ICCJ. Decizia nr. 3417/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3417/2011
Dosar nr. 14072/320/2010
Şedinţa publică din 05 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 109 din 02 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş s-a dispus în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului M.G., la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravată.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului M.G. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore din data de 26 mai 2009.
S-a luat act că partea vătămată S.R. prin reprezentant legal S.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat, iar în baza art. 349 C. proc. pen. raportat la art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1040 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Această soluţie a instanţei de fond, înlăuntrul termenului imperativ reglementat de disp. art. 385 C. proc. pen., a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.G.. în declaraţia de recurs depusă la data de 11 februarie a.c, la Judecătoria Tg.Mureş, inculpatul a înţeles să solicite reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicate, deoarece aceasta era prea aspră, dat fiind faptul că este infractor primar şi a manifestat sinceritate în cauză.
Analizând recursul astfel declarat, prin prisma disp. art. 3859 C. proc. pen. s-a reţinut că acesta are caracter nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:
Cauza ce a format obiectul dosarului nr. 14072/320/2010 al Judecătoria Tg.Mureş a fost instrumentată, din punctul de vedere al competenţei materiale şi teritoriale, de instanţa competentă să soluţioneze astfel de speţe, la toate termenele de judecată participând şi procurorul. Pe întregul parcurs al instrumentării cauzei, inculpatului i s-a asigurat deplina exercitare a drepturilor şi garanţiilor procesuale ce-i reveneau în această calitate. Pe baza unei judicioase interpretări a probatoriului cauzei (probatoriu constând în proces-verbal de efectuare a unor acte premergătoare proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, proces-verbal de identificare, proces-verbal de control corporal, proces-verbal de depistare şi conducere la sediul poliţiei, dovezile de ridicare-predare a telefonului mobil marca Nokia, declaraţiile învinuitului /inculpatului, declaraţiile părţii vătămate S.R., declaraţiile martorilor V.H. şi E.R.) s-a stabilit o stare de fapt corectă, ce a primit adecvata încadrare juridică. S-a demonstrat, mai presus de orice dubiu, faptul că, în după amiaza zilei de 25 mai 2009, în jurul orelor 18,30 prin exercitarea de violenţe, în loc public, inculpatul M.G., împreună cu persoana ce-l însoţea, au deposedat-o pe victima S.R. de telefonul mobil, marca Nokia 3100, pe care aceasta îl avea asupra sa. Pentru a această infracţiune, cu grad de pericol ridicat, o infracţiune complexă, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, prev. art. 52, art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) fiind corect interpretate şi aplicate. Făcându-se o corectă evaluare a circumstanţelor reale (săvârşirea faptei împreună cu o altă persoană, în loc public, prin exercitarea de violenţe fizice şi verbale, cu caracter repetat, asupra unei victime în vârstă de 12 ani, pentru a-şi însuşi bunul acesteia) dar şi a celor personale (inculpatul este infractor primar, a comis fapta în stare de intoxicaţie voluntară - inhalare vapori de prenadez, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză) s-a păşit la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special al pedepsei prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune. De menţionat că, şi la acest nivel jurisdicţional, inculpatul a învederat faptul că împăcându-se cu mama victimei sale, se poate dispune alinarea regimului sancţionator deja aplicat. O asemenea susţinere este lipsită de fundament, deoarece circumstanţele reale şi personale prezentate mai sus şi faptul că, în cauză, prejudiciul produs a fost recuperat, integral, prin restituire au condus, aşa cum s-a mai arătat, la aplicarea unei pedepse privative de libertate egale cu minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. şi ped. de disp. art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen. În cazul unor astfel de infracţiuni acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, împăcarea inculpatului cu victima sa nefiind de natură a conduce la o atenuare a pedepsei ce se impune a-i fi aplicată inculpatului pentru comiterea unei asemenea grave infracţiuni. Constatându-se că hotărârea judecătorească atacată se caracterizează prin legalitate şi temeinicie, fiind la adăpost de orice critică, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat, recursul promovat M.G. împotriva sentinţei penale nr. 109 din 2 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr. 14072/320/2010.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.G.
La termenul de azi, 5 octombrie 2011, Curtea, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către Curţile de apel, cum este cea atacată în cazul de fată.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul M.G. , împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia nr. 358/R din 01 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins ca nefondat, recursul promovat M.G. împotriva sentinţei penale nr. 109 din 2 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr. 14072/320/2010.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 358/R din 01 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 358/R din 01 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3381/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3427/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
