ICCJ. Decizia nr. 3176/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 80/F din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul persoană vătămată K.G., în contradictoriu cu intimații făptuitori N.I. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București) și A.N. (notar public), împotriva Rezoluției nr. 456/P/2010 din data de 13 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (menținută prin Rezoluția nr. 2435/II/2/2010 din data de 22 noiembrie 2010 a Procurorului General al aceluiași parchet), menținându-se rezoluția atacată.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul persoană vătămată la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rezoluția nr. 456/P/2010 din data de 13 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față. de magistratul N.I. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului București), pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu există și respectiv față de numita A.N.(fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în prezent notat public), pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, prin Ordonanța nr. 187/P/2010, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.G.(fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în prezent procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, iar, în temeiul art. 38 rap. la art. 45 alin. (1) și art. 42 alin. (2) C. proc. pen., disjungerea și declinarea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a cauzei privind pe autori necunoscuți, în vederea identificării lor și efectuării de cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.242 alin. (1) și (3) C. pen.
Petentul persoană vătămată K.G. a sesizat că, din dosarul nr. 614/P/1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (care a fost pierdut, iar ulterior, conform susținerii acestuia, găsit), lipsesc mai multe acte, respectiv rechizitoriul întocmit de procurorul A.N., referatul de terminare a urmăririi penale întocmit de către organul de poliție și concluziile unui test poligraf.
în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit următoarea situație de fapt:
în anul 1996, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, a fost înregistrat dosarul nr. 614/P, având ca obiect plângerea penală formulată de petentul persoană vătămată K.G. împotriva numitului T.I., cel dintâi susținând că, în anul 1991, a cumpărat un apartament în București, pe numele celui de-al doilea, întrucât, fiind cetățean străin, nu putea achiziționa imobile în România, iar, în anul 1993, când această interdicție a fost înlăturată, cel din urmă a refuzat să transcrie pe numele său dreptul de proprietate asupra apartamentului respectiv.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, prin Ordonanța nr. 614/P/1996 din data de 18 decembrie 1997, a dispus, în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) rap. la art. 11 pct. 1 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
împotriva acestei soluții, petentul persoană vătămată a formulat plângere la prim procurorului Parchetului, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 2721/VIII-1/2002 din data de 11 martie 2003.
De asemenea, în anul 2009, petentul persoană vătămată a formulat plângere la Judecătoria Sectorului 4 București, care a respins-o, ca tardivă, prin sentința penală nr. 2095/F din data de 11 noiembrie 2009, rămasă definitivă la data de 18 decembrie 2009, prin respingerea, ca nefondat, de către Tribunalul București, a recursului declarat de acesta.
Referitor la sesizarea petentului persoană vătămată, prin care acesta a susținut că dispariția Dosarului nr. 614/P/1996 a determinat în fapt soluția de scoaterea de sub urmărire penală anterior menționată, s-au constatat următoarele aspecte:
Prin Ordonanța nr. 614/P/1996 din data de 23 ianuarie 2003, procurorul N.I. a dispus, în temeiul art. 509 alin. (1) C. proc. pen., reconstituirea dosarului respectiv, privind pe învinuitul T.I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.
Din referatul întocmit de procurorul N.I. la data de 24 ianuarie 2003, a rezultat că, în urma verificării registrului penal pe anul 1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, s-a constatat că acel dosar a fost finalizat prin ordonanța din data de 18 decembrie 2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului anterior menționat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Ca urmare a ordonanței din data de 23 ianuarie 2003, procurorul N.I. a efectuat mai multe acte de urmărire penală, care au fost consemnate în procesul verbal din data de 24 februarie 2003.
în urma studierii acestui proces verbal, s-a constatat că actele despre care petentul persoană vătămată pretinde că au dispărut nu sunt menționate în cuprinsul său, astfel că, printr-o interpretare logică, s-a concluzionat că, în dosarul reconstituit, actele respective (rechizitoriul procurorului A.N., referatul organului de poliție și concluziile testului poligraf) nu au existat, astfel că procurorul N.I. nu avea posibilitatea sustragerii lor, motiv pentru care, în privința acestuia din urmă, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, întrucât fapta nu există.
S-a mai constatat, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de procurorul S.G. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (care a emis Ordonanța nr. 187/P/2010), că în registrul dosarelor penale al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, nu este consemnată găsirea Dosarului nr. 614/P/1996, după cum susține petentul persoană vătămată și, de asemenea, că, în dosarul respectiv, s-a dispus o singură soluție, și anume scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.I., conform ordonanței din data de 18 decembrie 1997, semnată de procurorul A.N.
în aceste condiții, presupunând că fapta sesizată de petentul persoană vătămată ar fi fost săvârșită de către cel din urmă procuror, ea nu putea fi decât concomitentă sau anterioară datei de 18 decembrie 1997, momente în raport cu care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., motiv pentru care, și în privința acestuia, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
împotriva rezoluției procurorului de caz, la data de 12 noiembrie 2010, petentul persoană vătămată a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen.
