ICCJ. Decizia nr. 3376/2011. Penal. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3376/2011

Dosar nr.3823/96/2007

Şedinţa publică din 4 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.

Prin sentinţa nr. 303 din 14 decembrie 2009 s-a dispus.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului M.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) „delapidare", prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen. „fals material în înscrisuri oficiale" prevăzut de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. „uz de fals" prevăzut de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la delapidare" prevăzut de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215¹C. pen. „înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul B.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la infracţiunea de delapidare" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215¹ C. pen. infracţiunea de „folosirea bunurilor societăţii în scop personal" prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 312/1990 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată SC M.P.P. SRL din Cluj Napoca.

S-a dispus ridicarea sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 00190/2003 a Poliţiei Miercurea Ciuc asupra bunurilor aparţinând inculpatului B.L.

S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

S-au reţinut următoarele.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, întocmit la data de 03 decembrie 2007, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 3823/97 din 06 decembrie 2007, au fost trimişi în judecată inculpaţii.

1. M.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), delapidare prev. de art. 215¹ alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen.;

2.B.J., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 215¹ C. pen. şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.;

3. B.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215¹ C. pen. şi infracţiunea de folosire a bunurilor societăţii în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin rezoluţia din 26 ianuarie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Prin rezoluţia dată la 12 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, motivând că modalitatea în care au fost săvârşite faptele acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost dispusă începerea urmăririi penale.

Prin ordonanţa din 18 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a admis plângerea formulată de către partea vătămată SC M.P.P. SRL din Cluj Napoca şi s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.

În fapt, s-a reţinut că la data de 15 mai 2001 învinuitul M.L. în calitate de şef Staţie M. M. Ciuc, conform regulamentului interior al societăţii a încheiat un contract de alimentare cu carburanţi pe credit cu limita de creditare de 20 milioane RON cu societatea comercială SC I.C. SRL reprezentat de învinuitul B.J. în calitate de administrator, societatea comercială putând să alimenteze la Staţia M. M. Ciuc autoturismele societăţii până la concurenţa sumei de 20 milioane RON.

După epuizarea limitei de creditare, învinuitul M.L. încălcând cu ştiinţă atribuţiile de serviciu a continuat să livreze carburanţi către societatea SC I.C. SRL M. Ciuc, cu toate că aceasta nu a depus garanţii şi nu a onorat plăţile către SC M., astfel până la sfârşitul lunii martie 2002 a ridicat o cantitate de carburanţi în valoare totală de 2.442.408.786 RON.

Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, cu toate că învinuitul B.J. din ianuarie 2002 nu avea calitatea de administrator în cadrul societăţii SC I.C. SRL M. Ciuc, iar din luna martie 2002 SC M.R. SRL a constatat activitatea infracţională a învinuitului M.L., totuşi învinuitul B.J. a achiziţionat în numele societăţii carburanţi şi cartele telefonice deţinând ilegal o ştampilă a societăţii, cu ajutorul învinuitului M.L.

Materialele ridicate nu au fost contabilizate în registrele contabile ale societăţii SC I.C. SRL M.Ciuc.

Învinuitul M.L. încălcând a doua oară regulamentul interior al societăţii SC M.R. SRL, fără încheierea contractului de alimentare cu carburanţi pe credit, a livrat către patru societăţi comerciale carburanţi, respectiv SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL şi SC B.I. SRL, la primele două societăţi administrator fiind tatăl învinuitului B.J. şi la cele două din urmă învinuitul B.L.

S-a mai reţinut că învinuitul M.L. a livrat carburanţi către primele două societăţi în valoare de 2.435.656.447 RON, iar către cele două societăţi din urmă în valoare de 1.118.732.463 RON.

Din probele administrate în cauză a rezultat că produsele petroliere achiziţionate pe numele societăţilor SC T. SRL şi SC B.I. SRL erau folosite pentru alimentarea celor 10 autoturisme deţinute de tatăl învinuitului B.L., pentru încălzirea magazinului şi pentru încălzirea locuinţei personale a tatălui învinuitului.

În faţa organelor de urmărire penală, inculpaţii au declarat că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Pe parcursul urmăriri penale a fost solicitat efectuarea unei expertize contabile, Parchetul considerând că proba solicitată nu este concludentă, prin Ordonanţa din 02 noiembrie 2007 a fost respinsă, de asemenea în faza de urmărire penală s-a luat măsura asiguratorie prin instituirea sechestrului asigurător.

Pe parcursul cercetărilor judecătoreşti au fost folosite următoarele probe: declaraţiile inculpaţilor, a martorilor din rechizitoriu şi raportul de expertiză contabilă.

Audiat în faţa primei instanţe, inculpatul B.L. a declarat că nu se consideră vinovat pentru faptele reţinute în sarcina sa. Toate produsele petroliere ridicate de către societăţile comerciale ale căror administrator a fost, au fost folosite în interesul societăţilor respective, toate facturile emise de Staţia M. din M. Ciuc au fost contabilizate la firmele ale căror asociat a fost. Facturile emise au fost plătite prin compensare o parte din ele, iar celelalte facturi nu au fost achitate având în vedere că societăţile comerciale ale căror administrator a fost au întrat în lichidare.

Inculpatul B.J. audiat în faţa primei instanţe nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, arătând că nu l-a influenţat cu nimic pe coinculpatul M.L. privitor la livrările produselor petroliere din partea societăţilor comerciale la care a fost administrator sau reprezentant al firmei. În momentul când a aflat că s-a acumulat o pagubă la Staţia SC M.R. SRL din M. Ciuc unde era şef de staţie M.L. a livrat diferite bunuri prin compensare la societatea comercială M. M. Ciuc. Toate concilierile privind compensările s-au încheiat la sediul firmei din Cluj Napoca unde erau prezenţi reprezentanţii SC M. De asemenea a mai declarat că toate produsele petroliere care au fost ridicate au fost folosite de către autoturismele societăţii. În baza contractelor de livrare a produselor petroliere de mai multe ori a efectuat plăţi parţiale către Staţia M. din M. Ciuc, iar facturile neachitate s-au datorat faptului că aceste acte au dispărut dintr-un autoturism din motive necunoscute de el.

Audiat în faţa primei instanţe inculpatul M.L. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa. A declarat că în cadrul SC M. M. Ciuc nu a existat nici o filială sau secţie de contabilitate, toate actele respectiv toate facturile, chitanţele au fost înaintate din timp la sediul central din Cluj Napoca. Are cunoştinţă că între inculpatul B.J. şi SC M.R. SRL a existat o tranzacţie privind compensarea cu diferite materiale pentru produsele petroliere livrate, inculpatul B.J. cu titlu de compensare a livrat la toate staţiile M. din ţară diferite produse: băuturi, materiale cosmetice şi alte produse care se vindeau la staţiile M. Personal nu avea nici o posibilitate de a verifica aceste compensări, având în vedere că toate facturile privind compensările au fost trimise la centrul din Cluj Napoca.

