ICCJ. Decizia nr. 3136/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 113 din 24 februarie 2011 Tribunalul Iași, secția penală, a dispus condamnarea inculpatului C.F. după cum urmează:
- s-au aplicat pedepsele de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei, infracțiune prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.; 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare.
în baza art. 62 alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 993 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 337/2002 a Tribunalului Iași, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă din prezenta hotărâre, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 22 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) pe o durată de 3 ani.
A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2010 la zi.
S-a luat act că numita M.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de "viol urmat de moartea victimei" prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 37 lit. a) C. pen.
In fapt, prin actul de inculpare s-au reținut următoarele:
Inculpatul a locuit, din 2009, când a fost liberat condiționat, în satul și comuna Tătăruși, împreună cu mama sa.
Pe data de 22 mai 2010 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, a mers la domiciliul victimei P.V., cu scopul de a întreține relații sexuale cu aceasta. Ajuns la locuința victimei, inculpatul a pătruns cu forța în locuința sa, a prins victima în brațe, însă a scăpat-o din strânsoare pe scările casei, aceasta fugind în grădină. Inculpatul a pătruns în holul casei și a așteptat ca victima să revină în locuință. După aproximativ 10 minute victima a revenit în locuință și inculpatul a prins-o în brațe, a trântit-o pe holul locuinței și a întreținut relații sexuale cu aceasta, deși victima se opunea. Raportul sexual a durat câteva minute, timp în care, deși victima gemea de durere, inculpatul a continuat să o violeze. După terminarea raportului sexual, inculpatul s-a ridicat de pe victimă, și-a ridicat chiloții și pantalonii și a plecat acasă. Datorită leziunilor suferite, victima a decedat. Inculpatul, după ce a ajuns acasă, s-a schimbat, și-a făcut bagajul și a plecat de acasă. în timp ce aștepta un mijloc de transport s-a întâlnit cu martorul U.I.
Victima a fost descoperită întâmplător de martorul minor F.A.I., care a anunțat-o pe mama sa, martora F.T. Aceasta din urmă a solicitat ajutorul martorei C.F.C. și au mers la domiciliul victimei, pe care au găsit-o decedată în hol, cu fața în sus, având capotul și furoul ridicate până la mijlocul corpului. Au fost anunțate organele de poliție care au venit la fața locului.
Audiat în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând că motivul pentru care a acționat în acest mod este acela că, deși nu are voie să consume băuturi alcoolice, a băut în ziua respectivă. Inculpatul nu a propus probe în apărare, ci a solicitat doar audierea unui martor în circumstanțiere.
De asemenea, în fața instanței, au fost audiați și martorii: S.C., U.C., C.F.C., F.A.I., F.T., precum și martorii I.I. și P.V., aceștia din urmă fiind martori în circumstanțiere.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut ca temeinic dovedită situația de fapt așa cum a fost expusă în rechizitoriu.
Astfel, declarațiile inculpatului și cele ale martorilor se coroborează cu concluziile raportului de necropsie care a stabilit că moartea victimei P.V. a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic cu fracturi costale bilaterale. S-a mai precizat că există echimoze și excoriații faciale care au putut fi produse prin loviri cu mijloace contondente sau cădere și fractură coloană vertebrală lombară. între leziunile de violență și deces exista o legătură directă de cauzalitate. S-a menționat că săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, de reconstituire, planșele foto, declarațiile părții civile, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, raportul de necropsie, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale ale faptei: modalitatea de săvârșire a faptei, vârsta victimei, consecințele deosebit de grave ale acesteia, precum și cele personale ale inculpatului: starea de recidivă postcondamnatorie, starea psihică a inculpatului, precum și faptul că acesta a recunoscut săvârșirea faptei.
