ICCJ. Decizia nr. 3177/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul C.V. împotriva rezoluției dată în dosarul nr. 1387/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu obligarea petentului la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul C.V. a formulat la data de 30 septembrie 2010 plângerea împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din dosarul nr. 1387/P/2010, iar din înregistrările registraturii Curții de Apel București, secția I-a penală, a rezultat că petentul a mai formulat anterior o plângere împotriva aceleiași rezoluții, soluționată definitiv în data de 22 septembrie 2010 de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin respingerea recursului Parchetului împotriva hotărârii primei instanțe de respingere a plângerii ca nefondată.
Ca atare, având în vedere autoritatea de lucru judecat a hotărârii înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, noua plângere a petentului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 21 septembrie 2011, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților in admisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.
Concluziile formulate de recurentul petiționar și de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
în speță, în mod corect Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat existența autorității de lucru judecat a deciziei nr. 3273 din data de 22 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost soluționată definitiv plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dată în dosarul nr. 1387/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împrejurare față de care o nouă plângere formulată împotriva aceleiași rezoluții este inadmisibilă.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul C.V.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3136/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3053/2011. Penal → |
|---|