De asemenea a mai declarat că şi coinculpatul B.L. la fel a procedat cu compensările ca şi inculpatul B.J. Toate alimentările cu produsele petroliere de către clienţi au apărut în evidenţele SC M.R. SRL din Cluj Napoca şi Bucureşti în ziua livrării acestor produse având în vedere că pe baza acestor raportări au fost livrate produsele petroliere la staţia de petrol.

Martorul L.I., fost administrator la SC I.C. SRL M. Ciuc, audiat în faţa primei instanţe a menţinut declaraţiile date în faţa organelor de cercetare şi de urmărire penală, arătând că a avut contract de livrare cu Staţia M. din M. Ciuc, contractul fiind încheiat de inculpatul B.J., pe baza căruia au fost achiziţionaţi carburanţi, în schimb prin compensare au fost livrate diferite produse Staţiei M. din România.

Martorii K.Z. şi H.A., având calitatea de conducători auto la societatea comercială aparţinând inculpatului B.L., au declarat că carburanţii care au fost ridicaţi de la Staţia SC M.R. SRL au fost folosiţi pentru alimentarea autovehiculelor societăţii.

Martorul G.O., angajat al SC M.R. SRL, a declarat că toate societăţile comerciale ale căror administratori au fost inculpaţii la staţia M. au avut fişe de alimentare, livrările fiind făcute cu respectarea normelor interne.

R.L., audiat în faţa instanţei în calitate de martor, a menţinut declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, arătând că: în perioada anilor 2001-2002 fiind angajat la Staţia M. M. Ciuc, a alimentat autovehiculele aparţinând societăţilor comerciale, ale căror administratori au fost, şi că nu cunoaşte nimic despre lipsa în gestiunea inculpatului M.L.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză contabilă întocmit de expert contabil judiciar Dr. ec. D.M., la sediul central SC M.R. SA din Cluj Napoca. S-a arătat că din acest raport rezulta modul în care se întocmeau documentele primare de evidenţă contabilă în perioada 2000-2002 la nivelul staţiei de benzină şi modul de transmitere al acestor date la sediul central din Cluj Napoca, unde se conduce evidenţa sintetică şi analitică pe fiecare staţie în parte. Evidenţa contabilă a SC M.R.SA a fost centralizată informatic în perioada august 2002-septembrie 2002 la sediul central din Cluj Napoca.

S-a constatat că documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente ajungeau la un interval de două săptămâni la sediul central al unităţii din Cluj Napoca. Definitivarea tranzacţiilor lunare se făcea de şeful staţiei la sfârşitul fiecărei luni, când programul de gestiune al staţiei era descărcat şi se lista „Raportul de vânzări". Acest raport conţinea o situaţie clară privind vânzările realizate direct prin casierie, prin carduri şi vânzările pe credit, semnat de şeful staţiei după care împreună cu toate documentele se trimitea la sediul central din Cluj Napoca, datele care erau verificate, introduse şi centralizate la nivelul de societate.

S-a mai reţinut că programul de gestiune al staţiei conţinea evidenţa analitică a alimentărilor făcute către fiecare client, evidenţa se trimitea la sediul central la care au fost ataşate şi facturile emise şi neachitate de clienţi.

La nivel de staţie se făceau încasările imediate pentru care se dădeau chitanţe, vânzările pe credit se raportau la sediul central, dar nu se mai urmăreau la nivel de staţie, urmărirea clienţilor se făcea la nivel de sediu central, unde aveau loc şi unele compensări între firme. S-a mai reţinut că urmărirea clienţilor şi încasarea datoriilor acestora s-a făcut direct la nivel central, fără a se comunica şefilor de staţie situaţia debitelor.

La sediul firmei nu s-a găsit nici un document din care să rezulte că aceste compensări au fost comunicate şefului de secţie de la care s-a făcut alimentarea, încasările şi compensările nu se urmăreau la nivel de staţie.

Din cele prezentate mai sus prima instanţă a constatat că şeful de staţie nu avea acces direct în sistemul informatic contabil al SC M.R. SA, sarcina urmăririi încasărilor de la vânzările de credit nu intra în atribuţiile de serviciu ale acestuia.

În luna iunie 2002 au fost introduşi în baza de date analitică atât la nivel de staţie cât şi în evidenţa analitică şi sintetică la sediul central al SC M.R. SA clienţii: SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL, SC B.I. SRL, administratorii fiind inculpaţii.

SC M.R. SA a acceptat fără contracte prealabile şi a introdus în baza sa de date timp de 8 luni în perioada mai-decembrie 2002 facturile aferente vânzărilor pe credit, emise de Staţia din M. Ciuc către cele patru societăţi comerciale şi nici nu a urmărit pe nivel de staţie situaţia încasărilor.

Faţă de considerentele mai sus prezentate instanţa a reţinut că şeful de staţie nu avea acces direct în sistemul informatic contabil al SC M.R. SA, majoritatea clienţilor în cauză erau şi furnizorii SC M.R. SA, deci accesarea altor staţii, urmărirea compensărilor făcută de centru erau practic imposibil pentru şeful de staţie.

Instanţa a constatat că toate facturile emise de către şeful staţiei din M. Ciuc au fost înaintate la centrul din Cluj Napoca, urmărirea clienţilor se făcea la nivel de sediu central, urmând ca aceasta din urmă să facă toate demersurile pentru încasarea sumelor datorate de la cele cinci societăţi comerciale.

Astfel, instanţa a considerat că modalitatea în care au fost săvârşite faptele, acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost dispusă urmărirea penală şi trimiterea inculpaţilor în judecată.

S-au respins pretenţiile civile ale părţii civile arătându-se că pentru valorificarea prejudiciului partea vătămată urmează a se adresa instanţei civile, pe calea unei acţiuni în pretenţii faţă de cele cinci societăţi comerciale debitoare.

Împotriva acestei sentinţei au declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi partea civilă SC M.R. SRL P.P. SRL Cluj-Napoca.

Aceştia au solicitat desfiinţarea sentinţei atacate considerând că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost încadrate greşit şi de asemenea că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpaţilor. S-a motivat că instanţa de fond nu a manifestat rol activ şi a dat o greşită încadrare juridică faptelor comise de inculpaţi. S-a mai arătat că prima instanţă nu a interpretat în mod corect probele administrate în cauză, probe care ar conduce la incriminarea celor trei inculpaţi pentru infracţiunile comise.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele învestirii, Curtea de Apel Tîrgu Mureş ca instanţă de control judiciar a admis apelul parchetului reţinând că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută şi dovedită, este corect stabilită, prima instanţă a avut în vedere toate probele administrate în cauză, din a căror coroborare rezultă că prin faptele lor cei trei inculpaţi nu se fac vinovaţi de acuzele aduse.

