ICCJ. Decizia nr. 3154/2011. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 266/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosar 3402/85/2009 s-au dispus următoarele:
Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.I. din infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. și ped. de art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen.
în baza art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., 76 alin. (1) lit. e) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav.
în baza art. 65 alin. (2)C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
în baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, din 27 iunie 2009.
S-a constat că L.R.L. și Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu nu s-au constituit părți civile.
în baza art. 118 lit. b) C. pen. a fost dispusă confiscarea unei curea de transmisie, corp delict, folosit de inculpat la săvârșirea faptei.
în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat la data eliberării din penitenciar de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.200 lei cheltuieli judiciare, onorariile avocaților din oficiu urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 30 septembrie 2009, a fost trimis în judecată inculpatul R.I., pentru omor calificat și deosebit de grav, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Conform rechizitoriului, faptele săvârșite de inculpat constau în următoarele: Timp de 53 ani inculpatul R.I. a fost căsătorit cu R.M., căsătorie din care a rezultat L.R.L., actualmente în vârstă de 51 ani, stabilită, cu familia, în urmă cu trei ani, în Canada.
în pofida vârstei relativ înaintate și a situației materiale prospere, relațiile dintre soții R. au fost tensionate, cu o creștere în intensitate a stării de încordare în ultimul an, în principal pe fondul consumului de alcool, obicei practicat de ambii soți.
în contextul specificat, supărat că soția a consumat alcool, consum pe care l-a tăgăduit, și că la observația făcută de inculpat pe această temă a avut o atitudine ireverențioasă, în data de 26 iunie 2009, ora 10,00, în locuința comună din orașul Miercurea Sibiului, jud. Sibiu, inculpatul R.I., aflat sub influența alcoolului, i-a aplicat o "corecție", în sensul că, timp de peste o jumătate de oră, cu o curea de transmisie de formă trapezoidală, i-a aplicat lovituri de intensitate ridicată, pe întreaga suprafață a corpului.
Deși actele de violență exercitate asupra soției sale s-au soldat cu producerea unui șoc traumatic și hemoragie, care impuneau îngrijiri medicale urgente, inculpatul a abandonat-o pur și simplu în cameră, a desfășurat activități în gospodărie și s-a deplasat la unul din restaurantele din oraș, iar la ora 18,00, când a revenit la domiciliu, a constatat că victima era decedată, situație în care s-a adresat vecinilor care au solicitat ambulanța, cadrele medicale încercând manevre de resuscitare asupra victimei care s-au dovedit inutile.
Autopsia efectuată decedatei a conchis că moartea acesteia a fost de natură violentă, în legătură cauzală directă cu actele de violență exercitate de inculpat asupra sa, fiind provocată de șocul traumatic și hemoragie consecutiv unui politraumatism cu multiple hematoame subcutanate, urmarea unor acte de lovire repetată, cu corpuri dure, la data de 26 iunie 2009.
în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- procesul verbal de cercetarea locuinței inculpatului, ocazie cu care a fost găsit cadavrul lui R.M., purtând semnele morții violente, iar pe una din mesele din cameră s-a constatat prezența unei curele trapezoidale din cauciuc, obiect pe care, conform susținerilor inculpatului, l-a folosit în lovirea fostei soții, fila nr. 7-24;
- raportul de autopsie nr. III/144 din 27 august 2009 al Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, în care se concluzionează că moartea lui R.M. a fost de natură violentă, legată cauzal de actele de violență ale inculpatului și s-a datorat șocului traumatic și hemoragie consecutiv unui politraumatism cu multiple hematoame subcutanate, leziunile tanatogeneratoare datând din 26 iunie 2009, având ca mecanism de producere lovirea cu corpuri dure, produsă la 26 iunie 2009, fila nr. 29-41;
- raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 427/IV/a/151, din 05 august 2009, al Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, în care se conchide că inculpatul a comis fapta cu discernământul păstrat, fila nr. 66.
- declarația părții vătămate L.R.L., fiica inculpatului și victimei, în care precizează că niciodată părinții nu i-au relatat că ar avea probleme grave în căsnicie și menționează că nu are pretenții de natură civilă față de inculpat, fila nr. 45-46.
- declarația martorei B.I., vecină de imobil cu inculpatul, în care menționează că în data de 26 iunie 2009, ora 19,00, inculpatul a venit în curtea lor și le-a povestit că în ziua respectivă și-a bătut soția, bătaie soldată cu decesul celei în cauză, fila nr. 48.
