ICCJ. Decizia nr. 3106/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3106/2011
Dosar nr.4765/86/2010
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 35 din 09 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a dispus condamnarea inculpatului M.S., la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la data de 19 martie 2010 la zi.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b), s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a corpului tăietor - cuţit, folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că partea vătămată P.M. nu s-a constituit, în nume propriu, parte civilă împotriva inculpatului M.S.
În temeiul art. 34817 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata, către partea civilă P.I.M., reprezentat legal de P.M., a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 34817 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata, către partea civilă P.A., reprezentat legal de P.M., a sumei de 2.000 ron, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 379/P/2010 din 27 aprilie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.S., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că martora M.S. este fiica martorei P.E. şi sora martorului P.G. şi a victimei P.M.
M.S. este căsătorită de 30 de ani cu inculpatul M.S. - cei doi soţi locuind într-o bucătărie de vară, situată în curtea gospodăriei în care îşi au domiciliul martorii P.E. şi P.G. Vis a vis de această gospodărie locuia partea vătămată, împreună cu soţia sa, martora P.M.
De mulţi ani, între inculpat şi rudele soţiei sale exista o relaţie conflictuală generată, de faptul că martorul P.G. era beneficiarul unui contract de vânzare-cumpărare, cu clauză de uzufruct viager, cu privire la gospodăria unde era situată locuinţa inculpatului şi a martorei M.S.
Inculpatul M.S., împreună cu soţia sa, obişnuiau să consume frecvent băuturi alcoolice şi, pe acest fond, aveau loc discuţii contradictorii cu rudele martorei M.S., ultimul incident datând din 17 martie 2010 când inculpatul, în stare avansată de ebrietate, a proferat injurii şi ameninţări la adresa soacrei sale, martora P.E.
În cursul zilei de 18 martie 2010, inculpatul împreună cu soţia sa, au fabricat la locuinţa lor, alcool folosindu-se de instalaţia improvizată aparţinând martorului G.D.; iar pe tot parcursul zilei, inculpatul a consumat alcool ajungând într-o stare avansată de ebrietate.
În dimineaţa aceleiaşi zile, victima P.M. s-a deplasat în localitatea Doineşti de unde a achiziţionat materiale de construcţii, le-a transportat la locuinţă şi întrucât şi aceasta consumase băuturi alcoolice, după ce a descărcat materialele în curtea casei sale, s-a culcat, trezindu-se, în jurul orelor 17:00, când a mers în curte pentru a-şi curăţa via.
Observându-l în curtea vecină pe inculpat, P.M. i-a reproşat faptul că în seara precedentă a insultat-o pe martora P.E. Urmare acestor reproşuri, inculpatul a proferat insulte şi ameninţări la adresa părţii vătămate, inculpatul, deplasându-se la locuinţa martorului G.D. pentru a-i restitui instalaţia improvizată de fabricare a alcoolului.
Profitând de plecarea inculpatului, victima P.M. a ieşit din curtea casei sale pe uliţă, purtând o discuţie cu fratele său, martorul P.G.
Inculpatul M.S. a revenit spre casă şi, observându-i în uliţă pe cei doi fraţi, s-a îndreptat înspre aceştia, proferând la adresa lor insulte, injurii, ameninţări. Cu toate că nici victima şi nici martorul P.G. nu s-au manifestat în vreun mod violent, inculpatul a scos din buzunar un briceag, l-a lovit pe martorul P.G. la şoldul piciorului stâng pricinuindu-i o plagă superficială apoi cu acelaşi obiect, i-a aplicat victimei P.M. două lovituri, pricinuindu-i două leziuni în zona abdominală şi a hemitoracelui stâng cu lezarea inimii. Întrucât a doua lovitură a fost aplicată cu forţă şi a atins un organ vital, victima s-a prăbuşit şi la scurt timp a încetat din viaţă. Deşi căzută, inculpatul continua să insulte şi să aducă injurii la adresa sa.
