ICCJ. Decizia nr. 3294/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3294 /20 12

Dosar nr. 2090/98/2011

Şedinţa publică din 16 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65/F din data de 29 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 2090/98/2011, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni de înşelăciune, prev. şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. şi de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., într-o infracţiune continuată de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prevăzută şi pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.Z., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (infracţiune comisă în dauna SC T. Slobozia).

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (infracţiune comisă în dauna SC I. SA Movila).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., rap. la art. 35 C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse, inculpatul M.Z. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) şi (2) şi art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, precum şi a pedepsei accesorii, pe aceeaşi perioadă, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului, M.Z., pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul M.Z. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) lit. b) C. pen., pe perioada termenului de încercare, inculpatul M.Z., a fost obligat să nu depăşească limitele teritoriale ale României, decât în condiţiile fixate de instanţă.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC T. SRL, în contradictoriu cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente SC M.D.P. SRL Jirlău, prin lichidator judiciar C.A.A.E.D.T.C.E.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC T. SRL, la plata de despăgubiri în cuantum de 102.443 RON, contravaloare marfa predată şi neachitată, cu dobânda legală, de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I. SA Movila, în contradictoriu cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC I. SA Movila, la plata de despăgubiri, în cuantum de 455.131,38 RON, contravaloare marfă predată şi neachitată.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra celor 50 părţi sociale deţinute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău, măsură instituită prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.

S-a luat act de faptul că părţile civile SC T. SRL Slobozia şi SC I. SA Movila nu au solicitat cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul M.Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.D.P. SRL, prin lichidator judiciar C.A.A.E.D.T.C.E., la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotăra astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.Z. a fost asociat unic şi administrator al SC M.D.P. SRL Jirlău, judeţul Brăila, societate înfiinţată în anul 2006.

Societatea administrată de către inculpatul M.Z. avea în proprietate o moară cu care procesa grâu, obţinând faină ce era vândută la diverse firme cumpărătoare. În anumite situaţii, această societate făcea şi comerţ cu grâu, în sensul că după cumpărarea unei cantităţi de grâu acesta era revândut unor alte societăţi.

Între SC T. SRL Slobozia şi SC M.D.P. SRL Jirlău, s-a încheiat la data de 25 august 2009 un contract de vânzare-cumpărare, contract prin care prima societate s-a obligat să vândă cantitatea de 250 tone grâu. Plata grâului s-a stabilit, potrivit contractului, să se efectueze cu numerar sau virament, în funcţie de valoarea livrării şi disponibilităţile cumpărătorului sau cu filă CEC lăsată de inculpatul M.Z., la data încheierii contractului. Tot în contract se prevedea că durata acestuia este de 10 zile şi încetează de drept la 30 august 2009, cu posibilitatea prelungirii în baza acordului de voinţă al celor două părţi, pe baza unui act adiţional.

După încheierea contractului, SC T. SRL Slobozia a livrat către SC M.D.P. SRL Jirlău, judeţul Brăila, cantitatea de 239.400 kg grâu, la efectuarea transportului cu mijloacele de transport trimise de către inculpatul M.Z., întocmindu-se de către vânzător un număr de 12 avize de însoţire a mărfii. După ce au încheiat livrarea grâului, SC T. SRL Slobozia a întocmit o factură fiscală din 28 august 2009, în valoare de 142.443 RON.

Din suma ce reprezintă contravaloarea grâului primit, inculpatul M.Z. a achitat în mai multe rânduri, în perioada 29 septembrie-07 octombrie 2009, 40.000 RON, SC T. SRL Slobozia, rămânând cu un prejudiciu de 102.443 RON.

Inculpatul M.Z., a recunoscut faptul că era dator către SC T. SRL, la data de 26 octombrie 2009 transmiţându-i acestei societăţi, în scris acest lucru şi precizând că suma restantă va fi achitată pe 30 octombrie 2009. Deoarece nici până la 09 noiembrie 2009 nu s-au achitat banii, SC T. SRL Slobozia a introdus în banca fila CEC lăsată de învinuit, aceasta fiind refuzată la plată de unitatea bancară care a precizat că „lipseşte total disponibilul", „plătitor aflat în interdicţie bancară".

SC M.D.P. SRL Jirlău, aşa cum a rezultat din adresa Băncii Naţionale a României, a intrat în interdicţie bancară la 04 noiembrie 2009.

Inculpatul M.Z., prin societatea ce o administra, a intrat în relaţii comerciale şi cu SC I. SA Movila, societate de la care, de asemenea, a cumpărat grâu.

Relaţiile cu SC I. SA s-au derulat în decursul mai multor ani, fiecare societate considerând-o pe cealaltă drept un vechi partener de afaceri.

Astfel, din luna ianuarie 2009, în virtutea acestor relaţii, SC M.D.P. SRL a cumpărat în mai multe rânduri grâu pe care l-a procesat, iar faina obţinută a vândut-o la diferite societăţi comerciale.

SC I. SA Movila a întocmit un număr de 29 facturi pentru grâul vândut, în valoare de 511.955 RON, preţul grâului fiind achitat prin bancă de către învinuitul M.Z., în mai multe rânduri, până în luna aprilie 2009.