S-a reţinut, în plus faţă de instanţa de fond că inculpatul M.L. nu avea posibilitate de a verifica compensările existente între firmele coinculpaţilor şi SC M.R. SRL, iar punctul de lucru din Miercurea Ciuc nu avea contabilitate proprie, toate actele fiind trimise la centrul din Cluj Napoca unde se contabilizau aceste documente şi astfel toate alimentările cu produse petroliere apăreau în evidenţele SC M.R. SRL din Cluj Napoca în ziua livrării acestora.

De asemenea toate documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente erau trimise odată la două săptămâni la sediul central din Cluj, iar programul de gestiune al staţiei conţinea evidenţa analitică a alimentărilor făcute de fiecare client, evidenţă care era trimisă la sediul central. Ca atare, urmărirea clienţilor se făcea la sediul central fără a se comunica şefilor de staţie situaţia debitelor, iar inculpatul M.L. nu avea acces direct în sistemul infirmativ contabil al SC M.R. SRL, sarcina urmăririi încasărilor nefiind o îndatorire de serviciu a acestui inculpat şi, astfel, nu a existat vreo îndatorire de serviciu pe care să o fi îndeplinit în mod defectuos.

În ceea ce priveşte infracţiunile de delapidare şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată s-a reţinut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestor infracţiuni, respectiv latura obiectivă, neexistând o traficare a bunurilor părţii civile, în interesul altor persoane şi nici acţiunea de a completa în fals vreo factură fiscală în vederea justificării lipsei în gestiune a unor cartele telefonice. Aceste facturi se regăsesc în contabilitatea SC M.R., aspectul că SC I.C. SRL nu ar fi contabilizat aceste documente neputându-i-se imputa inculpatului M.L.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a acestor fapte, instanţa de apel a considerat că aceasta este greşită, respectiv că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.L. din infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215¹ alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., în infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), 215¹ alin. (2) C. pen. şi 290 C. pen.

Ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţei şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.L.

De asemenea s-au menţinut dispoziţiile privind achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ce priveşte infracţiunile, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 215¹ alin. (2) C. pen. şi îl vom achita, pe acelaşi inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de acuza comiterii infracţiunii, prev. de art. 290 C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.J. s-a considerat că soluţia de achitare dată de prima instanţă este corectă. Astfel, acest inculpat, nu poate fi considerat complicele unui alt inculpat care acuzat fiind de săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 215¹ C. pen. a fost achitat, la rândul său, de sub această acuză. Astfel cum am arătat mai sus, sistemul de evidenţă a vânzării carburanţilor, de facturare şi de încasare a contravalorii acestora, era foarte strict şi riguros reglementat, fiind în permanenţă verificat de conducerea centrală de la Cluj Napoca a SC M.R. SA.

S-a mai reţinut că nu se întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., inculpatul B.J., fiind administrator al SC I.C. SRL, fiind în acelaşi timp şi mandatar al SC P. SRL şi SC A. SRL. Din probele administrate în cauză rezultă că într-adevăr, societăţile comerciale reprezentate de inculpatul B.J., au debite faţă de partea civilă, dar neachitarea acestora sunt de natură pur comercială.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.L., s-a considat că şi soluţia de achitare a acestuia, este legală şi temeinică. Astfel, acest inculpat, nu poate fi considerat complice la infracţiunea de delapidare, deoarece inculpatul M.L. nu a săvârşit infracţiunea de delapidare. Astfel, mai adăugăm că, aceşti carburanţi au fost scoşi din gestiunea inculpatului M.L. în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare şi nu în vederea obţinerii unui folos material injust pentru el sau pentru altul. Prin urmare, nici inculpatul B.L., nu poate fi considerat complice le săvârşirea infracţiunii de delapidare.

De asemenea, s-a reţinut ca fiind legală şi temeinică şi soluţia de achitare a inculpatul B.L. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de folosire a bunurilor societăţii, în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din probele administrate rezultă că motorina achiziţionată pentru societăţile la care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi activităţile societăţilor în cauză, respectiv transportului produselor şi încălzirii spaţiului destinat acestor societăţi şi, nicidecum, în interesul personal al său sau al familiei sale.

Prin Decizia penală nr. 59/A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, desfiinţează în parte această hotărâre judecătorească şi rejudecând cauza limitativ.

Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.L. din infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); delapidare, prevăzută de dispoziţiile art. 215¹ alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 288 alin. (1), (2) C. pen.; uz de fals, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 291 C. pen., totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile de: abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); delapidare, prevăzută de dispoziţiile art. 215¹ alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de dispoziţiile art. 290 C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

A menţinut soluţia instanţei de fond -Tribunalul Harghita, de achitare a acestui inculpat de sub acuza săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi delapidare (prevăzută de dispoziţiile art. 215¹ alin. (2) C. pen.) în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.L. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă incriminată de dispoziţiile art. 290 C. pen.

A menţinut toate celelalte dispoziţii din sentinţa penală criticată.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de către partea civilă SC M.R. SRL P.P. SRL (cu sediul în Cluj-Napoca, prin reprezentanţi legali, împotriva sentinţei penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Harghita.

A obligat partea civilă apelantă să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale suma de 200 RON, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Împoriva deciziei penale nr. 59/A din 14 octombrie 2010, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş invocând motivele de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, pct. 10, pct. 17², pct. 18 C. proc. pen.

Procurorul atât în concluziile orale cât şi în cele scrise a făcut referiri generice cu privire la greşita achitare a inculpaţilor B.J. şi B.L., făcând trimiteri exprese în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.L.

În concluziile orale susţinute în faţa instanţei de recurs şi cuprinse în conţinutul încheierii de şedinţă din data de 26 septembrie 2011, procurorul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare a inculpaţilor, având în vedere acelaşi temei juridic pentru toate faptele deduse judecăţii, instanţa rezumându-şi soluţia numai la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul M.L.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş este fondat dar numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul M.L. şi greşita soluţionare a acţiunii civile.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. invocat de Parchet, s-a arătat că incidenţa acestui caz de casare derivă din lipsa de motivare a soluţiilor pronunţate de ambele instanţe cu privire la latura civilă a cauzei, susţinând că instanţa de fond a respins cererea de despăgubiri civile, arătând că „pentru valorificarea prejudiciului, partea vătămată urmează a se adresa instanţei civile pe calea unei acţiuni în pretenţii", formulare care nu echivalează cu o motivare a soluţiei dispuse cu privire la acţiunea civilă, susţinând, Parchetul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Analizând partea expozitivă şi considerentele deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond, se constată că acest motiv de casare nu este incident în prezenta cauză.