Potrivit Raportului de autopsie medico-legală din 19 martie 2010, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii interne (hemotorax şi hemopericard) şi externe, consecutivă unei plăgi tăiate-înţepate penetrante în hemitoracele stâng cu lezarea transfixiantă a cordului. Leziunea a putut fi produsă prin lovire activă, unică, cu un corp înţepător-tăietor (gen cuţit, cu o lungime minimă de circa 5 cm şi o lăţime maximă de 6 cm), cu traiect anteroposterior, de la stânga la dreapta, în plan relativ orizontal. Lovitura a fost aplicată cel mai probabil din faţa victimei. Cealaltă plagă tăiată-înţepată abdominală, periombilicală, a lezat doar peretele abdominal, nefiind penetrantă şi a fost produsă cel mai posibil cu acelaşi obiect vulnerant. Analizele toxicologice au stabilit că victima prezenta o alcoolemie de 2,15 gr. ‰.
S-a reţinut că fapta şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite prin mijloacele de probă care au constat în: procese-verbale de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului; schiţe de orientare şi planşa fotografică aferentă; raport de constatare medico-legală autopsie şi CD-ul conţinând fotografiile efectuate în timpul autopsiei; procese-verbale de examinare criminalistică şi planşele fotografice aferente; dovezi predare primire bunuri; declaraţiile părţii civile P.M.; declaraţiile martorilor P.G., P.E., I.C., I.G., S.I., G.F., I.M., I.I., D.I., G.D., D.I. şi M.S.; anexa nr. 1, conţinând şapcă şi cuţitul - corp delict; procese-verbale de constatare; raport de constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la comportamentul simulat; coroborate cu declaraţiile inculpatului.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului M.S. care, la data de 18 martie 2010, într-un loc public situat pe raza satului Arghira, comuna Preuteşti, a lovit cu un cuţit victima P.M., în zone anatomice vitale, pricinuindu-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Cu referire la poziţia procesuală adoptată de inculpat, acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunii, arătând însă că a acţionat în stare de legitimă apărare. Astfel, a afirmat că în timp ce se deplasa pe uliţă spre casă, i-a observat în dreptul porţii de acces pe partea vătămată şi pe martorul P.G., ambii înarmaţi cu pari, iar când a ajuns în dreptul lor, fără motiv, l-au lovit în cap. În atare situaţie, temându-se pentru viaţa sa, a scos din buzunar un briceag, a aplicat două lovituri, una dintre acestea fiindu-i fatală victimei.
Inculpatul a fost supus unei constatări medico-legale traumatologice, concluzionându-se că a prezentat o plagă contuză parietală stângă şi tumefacţie la nivelul bosei occipitale stângi, excoriaţie la nivelul antebraţului stâng faţa cubitală şi excoriaţii la nivelul pumnului stâng; leziunile au putut fi produse la data de 18 martie 2010, prin lovire cu un corp contondent; leziunea de la nivelul antebraţului stâng poate fi considerată ca leziune de apărare pentru protejarea capului. Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 8 - 9 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
S-a reţinut că probele administrate nu au dovedit existenţa unui atac material al victimei P.M. şi martorului P.G. asupra inculpatului M.S. (în modalitatea descrisă de acesta), care să justifice starea de legitimă apărare, iar în acest sens s-au avut în vedere depoziţiile martorilor P.G., P.E., I.C., I.G., S.I., G.F., I.M., I.I., D.I., G.D., audiaţi în cauză.
Nefiind dovedit atacul material care să preceadă infracţiunea de omor săvârşită de inculpatul M.S., s-a reţinut că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen. privind „depăşirea limitelor legitimei apărări"şi nici starea de provocare, ca şi circumstanţă atenuantă legală prev de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât, nu au existat probe certe care să ateste că victima l-a provocat pe inculpat, printr-o acţiune violentă sau printr-o altă acţiune ilicită gravă, în comiterea faptei de omor.
Referitor la latura civilă a cauzei, numita P.M., soţia victimei, a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestaţii lunare periodice în favoarea minorilor P.I.M. şi P.A., neavând pretenţii băneşti în nume propriu.
S-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 17 C. proc. pen.: „Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite. Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă."