Deși instanța de fond a avut în vedere atitudinea de recunoaștere a faptei de către inculpat, pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. a fost orientată spre maximul prevăzut de lege din următoarele considerente:
Inculpatul a fost condamnat anterior tot pentru săvârșirea infracțiunii de viol, precum și pentru alte infracțiuni legate de viața sexuală, fiind liberat condiționat la 31 octombrie 2009. Deși inculpatul fusese pus în libertate de puțin timp, acesta a recidivat, fapta săvârșită fiind de o gravitate deosebită. Aceste aspecte, prin prisma tulburărilor psihice de care suferă inculpatul, conduc la concluzia că acesta prezintă un grad sporit de periculozitate socială față de repetabilitatea comportamentului antisocial.
La stabilirea cuantumului pedepselor, instanța a avut în vedere, de asemenea, dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpatul C.F. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
în motivarea apelului, inculpatul C.F. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. arătând că a recunoscut fapta de la început și nu a negat nimic din cele expuse în rechizitoriu. Pe de altă parte, inculpatul a arătat că el nu a lovit victima P.V., ci aceasta a căzut pe treptele din fața casei, realizate de beton, fiindcă era sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 2,8%o. De asemenea, inculpatul arată că este bolnav psihic, suferind de epilepsie și, în final, a solicitat reducerea pedepsei întrucât regretă foarte mult fapta comisă.
Prin decizia penală nr. 79 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.F., deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 113 din 24 februarie 2011 a Tribunalului Iași.
A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus la zi arestarea preventivă de la 24 februarie 2011.
A obligat apelantul să achite statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei către Baroul de Avocați Iași, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările cauzei instanța de apel a constatat că în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat instanța de fond a reținut că inculpatul C.F. a comis o infracțiune de viol urmată de moartea victimei și o infracțiune de violare de domiciliu, fapte prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 192 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. Situația de fapt reținută de instanța de fond este temeinic stabilită și corespunde probelor administrate care au fost judicios evaluate constând în aceea că în ziua de 23 mai 2010 inculpatul C.F. a pătruns fără drept în curtea locuinței victimei P.V. și apoi în holul casei acesteia. Inculpatul C.F. a prins victima de brațe cu scopul de a o aduce cu forța în casă și să întrețină relații sexuale cu ea, însă victima s-a smuncit și a scăpat din prinsoarea inculpatului, căzând pe scările din fața ușii, căzându-i un șlap din picior, însă s-a ridicat și a fugit pe lângă casă în grădină. Inculpatul a intrat în casă și a așteptat victima acolo, după ușă, iar când aceasta s-a întors după 10 minute, a prins-o în brațe, a trântit-o în holul locuinței, și-a dat pantalonii și chiloții jos, iar victimei i-a ridicat capotul și furoul și a început să întrețină raport sexual cu aceasta, cu toate că victima se opunea și țipa, iar pentru a nu fi auzită, el a început s-o sărute. După consumarea raportului sexual inculpatul C.F. a plecat acasă și apoi a părăsit localitatea de domiciliu. Victima a rămas în hol și, acolo, a fost descoperită la 24 mai 2010 decedată. Coroborând probele administrate în cauză instanța de fond a ajuns la concluzia justă că faptele există, au fost comise de inculpat și s-a reținut în mod corect vinovăția acestuia. Din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a comis faptele cu discernământ și a conceput anterior modul de acționare, urmărind să găsească victima singură acasă și ferindu-se să nu fie văzut de vreo persoană intrând în curtea locuinței victimei, dând dovadă de multă minuțiozitate, ferocitate, ceea ce denotă un grad extrem de ridicat de pericol social al acestuia.
Reține instanța de apel că Codul de procedură penală prevede în art. 3201, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la 25 noiembrie 2010, că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Față de aceste prevederi, instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod corect instanța de fond nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 3001C. proc. pen., întrucât aceste dispoziții nu retroactivează, putând fi aplicate în cauzele în care cercetarea judecătorească nu a început încă, și nu în orice fază procesuală, chiar dacă inculpatul C.F. a recunoscut parțial faptele, în cauza de față efectuându-se cercetare judecătorească nemijlocită de către instanța de fond.
