ICCJ. Decizia nr. 3108/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3108/2011
Dosar nr.4175/113/2010
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 44 din 10 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4175/113/2010, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul A.A.A. la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 21 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la 20 de ani închisoare şi 9 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 lit. d) şi 176 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate, inculpatul A.A.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul va executa 23 de ani închisoare şi 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive din 10 iunie 2011, la zi.
În baza art. 113 C. pen. s-a luat faţă de inculpat, măsura de siguranţă a obligării la tratament medical de specialitate până la însănătoşire.
Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 252,60 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul A.A.A. locuieşte împreună cu soţia şi cei 9 copii în localitatea Ianca, întreţinându-se din colectarea de sticle, fier vechi şi alte materiale reciclabile.
La data de 9 iunie 2010, inculpatul a consumat băuturi alcoolice şi în jurul orelor 24,00 l-a luat pe fiul său G., în vârstă de 13 ani, spunându-i că vor merge în oraş, la o femeie.
Astfel, cei doi au ajuns pe C.B., la un imobil în care locuia victima G.E., o pensionară în vârstă de 82 de ani, nevăzătoare, pe care inculpatul o cunoştea deoarece mai cumpărase alimente de la ea.
Inculpatul şi fiul său au pătruns în curtea locuinţei victimei pentru a căuta fier vechi sau alte obiecte ce puteau fi sustrase şi ulterior valorificate. Pe o masă, aproape de intrarea în casă, inculpatul a văzut un cuţit folosit de victimă la tăierea plantelor, l-a luat şi a forţat uşa de la intrare, pătrunzând în holul locuinţei şi apoi în dormitorul în care se afla victima G.E.
Auzind zgomotul produs de inculpat, victima s-a trezit din somn, inculpatul i-a cerut bani, ameninţând-o că o omoară. Realizând că în locuinţă a pătruns un răufăcător, victima a început să ţipe, moment în care inculpatul i-a aplicat în mod repetat 15 lovituri cu cuţitul, în zona capului, trunchiului, spatelui şi braţelor, cauzându-i leziuni ce au vizat zone vitale.
După ce a ucis-o pe G.E. inculpatul a început să caute prin casă, după bani dar nu a găsit şi nici nu a sustras alte bunuri, împrejurare în care a părăsit locuinţa împreună cu fiul său, fiind văzuţi de martorii C.F. şi G.C.G. Martorii l-au urmărit pe inculpat, l-au întrebat ce caută în zonă, inculpatul recunoscând că a fost în casa victimei, dar că nu a luat nimic, arătându-şi haina descheiată.
Au fost anunţate organele de poliţie şi pentru depistarea făptuitorilor, au utilizat câinele de serviciu, fiind conduse la domiciliul inculpatului de unde au fost ridicate obiecte de îmbrăcăminte şi un telefon mobil.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesele-verbale de cercetare la locul faptei, planşe foto, raport de constatare medico-legală (autopsie), raport de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, raport de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică, declaraţiile martorilor C.V., C.D., I.L., D.M., C.F., G.C., M.E. şi D.F., mijloace de probă coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 133 A din 18 mai 2011 a respins canefondat apelul declarat de inculpat, apel ce a vizat individualizarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin care a solicitat reducerea pedepsei, avându-se în vedere situaţia grea a familiei sale.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de fond a analizat aceste criterii de individualizare a pedepsei, iar instanţa de apel a verificat toate elementele de circumstanţiere ale faptei şi inculpatului.
Pericolul social concret al faptei comise, este unul deosebit de ridicat datorită împrejurărilor în care infracţiunea a fost săvârşită, respectiv faptul că inculpatul a pătruns în locuinţa victimei, persoană în vârstă de 82 de ani, nevăzătoare, care locuia singură, cu intenţia de a o deposeda de bani sau alte valori, i-a aplicat multiple lovituri cu un cuţit, insensibil la strigătele de ajutor ale acesteia, aflată în neputinţă de a se apăra.
Apărarea formulată de inculpat, în sensul că a recunoscut infracţiunea, nu poate fi reţinută ca o circumstanţă favorabilă întrucât recunoaşterea a avut loc după descoperirea faptei şi a făptuitorului, pe baza unor probe de netăgăduit.
Situaţia familială invocată de inculpat nu poate conduce la reducerea pedepsei întrucât acesta nu a dovedit că asigură un venit familiei sale (el se întreţinea din alocaţia copiilor şi cheltuia o parte din bani pe băuturi alcoolice) nu a avut niciodată un loc de muncă, nu are nicio calificare şi nu este şcolarizat iar pe de altă parte, faptele săvârşite nu reprezintă un model de educaţie pentru copiii săi, fiind comise în prezenţa unuia dintre aceştia.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului conduc la concluzia că pedeapsa aplicată (inclusiv sporul stabilit) a fost bine individualizată, de natură să contribuie la realizarea scopului coercitiv şi preventiv educativ, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.A. împotriva Deciziei penale nr. 133/A din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 iunie 2010 la 19 septembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 3106/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3125/2011. Penal. înlocuirea măsurii... → |
---|