De asemenea, potrivit art. 163 alin. (5), (6) C. proc. pen., „măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua la cererea părţii civile sau din oficiu, luarea măsurilor asigurătorii fiind obligatorie în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, instanţa a dispus a se efectua adrese pentru a se depune la dosar acte din care să rezulte dacă inculpatul figurează cu bunuri sau venituri impozabile, asupra cărora să se poată dispune poprirea sau sechestrul asigurător. Din relaţiile comunicate de primăria comunei Preuteşti, a reieşit că inculpatul nu figura pe raza comunei cu bunuri mobile sau imobile, nefiind depusă la dosar nici o dovadă, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, din care să rezulte că acesta obţinea venituri. Pentru aceste considerente, nu au fost dispuse măsuri asigurătorii în favoarea părţilor vătămate minore.
Cu privire la daunele materiale, instanţa a constatat că cei doi minori beneficiază de pensie de urmaş în urma decesului tatălui lor, în cuantum total de 700 RON lunar, pensie de urmaş ce acoperă integral prejudiciul material încercat de cei doi minori ca urmare a lipsei de întreţinere din partea tatălui- P.M., având în vedere că, în timpul vieţii acesta beneficia de o pensie de 350 RON pe lună. Aşa fiind nu s-a impus acordarea de daune materiale către minori, în sensul stabilirii unei prestaţii lunare periodice.
Referitor la prejudiciul moral suferit de cei doi minori ca urmare a pierderii părintelui lor, deşi mama acestora, pentru minorii P.I.M. şi P.A., nu a solicitat daune morale, în raport de dispoziţiile art. 18 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., instanţa a soluţionat acţiunea civilă, din oficiu. Astfel dată fiind natura relaţiilor dintre victimă şi părţile vătămate - părţi civile (părinte - copii) precum şi legătura de afecţiune dintre aceştia, victima P.M. ocupându-se în timpul vieţii, cu responsabilitate, de creşterea şi educarea lor, prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata, către fiecare dintre cei doi minori, a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale, urmare a prejudiciului moral pricinuit prin pierderea părintelui lor.
Împotriva sentinţei Tribunalului Suceava, a declarat apel inculpatul M.S. motivând că pedeapsa aplicată este excesivă în raport cu infracţiunea săvârşită şi circumstanţele personale, fiind necunoscut cu antecedente penale, arătând totodată că urmare a violenţelor exercitate de victimă şi martorul P.G. asupra sa, a ripostat lovind victima cu cuţitul.
Prin Decizia penală nr. 31 din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul inculpatului M.S.
S-a reţinut în esenţă că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească a reieşit cu certitudine că la data de 18 martie 2010, inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat, pe care de altfel a şi recunoscut-o, cu precizarea că a comis-o pentru se apăra de victimă şi fratele acesteia, martorul P.G., care înarmaţi cu bâte l-au lovit peste corp şi cap.
Instanţa de apel a reţinut că din procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto, organele de urmărire penală nu au descoperit la locul faptei obiecte contondente, iar martorii audiaţi şi îndeosebi martorii oculari prezenţi la locul incidentului nu au relatat că inculpatul M.S. ar fi fost agresat de victimă sau de o vreo altă persoană.
Declaraţiile martorilor P.G., S.I., G.F., I.G. şi I.I. ce au asistat la momentul lovirii victimei cu cuţitul de către inculpat sau care au ajuns în timpul derulării incidentului sau ulterior la faţa locului, nu au confirmat existenţa unei agresiuni din partea victimei sau a fratelui acesteia, martorul P.G., asupra inculpatului M.S. De asemenea, martorii, nu au confirmat existenţa corpurilor contondente asupra victimei, a martorului P.G. sau în preajma locului unde s-a derulat agresiunea inculpatului asupra victimei.
Declaraţiile martorilor menţionaţi s-au coroborat cu declaraţiile martorului I.M., cât şi cu ale părţii civile P.M., care a relatat că victima P.M. şi martorul P.G. nu aveau obiecte contondente asupra lor la data de 18 martie 2010 şi nu l-au agresat pe inculpat.
Martorii audiaţi în cauză au confirmat însă faptul că inculpatul M.S. este o persoană violentă pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi în ziua producerii incidentului a ameninţat-o pe victimă cu moartea.
Singura persoană care a declarat în cursul procesului că inculpatul M.S. a fost agresat de victimă şi fratele acesteia, martorul P.G., cu bâte, a fost martora M.S., soţia inculpatului, motiv pentru care declaraţia acesteia a fost apreciată ca subiectivă şi dată în scopul înlăturării sau diminuării răspunderii penale a inculpatului.