Instanţa de apel a menţinut dispoziţia de achitare pronunţată de instanţa de fond pentru inculpatul B.J., în baza art. ll pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la delapidare" prevăzut de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215¹C. pen.; „înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinând totodată că inculpatul fiind administrator al SC I.C. SRL, şi în acelaşi timp şi mandatar al SC P. SRL şi SC A. SRL, din probele administrate în cauză a reieşit într-adevăr că, societăţile comerciale reprezentate de inculpatul B.J., au debite faţă de partea civilă, dar neachitarea acestora este de natură pur comercială.

De asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut ca legală şi temeinică şi soluţia de achitare a inculpatul B.L. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de folosire a bunurilor societăţii, în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reţinând că din probele administrate rezultă că motorina achiziţionată pentru societăţile la care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi activităţile societăţilor în cauză, respectiv transportului produselor şi încălzirii spaţiului destinat acestor societăţi şi, nicidecum, în interesul personal al său sau al familiei sale.

Cu privire la inculpatul M.L., Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acesteia din infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215¹ alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., în infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), 215¹ alin. (2) C. pen. şi 290 C. pen. şi a menţinut dispoziţiile privind achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ce priveşte infracţiunile, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 215¹ alin. (2) C. pen. şi l-a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de acuza comiterii infracţiunii, prev. de art. 290 C. pen.

Prin soluţiile de achitare pronunţate faţă de inculpaţii M.L., B.J. şi B.L. este de la sine înţeles că s-a apreciat că între activitatea presupus infracţională a inculpaţilor şi prejudiciul produs părţii civile M.P.P. nu există legătură de cauzalitate, atâta vreme cât nu există vinovăţia în sensul săvârşirii vreunei infracţiuni şi nu există nici prejudiciu. În mod corect s-a apreciat că nu s-a impus şi tragerea la răspunderea civilă a acestora, în sensul de a fi obligaţi la plata despăgubirilor civile în favoarea M.P.P. în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (1) raportat la art. 14 C. proc. pen.

Instanţele au precizat în cuprinsul hotărârilor că pretenţiile civile pot fi considerate de natură comercială, neexistând vinovăţia inculpaţilor în crearea acestor prejudicii către M.P.P., partea civilă putându-se îndrepta cu acţiune separată, în cadrul unui proces civil, pe calea unei acţiuni în pretenţii.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs că nu este întemeiat, ambele instanţe motivând soluţia de respingere a acţiunii civile nefiind încălcate dispoziţiile art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a mai invocat motivul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care a criticat pe calea apelului nu doar greşita încadrare juridică în dispoziţiile art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., ci şi greşita încadrare juridică a faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care este dedus judecăţii inculpatul M.L., cu motivarea că inculpatul nu avea la data comiterii faptei calitatea de funcţionar public şi în considerarea cuantumului prejudiciului s-a susţinut că încadrarea juridică trebuia să se facă prin raportarea art. 258 alin. (1) C. pen. la prevederile art. 246 şi art. 248¹ C. pen.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 258 C. pen. reglementează faptele săvârşite de alţi funcţionari şi prevăd că "dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.

În cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. (1)-(4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen.

Potrivit fişei postului inculpatului M.L. ca angajat în cadrul M.P.P., respectiv SC M. Miercurea Ciuc, fiind o societate comercială cu răspundere limitată, inculpatul deţinea funcţia de şef staţie cu obligaţiile şi atribuţiile ce decurg ca urmare a unui contract de muncă încheiat cu această societate comercială. Inculpatul M. nefiind funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 147 alin. (1) C. pen., ci funcţionar, având funcţia de şef de staţie al M. Miercurea Ciuc, are calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., "prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1)", adică aceea care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, "precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat".

Din coroborarea dispoziţiilor cuprinse în cele două alineate ale art. 147 C. pen. rezultă astfel că are calitatea de "funcţionar" atât persoana care este "funcţionar public" în accepţiunea prevederilor din primul alineat al acestui articol, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât "autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public", la care se referă art. 145 C. pen.

Prin urmare critica Parchetului este întemeiată, cu privire la acest motiv de casare, în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la raportarea încadrării juridice a faptelor la dispoziţiile art. 258 C. pen., la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248¹ C. pen., neprecizând care sunt argumentele pentru care nu au fost reţinute aceste dispoziţii, dar totodată nepronunţându-se nici cu privire la respingerea în mod explicit a acestor dispoziţii care vizau schimbarea încadrării juridice solicitată de parchet.

Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); delapidare faptă prevăzută de dispoziţiile art. 215¹ alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale faptă prevăzută de dispoziţiile art. 288 alin. (1), (2) C. pen.; uz de fals faptă prevăzută de dispoziţiile art. 291 C. pen., totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); delapidare faptă prevăzută de dispoziţiile art. 215¹ alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri sub semnătură privată faptă prevăzută de dispoziţiile art. 290 C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Înalta Curte constată că încadrarea juridică corectă dată faptelor pretins săvârşite de către inculpatul M.L. este cea prevăzută de art. 246, raportat la art. 248¹ şi art. 258, art. 215¹ alin. (2) şi art. 290 C. pen., motiv pentru care va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute prin rechizitoriu din infracţiunile prev. de art. 246, art. 215¹ alin. (2), art. 288 alin. (1) şi (2), art. 291 C. pen. în infracţiunile prevăzute de de art. 246, raportat la art. 248¹ şi art. 258, art. 215¹alin.2 şi art. 290 C. pen.

Cu privire la motivul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a susţinut că, în cauză, deşi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a cerut dispunerea încetării urmăririi penale ca urmare a împlinirii termenului special de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi nu de achitare, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre întemeiată pe dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispunând continuarea procesului penal şi pronunţarea unei hotărâri de achitare.

Înalta Curte reţine că inculpatul M.L. nu a solicitat expres continuarea procesului penal.

Apărătorul inculpatul M.L., avocat S.A. în concluziile orale susţinute în faţa instanţei de apel, care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul de la data de 01 octombrie 2010 în cadrul dezbaterilor pe fondul acuzei a precizat că: „corespunde realităţii şi faptul că, în măsura în care se schimbă încadrarea juridică, dispoziţiile art. 290 C. pen. s-ar afla sub incidenţa prescripţiei".

În cadrul aceloraşi concluzii orale în conţinutul alin. (1) apărătorul ales al inculpatului M.L. a susţinut că: „ nu există latura obiectivă pentru niciuna dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului M.L." solicitând să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În concluziile scrise depuse la data de 11 octombrie 2010 în intervalul de timp acordat amânării pronunţării deciziei din apel, acelaşi apărător ales al inculpatului M.L., avocat I.A., a solicitat, printre altele, „ admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, împotriva sentinţei penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Harghita în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice şi reţinerea dispoziţiilor art. 290 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), coroborat cu art. 258 C. pen. şi art. 248¹ C. pen., art. 215¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., urmând ca după rejudecare să se dispună achitarea inculpatului M.L. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen".