Profitând de încrederea dobândită, prin respectarea repetată şi îndelungată a obligaţiilor contractuale, la data de 15 octombrie 2009, între SC I. SA Movila, reprezentată de inginer N.G. şi SC M.D.P. SRL Jirlău, judeţul Brăila, administrată de către inculpatul M.Z., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unei cantităţi de grâu, respectiv 200 tone.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat stipula în legătură cu plata, că aceasta se va efectua în termen de 10 zile de la livrarea grâului (întocmirea facturii), cu file CEC.

Tot în contractul încheiat cu acest prilej, în ceea ce priveşte recepţia calitativă a grâului, s-a stabilit că aceasta se va face la depozit sau la baza de recepţie, numai în prezenţa delegatului împuternicit al cumpărătorului.

La insistenţele inculpatului, acest contract a fost urmat de două acte adiţionale (din 20 octombrie 2009 şi din 30 octombrie 2009), prin aceste acte suplimentându-se cantităţile de grâu ce urmau a fi vândute de către SC I. SA Movila şi, respectiv, cumpărate de SC M.D.P. SRL Jirlău, respectiv 708.400 kg grâu. Valoarea totală a acestei cantităţi de grâu era de 587.490,12 RON. Din această sumă s-a achitat suma de 132.539,24 RON, rămânând o pagubă în dauna SC I. SA de 455.131,38 RON.

Inculpatul M.Z. a dispus să se achite cantităţile de grâu ridicate de la SC I. SA Movila, prin file CEC, completându-se şi emiţându-se astfel 10 file CEC. Aceste file CEC au fost predate de fiecare dată reprezentanţilor SC I. SA Movila, când se făcea o livrare de marfa. Din filele CEC pe care le-a predat, Banca C.R. a achitat doar 3 file, pentru restul de 7 file refuzându-se plata, întrucât nu exista disponibil în cont, iar apoi în luna noiembrie 2009, SC M.D.P. SRL Jirlău a intrat în interdicţie bancară.

La data de 23 octombrie 2009, SC M.D.P. SRL Jirlău, prin inculpatul M.Z., a solicitat Tribunalului Brăila, deschiderea procedurii de insolvenţă, întrucât „se află în stare de insolvenţă vădită la data formulării cererii, nu poate face faţă datoriilor exigibile către creditori, confruntându-se cu o puternică criză de lichidităţi pe fondul înregistrării de pierderi foarte mari".

După formularea acestei cereri de insolvenţă, care a fost admisă de Tribunalul Brăila, prin încheierea comercială nr. 75 din 04 noiembrie 2009 a judecătorului sindic, inculpatul M.Z. a continuat să ridice grâu de la SC I. SA Movila.

Toată cantitatea de grâu ridicată şi pentru care a existat contract de vânzare-cumpărare, a fost livrată în zilele de 21-23 octombrie 2009, 26-27 octombrie 2009 şi 30 octombrie 2009, deci inclusiv ulterior formulării cererii de insolvenţă.

Inculpatul M.Z. nu a înştiinţat reprezentanţii furnizorului de grâu cu privire la faptul că este în imposibilitate de a plăti grâul şi că a făcut cerere pentru declararea stării generale de insolvenţă a societăţii pe care o administra.

Contrar susţinerilor formulate în apărare, în opinia instanţei de fond, probele administrate au demonstrat indubitabil intenţia inculpatului M.Z. de a induce în eroare pe fiecare dintre cele două societăţi furnizoare de grâu, în vederea obţinerii mărfii şi apoi a neachitării acesteia.

Audiat în cauză, inculpatul şi-a susţinut constant nevinovăţia sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, recunoscând pretenţiile băneşti ale celor două societăţi comerciale, dar invocând nerespectarea unor obligaţii comerciale fără intenţia preexistentă încheierii contractelor, de inducere în eroare, cu privire la situaţia financiară reală şi posibilităţilor de plată ale firmei sale.

Cu ocazia apărării pe fond şi a concluziilor scrise depuse, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni de prejudiciu reţinute în rechizitoriu, într-una, comisă în formă continuată sau mai multe (în raport de numărul filelor CEC emise) infracţiuni concurente de pericol, prevăzute şi pedepsite de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/34, eventual cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Inculpatul a susţinut, în apărarea sa, că cererea de reorganizare a SC M.D.P. SRL Jirlău, adresată Tribunalului Brăila la 23 octombrie 2009, nu a fost premeditată, ea datorându-se unor cauze obiective, precum: criza economică, refuzul băncii creditoare de a-i aproba o cerere de reeşalonare a unui credit anterior de 40 milioane ROL, contractat tot pentru achiziţionare de grâu, creanţele bugetare şi celelalte cheltuieli inerente, nerespectarea de către SC I. SA a parametrilor contractuali, livrându-i grâu de slabă calitate, cu consecinţa obţinerii unor loturi de faină slab calitativă, imposibil de valorificat, scăderea imprevizibilă a preţului grâului, inclusiv a celui achiziţionat cu banii împrumutaţi de la bancă, reaua-credinţă a propriilor debitori, care nu şi-au mai onorat la rândul lor obligaţiile de plată, profitând de starea de insolvenţă a SC M.D.P. SRL.

Inculpatul a recunoscut totuşi că cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a avut drept scop împiedicarea băncii de a proceda la executarea silită, dar a susţinut că i-a adus la cunoştinţă martorului N.G., director general al SC I. SA, în timp util, acest aspect, cele două acte adiţionale, ulterioare contractului din 15 octombrie 2009, fiind în varianta sa, încheiate tocmai în scopul ridicării calităţii grâului livrat anterior, obţinerii unei faini calitative şi redresării situaţiei financiare a firmei din acel moment.