- declarația agentului de poliție G.L., de la Poliția orașului Miercurea Sibiului, căruia inculpatul i-a relatat faptul că și-a bătut fosta soție, în data de 26 iunie 2009, cu o curea de transmisei, violențe soldate cu decesul acesteia, fila nr. 49.
- declarațiile inculpatului R.I., în care relatează cu lux de amănunte faptul că în data de 26 iunie 2009, în jurul orei 10,00, în imobilul în care domiciliază și-a bătut soția cu o curea de transmisie, a abandonat-o apoi în locuință iar la ora 18,00, când s-a întors la domiciliu, a găsit-o moartă, fila nr. 52-55.
Prin înscris depus la dosar Serviciul de Ambulanță Sibiu arată că nu se constituie parte civilă.
L.R.L. (fiica victimei) a arătat instanței de fond că nu se constituie parte civilă împotriva tatălui său - inculpatul R.I.
In cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul și s-au luat declarații martorilor G.A.G., M.I. (f 40,41), B.D. (f 48) și G.L. (fi 66).
Analizând întregului material probatoriu administrat, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul R.I. și victima R.M. au conviețuit ca soț și soție o perioadă de 53 ani, având domiciliul în comuna Miercurea Sibiului, jud. Sibiu.
Relațiile conjugale s-au deteriorat în timp, în principal, datorită consumului de alcool, obicei al ambilor parteneri de viață.
In ziua de 26 iunie 2009, în ciuda vârstei sale înaintate, inculpatul R.I. a aplicat victimei lovituri repetate și de intensitate ridicată, cu o curea trapezoidală pe aproape întreaga suprafață a corpului acesteia, cauzându-i un politraumatism cu multiple hematoame subcutanate, care au determinat intrarea victimei în stare de șoc hemoragie și traumatic și, consecutiv, decesul acesteia. Fotografiile judiciare efectuate în cauză sunt relevante sub aspectul intensității și repetabilității loviturilor aplicate victimei de către inculpat.
Instanța de fond a arătat că vinovăția inculpatului rezultă cu certitudine din probatoriul administrat în cauză.
în ce privește cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
S-a motivat că din analiza comportamentului inculpatului, intensitatea și durata în timp a loviturilor aplicate, atitudinea acestuia față de victimă (care avea și ea o vârstă înaintată, de 69 de ani), rezultă că încadrarea juridică dată faptei de procuror este cea corectă.
După ce a lovit victima cu intensitate și o perioadă considerabilă de timp, inculpatul a părăsit victima, fără să-l intereseze de urmările produse, întorcându-se la domiciliul conjugal după câteva ore, când deja intervenise decesul victimei.
Instanța de fond a apreciat că, sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, în sensul că prin loviturile aplicate nu a urmărit să ucidă victima, dar a acceptat posibilitatea survenirii decesului acesteia, având o atitudine de indiferență față de posibilitatea producerii decesului victimei.
De asemenea, în acord cu încadrarea juridică din rechizitoriu, instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat prin cruzimi față de victimă, cauzându-i acesteia suferințe insuportabile și nejustificate înainte de a muri (cu atât mai mult cu cât victima era soția inculpatului) .
A fost înlăturată apărarea inculpatului referitoare la faptul că unele hematoame de pe corpul victimei au fost create prin manevrele de resuscitare efectuate de paramedici. După cum însuși inculpatul a declarat, la apariția echipajului SMURD victima era deja decedată, astfel că este puțin probabil ca echipajul medical să mai efectueze manevre de resuscitare a victimei; însă chiar și în situația în care aceste manevre au fost efectuate, ele nu puteau duce la apariția de noi hematoame pe corpul victimei, hematoamele neputând apare pe corpul unei persoane decedate.
Prin încheierea din 15 decembrie2010 instanța a respins această cerere de efectuare a unei expertize medico-legale care să stabilească dacă leziunile tanato-generatoare de pe corpul victimei s-au putut produce cu o curea de transmisie motivând că este inutilă în raport de concluziile constatării medico legale și de faptul că nici un moment inculpatul nu a contestat că ar fi lovit victima cu acea curea de transmisie.
In ce privește starea de beție invocată de inculpat ca circumstanță atenuantă, instanța de fond a arătat că starea de ebrietate nu a fost indusă inculpatului, ci acesta și-a creat-o singur. Chiar și după agresarea victimei, acesta a lăsat-o singură în casă, fără ajutor, el continuând consumul de alcool la un local din comună.
In drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului R.I. , care în data de 26 iunie 2009, în jurul orelor 10, fiind sub influența alcoolului, în locuința comună din orașul Miercurea Sibiului, jud. Sibiu, i-a aplicat soției sale, R.M., lovituri repetate și de intensitate ridicată, pe aproape întreaga suprafață a corpului, aproximativ o jumătate de oră, cu o curea de transmisie de formă trapezoidală, după care a abandonat-o în imobil deși starea precară de sănătate a victimei impunea îngrijiri medicale urgente, violențe soldate cu producerea unui șoc traumatic și hemoragie, în urma căruia victima a decedat, în aceeași zi, în suferințe chinuitoare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Sub aspectul stabilirii pedepsei, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei dar și a dispozițiilor art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei. S-a reținut gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei inculpatului, prin fapta sa acesta suprimând viața unei persoane, care a fost chiar soția sa și cu care a conviețuit o perioadă atât de lungă de timp. In același timp însă, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu a mai intrat în conflict niciodată cu legea penală și este perceput ca o persoană cu un comportament normal, civilizat, decent în comunitate. De asemenea, instanța a ținut seama de vârsta inculpatului (80 de ani), de regretul său sincer față de cele întâmplate, de prezența sa la toate termenele de judecată.
In final, instanța de fond a apreciat că poate da efect circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, prin reducerea pedepsei prevăzută de norma de incriminare până la o treime din minimul special (până la 5 ani).
S-a motivat că dispozițiile art. 77 C. pen. privind aplicarea în mod obligatoriu a unei pedepse de la 10 la 25 de ani pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav (prin reținerea de circumstanțe atenuante) se referă la situația în care pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută ca sancțiune unică.
In consecință, instanța de fond a reținut și a dat efect circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., aplicând inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, prin reducerea până la o treime a minimului special al pedepsei prevăzut de lege.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând în principal, desființarea sentinței și în rejudecarea cauzei prin schimbarea încadrării juridice date faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, iar în subsidiar, reducerea mai substanțială a pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată.
In dezvoltarea scrisă a motivelor de apel s-a susținut că în mod eronat nu a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în fața primei instanțe apreciindu-se greșit poziția subiectivă pe care a avut-o inculpatul la momentul săvârșirii faptei respectiv faptul că intenția sa nu a fost aceea de a ucide victima, ci de a-i aplica o corecție, astfel că rezultatul mai grav s-a produs din culpă. In acest sens se susține că este relevant că instrumentul folosit în agresiune, o curea, nu este utilizat în mod obișnuit pentru a ucide, că loviturile nu au fost aplicate în zone vitale ale corpului decesul victimei nu a survenit în timpul agresiunii iar relațiile dintre inculpat și victimă erau foarte bune.
Prin decizia penală nr. 54 A din 31 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:
Instanța de fond, conform probațiunii administrate a reținut o corectă stare de fapt și a dat faptelor comise de inculpat o încadrare juridică legală. Din declarațiile inculpatului, ale martorilor B.I. și G.l. precum și din procesul verbal de cercetare al fața locului a locuinței inculpatului, raportul de autopsie, rezultă - fără dubiu, în opinia instanței de apel - că în data de 26 iunie 2009 inculpatul, a lovit-o în mod repetat și cu intensitate, cu o curea de transmisie, pe soția sa după care a abandonat-o, violențele exercitate conducând la producerea unui șoc traumatic în urma căruia victima a decedat în suferințe chinuitoare.
S-a constatat că inculpatul nu a contestat starea de fapt reținută, ci doar încadrarea juridică dată faptei.