Potrivit normelor procesual penale în cazul în care instanţa de judecată, constată că fapta nu există sau chiar dacă există nu este prevăzută de legea penală, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nu a fost săvârşită de inculpat, îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii sau există vreuna din cauze care înlătură caracterul penal al faptei, acestea vor dispune achitarea celui trimis în judecată.

În cazul în care din contră, instanţa, deliberând asupra cauzei, şi stabilind că fapta există, că ea constituie infracţiune şi că a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat, instanţa dispune condamnarea acestuia.

Achitarea respectiv condamnarea, constituie soluţiile procesuale prin care acţiunea penală, se epuizează.

Instanţa va pronunţa încetarea procesului penal, în cazurile prevăzute de art. 10, lit. f)-j), atunci când, cel vinovat este scutit de răspundere penală.

Hotărârea de încetare a procesului penal, luată de către instanţa de judecată, nu rezolvă fondul cauzei penale, ci dispune numai asupra acţiunii penale, încetând procesul penal fără a se pronunţa asupra existenţei faptei şi vinovăţiei celui trimis în judecată.

Unele dintre cazurile care atrag încetarea aptitudinii funcţionale a acţiunii penale sunt de aşa natură încât, intervenţia lor lasă neclarificată în fapt situaţia învinuitului sau inculpatului cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia sa.

C. proc. pen. a reglementat posibilitatea continuării procesului penal şi clarificarea situaţiei învinuitului sau inculpatului în anumite cazuri de stingerea aptitudinii funcţionale a acţiunii penale.

S-a apreciat în doctrina juridică şi în practica judiciară că după continuarea judecăţii, s-a ajuns la constatarea că există unul dintre cazurile prevăzute în art. 10, lit. a)-e), cazuri care exclud existenţa răspunderii penale.

În cauza de faţă, inculpatul M., în faţa instanţei de apel a solicitat implicit continuarea procesului penal în scopul dovedirii nevinovăţiei sale şi achitării în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 290 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), coroborat cu art. 258 C. pen. şi art. 248¹C. pen., art. 215¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., deşi nu a enunţat expres, această sintagmă inculpatul clarificându-şi situaţia, dovedind că nu era vinovat.

Continuarea procesului penal a dovedit inexistenţa răspunderii penale, schimbând situaţia pe care ar fi avut-o inculpatul în momentul în care ar fi intervenit prescripţia în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În cazul acestei soluţii stabilită de instanţa de apel, aceea de achitare a inculpatului în sensul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţia fiind în acord cu solicitarea expresă a acestuia prin concluziile susţinute în apel, inculpatul şi-a clarificat situaţia, în sens favorabil, în sensul că în locul unei rezolvări care ar fi lăsat loc unor îndoieli cu privire la vinovăţia sa cum ar fi fost cazul reţinerii dispoziţiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen., a făcut să intervină o rezolvare precisă.

Prin urmare nici acest motiv de casare invocat de parchet nu este întemeiat.

Chiar dacă inculpatul M.L. nu a solicitat în mod expres ca şi expresie lingvistică „continuarea procesului penal", prin solicitarea achitării sale pentru săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte consideră că inculpatul a optat pentru adoptarea acestei acţiunii procedurale de continuare a procesului penal şi nu a optat pentru pronunţarea unei soluţii în baza art. 10 lit. g) pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în cazul în care instanţa de apel ar fi schimbat încadrarea juridică dată faptelor, ceea ce în fapt s-a şi întâmplat.

Cu privire la motivul de casare invocat de Parchet, prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., privind greşita achitare a inculpaţilor M.L., B.J. şi B.L., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

a). în raport cu încadrarea juridică stabilită de Înalta Curte în rejudecare, inculpatului M.L. se constată că faptele nu există pentru nici una dintre infracţiunile prevăzute de art. 246, raportat la art. 248¹şi art. 258, art. 215¹ alin. (2) şi art. 290 C. pen.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Înalta Curte constată că subiectul activ este calificat prin calitatea de funcţionar public sau de funcţionar în accepţiunea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (2) C. pen. Aceasta deoarece potrivit art. 258 C. pen., dispoziţiile art. 246-250 C. pen. privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, situaţie în care minimul pedepsei se reduce cu o treime.

Elementul material al laturii obiective se poate realiza fie printr-o acţiune, ce constă în îndeplinirea defectuoasă a unui act, fie printr-o inacţiune ce constă în neîndeplinirea unui act. Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului se referă la un act la o atribuţie de serviciu a acestuia. Latura subiectivă presupune intenţia, cerinţa intenţie rezultând din expresia „cu ştiinţă" folosită de legiuitor. De asemenea urmarea imediată constă în vătămarea interselor legale ale unei persoane.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., elementul material al laturii obiective presupune o acţiune de falsificare a unui înscris sub semnătură privată, falsificare care trebuie să se realizeze prin unul din modurile arătate de art. 288 C. pen. respectiv, contrafacerea scrierii, contrafacerea subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

În cazul falsificării înscrisului prin contrafacere, esenţială este contrafacerea subscrierii, adică a semnăturii, deoarece ceea ce dă caracter veridic înscrisului sub semnătură privată constă tocmai în semnătura aflată pe el. Contrafacerea semnăturii în sensul dispoziţiilor art. 290 C. pen. are un înţeles mai larg în sensul că o semnătură urmează a fi considerată contrafăcută ori de câte ori aceasta nu a fost scrisă de cel căruia i se atribuie, în acest înţeles existând falsificarea prin contrafacerea semnăturii şi atunci când făptuitorul creează o aparenţă că este a celui căruia i se atribuie sau atunci când făptuitorul creează aceeaşi aparenţă prin executarea pe înscris a propriei sale semnături ca fiind a celui căruia i se atribuie.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile ocrotite de lege.

Latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei directe deoarece prin săvârşirea faptei, acesta urmăreşte producerea unei consecinţe juridice. Intenţia priveşte atât acţiunea de falsificare cât şi acţiunea de folosire sau de încredinţare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 215¹ C. pen., elementul material al laturii obiective se poate realiza prin una din cele trei acţiuni alternative însuşirea (luarea în stăpânire), folosirea (întrebuinţarea temporară a bunului) sau traficarea (supunerea temporară a bunului unor operaţiuni speculative, în urma cărora făptuitorul îşi însuşeşte profitul realizat) de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează. Latura subiectivă presupune intenţia care de regulă este directă deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea unui profit pentru sine sau pentru altul.

Potrivit fişei postului inculpatul M. avea următoarele atribuţii şi responsabilităţi.