Întreaga apărare a inculpatului s-a bazat pe asemenea argumente, în sensul că la data încheierii contractelor, cu fiecare dintre cele două societăţi prejudiciate, a avut intenţia şi a fost convins că le poate onora. Astfel, în ceea ce priveşte relaţiile cu SC I. SA, inculpatul a invocat proasta calitate a unei părţi din cantitatea de grâu livrată, aproximativ 500 tone, societatea furnizoare nebeneficiind de posibilitatea unor analize avansate, precum coeficientul „W", precum şi încercarea de a-şi achita datoria faţă de această societate, inclusiv prin oferirea unui teren extravilan în schimbul datoriei băneşti, intenţie nefinalizată, urmare a revenirii reprezentanţilor SC I. SA asupra deciziei iniţiale de acceptare. Referitor la SC T. SRL, inculpatul a susţinut constant că fila CEC lăsată în alb reprezentantului acestei societăţi, a constituit doar o garanţie, ci nu o modalitate de plată şi s-a bazat continuu pe datoriile ce le avea de recuperat de la proprii-i debitori, pentru onorarea contractului, acesta fiind şi motivul încheierii convenţiei ulterioare cu SC I. SA, înainte de a onora contractul cu SC T. SRL.

Depoziţiile şi apărările inculpatului au fost susţinute de declaraţiile unor martori, foşti angajaţi ai SC M.D.P. SRL Jirlău, precum N.V., fost agent vânzări la această societate, C.N., fost director economic, şi B.A., fost şef Birou Aprovizionare la aceeaşi firmă, dar s-au şi contrazis sub anumite aspecte.

Ceea ce au susţinut martorii, ca de altfel şi inculpatul, a fost, în primul rând, existenţa unei relaţii destul de îndelungată şi apropiată a inculpatului M.Z. cu martorul N.G., director general al SC I. SA, discuţiile purtate cu acesta, prin care i s-ar fi adus la cunoştinţă situaţia firmei ori încercările inculpatului de a-l apela telefonic pe reprezentantul SC I. SA pentru rezolvarea plăţilor.

Totodată, martorul N.V. şi-a exprimat convingerea că dacă directorul general al SC I. SA, N.G., ar fi fost patron al societăţii creditoare, dacă l-ar fi păsuit totuşi pe inculpat la plată, sau dacă banca creditoare din acea perioadă i-ar fi acordat acestuia un termen de graţie, nu s-ar fi ajuns la situaţia de reorganizare şi neputinţă de onorare a obligaţiilor comerciale. La fel ca şi ceilalţi doi martori menţionaţi, acesta a invocat drept cauze certe şi obiective ale imposibilităţii onorării contractelor, criza economică, reaua-credinţă a propriilor debitori ai SC M.D.P. SRL, proasta calitate a fainei obţinute din grâul livrat de SC I. SA, ratele bancare, scăderea neprevăzută a preţului grâului, etc.

Martorul N.V. a susţinut chiar existenta unei înţelegeri între inculpat şi N.G., ca filele CEC emise de SC M.D.P. SRL să fie introduse în bancă doar în urma unor discuţii telefonice şi numai în măsura în care va exista disponibil bănesc.

Această susţinere nu a fost confirmată însă de inculpat, a fost contrazisă totalmente de mărturia lui N.G. şi nu s-a coroborat cu nicio altă declaraţie de martor.

Despre relaţia comercială cu SC T. SRL, relevantă a fost considerată mărturia lui B.A., care s-a ocupat personal de ridicarea grâului şi de plată. Martorul a susţinut că fila CEC lăsată acestei societăţi a avut drept scop doar crearea unei garanţii, ci nu plata însăşi, în opinia sa, aceasta fiind şi prevederea contractuală.

Martorul a relevat înţelegerea manifestată de reprezentanţii SC T. SRL, privind amânarea la plată.

Analizând aceste depoziţii, menite să convingă de existenţa unor cauze obiective şi nepremeditate ce ar fi determinat neachitarea unor obligaţii contractuale, în contextul întregului material probator existent, instanţa de fond a reţinut însă o acţiune a inculpatului, ca reprezentant al SC M.D.P. SRL, constând din amăgirea reprezentanţilor celorlalte părţi contractante cu prilejul tratativelor prealabile încheierii contractelor şi apoi din stăruinţa pe timpul derulării relaţiilor, în aceleaşi acte materiale de amăgire, pentru a-şi menţine partenerii de afaceri în eroare, cu privire la situaţia financiară reală a firmei şi posibilităţile sale de plată, atitudine specifică autorului infracţiunii de înşelăciune.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit prin decizia în interesul legii nr. 9/2005, distincţia dintre infracţiunea de înşelăciune comisă prin emiterea de cecuri fără a exista provizia sau acoperirea necesară şi infracţiunea incriminată de Legea cecului nr. 59/1934, în art. 84 alin. (1) pct. 2, arătând că pentru a exista această din urmă infracţiune este necesar ca beneficiarul cecului să fi avut cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras.

Or, instanţa de fond a apreciat că niciuna dintre probele administrate nu au evidenţiat faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de grâu din 24 august 2009 dintre SC T. SRL Slobozia şi societatea administrată de inculpat, firma furnizoare ar fi cunoscut situaţia financiară a cumpărătorului şi posibilităţile de plată ale acestuia.