Martora V.F.G., propusă de inculpat în apărare a arătat conform declaraţiei că la data de 18 martie 2010, i-a văzut pe victima P.M. şi P.G. având asupra lor pari în mână însă nu a confirmat împrejurarea că inculpatul a fost lovit cu obiectele respective. întrucât declaraţia acestei martore nu s-a coroborat cu probatoriul administrat în cauză a fost înlăturată.
Chiar dacă inculpatul M.S. care a fost examinat medico-legal a prezentat leziuni corporale consemnate în Raportul de constatare medico-legală din 19 martie 2010 al S.M.L. Suceava, în lipsa unor probe care să ateste împrejurările şi condiţiile de producere a lor, nu s-a putut reţine că leziunile au fost cauzate de victimă sau martorul P.G., după cum, nu s-a putut aprecia dacă au fost produse anterior sau ulterior săvârşirii infracţiunii de către inculpat.
S-a concluzionat că în lipsa dovezilor care să ateste existenţa unui atac direct, material şi injust împotriva inculpatului din partea victimei sau a altei persoane, corect instanţa de fond nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 44, 73 lit. a) şi b) C. pen. referitoare la legitima apărare, depăşirea legitimei apărări sau a stării de provocare.
Stabilind vinovăţia inculpatului pedeapsa ce i s-a aplicat a fost corect individualizată cu respectarea disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) aşa încât nu s-a impus reindividualizarea prin reducerea cuantumului pedepsei.
Întrucât inculpatul M.S. nu a dat o declaraţie de recunoaştere a faptei aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare şi nu a cerut primei instanţe ca judecata să se realizeze pe baza probelor administrate la urmărirea penală în cauză nu au avut aplicabilitate disp. art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel a constatat că prima instanţă a aplicat inculpatului M.S. o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, reducerea acesteia neimpunându-se în cauză întrucât scopurile pedepsei prev. de art. 52 C. pen. nu ar mai fi atinse.
Împotriva Deciziei penale nr. 31 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava a declarat recurs inculpatul M.S., invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului a susţinut că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, fapta fiind săvârşită în legitimă apărare ca o ripostă la atacul exercitat asupra sa de victima P.M. şi fratele său P.G., ambii lovindu-l cu bâte la nivelul capului. Apărarea sa este confirmată de concluziile raportului medico-legal coroborate cu depoziţiile martorilor M.S., V.F., impunându-se achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
De asemenea, a solicitat a-i fi reţinute circumstanţe atenuate şi ca efect al acestora reducerea pedepsei de 15 ani închisoare sub minimul special al pedepsei închisorii, avându-se în vedere circumstanţele personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente penale, criticând totodată hotărârile pronunţate şi sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., o dată ce a recunoscut fapta săvârşită.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului M.S. este nefondat.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea de fapt există atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanţa a reţinut a anumită situaţie de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situaţie de fapt. Eroarea de fapt există şi atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe şi nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esenţială, în sensul că a influenţat soluţia pronunţată în cauză şi a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispoz. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilite contrar probelor dosarului.
Se constată că, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului M.S., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 18 martie 2010, în jurul orelor 18.00, în loc public, a aplicat victimei P.M. (în vârstă de 57 de ani) două lovituri cu un cuţit la nivelul hemitoracelui stâng cu lezarea transfixiantă a cordului şi abdominală, în urma cărora victima a decedat. Activitatea infracţională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăţie, în acest sens fiind avute în vedere, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice aferente, Raportul de autopsie medico -legală din 19 martie 2010, procesele-verbale de examinare criminalistică, depoziţiile părţii civile P.M. şi ale martorilor P.G., P.E., I.C., I.G., S.I., I.M., G.F., I.I., D.I., I.D., G.D. coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului M.S., care a precizat că a aplicat victimei P.M. două lovituri cu un briceag ce-l avea asupra sa, în urma cărora a victima a decedat.
