ICCJ. Decizia nr. 337/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 337/2011
Dosar nr. 5517/120/2008
Şedinţa publică din 01 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa penală nr. 143 din 19 aprilie 2010, a condamnat pe inculpaţii:
1. M.D. la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) din acelaşi cod (p. văt. C.V.).
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (1), (2), (3) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) inculpatului i s-au interzis, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe durata de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 217 alin. (1) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 4 luni închisoare (infracţiunea de distrugere, p.văt. V.M.).
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen.s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor menţionate.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
2. M.S. la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (p. văt. V.M.).
În baza dispoziţiilor art. 217 alin. (1) C. pen., acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 4 luni închisoare (infracţiunea de distrugere, p.văt. V.M.).
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 86/1 alin. (2) raportat la art. 86/1 alin. (1) lit. b), c) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 86/2 alin. (1) C. pen.
Pe durata termenului de încercare, în conformitate cu dispoziţiile art. 86/3 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere individualizate ca atare la pagina 28 a sentinţei.
S-a dispus ca supravegherea să fie exercitată de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86/4 alin. (1) C. pen., raportat la art. 83 C. pen. şi art. 86/4 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b)C. pen.
Pe latură civilă, s-a constatat că inculpatul M.S. a achitat părţii civile Spitalul orăşenesc Titu, suma de 45 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea părţilor vătămate C.V. şi V.M.
Inculpatul M.D. a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, suma de 12.940,89 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru partea vătămată C.V.
În baza dispoziţiilor art. 14, art. 15 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999 C. civ., acelaşi inculpat a fost obligat să achite părţii civile C.V., sumele de 1500 lei despăgubiri materiale şi 10.000 lei daune morale.
În baza aceloraşi texte, inculpatul M.S. a fost obligat să plătească părţii civile V.M., sumele de 500 lei despăgubiri materiale şi 5000 lei daune morale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei bâte folosită de inculpatul M.S.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Între fraţii M.D. şi Ş. şi V.M., proprietar al unui magazin sătesc A.F. V., de mai mult timp exista o stare conflictuală, adesea ei ameninţându-se şi insultându-se reciproc.
În acest context, în seara de 16 septembrie 2008, V.M. şi C.V. au oprit autoturismul Logan Van, condus de primul, în faţa magazinului amintit, iar după o discuţie cu vânzătoarea M.F., ambii au vizitat o cunoştinţă şi după aceasta s-au reîntors în zona magazinului.
Imediat, autoturismul Logan a fost înconjurat de o Dacia Break albă condusă de M.D. şi de un Renault Laguna, condus de M.S.. Aceştia, fiecare având în mână câte o bâtă, au coborât din vehiculele amintite, s-au îndreptat spre Logan, M.D. în dreptul portierei dreapta unde pe scaunul din Logan se afla C.V., iar M.S. la portiera stângă, faţă, în dreptul scaunului ocupat de V.M. Ocupanţii din Logan s-au blocat în interiorul vehiculului.
Constatând acest lucru, M.D. a lovit cu bâta geamul portierei, l-a spart, M.S. a făcut acelaşi lucru geamului şi portierei stânga, astfel că prin spaţiile create, fiecare agresor a lovit pe câte unul dintre cei doi, M.D. pe C.V., iar M.S. pe V.M.
Deschizând portiera dreapta faţă, M.D. a continuat să-l lovească pe C.V. în cap, peste torace, abdomen şi antebraţul drept, cel lovit, prin ridicarea membrului amintit încercând să se apere. Deşi căzuse peste V.M., C.V. a continuat să fie lovit de către M.D., iar când a încercat să iasă din vehicul a fost atins în cap, lovitura făcându-l să se prăvălească la sol.
Concomitent, V.M. a fost lovit de către M.S. în cap, în zona urechii, a cotului drept, braţulului stâng şi în piciorul drept, în acesta atunci când, dorind să se apere şi-a scos membrul pe geam.
La un moment dat, constatând că prietenul său C.V. căzuse la pământ, lângă vehicul, V.M. a reuşit să iasă din maşină pe portiera dreapta faţă şi s-a refugiat în magazinul lui, dar a fost urmat de cei doi atacatori, aceştia având în mâini bâtele.