In opinia instanței de apel criticile inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptei sunt vădit neîntemeiate deoarece:
In mod corect instanța de fond a apreciat că infracțiunea săvârșită de inculpat este aceea de omor calificat deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) rap la art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Faptul că inculpatul a lovit victima cu un obiect care în mod obișnuit nu este destinat pentru acțiuni violente ce urmăresc moartea acesteia ori că cei doi au conviețuit o perioadă lungă de timp ca soți nu constituie argumente suficiente pentru a aprecia că intenția inculpatului a fost doar aceea de a aplica o corecție victimei și că rezultatul mai grav s-ar fi produs din culpă. Multitudinea de lovituri aplicate victimei cu o intensitate deosebit de mare pe întreaga suprafață a corpului, lovituri care au produs tumefieri severe inclusiv la nivelul feței, multiple excoriații faciale, la nivelul trunchiului și membrelor , fracturi ale coastelor III, IV, I și II și fracturi ale sternului, edem cerebral acut pun în evidență violența cu care a fost lovită victima, inclusiv în zone vitale ale corpului (cap, torace). De asemenea curtea de apel a precizat că obiectul folosit de inculpat - o curea de transmisie în formă trapezoidală - nu este așa cum se susține un obiect inapt să producă leziuni majore iar durata de timp pe care chiar inculpatul o indică ca fiind ce în care a aplicat loviturile (5-10 minute - fila 33 fond) arată intenția acestuia de a produce consecințe grave și suferință. în aceste condiții este nejustificată apărarea inculpatului în sensul că loviturile sale au urmărit doar aplicarea unei corecții, concluzia instanței de fond în sensul că inculpatul a acționat cu intenție indirectă prevăzând rezultatul acțiunii sale chiar dacă nu l-a urmărit și acceptând posibilitatea producerii lui fiind corectă. în acest sens este și conduita inculpatului ulterior, agresării victimei pe care a abandonat-o fără să-i acorde nici un ajutor ( fila 52-55 u.p).
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins cererea în probațiune formulată de inculpat, și reiterată în apel, având ca obiect efectuarea unui raport de expertiză medico - legală pentru a stabili dacă decesul victimei s-a datorat și ca urmare a consumului de alcool, precum și dacă acele leziuni au fost datorate acțiunii mecanice ale celor de la SMURD pentru resuscitarea victimei. Ansamblu probator administrat a relevat indubitabil că moartea victimei s-a produs înainte de sosirea echipajului SMURD astfel că este imposibil ca manevrele de resuscitare să fi produs urmele de leziuni constatate pe corpul victimei iar din conținutul raportului de constatare medico-legală rezultă că moartea s-a datorat șocului traumatic și hemoragie consecutiv unui politraumatism cu multiple hematoame subcutanate. în aceste condiții cauzele morții victimei sunt stabilite cu certitudine, nefiind nici un element care să ridice îndoială asupra acesteia. în plus, chiar dacă alcoolemia victimei, de 1, 45 %o ar putea fi decelat ca factor favorizant al decesului, așa cum pretinde inculpatul, aceasta tot nu ar avea relevanță sub aspectul răspunderii sale penale deoarece cauza determinantă a decesului a fost acțiunea sa violentă.
în opinia instanței de apel nici criticile referitoare la modul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dat dovadă de o clemență excesivă în aplicarea pedepsei stabilind pentru infracțiunea sancționată cu detențiune pe viață ori închisoare de la 15 la 25 de ani, prin aplicarea circumstanțelor atenuante, o pedeapsă de 5 ani închisoare. în raport de gravitatea faptei comise, reflectată de actele de agresiune feroce aplicate unei persoane față de care inculpatul ar fi trebuit să manifeste, după o conviețuire îndelungată, respect și afecțiune, și de mobilul care a determinat această agresiune - un conflict casnic minor - refuzul inculpatei de a-i declara sursa consumului de băuturi alcoolice, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului nu este prea aspră. în lipsa unei căi de atac declarată de Parchet, și raportat la dispozițiile art. 372 C. proc. pen., instanța nu poate însă să procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul majorării ei.
Curtea de apel a arătat că vârsta înaintată a inculpatului și lipsa antecedentelor penale nu pot constitui argumente care să reducă, până la minimalizare, nevoia sancționării unor fapte atât de grave.
împotriva deciziei, inculpatul R.I. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.
în sinteză, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a invocat, pe de o parte, nemotivarea deciziei instanței de apel (caz de casare - art. 385/9 pct. 9 ori 10 C. proc. pen.), iar pe de altă parte, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) d C. proc. pen. deoarece, în opinia apărării, lipsește legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și moartea victimei (caz de casare - art. 385/9 pct. 18 sau pct. 12 C. proc. pen.). A susținut apărarea că faptele s-au desfășurat pe fondul unui moment de furie al inculpatului, victima consumând băuturi alcoolice, că a lovit într-adevăr victima, însă la ora 10.00, decesul intervenind la ora 18.00, că victima era bolnavă și a decedat, în opinia inculpatului, din lipsa unui spray pentru afecțiunea pulmonară.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
a) asupra cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 9, 10 și 17 C. proc. pen.