În apărare, inculpatul M.S. a susţinut că acţiunea sa de agresiune a victimei P.M. a fost precedată de un atac al victimei şi martorului P.G. care l-au lovit fiecare cu câte o bâtă în cap, iar în urma loviturilor primite a început să sângereze. În aceste condiţii, a aplicat victimei două lovituri cu un cuţit tip briceag la nivelul abdomenului. A mai precizat că la sosirea organelor de poliţie a indicat acestora obiectele folosite de victimă şi martorul P.G.- fratele victimei, la lovirea sa.
Prin urmare, susţine inculpatul, a acţionat în legitimă apărare.
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc; iar potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
În cauza dedusă judecăţii, se pune însă problema dovedirii unui astfel de atac a inculpatului exercitat de victimă şi fratele acesteia, care să fi generat riposta inculpatului, ce a constat în lovirea victimei cu cuţitul în zone anatomice vitale şi care au condus la decesul victimei.
Cu privire la cele întâmplate la data de 18 martie 2010, se constată că niciunul dintre martorii audiaţi, P.M., P.E., I.G., S.I., G.F., I.M., nu au confirmat apărarea inculpatului. Au menţionat că niciunul dintre fraţii P. (victima P.M. şi P.G.) nu aveau asupra lor bâte, obiecte contondente cu care să fi lovit inculpatul anterior agresiunii victimei. De asemenea, P.G. a relatat constant la urmărire penală şi cercetare judecătorească că împreună cu fratele său, victima P.M. s-au întâlnit cu inculpatul M.S., (aflat sub influenţa băuturilor alcoolice), pe uliţa satului, care l-a ameninţat pe fratele său, apoi s-a apropiat, l-a lovit cu un cuţit în zona inimii şi imediat i-a mai aplicat o lovitură în zona abdomenului.
Depoziţiile sale se coroborează cu cele ale martorilor amintiţi, care fie au fost prezenţi la locul faptei, sau au ajuns în timpul derulării incidentului, ori după ce se consumase, niciunul dintre aceştia nesusţinând apărarea inculpatului, în sensul lovirii inculpatului de către victimă şi fratele său cu bâte la nivelul capului.
De asemenea, se impun a se avea în vedere şi menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 18 martie 2010 întocmit de procuror, potrivit cărora a fost găsit cuţitul - tip briceag, în lungime de 8,5 cm., în curtea locuinţei inculpatului, folosit de acesta la săvârşirea infracţiunii, alte mijloace de probă nemaifiind identificate.
De menţionat că, inculpatul M.S. a fost cel care a indicat locul unde a ascuns cuţitul, predându-l organelor de urmărire penală.
Prin urmare, este nereală susţinerea inculpatului, în sensul că a indicat organelor de poliţie obiectele folosite de fraţii P. la agresiunea sa, atâta vreme cât actele procedurale întocmite de procuror nu cuprind nicio menţiune în sensul celor relevate de inculpat, nefiind găsite la faţa locului bâte sau alte obiecte pentru atac.
Este adevărat că şi inculpatul M.S., potrivit Raportului de constatare medico-legal din 19 martie 2010, la data de 18 martie 2010, a prezentat o plagă contuză parientală stângă, o tumefacţie la nivelul bosei occipitale stângi, o excoriaţie la antebraţul stâng şi excoriaţii la pumnul stâng, ce au necesitat 8 - 9 zile îngrijiri medicale şi au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent, leziunile de la nivelul antebraţului stâng putând fi considerate ca leziuni de apărare pentru protejarea capului, după cum s-a menţionat în actul medical.
Însă, nici în această situaţie nu este dovedită legitima apărare. Leziunile constatate sunt în principal situate la nivelul antebraţului, pumnului şi sunt excoriaţii (zgârieturi), iar nu leziuni traumatice, inculpatul prezentând doar o plagă contuză parietală stângă şi o tumefacţie la bosa occipitală stângă. Aceasta înseamnă că nu este dovedită afirmaţia inculpatului, în sensul că a primit două lovituri la nivelul capului cu doi pari, pentru că leziunile de la nivelul capului au fost superficiale, de minimă intensitate. O acţiune repetată de lovire a inculpatului cu bâte la nivelul capului, zonă anatomică vitală, ar fi generat leziuni traumatice profunde, majore, un număr mare de zile îngrijiri medicale, eventual cu punerea în primejdie a vieţii, iar nu excoriaţii la antebraţ, pumn, o tumefacţie şi o plagă confuză, adică leziuni minore.