În magazin, folosind bâte, M.D. a spart o vitrină, intervenţia martorei M.F. ajutându-l pe V.M. să se retragă în magazin.
În tot acest timp, C.V., reuşind să se ridice de la sol a fugit spre postul de poliţie, pe drum el ascunzându-se într-un şanţ de unde a văzut plecarea agresorilor, fiecare conducând maşina cu care veniseră.
Reîntorcându-se la locul agresiunilor, C.V. a intrat şi el în magazin, aici i s-a făcut rău, C.P.M. văzându-l plin de sânge pe figură şi în zona capului.
Incidentul descris a fost văzut şi de A.M., aceasta sunând la telefonul de urgenţă 112, precum şi de către C.P.M. şi C.R.A.M., ei percepând fazele lovirii când părţile vătămate se aflau în Logan şi cereau ajutor.
Raportul de constatare medico-legală nr. 481/V din 24 septembrie 2008 din 02 octombrie 2008 a înscris că partea vătămată C.V. a prezentat traumatism cranio-cerebral cu hematom extradural fronto temporal drept subjacent unei fracturi craniene temporale drepte – operat, traumatism facial cu multiple fracturi arcadă zigomatică dreaptă, aripa mare sfenoidală, perete lateral şi medial orbită dreapta, hemosinus sfenoidal, etnoidal drept şi frontal, mic hematom intraorbitar, traumatism toraco-abdominal şi contuzie antebraţ drept.
S-a reţinut că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol.
În ce-l priveşte pe V.M., actul medico-legal nr. 1291 din 18 septembrie 2008 a înscris că a suferit multiple leziuni de violenţă, produse, posibil, prin lovire cu corp dur şi au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Serviciul judeţean de medicină legală Dâmboviţa a precizat cu adresa nr. 481.bis/V/2008 că leziunea care a pus în primejdie viaţa lui C.V. a fost traumatismul cranio- cerebral şi facial, cu următoarele traiecte de fractură şi leziuni hemoragice cerebrale: temporal stâng drept, la nivelul scuamei, cu fragment milimetric deplasat exterior şi traiect ascendent spre frontal, la proximitatea suturii coronare, cu sângerare importantă difuză din artera meningee mijlocie şi ramurile ei durale cu hematom extradural fronto temporal drept subjacent (operant), lama hemtică subdurală fronto temporală stânga densitate hematică intergiral temporo-occipital stâng, arcadă zigomatică dreapta.
La 23 martie 2010, cu adresa nr. 43/S, acelaşi serviciu a comunicat că punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate C.V. rezultă din potenţialul letal al leziunilor, dat de tipul şi gravitatea iniţială a acestora.
La cercetarea judecătorească, inculpaţii au contestat situaţia de fapt, în esenţa ei acreditând că au fost obligaţi să se apere în faţa provocării şi a atacurilor venite din partea celor doi loviţi, ei susţinând la un moment dat că în autoturismul lui V.M. s-ar fi aflat o sabie, aceasta a fost luată de C.V. şi cu ea, el i-a ameninţat, apărările lor fiind de conjunctură, aspectele necoroborându-se cu nicio probă, probatoriul administrat conturând dinamica incidentului astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, iar inculpaţii nu au suferit sau prezentat nicio agresiune, fie chiar de întindere redusă.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri cei doi inculpaţi, M.D. criticând încadrarea juridică a faptei, în opinia lui aceasta fiind infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., greşita nereţinere a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greşita individualizare a pedepselor, acest motiv fiind formulat şi de inculpatul M.S. şi ambii, greşita soluţionare a laturii civile a cauzei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 76 din 10 septembrie 2010, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul M.D., a desfiinţat în parte, sentinţa apelată, sa reţinut în favoarea lui circumstanţe atenuante [art. 74-76 lit. a) C. pen.] şi a redusa pedepsele de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 lit. i) C. pen. şi de la 4 luni închisoare la 15 zile închisoare pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Decizându-se contopirea pedepselor, inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b)C. pen.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.S.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ambii inculpaţi au formulat recursuri, cazurile de casare fiind detaliate în prezenta.
