ICCJ. Decizia nr. 3326/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3326/2011
Dosar nr. 7616/1/2011
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii C.C., B.R., C.A.O., B.C., M.M.V., B.E.E., C.M.P.M. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 10 mai 2011 a Tribunalului Braşov, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., printre altele, a menţinut ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor: B.R., C.A.O. şi C.C.
Au fost respinse cererile formulate de inculpaţi de revocare, respectiv, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a fost dispusă în condiţii de legalitate şi temeinicie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, a apreciat că privarea de libertate a inculpaţilor este justificată în raport cu gravitatea deosebită a acuzaţiilor ce li se aduc.
S-a mai arătat că, în ce priveşte starea de arest a inculpaţilor, la acest moment, trebuie reţinut, în primul rând, că toţi au fost condamnaţi, chiar dacă printr-o hotărâre nedefinitivă, iar această împrejurare atrage deţinerea lor în baza art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, nemaifiind vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenţei CEDO, şi că în speţă există indicii temeinice şi au fost administrate probe în etapa urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpaţii pot fi autorii faptelor reţinute de către prima instanţă.
În raport cu natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, urmările produse de faptele deduse judecăţii, durata mare de timp în care s-a derulat activitatea infracţională modalitatea în care s-a conlucrat pentru derularea în bune condiţii a activităţii infracţionale - conlucrare care a fost esenţială în cauză pentru a asigura succesul activităţilor infracţionale desfăşurate - şi mijloacele folosite pentru a intimida victimele şi a le menţine în postura de "marfă" pentru ca acestea să se prostitueze şi nu în folosul lor - activităţi ce denotă un dispreţ total al autorilor faptelor faţă de fiinţa umană şi faţă de normele de convieţuire socială instanţa retine că există încă un interes real al societăţii în sensul menţinerii încuiaţilor în stare de arest preventiv.
Analizând la acest moment procesual oportunitatea înlocuirii măsurii preventive privative de libertate a inculpaţi, lor C.C., C.A.O., M.M.V. şi B.R., cu o alta mai blândă, Curtea a reţinut că inculpaţii nu prezintă suficiente garanţii că lăsaţi în libertate, nu vor exercita presiuni asupra părţilor vătămate sau civile din dosar pentru a-şi retracta declaraţiile, împiedicând astfel buna desfăşurare a procesului penal cu atât mai mult cu cât tocmai vulnerabilitatea părţilor vătămate a fost aceea care a permis înfrângerea voinţei acestora şi exploatarea lor sexuală, iar inculpaţii au avut în prezentul dosar în permanenţă o atitudine de negare a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal , casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpaţii C.C., B.R. şi C.A.O. au fost arestaţi în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că au comis infracţiunile de proxenetism( art. 329 C. pen.), constituirea de grup infracţional organizat (art. 7 din Legea nr. 39/2003), trafic de minori [art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II a din Legea nr. 678/2001).
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor de care sunt acuzaţi.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei CEDO în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinându-se seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reţine că şi-ar fi desfăşurat activitatea, amploarea operaţiunilor .numărul mare de persoane implicate, fapt care sporeşte gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Cererile inculpaţilor formulate - în recurs - prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitate sunt inadmisibile.
Potrivit art. 141 C. proc. pen., încheierea prin care instanţa de apel respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor şi că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise şi din modalităţile concrete de săvârşire a acestora.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C., B.R. şi C.A.O. împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 514/1372/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3328/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