Or, constată instanța de apel, în aceste împrejurări individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în mod temeinic de instanța de fond, care a ținut cont atât de criteriile generale, prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptelor, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist, a recunoscut parțial faptele însă a dat dovadă de persistență infracțională în același gen de infracțiuni, deși fusese pus în libertate condiționat abia în octombrie 2010.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului C.F. circumstanțe atenuante facultative care să aibă ca efect reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise, avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptelor, că acesta a mai comis același gen de infracțiuni și nu a fost reeducat prin pedepsele executate, impunându-se aplicarea unei pedepse exemplare pentru atingerea scopului educativ, prev. de art. 52 C. pen., în vederea reeducării inculpatului C.F. și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, întrucât acesta a comis faptele cu discernământ, chiar dacă prezintă diagnosticul de "tulburare mixtă de personalitate, impulsiv-explozivă și antisocială cu agravări onirofile.
împotriva deciziei, inculpatul C.F. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil examinării pe fond a recursului inculpatului, înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel și, totodată, că acestea au fost susținute - ca apărări ori cereri - cu ocazia dezbaterilor la instanța de fond.
Așa cum s-a menționat anterior, ambele instanțe, cu ample argumente - de natură probatorie și juridică - au înlăturat criticile apărării cu privire la încadrarea juridică a faptei, dar și cu privire la nereținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante.
în aceste condiții, reținând și că argumentele juridice și cele probatorii ale apărării inculpatului sunt identice cu cele deja expuse la cele două instanțe, înalta Curte își însușește integral motivările în fapt și în drept ale sentinței și deciziei atacate, apreciind că nu se impune suplimentarea argumentării acestora, fiind însă necesare unele mențiuni:
Invocarea stării de beție în care s-a aflat inculpatul este lipsită de relevanța juridică spre care tinde apărarea - atenuarea răspunderii penale și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei - întrucât acesta, conștient fiind de starea sa de sănătate, avea obligația cunoașterii anticipate a efectelor consumului de alcool. De asemenea, modul concret în care a conceput și realizat faptele, dar și modul exact în care a relatat aceste fapte în declarațiile sale, relevă că starea sa - chiar sub influența consumului de băuturi alcoolice - nu a fost de natură a exclude sau diminua, în condițiile impuse de lege, factorul volitiv și intelectiv al acestuia.
Este corect soluționat de către ambele instanțe și aspectul de drept referitor la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. întrucât procedura de judecată respectivă presupune, printre alte condiții, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței. Recunoașterea faptelor trebuie să fie, deci, totală și necondiționată sub toate aspectele de fapt, singura contestare admisibilă fiind numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor. Chiar și sub acest ultim aspect, prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se poate tinde la schimbarea, chiar și parțială, a situației de fapt astfel cum aceasta este expusă în actul de trimitere în judecată. Or, așa cum au reținut ambele instanțe, inculpatul a făcut o recunoaștere parțială a faptelor susținând că moartea victimei nu se datorează acțiunii sale, ci chiar comportamentului acesteia, în sensul că "...el nu a lovit victima P.V., ci aceasta a căzut pe treptele din fața casei".
în final, se constată că este neîntemeiată și critica referitoare la individualizarea pedepsei prin nereținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- "conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale; de altfel, inculpatul - potrivit fișei de cazier (fil. 128 d.u.p) - nu este la prima încălcare a legii penale, dispunându-se revocarea beneficiului liberării condiționate a acestuia pentru restul de pedeapsă de 993 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 337/2002 a Tribunalului Iași, inculpatul dând dovadă de persistență infracțională în același gen de infracțiuni;
- "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu se regăsește concret în prezenta cauză;
- "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii pe fondul existenței la dispoziția organelor judiciare a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor cercetate.
Recunoașterea faptei de către inculpat, în prezenta cauză aceasta fiind parțială, precum și celelalte date personale ale inculpatului, au fost avute în vedere, așa cum s-a menționat anterior, ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Față de cele reținute, înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen. - a respins ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3055/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3177/2011. Penal → |
|---|
