ICCJ. Decizia nr. 3372/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie pe cauţiune (art. 160 ind. 4 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3372/2011
Dosar nr. 8037/2/2011
Şedinţa publică din 03 octombrie 2011
Deliberând asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 8037/2/2011 (3144/2011), în temeiul dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul B.R.V., dispunându-se obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) şi art. 681 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa şi că există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, context în care a apreciat că nu se justifică liberarea provizorie pe cauţiune, solicitată prin cererea înregistrată pe rolul Curţii.
În acest sens, instanţa a avut în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptei presupus a fi comisă de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a acestora - utilizarea, de către inculpatul B., în scopul obţinerii unor foloase materiale, a calităţii de funcţionar public fapt ce a adus atingere prestigiului unei instituţii publice; folosirea prerogativelor funcţiei de subsecretar de stat pentru a determina alţi funcţionari din cadrul Direcţie Plăţi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acţiunilor prin conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obţinute de persoanele titulare ale dosarului, prin intermediul coinculpatei A.C.T. -, numărul de persoane implicate, atingerea dusă ordinii publice, stadiul incipient al procesului penal iar pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei a apreciat că nu se impune punerea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.R.V., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri de către instanţa de fond a cererii de liberare provizorie pe cauţiune.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 1602 C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului fiind închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani şi neexistând date din care să rezulte că, lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică şi ar putea influenţa cercetarea judecătorească, având în vedere că, inculpata A.C.T. a recunoscut comiterea faptei, nu există nici pericolul de a săvârşii alte infracţiuni având în vedere că acesta nu mai îndeplineşte funcţia de subsecretar de stat, deţinută anterior privării sare de libertate.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul B.R.V. a fost arestat preventiv la data de 28 august 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., în baza încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 7627/2/2011 ( 2996/2011), pentru săvârşirea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în perioada iunie - august 2011, urmare a intervenţiilor efectuate de inculpata A.C.T., în calitatea de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu rang de subsecretar de stat, s-a folosit de prerogativele funcţiei sale pentru a-şi trafica influenţa asupra unor funcţionari din cadrul A.N.P.R.- Direcţia Plăţi pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul titularilor E.A., S.V., V.P., A.E. ş.a., privind un teren în suprafaţă de 7.180 mp, situat în municipiul Bucureşti, sector 1, reprezentând parcela 13/7 şi parcela 14/1, asigurând unora dintre titularii numai finalizarea cu celeritate a formalităţilor la nivelul acestei autorităţi publice şi primirea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani menţionată mai sus în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Prin intermediul aceleiaşi complice, inculpatul B.R.V. a pretins de la titularii E.A., S.V., V.P. şi A.E., o sumă de bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P., activitate care a şi fost realizată de inculpata A.C.T., constând în primirea mitei de la susnumite şi remiterea, ulterioară, a acestui folos vicepreşedintelui B.R.V., respectiv, suma de 400.000 lei primită de la E.A., prin mandatar V.P., în cursul lunii august 2011 şi suma de 520.0001ei la data de 26 august 2011, reprezentând o parte din sumele primite de la celelalte titulare.
Conform art. 1604 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 160 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 160 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşire din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, iar, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
In acord cu prima instanţă şi Înalta Curte constată, raportat la circumstanţele cauzei, că cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauţiune îndeplineşte condiţia pozitivă de admisibilitate în principiu impusă de art. 160 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la limita maximă a pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea ce formează obiectul cercetărilor penale declanşate împotriva inculpatului.
Analizând cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpat, în absenţa unor criterii legale care să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie pe cauţiune, Înalta Curte, apreciază că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului, analiza impunându-se a fi continuată, dincolo de aceste condiţii, prin raportare şi la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate.
Curtea, având a aprecia asupra oportunităţii lăsării inculpatului în libertate, reţine că în mod corect prima instanţă s-a raportat, conform practicii judiciare, la elemente privind natura şi gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat (ce a fost apreciat ca fiind unul ridicat fiind o infracţiune de corupţie la nivelul unui funcţionar cu rang de subsecretar de stat), la modalitatea în care aceasta a fost comisă( folosirea, în scopul obţinerii unor foloase materiale, a calităţii de funcţionar public şi a prerogativelor funcţiei de subsecretar de stat pentru a determina alţi funcţionari din cadrul Direcţie Plăţi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acţiunilor prin conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obţinute de persoanele titulare ale dosarului, prin intermediul coinculpatei A.C.T.), la urmările produse (atingerea dusă prestigiului unei instituţii publice care avea ca scop tocmai despăgubirea unor persoane care au suferit o atingere gravă adusă dreptului de proprietate), comportamentul inculpatului anterior declanşării procesului penal şi datele care circumstanţiază persoana acestuia (necunoscut cu antecedente penale) şi perspectiva acestui comportament după o eventuală liberare provizorie, dar şi stadiul procesual al procesului penal (faptul că instanţa nu a început încă efectuarea cercetării judecătoreşti, părţile vătămate nefiind audiate nemijlocit de judecător, iar, pe de altă parte, datele concrete ale cauzei care releva obiectiv că inculpatul are în antecedenţă astfel de intervenţii), Înalta Curte, constatând că în mod just prima instanţă a considerat că arestarea preventivă este necesară iar scopul procesului penal, reglementat de dispoziţiile art. l30 C. proc. pen., nu ar putea fi atins prin liberarea provizorie pe cauţiune.
De asemenea, nu trebuie omisă amploarea activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, caracterul repetat al faptelor de care este acuzat, precum şi legăturile existente între acesta şi ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni similare, aspecte care conduc la concluzia că acţiunile presupus a fi săvârşite de inculpat nu au avut un caracter accidental, ci au reprezentat manifestări ale unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru acesta, justificând temerea rezonabilă că va săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală în cazul în care va fi pus în libertate.
Astfel, Înalta Curtea reţine că, în cauză, există suficiente indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, fiind pus în libertate, inculpatul ar relua activitatea infracţională şi ar întreprinde, totodată, acte de natură să influenţeze probatoriul, fapt ce ar avea consecinţe directe asupra aflării adevărului în speţa dedusă judecăţii.
Având în vedere aspectele anterior menţionate, precum şi stadiul actual al procesului, nefiind încă demarată în cauză cercetarea judecătorească, Înalta Curte apreciază că privarea în continuare de libertate a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
In consecinţă, faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din acrea suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3381/2011. Penal → |
|---|