Din cuprinsul contractului a reieşit indubitabil că plata urma să se facă cu numerar sau virament, în funcţie de valoarea livrării şi disponibilităţile cumpărătorului sau cu fila CEC. Astfel, din modul de exprimare, rezulta că achitarea preţului cu fila CEC constituia una dintre variantele posibile ale plăţii, ultima variantă posibilă, în lipsa numerarului sau a îndeplinirii obligaţiei de achitare a preţului, prin virament, de către debitor.

Instanţa de fond a opinat în sensul că este adevărat că s-a folosit termenul „garanţie" pentru această filă CEC, dar fiind enumerată printre mijloacele de plată şi, oricum, fiind cunoscut faptul că o filă CEC nu poate fi folosită decât ca instrument de plată, ci nu în alt scop, orice interpretare în sensul că fila CEC a fost dată societăţii creditoare doar pentru a se garanta îndeplinirea obligaţiei contractuale, este, în opinia instanţei de fond, neconformă realităţii dintre cele două societăţi, părţi contractante.

Scopul emiterii filei CEC nu a putut fi decât acela de a fi introdusă la plată, pentru recuperarea contravalorii grâului livrat, în ipoteza în care nu s-ar îndeplini obligaţia de achitare a preţului prin celelalte modalităţi, numerar sau virament, astfel că modalitatea folosită de SC T. SRL, de introducere ulterioară la plată, a fost conform contractului, fără nicio dovadă că societatea creditoare ar fi cunoscut, la data emiterii filei (data încheierii contractului), inexistenţa disponibilului necesar acoperirii la tras, la acel moment.

Între societatea administrată de inculpat şi SC T. SA nu s-au derulat alte relaţii comerciale, contractul sus-menţionat fiind singurul de acest gen, astfel că nu poate fi vorba de o continuare a unei colaborări mai vechi, de un parteneriat bine ştiut, în condiţiile căruia SC T. s-ar fi putut baza pe încredere şi încheia contractul, chiar dacă ar fi cunoscut situaţia reală a firmei debitoare.

Despre un parteneriat mai îndelungat se poate vorbi referitor la relaţia cu SC I. SA Movila, deşi martorul N.G., director general al acestei societăţi, nu a caracterizat relaţia contractuală cu SC M.D.P. SRL ca fiind neapărat una de încredere, nu a susţinut existenţa unor relaţii de prietenie cu inculpatul şi a arătat că verificările pe care le-a făcut referitor la situaţia financiară a SC M.D.P. SRL au fost cele obişnuite pentru fiecare partener de afaceri. Martorul a susţinut că nu a avut cunoştinţă nici de starea de insolvenţă şi nici de interdicţia bancară, suplimentarea cantităţilor de grâu prin cele două acte adiţionale s-a realizat la insistenţele inculpatului, iar cererea inculpatului de plată eşalonată a fost prea generală, inculpatul nedând curs invitaţiei sale de a veni la sediul SC I. SA şi de a discuta în concret această posibilitate.

În susţinerea afirmaţiei privind invitaţia adresată inculpatului de a se întâlni la sediul societăţii creditoare, pentru a prezenta detalii cu privire la „plăţile eşalonate" solicitate, la dosar s-au depus înscrisuri, fără ca în apărare să se probeze că s-ar fi şi dat curs acestei invitaţii.

Aceeaşi a fost, de altfel, situaţia şi în cazul SC T. SRL, prin adresa din 9 noiembrie 2011, această societate exprimându-şi acordul cu privire la plăţile eşalonate solicitate de inculpat, cerând însă, transmiterea în prealabil, a unui grafic de eşalonare rezonabil, obligaţie neonorată de inculpat.

Or, acest comportament nu a putut dovedi, în nici un caz, buna-credinţă sau intenţia indubitabilă de plată din partea inculpatului.

Acelaşi martor, N.G., a susţinut, contrar apărării, că nu au existat discuţii privitoare la necesitatea ridicării calităţii grâului, de fiecare dată documentele de calitate însoţeau marfa livrată, respectându-se întocmai condiţiile de calitate din contractul de vânzare-cumpărare din 15 octombrie 2009 şi din actele adiţionale ce l-au urmat.

Instanţa de fond a constatat că mărturia acestei persoane corespunde clauzelor contractuale, în sensul că nu s-a dovedit nerespectarea parametrilor prevăzuţi în contract privind calitatea grâului, printre parametrii contractuali nefiind prevăzut şi coeficientul W.

Aşa fiind, prima instanţă nu a primit apărarea referitoare la slaba calitate a grâului livrat de SC I. SA, raportat şi la declaraţia martorului C.N., audiat la cererea inculpatului, în sensul deteriorării unei cantităţi importante de grâu urmare a unei defecţiuni intervenită în celulele proprii ale societăţii administrată de inculpat, cu consecinţa scăderii preţului de vânzare.

Nu s-a putut reţine, ca o dovadă de bună-credinţă, nici încercarea inculpatului de a oferi SC I. SA o suprafaţă de teren extravilan, în schimbul datoriei, acest aspect neinteresând relaţiile dintre cele două societăţi din punct de vedere al dreptului penal. Ceea ce a interesat şi a avut în vedere instanţa de fond, sub acest aspect, a fost atitudinea subiectivă a inculpatului de la momentul încheierii contractului, ci nu încercările ulterioare disperate de a-şi atenua vina.