Obiectivele postului fiind: coordonează activitatea angajaţilor staţiei în vederea maximizării veniturilor, optimizarea costurilor şi aplicarea planului de marketing; coordonează activitatea angajaţilor urmărind realizarea venitului maximal în concordanţă cu planul; coordonează, supraveghează activitatea în staţie pentru asigurarea funcţionării continue a staţiei la un nivel calitativ conform standardului M.; gestionează corespunzător mărfurile, valorile şi bunurile mobile şi imobile încredinţate în gestiune, întreţine corespunzător acestea; respectă şi execută hotărârile, dispoziţiile, reglementările, normele interne şi specifice; asigură calitatea şi continuitatea serviciilor şi mărfurilor oferite clienţilor; transmite datele şi informaţiile la timp; asigură exploatarea raţională, întreţinerea şi protejarea utilajelor, luarea la timp a măsurilor preventive pentru evitarea daunelor şi accidentelor.

Responsabilităţile, respectiv domeniile de competenţă fiind: răspunde de coordonarea angajaţilor staţiei în vederea maximizării veniturilor, optimizarea costurilor şi aplicarea planului de marketing; răspunde de realizarea venitului maximal în concordanţă cu planul; răspunde de acţionarea continuă a staţiei la un nivel calitativ conform standardului M.; răspunde de gestionarea mărfurilor, valorilor şi a bunurilor mobile şi imobile încredinţare în gestiune, precum şi de întreţinerea celor din urmă; răspunde de respectarea hotărârilor, dispoziţiilor, reglementărilor şi normelor interne sau specifice, precum şi a legilor în vigoare; răspunde de calitatea şi continuitatea serviciilor şi mărfurilor oferite clienţilor; răspunde de transmiterea la timp a datelor şi informaţiilor şi de corectitudinea acestora; răspunde de exploatarea raţională, întreţinerea, protejarea utilajelor şi luarea la timp a măsurilor preventive.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că la data de 15 mai 2001 învinuitul M.L. în calitate de şef Staţie M. M. Ciuc, conform regulamentului interior al societăţii a încheiat un contract de alimentare cu carburanţi, pe credit, cu limita de creditare de 20 milioane RON cu societatea comercială SC I.C. SRL reprezentat de învinuitul B.J. în calitate de administrator, societatea comercială putând să alimenteze la Staţia M. M. Ciuc autoturismele societăţii până la concurenţa sumei de 20 milioane RON.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil judiciar D.M. în faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond, s-au reţinut următoarele:

Evidenţa contabilă a SC M.R. SA a fost centralizată informatic în perioada august 2000 - septembrie 2002 la sediul Cluj-Napoca.

Documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente ajungeau la un interval de două săptămâni la sediul central al unităţii din Cluj Napoca. Definitivarea tranzacţiilor lunare se făcea de şeful de-staţie la sfârşitul fiecărei luni, când programul de gestiune al staţiei era descărcat şi se lista Raportul de Vânzări. Acest raport conţinea o situaţie clară privind vânzările realizate direct prin casierie, prin carduri şi vânzările pe credit.

Raportul de vânzări era semnat de şeful de staţie după care împreună cu toate documentele se trimitea la sediul central Cluj Napoca.

La sediul central din Cluj Napoca datele astfel preluate, erau verificate, introduse şi centralizate la nivel de societate. Deci controlul se făcea lunar la nivel central, ulterior expirării perioadei prevăzute în contractele de creditare.

Registrul de casă era condus manual de şeful de staţie. Programul de gestiune al staţiei conţinea evidenţa analitică a alimentărilor făcute către fiecare client. Evidenţa se trimitea la sediul central la care se ataşau şi facturile emise. La nivel de staţie se făceau încasările imediate pentru care se dădeau chitanţe, vânzările pe credit se raportau dar nu se mai urmărea dacă clientul a plătit sau nu facturile emise, această sarcină nefiind în atribuţiile şefului de staţie. Urmărirea clienţilor se făcea la nivel de sediu central, unde aveau loc şi unele compensări între firme.

Urmărirea clienţilor şi a sumelor datorate de aceştia se făcea la nivel central, fără a se comunica la şeful de staţie vreo situaţie periodică.

S-a mai precizat că regulile interne de la SC M.R. SA nu permiteau vânzarea pe credit către clienţii cu care nu aveau contracte încheiate, dar în mod inexplicabil totuşi cei patru clienţi fără contract au fost preluaţi şi introduşi în baza de date şi la nivel central, acceptându-se timp de cea. şase luni facturile emise către-aceştia şi încasările parţiale, după cum reiese din situaţiile arătate în expertiză.

În această perioadă Staţia M. Miercurea Ciuc nu a fost atenţionată sau oprită de la livrarea de combustibil către aceşti clienţi.

Au fost înregistrate patru procese verbale de compensare în valoare totală de 28.251,14 RON în evidenţele SC M.R. SA cu SC I.C.L. SRL.

Expertul a mai reţinut că Societatea nu a putut prezenta nici un exemplar din aceste procese verbale de compensare, din care unul trebuia să rămână, la "sediul societăţii, constatarea făcând-o după cotorul carnetului de procese verbale,,de compensări.

De asemenea s-a concluzionat că nu există nici un document din care să rezulte că aceste compensări au fost comunicate şefului de staţie de la care s-a făcut alimentarea, încasările şi compensările neurmărindu-se la nivel de staţie.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond inculpatul M. a arătat că toate actele, facturile, chitanţele se trimiteau la sediul central din Cluj Napoca unde erau contabilizate, inclusiv facturile privind compensările cu produsele petroliere ridicate de la SC M.

Miercurea Ciuc cu alte produse ca urmare a tranzacţiei existente între SC M.R. SRL cu sediul în Cluj şi coinculpaţii B.L. şi B.J. a mai arătat că toate alimentările cu produse petroliere de către clienţi au fost contabilizate în evidenţele SC M.R. din Cluj Napoca şi Bucureşti în ziua livrării acestor produse, având în vedere că pe baza acestor raportări au fost livrate produsele petroliere la staţia de petrol, contractele de livrare fiind semnate şi de inculpatul M. şi de reprezentanţii SC M. Cluj Napoca.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală şi declaraţia din 13 martie 2003 acesta a precizat în amănunt toate operaţiunile efectuate cu privire la plăţile efectuate de către B.L. şi B.J., cu privire la compensările efectuate evidenţiind în concret modalitatea de ridicare a produselor petroliere şi a cartelelor telefonice de la SC M. Miercurea Ciuc.

În declaraţia dată de martorul F.T., acesta a precizat că acesta în calitate de vânzător gestionar al SC M. România PP SRL, staţia Miercurea Ciuc, cunoştea că referitor la firmele care alimentau pe credit era sarcina şefului de staţie de a încheia contracte cu societăţile comerciale şi de a o obţine garanţii, şeful de staţie având sarcina de a obţine garanţii iar pentru fiecare firmă care avea contract de livrare de carburant pe credit şeful staţiei deschidea o fişă de participant care trebuia să conţină multe date de identificare a firmei, precizând firmele SC I.C. SRL, SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL.

A mai precizat acesta că la fiecare livrare de combustibil bonul fiscal era ataşat la fişa de participant iar cel nefiscal îl înmâna delegatului. Fiecare livrare se făcea la ordinul lui M., iar la două săptămâni acesta înlocuia fişele fiind datoria lui să urmărească încasarea contravalorii mărfii.

