ICCJ. Decizia nr. 3409/2011. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3409/2011
Dosar nr.2910/2/2011
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 184 F din 05 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:
A admis contestaţia la executare, formulată de condamnatul C.G., împotriva executării Sentinţei penale nr. 246/2010 din Dosarul nr. 4029/2/2010, de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Conform art. 461 lit. d) C. proc. pen., având în vedere extrasul emis la 06 iulie 2010 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino, Republica Italiană, Biroul executări penale, privindu-l pe C.G., a constatat intervenită amnistia pentru un an şi zece luni închisoare conform Legii nr. 241/06, în Italia.
A dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani, 3 luni şi 26 de zile şi pedeapsa complementară a interzicerii perpetue a ocupării şi exercitării funcţiilor publice.
A dedus detenţia de la 12 iulie 2003 la 15 iulie 2003 şi de la 19 septembrie 2007 la zi.
A anulat MEPÎ nr. 269/2010 din 24 septembrie 2010, emis în baza Sentinţei penale nr. 246/2010 din Dosarul nr. 4029/2/2010, de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a dispus emiterea unui nou mandat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată la 23 martie 2011, condamnatul C.G. a solicitat instanţei aplicarea dispoziţiilor referitoare la amnistie în ceea ce priveşte pedeapsa de 8 ani şi 2 luni şi 4 zile închisoare aplicată în urma unei hotărâri din Italia recunoscută în România. Contestaţia la executare formulată a avut în vedere faptul că autorităţile italiene au comunicat intervenirea unei legi de amnistie care şi-a produs efectele prin reducerea cu un an şi 10 luni a pedepsei recunoscute de autorităţile române.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 246/F din 17 august 2010, în Dosarul nr. 4029/272010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut Sentinţa penală nr. 664 din 10 martie 2008 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului Torino, modificată prin sentinţa din data de 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Torino.
A dispus transferarea persoanei condamnare C.G. - fiul lui G. şi J., născut în municipiul Bacău, cu domiciliul în municipiul Bacău, judeţul Bacău, titular a buletinului de identitate nr. X - într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 2 luni închisoare, cu pedeapsa complementară constând în interzicerea perpetuă a ocupării şi exercitării funcţiilor publice.
A dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 12 iulie 2003 la 15 iulie 2003 şi de la 19 septembrie 2007 la 17 august 2010.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei.
Curtea de apel a constatat că pentru a pronunţa această hotărâre, iniţial, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 06 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa Curţii de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală pentru recunoaşterea efectelor Sentinţei penale nr. 664 din 10 martie 2008 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului Torino, modificată prin sentinţa din data de 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Torino şi a punerii în executare a acesteia în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate C.G., în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 2 luni închisoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că prin adresa nr. X, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Italia, prin care solicită transferarea persoanei condamnare C.G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 2 luni închisoare, aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, copie de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea datei la care se consideră executată pedeapsa, declaraţia constatând consimţământul la transferare al persoanei condamnate.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că numitul C.G. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
În fapt, s-a reţinut că în data de 11 iulie 2003 persoana condamnată C.G., împreună cu alte persoane, au constrâns-o pe partea vătămată A.C. să întreţină acte sexuale împotriva voinţei acesteia, au deposedat-o, prin folosirea de violenţe de mai multe bunuri, au lipsit-o de libertate. De asemenea, s-a mai reţinut că persoana condamnată în data de 12 iulie 2003 a cumpărat un autoturism F.F. cunoscând că acesta a fost sustras şi a lovit doi militari care erau în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Faptele pentru care a fost condamnat C.G. sunt prevăzute de art. 609, 110, 628, 110, 605, 648, 337, 582, 585 C. pen. italian.
Din verificarea documentelor transmise de autorităţile judiciare din Republica Italiană s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, la care se referă art. 129 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983.
De asemenea, a rezultat din documentele transmise de autorităţile judiciare italiene că numitul C.G. şi-a exprimat consimţământul de transferare pentru comiterea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Curtea de apel a apreciat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului C.G. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a), 189 alin. (2), 211 alin. (21) lit. a), art. 239 alin. (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Hotărârea menţionată a rămas definitivă prin nerecurare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în prezenta cauză, curtea de apel a constatat că Ministerul Justiţiei din Italia a trimis autorităţilor române la data de 27 iulie 2010 situaţia actualizată a pedepsei aplicată persoanei condamnate din care rezulta aplicarea unei legi de amnistie.
În consecinţă, s-a apreciat că există un incident care influenţează durata pedepsei ce urmează a fi executată în România şi anume amnistia. Chiar dacă legea de amnistie a fost dată în Italia ea influenţează pedeapsa aplicată de autorităţile italiene condamnatului şi recunoscută în vederea punerii în executare în România. Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în Italia împotriva persoanei condamnate presupune şi recunoaşterea oricăror cauze de diminuare a pedepsei sau modificare a hotărârii conform legilor statului italian.
Împotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării deciziei.
Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele ce se vor arăta:
Condamnatul a invocat „amnistia" ca o cauză de reducere a pedepsei închisorii, cauză care - potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. - a justificat acestuia o cerere de contestaţie la executare.
Conform art. 462 raportat la art. 460 combinat cu art. 459 C. proc. pen., întrucât condamnatul se află în executarea pedepsei închisorii, instanţa competentă este instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi conform principiilor expuse în Decizia nr. 34/2009 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dispozitiv, pct. 2 alin. (1) şi (2)).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 184/F din 05 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnatul C.G.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare în primă instanţă, la Judecătoria Bacău.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3408/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3414/2011. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... → |
|---|