Oricum, niciunul dintre martorii audiaţi P.M., P.E., I.G., S.I., G.F., I.M. nu au confirmat atacul victimei şi al fratelui său asupra inculpatului, iar leziunile suferite de acesta, posibil a fi fost produse pe parcursul derulării incidentului din 18 martie 2010, fără a atrage vreo consecinţă pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului.
Corect, cele două instanţe, fond şi apel au înlăturat depoziţia martorei M.S., care a afirmat la urmărire penală că martorul P.G. l-a lovit în cap pe M.S. cu un băţ, pentru ca în instanţă să declare că victima P.M. a lovit inculpatul în cap cu un par, cu precizarea că nu a asistat la momentul agresiunii inculpatului de către victimă.
Pe lângă faptul că martora, care este şi soţia inculpatului a dat declaraţii contradictorii indicându-l ca autor al agresiunii soţului său, iniţial pe P.G., iar apoi pe victima P.M., nici nu a fost prezentă la momentul derulării incidentului după cum aceasta a declarat şi mai mult, cele relatate sunt în contradicţie chiar cu susţinerile soţului său, inc. M.S., acesta precizând că a fost lovit de ambii fraţi P.
Prin urmare, depoziţia martorei este nerelevantă de vreme ce nu a asistat la momentul lovirii soţului său de către victimă sau P.G.
În ceea ce o priveşte pe martora V.F.G., propusă de inculpat în apărare, a declarat în esenţă că nu cunoaşte nimic din cele întâmplate.
În consecinţă, nu a fost dovedit un atac direct, material sau injust exercitat asupra inculpatului de victimă sau altă persoană, nefiind incidente dispoziţiile art. 44 C. pen., art. 73 lit. a) şi b) C. pen., referitoare la legitima apărare, depăşirea legitimei apărări sau a stării de provocare.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de omor calificat, au existat două acţiuni de lovire a victimei, pe care de altfel inculpatul nu le contestă că le-a săvârşit, în zone vitale, hemitorace stâng cu lezarea transfixiantă a cordului şi abdominală, cea din urmă leziune nefiind penetrantă, realizate cu un corp tăietor înţepător, cuţit, în lungime de 8,5 cm., cu urmarea producerii unei hemoragii interne ce a condus la decesul victimei. În acest sens se au în vedere şi menţiunile Raportului de autopsie medico-legală din 19 martie 2010, concluzionându-se şi că lovitura penetrantă în hemitorace stâng cu lezarea tranfisxiantă a cordului a fost aplicată din faţa victimei. Faţă de natura obiectului folosit în agresiune (obiect tăietor înţepător, apt de a ucide), zona corporală vizată, numărul şi intensitatea loviturilor cât şi urmările produse, inculpatul M.S. a acţionat cu intenţie directă, în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Fapta a fost săvârşită în public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 152 lit. a) C. pen., avându-se în vedere că s-a petrecut în stradă, un loc, care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.
Cu privire la inculpatul M.S., martorul I.C. a declarat că anterior incidentului petrecut la 18 martie 2010, în repetate rânduri, inculpatul a generat conflicte la domiciliul său, lovindu-i pe cumnaţii săi, victima P.M., martorul P.G. cât şi pe P.E., mama victimei şi soacra inculpatului.
În acelaşi sens, martorul I.G. a relatat că în urmă cu aproximativ 10 ani, inculpatul a atacat-o cu un cuţit pe vecina sa, G.E. şi constant se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inclusiv la data de 18 martie 2010. Asemenea, martorii G.F. şi I.I. au relatat că M.S. consuma frecvent băuturi alcoolice, având un comportament agresiv, violent, în sensul că insulta, ameninţa sau lovea persoane din sat, fără motiv anume, purtând asupra sa topor sau cuţit.
Şi martorul D.I. a precizat că inculpatul l-a ameninţat că îl va înjunghia cu un cuţit, lovindu-l pe D.I. în repetate rânduri, fără motiv, încurajat fiind de soţia sa M.S., care asemenea inculpatului consuma băuturi alcoolice. Dimpotrivă, victima P.M., arată martorul, nu a creat vreo problemă de asemenea natură comunităţii.