De asemenea, relevantă a fost considerată mărturia lui N.G., în sensul că cele 7 file CEC, refuzate la plată, au avut date scadente ulterioare încheierii actelor adiţionale, ceea ce a permis menţinerea în eroare a societăţii creditoare, care a continuat şi a finalizat livrarea cantităţilor de grâu înainte de primul refuz la plată.

Pentru a se stabili dacă nerespectarea obligaţiei de plată s-a urmărit de către emitentul cecului, sau aceasta s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, a fost analizată, întreaga activitate comercială desfăşurată, situaţia financiară de ansamblu a SC D.P. SRL.

Deşi aparent, concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, la cererea inculpatului, i-au fost favorabile, expertul concluzionând în sensul că totalul creanţelor de încasat de SC M.D.P. SRL depăşea pe cel al datoriilor către cele două societăţi comerciale, aceste concluzii trebuiau coroborate cu celelalte înscrisuri existente la dosar, în principal cu datele din raportul lichidatorului C.A.A.D.T.E., conform căruia mai existau şi alte datorii ale SC D.P. SRL Jirlău, totalul acestora, la 30 septembrie 2009, fiind de 11.525.587 RON, deci mult superior creanţelor, care, la aceeaşi dată, înregistra doar 1.578.393 RON.

Este adevărat, datoriile nu erau cu plata imediată, suma de 8.454.159 RON (conform raportului lichidatorului) urmând a fi achitată într-o perioadă de un an, iar diferenţa de 3.071.428 RON (potrivit aceluiaşi raport), într-o perioadă mai mare de un an.

În opinia instanţei, acest aspect nu schimbă cu mult situaţia de fapt, nu aduce noutăţi privind situaţia financiară de ansamblu a firmei administrată de inculpat, aceasta fiind destul de precară încă din anul 2008, conform indicatorilor financiari de bilanţ pe anul menţionat.

Această situaţie a persistat deci, şi, pe acest fond, al imposibilităţii redresării ei, inculpatul a încheiat contractul cu SC T. SRL Slobozia, la 25 august 2009, contract pe care nu l-a onorat.

Mai mult decât atât, prin adresa din 26 octombrie 2009, purtând semnătura inculpatului, adresată SC T. S.A., firma debitoare SC M.D.P. SRL şi-a exprimat intenţia de a achita debitul la 30 octombrie 2009. Şi aceasta în condiţiile în care la 23 octombrie 2009, solicitase deschiderea procedurii de insolvenţă, motivat de faptul că nu mai poate face faţă datoriilor exigibile, înregistrând pierderi foarte mari şi o puternică criză de lichidităţi, ceea ce nu poate fi interpretat decât ca o intenţie de menţinere în eroare a societăţilor păgubite, atitudine corespunzătoare infracţiunii de înşelăciune.

Inculpatul a susţinut că hotărârea de a încheia un contract şi cu SC I. SA a luat-o ulterior neonorării celui cu SC T. SRL, astfel că, în lipsa altor indicii certe în sensul unei hotărâri infracţionale unice, s-a impus, în opinia primei instanţe, reţinerea a două fapte distincte de înşelăciune.

În situaţia dată, apărarea inculpatului privind existenţa creditelor bancare, refuzul creditorilor de reeşalonare a plăţilor sau de acordare a unui termen de graţie, calitatea proastă a grâului, etc, a fost irelevantă, deoarece nimeni nu-şi poate invoca propria culpă pentru a se apăra, iar culpa inculpatului a fost redată clar în raportul lichidatorului, respectiv proasta administrare a activităţii.

Aşa fiind, nu s-a mai putut reţine în favoarea inculpatului parteneriatul mai vechi cu SC I. SA, ci dimpotrivă, s-a conturat ideea că prin onorarea primelor livrări făcute la începutul anului 2009 de către această firmă, s-a intenţionat tocmai obţinerea încrederii partenerului, afişarea unei false seriozităţi a firmei.

O dovadă a intenţiei de inducere în eroare a acestei societăţi a constituit-o şi însuşi faptul că a încheiat contractele şi apoi actele adiţionale în condiţiile neonorării unui contract anterior, cel cu SC T. SA, deci într-o împrejurare în care precaritatea situaţiei sale financiare era mai mult decât evidentă.

Nu s-a putut accepta apărarea inculpatului în sensul că ar fi încheiat contractul cu SC I. SA tocmai pentru a redresa situaţia cu SC T. SRL, în raport de datoriile pe care le avea de achitat per ansamblu şi de întreaga situaţie financiară a firmei de la acel moment.

Or, pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de înşelăciune la încheierea şi executarea unor contracte între două societăţi comerciale, prima instanţa a apreciat că este necesar să se constate că în acele momente ale relaţiilor comerciale reprezentantul unei părţi contractante trebuie să exercite acte de amăgire a reprezentantului celeilalte părţi, cu prilejul tratativelor prealabile încheierii contractului, iar pe timpul derulării acestor relaţii să stăruie în acte materiale de amăgire, menţinând astfel reprezentantul părţii vătămate în eroare.

Faţă de aspectele mai sus menţionate, instanţa a concluzionat în sensul că, în cazul inculpatului M.Z., aceste acte de amăgire s-au dovedit referitor la ambele societăţi, SC T. SRL şi SC I. SA, ceea ce a justificat reţinerea în sarcina sa a două infracţiuni de înşelăciune.