Prin Rezoluția nr. 2435/II/2/2010 din data de 22 noiembrie 2010, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului persoană vătămată, apreciind, în urma reverificării actelor premergătoare efectuate, că soluția dispusă este legală și temeinică.
Rezoluția anterior menționată a fost comunicată petentului persoană vătămată K.G., personal, prin scrisoare recomandată, la data de 28 noiembrie 2010, iar, la data de 15 decembrie 2010, în termen legal, acesta a formulat plângere, conform art. 2781alin. (1) C. proc. pen., în fața curții de apel, prin care a solicitat trimiterea cauzei la procuror, "pentru a se continua ancheta penală".
Verificând rezoluțiile anterior menționate, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de Parchet (în lipsa prezentării de către petentul persoană vătămată a unor înscrisuri noi) și în raport cu criticile care au legătură cu obiectul cauzei, curtea de apel a constatat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată.
S-a constatat, contrar susținerilor petentului persoană vătămată, că nu există nicio dovadă privind întocmirea, în Dosarul nr. 614/P/1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, a unui rechizitoriu prin care să se fi dispus trimiterea în judecată a numitului T.I. (având calitatea de învinuit în acea cauză), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
De asemenea, curtea de apel a constatat, tot contrar susținerilor petentului persoană vătămată, că nu există nicio dovadă privind supunerea învinuitului T.I., în cauza respectivă, la un test poligraf, al cărui rezultat să fi dispărut din Dosarul nr. 614/P/1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
Pornind de la constatările anterior evidențiate, s-a reținut, în privința intimatului făptuitor N.I. (care, în calitate de procuror, în baza ordonanței din data de 23 ianuarie 2003, a dispus și a procedat la reconstituirea Dosarului nr. 614/P/1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în conformitate cu dispozițiile art. 508 și urm. C. proc. pen.), că acesta nu a săvârșit nicio faptă care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât, în speță, nu există nu doar probe, dar nici măcar simple indicii că el ar fi sustras sau distrus vreun înscris al acelui dosar.
în consecință, s-a apreciat că atât soluția de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce îl privește, cât și temeiul juridic al acesteia, prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), sunt legale și temeinice.
în privința intimatei făptuitoare A.N. (care, în calitate de procuror, a emis ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului T.I., ce nu a fost desființată în plângerile formulate de petentul persoană vătămată, conform art. 278 și art. 2781C. proc. pen.), s-a reținut că, pentru fapta imputată acesteia, de a fi sustras sau distrus înscrisuri judiciare din același dosar (oricum, nedovedită), a intervenit într-adevăr prescrierea răspunderii penale.
Drept urmare, și în ceea ce o privește, s-a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale și temeiul juridic al acesteia, prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., sunt legale și temeinice.
în acest sens, raportat la regimul sancționator aplicabil infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. (închisoare de la 3 luni la 6 ani), s-a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale este cel reglementat de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv 8 ani și a început să curgă, potrivit art. 122 alin. (2) C. pen., de la data săvârșirii presupusei fapte, care, în mod evident, pornind chiar de la susținerea acuzatoare a petentului persoană vătămată, este anterioară sau cel mult concomitentă cu aceea a emiterii ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului T.I. (18 decembrie 1997), împlinindu-se astfel, conform art. 154 C. pen., cel mai târziu la data de 17 decembrie 2005.
Or, în speță, s-a constatat că însăși sesizarea petentului persoană vătămată, cu privire la fapta respectivă, este mult ulterioară acestei ultime date, ea fiind formulată abia în cursul anului 2009, o dată cu plângerea adresată Judecătoriei Sectorului 4 București în Dosarul nr. 6771/4/2009 și trimisă de instanța respectivă, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza unei dispoziții din Sentința penală nr. 2095/F din data de 11 noiembrie 2009, pronunțată în acel dosar.
Contrar susținerii petentului persoană vătămată, s-a reținut că infracțiunea imputată intimatei făptuitoare nu este nicidecum continuă, întrucât nu presupune prelungirea în mod natural a acțiunii (sustragere sau distrugere de înscrisuri dintr-un dosar judiciar) ce constituie elementul material al laturii sale obiective, după consumare, până la intervenția unei forțe contrare, ea putând fi eventual continuată, dacă s-ar fi dovedit săvârșirea repetată de către intimata făptuitoare, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, a mai multor asemenea acțiuni.
De asemenea, tot contrar susținerii petentului persoană vătămată, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 124 C. pen., ce reglementează prescripția specială a răspunderii penale întrucât, în speță, nu a operat nicio întrerupere a cursului prescripției prevăzute în art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP)
Prin urmare, constatându-se că nu există motive de desființare a rezoluției atacate, curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul persoană vătămată K.G., menținând rezoluția respectivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul K.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 21 septembrie 2011, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 80/F din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.
Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul K.G. este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen ., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 80/F din 7 martie 2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.
Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză s-a respins ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen ., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3205/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3154/2011. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