Recursul declarat de parchet este fondat.
În procesul individualizării pedepsei, avându-se în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă înscrise în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Totodată, avându-se în vedere art. 52 C. pen., pedeapsa trebuie să constituie o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca atare, atingerea scopului pedepsei este condiţionată de cuantumul acesteia. El asigurând echilibru între componentele criteriilor de individualizare, dar şi de motivarea în drept şi în fapt, pe datele cauzei, a modului în care instanţa s-a orientat.
Raportând la cauză aceste deziderate, simpla constatare că înainte de 16 septembrie 2008 între familia inculpatului M.D. şi partea vătămată V.M. au existat diferende, nu conduce la reţinerea de circumstanţe atenuante cu influenţa asupra câtimii pedepsei.
Împrejurările de fapt ale cauzei, respectiv lovirea, de către inculpat a părţii vătămate C.V. cu o bâtă în zona capului, a feţei, doborârea la pământ, urmărirea victimei, distrugerea vehiculului, a unor obiecte de mobilier din magazin, demonstrează pericol social grav, faptele s-au comis în concurs, iar inculpatul, nici un moment nu a regretat incidentele şi nu a fost sincer.
Aşa fiind, individualizarea pedepsei astfel cum a fost realizată de către instanţa de fond, corespunzând criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare este temeinică în baza dispoziţiilor art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de parchet va fi admis şi se va menţine, în ce-l priveşte pe inculpatul M.D., sentinţa instanţei de fond.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen. motivat de apărarea inculpatului M.D. pe greşita aplicare a dispoziţiilor art. 62, art. 63, art. 66 şi art. 67 C. proc. pen., în sensul că nu s-a examinat cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat, „în infracţiunea de vătămare corporală gravă cu punerea în pericol a vieţii victimei" (fila 44 dos. ÎCCJ, secţia penală), din verificarea lucrărilor cauzei, se constată că instanţa de fond şi cea de control judiciar au analizat amplu şi au coroborat toate probele, actele medicale, expunând în ce priveşte partea vătămată C.V., că leziunea care i-a pus viaţa în primejdie a fost traumatismul cranio-facial şi cerebral şi ea rezultă din potenţialul letal al leziunilor, dat de tipul şi gravitatea iniţială a acestora. Totodată, jurisprudenţa a statuat că lovind victima de mai multe ori în cap şi peste faţă, cu o bâtă din lemn cu provocarea leziunilor deja amintite, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, indirectă, şi nu de a-i produce doar vătămări corporale, loviturile datorită intensităţii lor, regiunii vitale în care s-au aplicat şi instrumentului folosit denotând poziţia lui subiectivă. Numai împrejurări independente de voinţa lui, respectiv că partea vătămată s-a apărat, era baricadată în maşină când a reuşit să se elibereze a fugit, au făcut ca lovirea să nu-i producă moartea. Acţionând astfel, inculpatul a prevăzut eventualitatea survenirii rezultatului mai grav. Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) teza a II-a, punerea în primejdie a vieţii persoanei este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu praeterintenţie. Dar, în stabilirea laturii subiective, se ţine seama de toate datele de fapt: obiect folosit, intensitatea cu care s-au aplicat loviturile, zona anatomică spre care au fost îndreptate, urmările ce se puteau produce, astfel că fapta sa este tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Aserţiunile apărării din motivele scrise sunt şi derutante pentru considerentul că se „amestecă" situaţia de fapt privindu-l pe M.D. cu cea privindu-l pe coinculpatul M.S., acesta din urmă lovindu-l pe V.M., fapta sa fiind infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., pentru această parte vătămată leziunile de violenţă necesitând pentru vindecare 35-45 zile de îngrijiri medicale (echimoze, excoriaţii, hematoame, contuzii, traumatism cranio-cerebral şi facial minor).
Cum sentinţa şi Decizia instanţei de apel sunt legale şi temeinice, recursurile declarate de inculpaţi fiind nefondate, în baza dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 76 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală sus-menţionată, numai cu privire la inculpatul M.D. şi menţine sentinţa penală nr. 143 din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.S. şi intimatul inculpat M.D. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 octombrie 2008 la 01 februarie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3328/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3372/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