Astfel, inculpatul a dovedit reticenţă în a releva starea juridică şi financiar-economică a societăţii pe care o administra, ceea ce în corelaţie cu alte împrejurări poate fi caracterizată ca mijloc de amăgire.

Fără inducerea în eroare referitoare la situaţia reală a firmei (aspect ce trena încă din anul 2008) SC T. SRL, partener de afaceri necunoscut până în acel moment, nu ar fi încheiat şi nu ar fi executat contractul prin respectarea întru totul a clauzelor contractuale.

Nici SC I. SA nu a cunoscut situaţia financiară reală a SC D.P. SRL Jirlău, dovadă că a procedat la livrarea în totalitate a cantităţii de grâu, înainte ca primele file CEC refuzate la plată, să se întoarcă pentru lipsa de disponibil.

Inculpatul era la prima relaţie comercială cu SC T. SRL şi, deşi nu a onorat contractul cu această societate, a încheiat un nou contract cu SC I. SA, partener mai vechi de afaceri şi căruia îi câştigase încrederea printr-o atitudine corectă până la acel moment.

S-a dovedit, într-adevăr, că la o dată anterioară onorării celor două contracte, societatea administrată de inculpat ar fi avut de încasat de la proprii debitori 1.667.754 RON (obligaţie neonorată), sumă ce ar fi permis, teoretic, acoperirea datoriilor către SC T. SRL şi SC I. SA.

Realitatea financiară a firmei a dovedit însă contrariul, în condiţiile în care la 30 septembrie 2009, SC D.P. SRL Jirlău avea datorii de 11.525.587 RON, deci în cuantum mult mai mare decât creanţele de încasat, situaţie ce data din 2008.

Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost făcută la scurt timp după începerea derulării contractului cu SC I. SA şi a primului act adiţional, ceea ce dovedeşte premeditarea neplăţii, fiind bine ştiut că orice executare silită se suspendă după deschiderea procedurii de insolvenţă.

Mai mult, a continuat ridicarea de marfa de la SC I. SA şi după solicitarea menţionată.

Deşi cunoştea situaţia reală şi nu existau posibilităţi de plată, inculpatul M.Z. a transmis în scris SC T. SRL o adresă prin care promite onorarea plăţii până la 26 octombrie 2009, cu intenţia evidentă de amăgire, de menţinere în eroare.

Toate aceste împrejurări au relevat că inculpatul M.Z. a urmărit inducerea părţilor vătămate în eroare la încheierea fiecăruia dintre cele două contracte, menţinându-şi comportamentul fraudulos şi pe timpul executării.

La stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre infracţiunile comise în concurs real, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale şi obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte, gradul concret de pericol social al fiecărei infracţiuni, determinat de împrejurările şi modalitatea comiterii faptelor, persoana inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului, s-au reţinut ca circumstanţe de atenuare a răspunderii penale: lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere a prejudiciilor cauzate celor două părţi civile, prezenţa în instanţă pentru audiere, comportamentul dinaintea săvârşirii acestor fapte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.Z., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât CEC-urile au fost emise drept garanţie iar inculpatul a achitat în mare parte contravaloarea grâului.

O altă critică a vizat netemeinicia sentinţei sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor şi a modalităţii de executare, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 142/A din 16 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul M.Z. împotriva sentinţei penale nr. 65 din 29 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală.

A desfiinţează sentinţa apelată şi în fond, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul M.Z., din infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. şi de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În temeiul art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.Z. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

A aplicat art. 71-64 lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, constituind termen de încercare.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A respins ca inadmisibile acţiunile civile exercitate de părţile civile SC I. SA Movila şi SC T. SRL.

A ridicat sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, asupra celor 50 părţi sociale deţinute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău.

A obligat inculpatul M.Z. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia, onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Verificând hotărârea atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate de apelant, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Înşelăciunea, in modalitatea agravată prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., presupune, ca inducerea în eroare, amăgirea subiectului pasiv să se realizeze în scop ilicit şi printr-un mijloc fraudulos determinat - CEC-ul fără acoperirea necesară în bancă.

Caracterul ilicit al scopului este definit de atitudinea subiectului activ, care urmăreşte să obţină pentru el sau pentru altul un folos injust, un profit necuvenit, conştientizând ca astfel se produce o pagubă în patrimoniul victimei.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat însă, lipsa oricărei intenţii a inculpatului de a înşela pe reprezentanţii părţilor civile SC T. SRL şi SC I. SA Movila, în scopul obţinerii de la aceştia a unui folos material injust.

Astfel, martorii N.V., C.N. şi B.A. au confirmat apărarea inculpatului în sensul că nerespectarea obligaţiei de plată pentru marfa livrată de SC I. SA Movila nu s-a datorat relei credinţe a acestuia, ci unui concurs de împrejurări ce nu puteau fi prevăzut de inculpat, concurs de împrejurări care a avut un impact negativ asupra activităţii desfăşurate de SC M.D.P. SRL, respectiv scăderea imprevizibilă a preţului grâului, obţinerea unor loturi de făină slab calitativă, neîndeplinirea de către proprii debitori a obligaţiilor de plată, deteriorarea unei cantităţi importante de grâu urmare a unei defecţiuni intervenită în celulele proprii ale societăţii administrată de inculpat.

