchetă, beneficiind şi de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Totodată, Înalta Curte a constatat şi faptul că în cea mai mare parte probele dosarului au fost administrate, respectiv inculpatul a fost audiat, rămânând de audiat doar un singur martor sub acoperire, astfel că s-a diminuat şi riscul de a influenţa în vreun fel cercetarea judecătorească sau buna desfăşurare a procesului penal.
În această ordine de idei, se constată că din perspectiva analizării acestor elemente anterior prezentate, se poate concluziona că inculpatul, la acest moment procesual - când a mai rămas de audiat un singur martor - nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar continuarea cercetării judecătoreşti se poate desfăşura în bune condiţii şi cu acesta în stare de libertate.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea reglementată de dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. oferă suficiente garanţii procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligaţiilor menţionate prin încheierea recurată, care să asigure buna desfăşurare a procesului penal în continuare şi cu inculpatul în libertate.
Ca atare, Încheierea pronunţată la 13 septembrie 2011 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Încheierii din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori pronunţată în Dosarul nr. 1163/117/2011 privind pe intimatul inculpat H.M.A.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a intimatului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză pentru un interval de timp de 2 ore, se va plăti din fondul Î.C.C.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3101/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3106/2011. Penal → |
|---|