Cât îl priveşte pe martorul D.I., a precizat că a fost lovit de inculpat, asemenea şi soţia sa, de nenumărate ori. Martorul P.G. a relatat că anterior incidentului din 18 martie 2010, inculpatul a lovit-o pe mama sa de mai multe ori, P.E., care este şi soacra inculpatului, în vârstă de 86 de ani, iar în urmă cu 2 - 3 ani a tăiat branşamentul electric de la imobilul victimei, când a şi agresat-o.
Martora P.E. a relatat că în anul 1988 inculpatul a suferit o condamnare pentru omor, iar anterior celor petrecute la 18 martie 2010 inculpatul a lovit-o de nenumărate ori, iar în urma loviturilor aplicate şi martorului P.G., acesta a rămas fără dantură.
La dosarul cauzei a fost depusă ordonanţa procurorului din 19 noiembrie 2007 prin care inculpatului i-a fost aplicată o sancţiune administrativă pentru lovirea părţii vătămate D.F. la 17 august 2007, o rezoluţie a procurorului din 12 martie 2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpat pentru lovirea şi ameninţarea numitului P.G., întrucât acesta şi-a retras plângerea prealabilă, cât şi o ordonanţă de neurmărire din 11 ianuarie 2008, prin care inculpatului i s-a aplicat amendă administrativă pentru că la 30 septembrie 2007 a sustras bunuri ce aparţineau numitei G.V.
Aspectele relatate de martori dovedesc că inc. M.S. avea un comportament deosebit de agresiv nu numai în raporturile cu membrii familiei sale, martorii P.E., P.G., P.M. (soacra şi cumnaţii săi) dar şi faţă de unii dintre locuitorii satului, pe care fie îi ameninţa, insulta sau lovea, aparent fără motiv.
În acest context se pune problema individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatului, de 15 ani închisoare pentru omor calificat, în recurs fiind invocat de apărare şi cazul de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului M.S. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura şi gravitatea faptei comise, infracţiune contra vieţii, împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat.
Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante şi implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi conduita inculpatului descrisă de martorii menţionaţi.
Pe de altă parte, se constată că din fişa de cazier judiciar a inculpatului a reieşit că este necunoscut cu antecedente penale, însă dată fiind depoziţia martorei P.E., soacra inculpatului, care a relatat că în anul 1988 inculpatul a mai fost condamnat pentru omor, se impunea ca instanţa de fond să solicite lămuriri suplimentare Serviciului Cazier Judiciar Suceava sub acest aspect. În situaţia în care s-ar fi stabilit că inculpatul a mai comis un omor, pentru care intervenise reabilitarea, amnistia sau prescripţia, fapta sa din prezenta cauză ar fi constituit omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. c) C. pen., omor săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor, ceea ar fi atras o altă sancţiune penală mai gravă.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie.
Referitor la pedepsele accesorii interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului de vot, se constată că severitatea unei astfel de interdicţii, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituţional nu este justificată şi nu se află în legătură directă cu tipul infracţiunii reţinute în cauză. Tot astfel, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii este exclusă, pe considerentul absenţei oricărei conexiuni, având semnificaţie penală, între activitatea infracţională a inculpatului şi o anumită funcţie, profesie sau activitate care să îi fi facilitat acestuia săvârşirea infracţiunii pentru care va fi condamnat.
Însă, natura, modalitatea săvârşirii faptei, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), motiv pentru care corect s-a realizat aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii, la stabilirea pedepsei complementare fiind avute în vedere aceleaşi criterii ca la stabilirea pedepsei accesorii.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, au fost introduse în C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010 intrată în vigoare la 25 noiembrie 20181 astfel că numai după această dată devin aplicabile şi numai în situaţia în vigoare până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul declară personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate litiaza de urmărire penală.
Or, procesul în primă instanţă a debutat la data de 05 mai 2010, anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010, iar pe de altă parte nici nu a existat o declaraţie a inculpatului de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în actul de sesizare, acesta declarând constant că a comis infracţiunea în legitimă apărare. Prin urmare, dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. nu îi sunt aplicabile.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului M.S. declarat împotriva Deciziei penale nr. 31 din 7 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2010 la 19 septembrie 2011, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 7 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2010 la 19 septembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3102/2011. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3108/2011. Penal → |
|---|