Este vădit neîntemeiată critica apărării cu privire Ia nemotivarea deciziei instanței de apel ori cu privire Ia nepronunțarea instanțelor asupra cererilor sau probelor administrate, precum și cu privire Ia nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor de apel.
Din verificarea conținutului părții expozitive a deciziei atacate rezultă că instanța de prim control judiciar a examinat toate motivele de apel, precum și toate apărările inculpatului ori criticile aduse sentinței (referitoare Ia încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. - ca urmare a lipsei intenției de omor, și Ia individualizarea pedepsei - solicitându-se reducerea și suspendarea executării acesteia), argumentând convingător, în fapt și în drept, soluția respingerii apelului declarat de inculpat. De asemenea, ambele instanțe au motivat reținerea intenției de omor - iar nu a intenției generale de vătămare corporală - cu care inculpatul a acționat, nefiind necesară reluarea ori suplimentarea acestor argumente de fapt și de drept, astfel cum au fost amplu expuse în sentința și decizia atacate.
b) asupra cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen.
Dacă în apel critica inculpatului a vizat încadrarea juridică dată faptei, apreciindu-se de către apărare că ar fi cea prevăzută de art. 183 C. pen., în recurs apărarea a solicitat soluția achitării în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că lipsește legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și moartea victimei.
Așa cum s-a arătat în cele două hotărâri judecătorești, inculpatul nu a contestat, în esență, situația de fapt expusă în rechizitoriu, a recunoscut că și-a lovit soția, în mod repetat, cu o curtea de transmisie, după care a plecat, timp de mai multe ore neinteresându-se de situația acesteia, cu atât mai mult cu cât, pe lângă vârsta înaintată a victimei, potrivit chiar propriilor declarații ale inculpatului, cunoștea că se afla sub influența băuturilor alcoolice și că era bolnavă, toate acestea fiind, în mod rezonabil, împrejurări care ar fi condus Ia un rezultat grav pentru viața soției sale ca urmare a aplicării "corecției" respective (astfel cum a definit inculpatul loviturile aplicate soției sale).
Pentru reținerea categorică a legăturii de cauzalitate între acțiunea inculpatului (constând în lovirea repetată a soției sale cu o curea de transmisie, timp de mai multe minute) și decesul victimei sunt edificatoare actele medicale și medico-Iegale care relevă multitudinea de lovituri aplicate victimei cu o intensitate deosebit de mare pe întreaga suprafață a corpului, lovituri care au produs tumefieri severe inclusiv Ia nivelul feței, multiple excoriații faciale, Ia nivelul trunchiului și membrelor , fracturi ale coastelor III, IV, I și II și fracturi ale sternului, edem cerebral acut pun în evidență violența cu care a fost lovită victima, inclusiv în zone vitale ale corpului (cap, torace).
Nu în ultimul rând, obiectul folosit de inculpat - o curea de transmisie în formă trapezoidală - nu este, așa cum se susține de apărare, un obiect inapt să producă leziuni majore, cu efect letal, iar durata de timp pe care chiar inculpatul o indică ca fiind cea în care a aplicat loviturile (5-10 minute - fila 33 fond) arată intenția de a produce consecințe grave și suferință, acesta acceptând chiar un rezulta letal (moartea victimei).
în raport cu actele medico-Iegale, și în lipsa altor probe, afirmațiile inculpatului în sensul că altele ar fi cauzele morții (consumul de alcool, manevrele de resuscitare ale medicilor, starea de boală și lipsa unui spray pentru afecțiunea pulmonară) sunt simple ipoteze ale apărării. Nici-o probă nu sugerează rezonabil ipoteza că, în lipsa acțiunii violente a inculpatului, victima (soția sa) ar fi decedat.
Așa cum a menționat și instanța de apel, inculpatului i-a fost aplică o pedeapsă mult redusă, până Ia limita legală, fiind avute în vedere unele împrejurări, reținute ca circumstanțe atenuante de instanța de fond, cea referitoare Ia vârsta înaintată a acestuia (81 de ani) fiind inclusă în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.
în consecință, în temeiul art. 385/9 pct. 15 pct. 1 Iit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul inculpatului care, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat Ia plata către stat a cheltuielilor judiciare.
← ICCJ. Decizia nr. 3176/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3055/2011. Penal → |
---|