Buna credinţă a inculpatului a rezultat şi din faptul că a achitat o parte din suma reprezentând contravaloarea grâului primit şi a încercat să ofere SC I. SA o suprafaţă de teren extravilan în schimbul datoriei, toate aceste elemente formând convingerea instanţei de apel că prin acţiunile sale, inclusiv cele ulterioare formulării cererii de insolvenţă, inculpatul a urmărit doar redresarea activităţii SC M.D.P. SRL şi nicidecum prejudicierea partenerilor de afaceri.

Instanţa de control judiciar a apreciat că aceleaşi argumente sunt valabile şi în privinţa raporturilor cu partea civilă SC T. SRL, reprezentanţii acestei societăţi primind fila CEC emisă de inculpat la data încheierii contractului, ca garanţie a plăţii viitoare a mărfii livrate, acest fapt rezultând din chiar cuprinsul plângerii penale, precum şi din declaraţia martorului B.A.

Ideea de garanţie, în consideraţia căreia a fost primită fila CEC a fost evidenţiată şi de modul de completare a acesteia. Astfel, inculpatul a recunoscut că doar a semnat şi ştampilat cecul, această afirmaţie coroborându-se cu depoziţia martorului B.A., având forţa credibilităţii rezonabile, câtă vreme fila poartă ca dată a emiterii 09 noiembrie 2009, deşi reprezentanţii SC T. SRL au primit-o anterior acestei date. Indiferent dacă această practică este nelegală, câtă vreme CEC-ul este un instrument de plată ce trebuie prezentat la plată într-un termen de 15 zile de la data emiterii lui, în speţă nu se poate reţine inducerea în eroare făcută cu scopul obţinerii unui folos material.

Aşa fiind, fapta inculpatului de a emite aceste file CEC, la intervale diferite de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a avea la tras disponibil suficient, întruneşte însă elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată pentru această infracţiune, Curtea de Apel a ţinut seama de gradul concret de pericol social al faptei, de împrejurarea şi modalitatea în care a fost comisă, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului: necunoscut cu antecedente penale şi cu atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, astfel că a reţinut în beneficiul acestuia circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, întrucât prin decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunţată într-un recurs în interesul legii, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, acţiunea civilă nu poate fi alăturată celei penale, instanţa de control judiciar a respins ca inadmisibile acţiunile civile exercitate de părţile civile SC I. SA Movila şi SC T. SRL şi a ridicat sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, asupra celor 50 părţi sociale deţinute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău.

Împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au formulat recurs părţile civile SC I. SA şi SC T.

Ambele părţi civile au solicitat admiterea recursurilor declarate, casarea hotărârii instanţei de apel şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, precizând că prin aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) şi de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de control judiciar a reţinut o încadrare juridică greşită. Faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, şi nicidecum ale infracţiunii reţinute de instanţa de apel. De asemenea, în motivele de recurs depuse în scris, partea civilă S.C.Intercereal a invocat şi faptul că la termenul din 16 mai 2012 instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei fără să o pună şi în discuţia părţilor civile care nu erau prezente, aspect de natură a atrage casarea hotărârii atacate.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de părţile civile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de apel a reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi a individualizat just pedeapsa aplicată.

Astfel, pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea agravantă prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., se cere ca inducerea în eroare a subiectului pasiv să se realizeze în scop ilicit şi printr-un mijloc fraudulos determinat, respectiv CEC-ul fără acoperire necesară în bancă. Într-un atare caz, subiectul activ urmăreşte să obţină pentru el sau pentru altul un folos injust, un profit necuvenit, conştientizând că astfel se produce o pagubă în patrimoniul victimei. Or, din probatoriul administrat în cauză, rezultă lipsa oricărei intenţii a inculpatului de a-i înşela pe reprezentanţii celor 2 părţi civile, în scopul obţinerii de la aceştia a unui folos material injust.

Astfel, după încheierea contractului cu partea civilă SC T. SRL, inculpatul a achitat în mai multe rânduri acestei părţi civile, o parte din contravaloarea mărfii livrate către societatea administrată de acesta. Mai mult, inculpatul M.Z. a recunoscut faptul că este dator către partea civilă SC T. SRL, la data de 26 octombrie 2009 transmiţându-i în scris acest aspect şi precizând că restul sumei de bani va fi achitată pe data de 30 octombrie 2009. Deşi la data la care fila CEC a fost introdusă la bancă, respectiv pe data de 09 noiembrie 2009, aceasta a fost refuzată la plată, din adresa emisă de Banca Naţională a României, rezultă că firma administrată de inculpat a intrat în interdicţie bancară la data de 04 noiembrie 2009, deci ulterior emiterii de către inculpat a filei CEC. De altfel, reprezentanţii SC T. SRL au primit fila CEC emisă de inculpat la data încheierii contractului, ca garanţie a plăţii viitoare a mărfii livrate, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul plângerii penale, precum şi din declarţia martorului B.A.

În aceeaşi modalitate s-au desfăşurat relaţiile comerciale şi cu partea civilă SC I. SA. Mai mult, în acest caz, din totalul de 10 file CEC predate părţii civile de către inculpat, 3 dintre ele au şi fost achitate de unităţile bancare. Ca şi în cazul părţii civile SC T. SRL, filele CEC au for emise anterior datei de 04 noiembrie 2009, dată la care firma administrată de inculpat a intrat în interdicţie bancară.