A mai arătat martorul F.T. că au existat cazuri când numitul M.L. suspenda livrarea de combustibil către aceste firme pentru o perioadă de 2 săptămâni întrucât aceştia nu plăteau la timp datoriile, iar la reluarea livrărilor se anunţa că acestea au fost achitate.

Prin Contractul de alimentare cu carburanţi pe credit la staţiile M. România între SC M.R. PP SRL şi SC I.C. SRL au fost stabilite obiectul contractului, valoarea contractului şi modalitatea de plată, obligaţiile părţilor, răspunderea contractuală, contractul fiind semnat de reprezentantul SC I.C. SRL şi directorul executiv al SC M. PP România SRL şi director reţea Staţii.

Prin adresa înaintată de SC M. România P.P. SRL către biroul de poliţie economico-financiară, Poliţia municipiului Miercurea Ciuc, se precizează că nu au fost încheiate contracte de alimentare cu carburanţi pe credit cu firmele SC I.C. SRL, SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL.

Din toate aceste înscrisuri administrate, respectiv fişa postului inculpatului M.L., raportul de expertiză contabilă, declaraţiile inculpatului şi declaraţiile martorilor, rezultă cu certitudine că faptele incriminate aşa cum au fost reţinute ca încadrare juridică de instanţa de recurs pretins săvârşite de către inculpatul M. nu există.

Din perspectiva lipsei subiectului activ al săvârşirii presupuselor fapte, inculpatul neavând calitatea de funcţionar public, aşa cum s-a precizat la pct. III în prezenta decizie, dar şi din perspectiva lipsei celorlalte elemente constitutive ale infracţiunilor în sensul că nu există latura obiectivă pentru faptele incriminate respectiv, în ceea ce priveşte acţiunea de falsificare sau acţiunea de folosire sau de încredinţare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice, sau în ceea ce priveşte însuşirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul să le fi gestionat sau administrat sau pentru îndeplinirea defectuoasă a unui act, fie prin neîndeplinirea unui act şi prin urmare nu se poate reţine nici existenţa laturii subiective.

Infracţiunea de delapidare în condiţiile descrise în rechizitoriu, presupune cu necesitate existenţa însuşirii, folosirii şi traficării unor bunuri pe care le gestionează sau administrează un funcţionar, ori inculpatul M. ca şef de staţie al SC M. Miercurea CIUC că a încheiat contract de alimentare carburanţi pe credit cu limită de creditare de 20 de milioane cu SC I.C. SRL reprezentată de B.J. chiar şi după ce limita de creditare a fost epuizată de această societate nu poate duce la concluzia că inculpatul M. şi-a însuşit veniturile obţinute din aceste ultime contracte atâta timp cât aceste facturi emise chiar după expirarea termenului de creditare au fost transmise la SC M.R. SRL P.P. SRL fiind contabilizate, aceasta din urmă având cunoştinţă de epuizarea limitei de creditare.

S-a mai reţinut prin rechizitoriu că nu au fost contabilizate în registrele contabile ale societăţii SC I.C. SRL, facturile fiscale cu numerele 4159136, 4159135 şi 4159137 prin intermediul cărora au fost achiziţionate cartele telefonice „deducându-se implicit ca ele au fost valorificate în afara unor relaţii comerciale licite, banii obţinuţi nefiind înregistraţi în contabilitate ci folosiţi în interes personal".

Instanţa de recurs constată că toate aceste împrejurări sunt supoziţii fără nici o bază probantă în întreg materialul probator administrat, vinovăţia inculpatului neputându-se stabili prin „deduceri implicite" aşa cum a reţinut parchetul. Că SC I.C. SRL nu a înregistrat în contabilitate toate aceste operaţiuni nu poate conduce la vinovăţia inculpatului M., societatea fiind administrată de numitul B.J., inculpatul M. având alte atribuţii de serviciu ce rezultă din fişa postului menţionată anterior acesta fiind angajat al SC M. Miercurea CIUC şi nefiind responsabil de înregistrările contabile ale SC I.C. SRL.

b). Cu privire la achitarea inculpaţilor B.J. şi B.L., criticată de către Parchet în motivele expuse oral, în faţa instanţei de recurs, dar şi cele prezentate în scris, rezumându-se la o afirmaţie generică în ceea ce-i priveşte pe aceşti doi inculpaţi pentru faptele pentru care au fost achitaţi, de către ambele instanţe, Înalta Curte constată că nici această critică nu este întemeiată.

Corect a stabilit Tribunalul Harghita în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului B.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la delapidare" prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215¹ C. pen.; „înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; achitarea inculpatului B.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la infracţiunea de delapidare" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215¹ C. pen.; infracţiunea de „folosirea bunurilor societăţii în scop personal" prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 312/1990 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Complicitatea ca formă de participaţie reprezintă o contribuţie indirectă, mediată la săvârşirea infracţiunii fiind considerată formă de participaţie secundară, iar pentru a exista complicitate trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii.

a) comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală;

b) săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute, pe autor la săvârşirea infracţiunii;

c) săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai cu intenţie directă, indirectă sau chiar cu intenţie depăşită.

Contribuţiile complicelui la săvârşirea infracţiunii de către autor sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al infracţiunii, dar totodată, actele de complicitate nu sunt indispensabile comiterii faptei de către autor.

Ori, instanţele dispunând achitarea inculpatului M.L., printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215¹ C. pen., în calitate de autor al săvârşirii acestei fapte, implicit nu se poate reţine vinovăţia coinculpaţilor B.J. şi B.L. pentru aceeaşi faptă, în calitate de complici. Atâta vreme cât nu s-a stabilit vinovăţia autorului nu se poate reţine vinovăţia complicelui pentru aceeaşi faptă, în mod corect din această perspectivă ambele instanţe au rezumat soluţia la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul M.L.

Astfel nefiind îndeplinită prima condiţie esenţială a îndeplinirii calităţii de complice, respectiv, comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, nu se pot analiza celelalte condiţii ale stabilirii complicităţii.

Corect s-a reţinut de ambele instanţe şi împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., inculpatul B.J., fiind administrator al SC I.C. SRL, fiind în acelaşi timp şi mandatar al SC P. SRL şi SC A. SRL. Debitele societăţilor comerciale reprezentate de inculpatul B.J., faţă de partea civilă SC M. România SRL, nu constituie întrunirea elementelor constitutive sub aspectul elementului material al laturii obiective al infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), neexistând acţiunea de inducerea în eroare săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Între cele două societăţi comerciale în care inculpatul B.J. avea calitate de administrator şi respectiv, mandatar şi SC M. Miercurea Ciuc au existat încheiate contracte cu limită de creditare, toate facturile şi documentele ce au existat la baza ridicării de bunuri de la nivelul acestei staţii fiind raportate lunar la SC M. România P.P. SRL, înscrisurile existând în contabilitatea acesteia din urmă, aşa cum s-a reţinut şi în raportul de expertiză administrat în faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond.

În declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească, acesta a mai arătat că la momentul când a realizat că s-a creat o pagubă către SC M. a livrat diverse produse prin compensare la SC M. Miercurea Ciuc şi la celelalte staţii din ţară. Concilierea privind compensările s-a încheiat la sediul din Cluj Napoca unde erau prezenţi reprezentanţii SC M. respectiv directorul general şi juristul SC M. A mai arătat că facturile emise de staţia M. Miercurea Ciuc privind contravaloarea produselor petroliere nu au fost predate în contabilitate, acele acte au fost într-un autoturism în care s-au pierdut aceste acte. În continuare a arătat că inculpatul M. în calitate de şef de staţie a SC M. Miercurea Ciuc nu avea puterea de a decide cu privire la aceste contracte, perfectarea contractelor în formă definitivă fiind făcută la sediul din Cluj.

De asemenea corect s-a stabilit şi achitarea inculpatului B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de „folosirea bunurilor societăţii în scop personal" prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, produsele petroliere ridicate de către SC T. SRL şi SC B.I. SRL al căror administrator era au fost folosite în interesul societăţilor respective, toate facturile emise de SC M. Miercurea Ciuc fiind contabilizate la firmele respective, inculpatul recunoscând în faţa instanţei de fond că o parte din facturi au fost achitate prin compensare iar o parte din aceste facturi nu au fost achitate având în vedere că aceste societăţi comerciale au intrat în lichidare, inculpatului fiindu-i ridicat dreptul de administrare. Acesta a mai arătat că, contractele de livrare pentru produsele petroliere au fost încheiate de el personal împreună cu reprezentanţii firmei din Cluj şi toate produsele aflate la staţia M. se puteau comercializa numai cu aprobarea reprezentanţilor din Cluj iar pentru compensare a avut totdeauna aprobare din partea SC M. cu sediul în Cluj.

Din nicio probă administrată la dosarul cauzei, parchetul nu a reuşit să demonstreze contrariul acestor argumente în sensul existenţei tuturor elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv latura obiectivă, neexistând o folosire a bunurilor societăţii în scop personal. Din probele administrate rezultă că motorina achiziţionată pentru societăţile la care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi activităţile societăţilor în cauză, respectiv transportului produselor şi încălzirii spaţiului destinat acestor societăţi, conform cu declaraţia acestuia din faza de urmărire penală dată în data de 17 martie 2003.

Acesta a mai precizat în aceeaşi declaraţie că motorina era depozitată fie la un garaj al său, fie în curtea părinţilor săi din G. împrejurare care nu poate conduce la concluzia că depozitarea acestor produse constituie de fapt şi utilizarea în scop personal de către proprietarii spaţiilor locative unde se depozita motorina, lucru confirmat şi de martorul B.L. - tatăl inculpatului B.L. - dată în data de 21 februarie 2003.

Din declaraţiile martorilor H.A. şi K.Z. - în calitate de şoferi, angajaţi la firmele inculpatului B.L. rezultă concret modalitatea prin care aceştia luau motorina de la SC M. Miercurea CIUC precum şi locaţia unde aceste cantităţi de motorină erau depozitate.

Cu toate că în faza de urmărire penală martorul H.A., a declarat că avea cunoştinţă de împrejurarea că combustibilul era folosit şi la încălzire a locuinţei tatălui inculpatului B.L., audiat fiind la instanţa de fond, acesta nu a mai precizat acest aspect.

Cu privire la latura civilă, Înalta Curte constată că atâta vreme cât nu s-a stabilit vinovăţia inculpatului M.L. pentru faptele săvârşite, în mod corect nu se poate reţine tragerea la răspunderea civilă a acestuia şi obligarea sa la plata despăgubirilor civile în favoarea SC M.R. SA aşa cum prevăd dispoziţiile art. 346 alin. (1) raportat la art. 14 C. proc. pen.

Acţiunea civilă are ca obiect repararea unui prejudiciu cauzat printr-o infracţiune.

Fiind alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are un caracter accesoriu şi în consecinţă poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală. Caracterul accesoriu al acţiunii civile în procesul penal face ca aceasta să poată fi exercitată numai împotriva învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente precum şi faţă de succesorii acestora.

Acţiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularităţi ce derivă din săvârşirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu faţă de acţiunea penală.

Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) infracţiunea să producă un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate; c) prejudiciul trebuie să fie cert; d) prejudiciul să nu fi fost reparat; e) să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în cadrul procesului penal.

Astfel în condiţiile în care infracţiunea săvârşită a cauzat un prejudiciu material sau moral, persoana vătămată nu poate fi împiedicată de a se constitui parte civilă, în aceste circumstanţe s-ar încălca şi reglementările art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, într-un mod echitabil şi într-un termen rezonabil de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.

Ori, în cauza de faţă neexistând vinovăţia inculpatului M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, raportat la art. 248¹ şi art. 258, art. 215¹ alin. (2) şi art. 290 C. pen., nu poate fi soluţionată nici acţiunea civilă în cadrul procesului penal de faţă, neexistând legătură de cauzalitate între solicitarea de pretenţii civile a SC M.R. SRL P. P. SRL faţă de inexistenţa acestor fapte.

Nefiind îndeplinită această primă cerinţă pentru ca o parte presupus prejudiciată să se îndrepte cu pretenţii civile împotriva unei persoane în sarcina căreia instanţa a stabilit că nu a săvârşit faptele cauzatoare de prejudiciu, nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii ce trebuiesc îndeplinite pentru ca SC M.R. SRL P. P. SA să se fi constituit parte civilă împotriva inculpatului M.L.

Înalta Curte faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 395¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş împotriva deciziei penale nr. 59/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii M.L., B.J. şi B.L.

Va casa, în parte, Decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 303 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, secţia penală, numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul M.L. şi greşita soluţionare a acţiunii civile şi, rejudecând.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.L. prin rechizitoriu, din infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215¹ alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., art. 215¹ alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., art. 215¹ alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. M.P.P. S.R.L.

În temeiul art. 192 alin. (3) pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu prezenţa apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii M.L., B.J. şi B.L., se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureş împotriva deciziei penale nr. 59/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii M.L., B.J. şi B.L.

Casează, în parte, Decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 303 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, secţia penală, numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul M.L. şi greşita soluţionare a acţiunii civile şi, rejudecând.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.L. prin rechizitoriu, din infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215¹ alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., art. 215¹ alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248¹ C. pen. şi art. 258 C. pen., art. 215¹ alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. M.P.P. S.R.L.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei penale.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L., în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.L. şi B.J. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3253/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3446/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 3376/2011. Penal. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3376/2011. Penal. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs