ICCJ. Decizia nr. 417/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 417/2011

Dosar nr. 3185/103/2009

Şedinţa publică din 4 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 39/P din 18 februarie 2010 Tribunalul Neamţ a condamnat pe inculpatul T.B., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74-76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile cu titlu de despăgubiri civile sau contravaloarea în lei la data executării, următoarele sume: R.N.C. - 2800 Euro; C.D.G. - 2000 Euro; R.M. - 2000 Euro; R.D. - 2000 Euro şi R.N. - 2000 Euro.

S-au respins ca nefondate cererile părţilor civile privind daunele morale.

S-a constatat că inculpatul şi părţile civile au fost asistaţi de apărători aleşi

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată R.N.C. este administratorul SC R.C. SRL Piatra Neamţ, având ca obiect construcţii civile interioare - gresie, faianţă, rigips, etc. Întrucât în vara anului 2008 nu aveau suficiente comenzi, R.N.C. a publicat în ziarul Realitatea din luna iunie 2008 următorul anunţ: „amenajări interioare, gresie, rigips, parchet".

În jurul datei de 15-16 iunie 2008, R.N.C. a fost contactat telefonic de către inculpatul T.B., care i-a spus că deţine o firmă de construcţii şi are posibilitatea să ducă prin firma sa lucrători în Franţa, pentru a lucra în domeniu. În zilele următoare T.B. împreună cu tatăl său T.N., au venit din comuna B. în Piatra Neamţ unde s-au întâlnit cu partea vătămată R.N.C.

I-au spus acestuia că T.B. este administratorul SC R. SRL Telec judeţul Neamţ şi că prin firma sa, poate să ducă muncitori în Franţa, pentru a lucra în construcţii. I-a explicat acestuia că va încheia cu muncitorii un contract de muncă prin firma SC R. SRL, pentru un salariu de 600 lei lunar, dar atunci când vor ajunge în Franţa, vor fi retribuiţi în realitate cu 60 de Euro pe zi. Pentru a-i crea convingerea părţii vătămate că oferta făcută este serioasă, T.B. l-a adus şi pe tatăl său T.N., care fusese împuternicit printr-o procură autentică, să-l reprezinte în lipsa sa, în administrarea firmei SC R. SRL.

Partea vătămată R.N.C. a spus că este de acord să plece în Franţa, fiind mulţumit de oferta făcută. În ziua următoare s-a întâlnit din nou cu T.B. şi T.N., aducându-i cu el pe tatăl său R.N. împreună cu alţi doi membri ai echipei cu care lucra el şi anume R.D. şi C.D.G. Pentru a-i convinge pe aceştia că oferta făcută este serioasă, inculpatul le-a întocmit fişe medicale, dar pentru că T.B. şi T.N. nu au avut întreaga sumă pentru a achita contravaloarea consultaţiilor, partea vătămată R.N.C. le-a mai dat un milion de lei, urmând ca aceşti bani să-i fie restituiţi în Franţa odată cu salariul ce-l va primi. În ziua următoare, R.N.C. l-a contactat şi pe partea vătămată R.M., cu care mai lucrase anterior în construcţii şi i-a făcut şi acestuia oferta de a merge împreună în Franţa.

Pentru a avea garanţia că T.B. îl va accepta în echipă şi pe R.M., în ziua de 25 iunie 2008 R.N.C. a mers împreună cu R.M. la locuinţa lui T.N., în comuna B., judeţul Neamţ. Acesta din urmă, le-a spus că fiul său T.B. plecase deja în Franţa, dar l-a contactat telefonic şi acesta şi-a dat acordul să meargă şi R.M.. De asemenea, le-a spus că membrii echipei urmau să meargă pe cont propriu până la Arad, de unde urmau să fie preluaţi de către un microbuz, care să-i ducă până în Franţa, pe cheltuiala lui T.B. Numitul T.N. a fost de bună credinţă atunci când a susţinut că fiul său T.B. îi poate angaja legal pe membrii echipei lui R.N.C., afirmând că ulterior ar fi intenţionat să meargă şi el pentru a lucra în subordinea fiului său şi a obţine salariul promis de acesta.

În ziua de 28 iunie 2008, R.N.C., R.N., R.D., C.D.G. şi R.M. au plecat la Arad, unde l-au contactat telefonic pe şoferul angajat de T.B., pentru a-i transporta până în Franţa. Cu acel microbuz au ajuns la Paris pe 01 iulie 2008. Şoferul microbuzului fusese plătit de către T.B. şi din banii primiţi le-a cumpărat celor cinci, bilete de tren de la Paris până în oraşul Limoges, unde urmau să fie aşteptaţi de către T.B. În oraşul Limoges, R.N.C. şi R.M. au fost cazaţi de către T.B. la un bloc de garsoniere, iar R.N., R.D. şi C.D.G. au fost cazaţi de către inculpat la mansarda Hotelului „Palisi".

După circa 2-3 zile, T.B. i-a dus pe R.N.C. şi R.M. la „Grand Theatre" din Limoges, pentru a efectua lucrări interioare, iar după câteva zile i-a dus la acelaşi loc de muncă şi pe R.N. şi R.D. Pe aceştia din urmă, i-a încredinţat unui cetăţean turc pe nume H., care trebuia să-i supravegheze în timpul efectuării lucrărilor. Partea vătămată R.N.C. i-a reproşat lui T.B. că-i încredinţează altei persoane pentru a efectua lucrările, dar acesta din urmă l-a asigurat că el le va plăti salariul promis, conform înţelegerii din România.

Deşi una dintre condiţiile discutate înainte de plecarea din România se referea şi la faptul ca întreaga echipă să lucreze în acelaşi loc, T.B. i-a cerut lui R.N.C., să-i dea unul dintre muncitorii echipei, pentru a lucra timp de 2 săptămâni tot în construcţii, în oraşul Tonon şi în localitatea Seitru, la 800 de km. de Limoges. După discuţii contradictorii, R.N.C. l-a desemnat pe C.D.G. să meargă să lucreze în localităţile menţionate. Până spre sfârşitul lunii iulie 2008, inculpatul T.B. i-a vizitat pe părţile vătămate în mod frecvent la locul lor de muncă, asigurându-i că la începutul lunii următoare le va achita personal salariul promis.

Pentru a le crea convingerea că va face acest lucru, le-a dat lui R.N.C. şi R.M. câte 100 de Euro în două rate, iar lui R.D. şi R.N. câte 50 de Euro, pentru a avea să-şi cumpere mâncare. Partea vătămată C.D.G. a primit de la H. 50 de Euro când a fost lăsat în localitatea Tonon.

La începutul lunii august 2008, inculpatul T.B. nu le-a mai vizitat pe părţile vătămate şi nici nu le-a mai răspuns la telefonul mobil. Dându-şi seama că au fost păcăliţi, R.N.C. împreună cu ceilalţi membri ai echipei s-au adresat organelor de poliţie din Limoges, reclamând faptele comise de inculpat. Totodată, au luat legătura cu Inspectoratul de Muncă din Limoges, iar cu această ocazie au constatat faptul că T.B. nu-i înscrisese la acest inspectorat şi că i-a folosit pentru muncă la negru. La sosirea în Franţa, T.B. le luase contractele de muncă pe care le încheiase prin SC R. SRL, afirmând că are nevoie de acestea pentru a legaliza la oficiul de muncă şederea lor în Franţa şi a obţine permis de muncă.

Văzând că T.B. nu le achită salariile promise şi că nu mai aveau bani de mâncare, oferindu-li-se câte o masă pe zi de către autorităţile locale, R.N.C. a solicitat şi a primit din România, de la soţia sa 1000 Euro, prin Western Union, 200 de Euro din această sumă fiind puşi de către soţia lui R.M., pentru a avea cu ce să se întoarcă în ţară. Cu banii primiţi, au revenit cu un autoturism în România, preluându-l şi pe C.D.G. din localitatea Tonon.

Fiind legal citat, inculpatul T.B., nu s-a prezentat în instanţă. Din procesul verbal de executare a mandatului de aducere încheiat de organele poliţiei, rezultă că acesta nu a fost găsit la domiciliul cunoscut din comuna Bicazu Ardelean, sat Telec, judeţul Neamţ, fiind plecat de mai mulţi ani din ţară, posibil la muncă în Franţa sau Spania(file 38, 83 dosar). Inculpatul nu a fost audiat nici la urmărirea penală, deoarece s-a sustras, fiind trimis în judecată în lipsă.

Fiind legal citate şi prezente în instanţă, părţile vătămate R.N.C., C.D.G., R.M., R.D. şi R.N. au declarat că prin activităţile întreprinse de inculpat în colaborare şi cu tatăl său T.N., au fost induse în eroare cu privire la oferta de locuri de muncă în Franţa, asigurarea unui salariu mediu de 60 Euro pe zi şi cazare, însă aici au fost exploatate, în sensul că nu li s-au mai plătit banii pentru munca prestată, deoarece inculpatul iniţial i-a plasat în supravegherea unui cetăţean străin pe numele de H., iar ulterior nu s-a mai interesat de situaţia lor şi nici nu le-a mai plătit drepturile ce li se cuveneau.

Pentru pretenţiile solicitate faţă de inculpat, părţile vătămate s-au constituit părţi civile cu sume de bani reprezentând daune morale şi contravaloarea drepturilor ce li se cuveneau pentru munca prestată o perioadă de aproximativ o lună sau o lună şi jumătate, respectiv în perioada cuprinsă între 01 iulie 2008 şi începutul lunii august 2008. Astfel, R.N.C. s-a constituit parte civilă cu sumele de 10.000 Euro daune morale şi 2.000 Euro cheltuieli de transport, R.M. şi R.D. cu sumele de 10.000 Euro daune morale şi 450 Euro cheltuieli de transport, R.N. cu sumele de 5000 Euro daune morale şi 4500 Euro contravaloarea muncii prestate, iar C.D.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.500 Euro contravaloare salariu.

Situaţia de fapt reţinută, rezultă din probele administrate în cauză şi confirmă pe deplin comiterea faptelor de către inculpatul T.B.

Din cuprinsul declaraţiilor date de toate părţile vătămate, atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţă (filele 43, 67-70 dosar), rezultă că în luna iunie 2008, inculpatul T.B. în calitate de administrator al SC R. SRL Neamţ, însoţit şi de tatăl său T.N., au purtat discuţii cu părţile vătămate, în scopul de a le oferi locuri de muncă în Franţa, unde urmau să efectueze lucrări de construcţii şi amenajări interioare. Discuţiile ce s-au purtat între părţi, s-au materializat prin încheierea de contracte de muncă, pe perioade determinate de câte 3 luni pentru fiecare (filele 38 - 44 dosar urmărire penală), în care s-a menţionat salariul brut lunar de 690 lei, însă părţilor vătămate li s-a făcut oferta reală că, în Franţa vor fi plătiţi cu câte 60 Euro pe zi.

Activităţile întreprinse de către inculpat în scopul de inducere în eroare a părţilor vătămate, au avut drept rezultat că, promisiunile făcute de acesta să nu mai poată fi respectate. Astfel, inculpatul i-a indus în eroare pe aceştia că prin firma SC R. S.R.L. îi poate duce în mod legal în Franţa, însă prin adresa Inspectoratului Judeţean de Muncă Neamţ nr. 13814 din 28 august 2008, s-a confirmat că societatea administrată de inculpat are în actul constitutiv şi „servicii de furnizare şi management a forţei de muncă, selecţia şi plasarea forţei de muncă" dar acesta nu a depus la I.T.M., conform prevederilor art. 9 lit. e) din Legea nr. 156/2000, documentaţia necesară pentru obţinerea avizului.

Părţile vătămate au fost induse în eroare şi prin asigurările date de către T.N. (acesta având procură de administrare a firmei autentificată sub nr. 1805 din 23 aprilie 2008) care a afirmat că le va încheia contracte de muncă în Franţa, care vor fi înregistrate la Inspectoratul de Muncă din Limoges, lucru pe care inculpatul T.B. nu l-a mai făcut ulterior, aspect confirmat de către autorităţile franceze prin ancheta preliminară efectuată în cauză (filele 45 - 49 dosar urmărire penală). Aspectele de circumstanţiere a comiterii faptelor de către inculpat sunt confirmate şi prin depoziţiile martorilor audiaţi: R.M.R., R.G. şi T.N. (file 71 - 73 dosar instanţă).

Martorii audiaţi confirmă aspectele relatate de părţile vătămate, în sensul că odată ce acestea din urmă au fost preluate în Franţa de către inculpatul T.B., au fost plasate la muncă iniţial sub supravegherea unui alt cetăţean străin, H., după care nu s-a mai interesat de situaţia lor şi nici nu le-a mai plătit contravaloarea muncii prestate. Arată martorele R.M. şi R.G. că prin discuţiile telefonice avute cu părţile vătămate, aceştia s-au plâns că inculpatul nu şi-a respectat promisiunile făcute în ţară, iar după ce au fost plasaţi la muncă, nu s-a mai interesat de situaţia acestora, nu li s-au dat bani pentru cumpărarea de alimente şi fiind lipsiţi de posibilităţi materiale, li s-a trimis din România suma totală de 1200 Euro pentru a se reîntoarce în ţară.

Prin depoziţia martorului T.N. (file 73 - 74 dosar instanţă) s-a confirmat că a participat împreună cu fiul său, T.B., la discuţiile avute cu părţile vătămate, că pentru munca ce urmau să o presteze în Franţa trebuia să fie plătiţi cu câte 60 Euro pe zi, iar ulterior având discuţii telefonice cu inculpatul, acesta ar fi motivat că lucrările efectuate au fost de proastă calitate şi din acest motiv li s-a cerut să se reîntoarcă în România.

De asemenea, prin declaraţia martorului C.M.C., se arată că la jumătatea lunii iulie 2008, a fost solicitat telefonic de către T.B. să meargă de la Paris la Limoges pentru a lucra împreună cu echipa condusă de R.N.C. Acestuia, inculpatul i-a promis un salariu de 100 Euro pe zi. Crezându-l de bună credinţă, martorul şi-a părăsit locul său de muncă din Paris şi a lucrat timp de 15 zile cu echipa condusă de R.N.C., dar nu a fost plătit în niciun mod de către T.B., care i-a relatat telefonic că asociatul său, turcul H. ar fi fugit şi nu ar mai fi avut bani să-l plătească (fila 22 dosar urmărire penală). În cursul judecării cauzei, martorul a fost legal citat, însă nu s-a prezentat în instanţă, din cuprinsul procesului verbal de executare a mandatului de aducere încheiat de Poliţia oraşului Beclean rezultând că este plecat în Spania. Declaraţia acestuia a fost citită în instanţă, conform prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Martorul G.I.V., audiat în apărarea inculpatului, nu relevă situaţii de fapt care să conducă la înlăturarea vinovăţiei sale. Acesta arată că, în luna iulie 2008 a avut o convorbire telefonică cu inculpatul T.B., care i-a confirmat că se află în Franţa, că deţine o societate cu specific activităţi de construcţii că a avut la muncă şi persoane din Piatra Neamţ, care nu ar fi executat lucrări de calitate, motiv pentru care le-a închis lucrarea (fila 135 dosar instanţă).

În apărarea inculpatului, s-a depus la dosar şi o scrisoare în limba franceză tradusă şi în limba română (filele 93, 94 dosar instanţă), fără a purta vreun număr de înregistrare sau o ştampilă a instituţiei de la care ar fi emisă, prin care arăta că societatea SARL T.T.I a iniţiat o lucrare de probă de tencuială pe un şantier din Limoges cu SC R. SRL, care a durat 3 zile, dar că lucrările efectuate au fost de proastă calitate şi s-ar fi furat şi unelte în valoare de circa 4.000 de Euro. Această adresă nu are niciun fel de relevanţă, atâta timp cât SC R. SRL nu a fost înregistrată şi nu a funcţionat în mod legal pe teritoriul Franţei, iar probele administrate dovedesc faptul că părţile vătămate au lucrat o perioadă de circa o lună de zile la Teatrul din Limoges şi nu la SARL T.T.I.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, cazarea,…exercitarea de violenţe, ameninţare, constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune sau abuz de autoritate…în scopul obţinerii consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane şi în scopul exploatării acelei persoane…".

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că în latura obiectivă a infracţiunii, legiuitorul a incriminat ca acţiuni alternative mai multe activităţi, între care se regăseşte şi cea de înşelăciune sau inducere în eroare, iar pentru existenţa infracţiunii este necesară săvârşirea de către făptuitor cel puţin a uneia dintre acestea.

Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile de martori, contractele de muncă încheiate de SC R. SRL, adresa nr. 13814/2008 emisă de ITM Neamţ, ancheta preliminară şi comisia rogatorie efectuată de autorităţile judiciare din Franţa, tribunalul reţine că activităţile şi acţiunile cooperante ale inculpatului T.B. ajutat şi de tatăl său T.N., au avut drept consecinţă inducerea în eroare a părţilor vătămate cu privire la condiţiile de muncă şi la plata muncii prestate în străinătate, în scopul traficării şi exploatării muncii acestora.

În drept, faptele inculpatului T.B., ajutat şi de tatăl său T.N., de a recruta şi transporta în Franţa părţile vătămate, în scopul exploatării lor prin muncă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, în forma agravată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) lit. a) C. pen.

Constatând vinovăţia inculpatului, în procesul de individualizare a pedepsei, instanţa a dat eficienţă criteriilor generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) privitoare la gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor comise, consecinţele produse de fapte asupra personalităţii victimelor infracţiunii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, persoana şi poziţia procesuală a acestuia, care a dovedit rea credinţă prin faptul că deşi i s-a adus la cunoştinţă de către tatăl său că este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi că este chemat de către autorităţile române să dea declaraţii în legătură cu faptele pentru care este cercetat, acesta a refuzat să revină în ţară şi este posibil să fi plecat din Franţa în Canada.

Din fişa de cazier a inculpatului, rezultă că nu posedă antecedente penale şi având în vedere şi perioada de timp relativ scurtă în care părţile vătămate au fost ţinute la muncă în străinătate, tribunalul a apreciat ca fiind justificată reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 - 76 lit. b) C. pen., în raport de care a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii, stabilită sub minimul special prevăzut de lege, executată prin privare de libertate, precum şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, sancţiuni de natură a asigura scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În latura civilă a cauzei, toate părţile vătămate s-au constituit părţi civile, solicitând obligarea inculpaţilor la plata contravalorii muncii prestate în Franţa, plata de daune morale precum şi a cheltuielilor de transport, astfel cum au fost menţionate în precedentul considerentelor. Întrucât părţile civile au fost prejudiciate în mod efectiv de către inculpat, tribunalul a constatat că în sarcina acestuia subzistă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 988 C. civ., art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., în consecinţă a fost obligat la plata contravalorii muncii prestate pe o perioadă de aproximativ 30 zile, avându-se în vedere declaraţiile date de către aceştia precum şi a martorului T.N.

La stabilirea cuantumului daunelor materiale acordate părţilor vătămate, tribunalul a avut în vedere că înţelegerea dintre părţi a fost de a fi plătiţi pentru muncile prestate în Franţa cu câte 60 Euro pe zi, precum şi perioada în care s-au prestat aceste activităţi de maxim 30 zile, rezultând o sumă de 1800 Euro, la care se vor adăuga şi cheltuielile de transport prezumate la câte 200 Euro. Pentru părţile vătămate R.N.C. şi R.M., s-a avut în vedere şi sumele de 1000 Euro şi respectiv 200 Euro pe care i-au primit din România în scopul de a se reîntoarce în ţară.

În ce priveşte cererile pentru acordarea daunelor morale solicitate de către părţile vătămate, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, au fost respinse, deoarece între aceştia şi societatea administrată de către inculpat au fost încheiate iniţial contracte de muncă, însă inducerea în eroare a acestora s-a realizat de către inculpat prin nerespectarea obligaţiei de plată a contravalorii muncii prestate evaluată la câte 60 Euro pe zi, astfel încât acordarea despăgubirilor civile sunt suficiente şi de natură a asigura o reparaţie justă a prejudiciilor cauzate.

Reţine instanţa de fond că din analiza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, comisia rogatorie efectuată de autorităţile judiciare din Franţa, rezultă că acţiunile inculpatului T.B. au avut drept consecinţă inducerea în eroare a părţilor vătămate cu privire la condiţiile de muncă şi la plata muncii în străinătate, în scopul traficării şi exploatării muncii acesteia, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În latura civilă a cauzei, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata contravalorii muncii prestate pe o perioadă de aprox. 30 de zile calculate la câte 60 Euro/zi la care a adăugat şi cheltuielile de transport în sumă de 200 Euro.

Pentru părţile vătămate R.N.C. şi R.M. s-au avut în vedere şi sumele de 1000 Euro şi respectiv 200 Euro pe care i-au primit din România în scopul de a se întoarce în ţară.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T.B., invocând mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie, respectiv procedura de citare pentru termenul din 18 februarie 2010 era viciată în ceea ce-l priveşte şi anume, nu a fost citat şi la Cons. local Neamţ, locul în raza căruia s-a desfăşurat activitatea infracţională, susţine inculpatul prin apărător, că în mod greşit a fost condamnat cât timp faptele comise au avut un caracter legal şi nu a intenţionat să înşele părţile vătămate, fapt pentru care solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 104 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.B., împotriva sentinţei penale nr. 39/P din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ.

A constatat că inculpatul a avut apărător ales.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile vătămate către Baroul Bacău.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul să plătească statului câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de fond a reţinut că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, situaţia de fapt fiind corect stabilită în baza materialului probator administrat în cauză iar încadrarea juridică a faptei este corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută.

În legătură cu citarea inculpatului pentru termenul din 18 februarie 2010, reţine instanţa de apel că susţinerile apărării nu sunt întemeiate cât timp această procedură s-a realizat în condiţiile art. 177 alin. (1) C. proc. pen. la domiciliul inculpatului, citaţia fiind semnată chiar de tatăl acestuia, astfel încât nu se impunea citată la Consiliul local.

Se apreciază de asemenea că pedeapsa aplicată a fost just individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că instanţa nu a fost legal sesizată, rechizitoriul nefiind vizat de procurorul ierarhic superior ci de procurorul şef de birou, solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

În temeiul cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apărătorul a solicitat achitarea inculpatului întrucât din probele dosarului nu rezultă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. apărarea a invocat faptul că inculpatul nu a fost legal citat în faţa instanţei de apel, fapt pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În subsidiar, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. apărarea solicită admiterea recursului şi reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit disp. art. 81 C. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

În legătură cu primul motiv de apel referitor la nelegala sesizare a instanţei, Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat.

Instanţa de fond a fost legal sesizată cu soluţionarea în fond a cauzei, rechizitoriul fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen. de către procurorul ierarhic superior celui care a întocmit rechizitoriul.

Potrivit disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.

Ca atare, în considerarea acestor dispoziţii legale, inculpatul prin apărător avea posibilitatea să invoce nelegala sesizare a instanţei la prima înfăţişare şi nu cu ocazia soluţionării recursului.

Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Susţinerile apărării în sensul că inculpatul nu a fost legal citat în faţa instanţei de apel nu sunt fondate.

Instanţa de apel a dispus citarea inculpatului atât la domiciliul cunoscut în comuna B., jud. Neamţ unde de altfel locuieşte tatăl său, precum şi prin afişare la uşa Consiliului local, citarea sa fiind efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 177 alin. (1) C. proc. pen. cât şi a dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

Ca atare, apreciază Înalta Curte că citarea inculpatului în faţa instanţei de fond s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, fapt pentru care nu se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

De altfel, invocarea acestui motiv de apel reprezintă doar o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei, inculpatul cunoscând în permanenţă stadiul procesului cât timp a beneficiat de serviciile unui apărător ales.

Nici critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este întemeiată în cauză nefiind incidente disp. art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat în cauză fiind corespunzător încadrată juridic.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că fapta inculpatului T.B. fiind ajutat şi de tatăl său, de inducere în eroare a părţilor vătămate pe care le-a recrutat şi transportat în Franţa, în scopul exploatării lor prin muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit disp. art. 12 alin. (1) din Legea 678/2002 constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţări, violenţe sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Raportându-ne la aceste dispoziţii legale rezultă indubitabil că acţiunile întreprinse de inculpat se regăsesc între modalităţile alternative ale elementului material al acestei infracţiuni.

Rezultă indubitabil din analiza ansamblului probator administrat în cauză că inculpatul fiind ajutat şi de tatăl său a recrutat şi a transportat în Franţa părţile vătămate cărora le-a promis un salariu de câte 600 Euro pe zi, promisiune pe care nu şi-a respectat-o, scopul său fiind acela de a exploata părţile vătămate.

Este adevărat că iniţial inculpatul le-a promis părţilor vătămate că le va încheia contracte de muncă în Franţa care vor fi înregistrate la Inspectoratul de Muncă din Limoges, aspect învederat de toate părţile vătămate, însă inculpatul nu s-a ţinut de promisiune, această situaţie rezultând din răspunsul dat de autorităţile franceze.

Intenţia inculpatului de a înşela părţile vătămate rezultă din comportamentul acestuia, întrucât nu numai că nu a legalizat şederea părţilor vătămate în Franţa în sensul de a putea munci în mod legal în baza unui contract de muncă, ba mai mult au fost puse să desfăşoare diverse activităţi fără a fi retribuite în vreun mod.

La un moment dat inculpatul nu s-a mai interesat de situaţia acestora, nu li s-au mai dat bani pentru cumpărarea de alimente, astfel încât lipsite de orice minim de existenţă părţile vătămate au fost nevoite să ceară bani de acasă pentru a putea reveni în ţară.

Toate aceste aspecte relevă intenţia inculpatului de a înşela părţile vătămate, de a le induce în eroare cu privire la obţinerea unui contract de muncă în Franţa şi cu plata unei retribuţii de 60 Euro pe zi, fiind convinse prin aceste promisiuni să meargă la muncă în Franţa, fiind ajutat şi de tatăl său, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea 678/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată de instanţa de fond şi corespunde criteriilor reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradului de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între minimul special de 5 ani şi maximul special de 15 ani, modalitatea de comitere a faptei respective prin inducerea în eroare a părţilor vătămate cărora le-a promis un contract de muncă avantajos în Franţa, promisiune ce nu a fost respectată, ba mai mult inculpatul le-a umilit pe părţile vătămate care munceau fără a fi plătite, nu le dădea bani pentru mâncare iar în final le-a abandonat.

Împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală a fost avută în vedere de instanţa de fond care a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante reducând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Însă Înalta Curte nu poate omite faptul că inculpatul a sfidat atât organele de urmărire penală cât şi instanţele de judecată neprezentându-se la nici o chemare a acestora. Inculpatul s-a sustras atât urmăririi penale cât şi judecăţii, atitudine ce denotă o sfidare la adresa organelor judiciare şi o lipsă de interes a acestuia pentru procesul de faţă.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen.

Şi modalitatea de executare a pedepsei a fost corect individualizată faţă de atitudinea manifestată de inculpat, faţă de modul de comitere a faptelor, Înalta Curte apreciată că se impune executarea pedepsei prin privare de libertate numai în acest mod putând fi realizată formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Faţă de considerentele arătate, cât timp nu există alte cazuri de casare care luate în considerate din oficiu să conducă la reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.B. împotriva deciziei penale nr. 104 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3628/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 42/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 417/2011. Penal