Bună credinţă a inculpatului rezultă, pe de o parte, din faptul că a achitat o parte din suma reprezentând contravaloarea grâului primit, iar pe de altă parte, din faptul că a încercat să ofere SC I. SA o suprafaţă de teren extravilan, în schimbul datoriei.

De altfel, apărările formulate de inculpat au fost confirmate şi susţinute de către martorii audiaţi în cauză, respectiv N.V., C.N. şi B.A. Conform declaraţiilor acestor martori coroborate cu cele ale inculpatului, nerespectarea obligaţiei de plată pentru marfa livrată de SC I. SA Movila nu s-a datorat relei credinţe a inculpatului, ci unui concurs de împrejurări ce nu putea fi prevăzut de inculpat, concurs de împrejurări care a avut un impact negativ asupra activităţii desfăşurate de SC M.D.P. SRL, respectiv: scăderea imprevizibilă a preţului grâului, obţinerea unor loturi de făină slab calitativă, neîndeplinirea de către proprii debitori a obligaţiilor de plată, deteriorarea unei cantităţi importante de grâu urmare a unei defecţiuni intervenită în celulele proprii ale societăţii administrată de inculpat, argumente care sunt valabile şi în privinţa raporturilor cu partea civilă SC T. SRL.

Or, toate aspectele relatate anterior, formează convingerea instanţei că prin acţiunile sale, inclusiv cele ulterioare formulării cererii de insolvenţă, inculpatul M.Z. a urmărit doar redresarea activităţii părţii responsabile civilmente, şi nicidecum prejudicierea partenerilor de afaceri.

Ca atare, fapta inculpatului de a emite aceste file CEC, la intervale diferite de timp, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârşeşte infracţiunea prevăzută în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient (...)".

Aşa cum prevede decizia nr. 9/2005 pronunţată într-un recurs în interesul legii de către secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie „în această privinţă este de reţinut că prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. (4) în art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), şi nici prin dispoziţii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-şi efectele".

În mod legal a procedat instanţa de apel şi în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei. Dispunând condamnarea inculpatului M.Z. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în mod corect a respins ca inadmisibile acţiunile civile formulate de părţile civile SC T. SRL şi SC I. SA.

Şi aceasta întrucât, potrivit deciziei nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunţată într-un recurs în interesul legii de către secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează aspecte referitoare la emiterea şi forma cecului, transmiterea cecului, prescripţia şi infracţiunile care au legătură cu folosirea cecului.

Scopul acestor incriminări îl reprezintă, în principal, prevenirea emiterii cecurilor fără provizia necesară în contul bancar sau a completării lor în modalităţi care ar prejudicia beneficiarul.

Existenţa infracţiunile reglementate în Legea nr. 59/1934 nu necesită producerea unor consecinţe patrimoniale, deoarece protejează numai relaţiile sociale referitoare la operaţiunile cu cecuri în vederea asigurării credibilităţii acestor instrumente de plată, cu rol deosebit în relaţiile comerciale.

În cazul săvârşirii unor astfel de fapte, subiectul pasiv este instituţia bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acţiunea de emitere a cecului fără respectarea condiţiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Ca urmare, infracţiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infracţiuni de pericol, iar scopul acestei incriminări este acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale.

De altfel, instanţa supremă a statuat anterior în această materie, prin decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracţiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele şi, ca atare, în cazul unor asemenea infracţiuni instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale nu este competentă să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturată celei penale.

În cazul infracţiunilor reglementate de dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 59/1934 situaţia-premisă este dată de existenţa unui raport juridic de natură contractuală în care cecul, ca instrument de plată, reprezintă o garanţie a îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitori prin contractele comerciale încheiate.

De aceea, în cazul săvârşirii unor astfel de fapte, prejudiciul cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea obligaţiei asumate de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat, iar nu de emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale.

Este firesc, deci, ca în asemenea cauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii să aibă la dispoziţie numai acţiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu şi acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale.

De altfel, o asemenea soluţie se impune şi pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, cecul are valoare de titlu executoriu.

Or, faţă de aceste dispoziţii legale, chiar şi în cazul în care cecul a fost emis cu nerespectarea condiţiilor cerute de lege, el constituind titlu executoriu, nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să îşi poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin însăşi punerea în executare silită a cecului după o prealabilă învestire cu formulă executorie.

În aceste condiţii, alăturarea acţiunii civile celei penale ar duce, prin soluţionarea (în ipoteza admiterii), la crearea a două titluri executorii (hotărârea penală care soluţionează acţiunea civilă şi cecul însuşi), ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, obţinerea unui titlu executoriu pe calea acţiunii civile alăturate celei penale nici nu şi-ar justifica utilitatea cât timp hotărârea ce s-ar pronunţa în această privinţă nu ar putea cuprinde decât ceea ce deja este menţionat în cecul perfect valabil şi executoriu.

În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat în scris de partea civilă SC I. SA, referitor la nepunerea în discuţia tuturor părţilor a schimbării încadrării juridice a faptei, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din acelaşi cod şi, în consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., prin omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor noua încadrare juridică dată faptei, se sancţionează cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când prin omisiunea instanţei s-a adus părţii vătămate o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, situaţie care nu se regăseşte în situaţia de fată.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de părţile civile SC T. SRL şi SC I. SA împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să fie respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

 D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile SC I. SA şi SC T. SRL împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul M.Z.

Obligă recurentele părţi civile plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.Z. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1990/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1840/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: